ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.02.2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2008

HOTĂRÂRE
15.02.2008
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC O. SA Băile

Olănești a chemat în judecată pe pârâtul M.T.C.T. solicitând obligarea acestuia

la plata sumei de 49.781.127.090 lei cu titlu de daune.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30 din 8 aprilie

2002 a cumpărat de la Ministerul Turismului pachetul majoritar de acțiuni

reprezentând 96,5525 % din valoarea capitalului social deținut de acesta la SC

Vânzarea-cumpărarea

acțiunilor a avut loc prin licitație publică cu strigare, reclamanta adjudecându-și

pachetul de acțiuni cu suma totală de 188.918.385.953 lei care a fost achitată.

Reclamanta a mai arătat că

după încheierea și semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 a

decis să inventarieze patrimoniul SC R. SA ocazie cu care a constatat mai multe

inadvertențe valorice și fizice și anume capitalul social a fost majorat fictiv

prin includerea în capital a unor mijloace fixe inexistente în sumă totală de

2.562.963.767 lei reprezentând contravaloarea a 189.582,3 acțiuni, hotelul R. nu

avea integral dotarea necesară pentru îndeplinirea criteriilor de clasificare

„trei stele”, având lipsuri în valoare de 29.176.937.017 lei, redate în

expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de SC R. SA București; restaurantul R.

nu era compartimentat conform criteriilor de clasificare, ceea ce se

concretizează într-un prejudiciu de 961.600.000 lei; s-a constatat lipsa unui

număr de 190 locuri de alimentație, restaurantul și terasa având 460 locuri în

loc de 650, iar accesul la terasă se putea face doar în măsura în care se

plătea o chirie către primărie pentru terenul aparținând acesteia și pe care

este amplasată terasa, ceea ce presupune un prejudiciu de 3.500.000.000 lei,

respectiv 600.000.000 lei/sezon, în dosarul de prezentare era specificat că nu

sunt investiții în curs, deși în derulare se aflau investiții în valoare de

3.669.758.897 lei.

În acțiune s-a mai arătat că

nu au fost verificate datoriile imobilelor ce compun capitalul social al SC R.

SA anterior vânzării și că prejudiciul total este de 49.781.127.090 lei.

Pârâtul a formulat cerere de

chemare în garanție a SC R. SA, N.D., fost director general al SC R. SA și SC M.B.C.

SA societate care a întocmit raportul de evaluare în vederea stabilirii pe

piață a acțiunilor SC R. SA, solicitând instanței ca în cazul în care M.T.C.T.

va cădea în pretenții, să oblige chemații în garanție în solidar la plata către

pârât a sumei la care acesta va fi obligat către reclamantă.

Printr-o altă cerere,

înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanta a precizat că își micșorează

pretențiile cu suma de 10.518.952 lei reprezentând imobilizări corporale, iar

valoarea de la punctul 6 din petitul acțiunii, reprezentând alte lipsuri, este

de 9.909.867.409 lei și este cuprinsă în totalul sumei pretinse.

Prin sentința nr. 65 din 28

mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins

excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul M.T.C.T.

și lipsei calității procesuale pasive invocată de chematele în garanție, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, a respins cererile de

chemare în garanție ca rămase fără obiect.

Cu privire la excepții,

instanța a arătat că excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel

București a fost respinsă în ședința publică din data de 14 mai 2004, față de

temeiul juridic al acțiunii precizat de reclamantă ca fiind art. 998 C. civ., art.

969 C. civ., art. 1339 C. civ. și deoarece nu este contestată sau atacată o

operațiune sau un act prevăzut în Legea nr. 137/2002 sau O.U.G. nr. 88/1997

aprobată prin Legea nr. 44/1998, ci se solicită antrenarea răspunderii

vânzătorului pentru evicțiune în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de

acțiuni nr. 30 din 8 aprilie 2002.

Excepția tardivității

introducerii acțiunii formulată de pârâtul M.T.C.T. și de către chematul în

garanție N.D. a fost respinsă de către instanță în ședința publică din data de

14 mai 2004.

Instanța a mai reținut că

pârâtul este parte contractantă, având calitate de vânzător al pachetului de

acțiuni aparținând SC R. SA, astfel că excepția lipsei calității procesuale

pasive invocată de către M.T.C.T. este neîntemeiată, iar referitor la

excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a chemaților în garanție

s-a reținut că SC M.B.C. SA a întocmit raport de evaluare, N.D. în calitate de

director general a furnizat informații privind starea economico-financiară a

societății.

Curtea de Apel București,

secția a V-a comercială, a apreciat că acțiunea reclamantei trebuie analizată

numai în temeiul răspunderii contractuale conform art. 969 și 1339 C. civ.,

deoarece între părți a existat un contract din a cărui executare

necorespunzătoare au rezultat prejudicii, dar că reclamanta nu a făcut dovada

întrunirii elementelor răspunderii pârâtului M.T.C.T. pentru evicțiune,

deoarece inadvertențele valorice și fizice nu se pot constitui în fapte

personale de evicțiune ale vânzătorului, atâta timp cât acesta a asigurat

dreptul la informare al cumpărătorului pachetului de acțiuni.

Din declarația inserată la art.

8.7 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni rezultă că reclamanta a avut

acces la toate informațiile referitoare la activitatea societății pe care a

putut-o verifica personal prin investigațiile și expertizele pe care le-a

considerat necesare, este înlăturată orice culpă a pârâtului M.T.C.T. pentru

inexactitatea informațiilor reclamate de cumpărător ulterior încheierii

contractului.

Împotriva sentinței nr. 65

din 28 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat

recurs reclamanta.

Prin decizia nr. 3094 din 25

mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis

excepția de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea

apelului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel București.

În considerentele acestei

decizii s-a reținut că potrivit art. 84 C. proc. civ., calea de atac cu care a

fost investită Înalta Curte de Casație și Justiție este apelul și că în

conformitate cu art. 11 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 58/2003 și cu cele ale art.

3 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., competența de soluționare a apelului aparține

Curții de Apel București.

Prin cererea de apel,

apelanta a invocat, în esență, următoarele: hotărârea pronunțată a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește temeiul juridic, deoarece

reclamanta a optat pentru răspunderea civilă delictuală în vederea acoperirii

prejudiciului, că inadvertențele valorice și fizice constatate ulterior

perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 nu erau de natură să

poată fi descoperite printr-o simplă expertiză desfășurată ca urmare a

exercitării dreptului de informare instituit de lege, capitalul social a fost

majorat fictiv prin includerea unor mijloace fixe inexistente.

Prin decizia nr. 152 din 21

martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

apelul, a desființat în parte sentința atacată în ce privește respingerea, ca

nefondată, a acțiunii principale și a respins, ca nefondată, excepția lipsei de

interes a apelantei invocată de intimata SC M.B.C. SA.

Cu privire la excepția

lipsei de interes, instanța a reținut că SC O.R. SA, ca efect al fuziunii a

preluat drepturile și obligațiile societății absorbite, adică pe cele ale SC O.

SA, inclusiv acțiunile aflate pe rolul instanțelor de judecată.

Referitor la primul motiv de

apel s-a constatat că prin precizarea acțiunii efectuată de către reclamantă la

data de 12 ianuarie 2004, aceasta a indicat ca temei juridic atât art. 998 C.

civ., care vizează răspunderea civilă delictuală cât și art. 969 C. civ., care

reprezintă temeiul juridic al răspunderii civile contractuale.

Prima instanță a considerat

în mod greșit că temeiul juridic al acțiunii este cel prevăzut de dispozițiile art.

969 C. civ., respectiv răspunderea civilă contractuală și în consecință a

apreciat că se invocă nerespectarea de către pârâtul vânzător a obligației de

garanție pentru evicțiune prevăzută de art. 1339 C. civ.

Cauza procedurii

prejudiciului solicitat constă în fapta vânzătorului de întocmire eronată a

dosarului de prezentare al societății, faptă care vizează faza precontractuală

și nu încălcarea vreunei obligații contractuale, în speță obligația de garanție

pentru evicțiune care se referă la garantarea dreptului de proprietate transmis

și a exercitării liniștite de către cumpărător a prerogativelor acestui drept.

S-a mai reținut că prima

instanță a soluționat în mod greșit litigiul având în vedere condițiile

răspunderii civile contractuale, în timp ce temeiul juridic al acțiunii este

cel al răspunderii civile delictuale, astfel că aceasta a soluționat procesul

fără a intra în cercetarea fondului cauzei, adică fără a analiza îndeplinirea

condițiilor legale ale răspunderii civile delictuale, întemeiată pe art. 998

art. 999 C. civ.

Cauza a fost trimisă

Tribunalului București ca instanță competentă conform art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ. și art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.

Chemații în garanție SC M.B.C.

SA Constanța și N.D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 152 din 21

martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

SC M.B.C. SA Constanța a

susținut în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., următoarele: instanța

de apel în mod greșit a respins excepția lipsei de interes a reclamantei SC O.

SA, care a fuzionat prin absorbție cu SC R. SA sub denumirea de SC O. R. SA

care a dobândit toate drepturile și obligațiile societății absorbite, inclusiv

calitatea procesuală în toate dosarele aflate la instanțele de judecată; în

această cauză, SC O. SA a avut calitatea și figurează ca apelant, iar

societatea absorbantă SC R. SA are și figurează în calitate de intimat; un alt

motiv de recurs privește greșita calificare a pretențiilor apelantei ca fiind

supuse reglementării dispozițiilor privind răspunderea delictuală.

Reclamanta și-a întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 969 C. civ. și a art. 998 C. civ., dar între

părți a existat un contract din a cărui executare necorespunzătoare au rezultat

prejudicii și în consecință calea legală este aceea a răspunderii contractuale.

Recurentul N.D. a susținut

în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., că instanța de apel în mod

greșit a respins excepția lipsei de interes a SC R. SA în declararea apelului

și a calificat pretențiile reclamantei ca fiind supuse dispozițiilor privind

răspunderea civilă delictuală, în temeiul art. 998art. 999 C. civ. și a

solicitat casarea deciziei și soluționarea cauzei de către aceeași instanță.

Recursurile sunt nefondate

pentru următoarele considerente: la data de 19 octombrie 2004, urmare fuziunii

prin absorbție a SC O. SA de către SC R. SA și schimbarea denumirii în SC O.R.

SA, aceasta din urmă a preluat drepturile și obligațiile societății absorbite,

adică pe cele ale SC O. SA, inclusiv acțiunile aflate pe rolul instanțelor de

judecată; acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA a fost respinsă iar

interesul SC O.R. SA se menține și în faza procesuală a apelului.

Reclamanta a precizat

acțiunea, la data de 12 ianuarie 2004, indicând ca temei juridic atât art. 998 C.

civ., cât și art. 969 C. civ.

Instanța a calificat corect

temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998 C. civ., care vizează răspunderea

civilă delictuală și nu art. 969 C. civ.

Răspunderea civilă

contractuală este o răspundere cu caracter special care decurge din

neexecutarea întocmai a unor obligații contractuale, în timp ce răspunderea

civilă delictuală este o răspundere directă, pentru fapta proprie, întemeiată

pe culpa celui chemat să răspundă, în speță, fiind fapta vânzătorului de

întocmire eronată a dosarului de prezentare a societății, care vizează faza

precontractuală.

În concluzie, criticile

formulate neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

Respinge recursurile

declarate de chemații în garanție SC M.B.C. SA Constanța și N.D. împotriva

deciziei nr. 152 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a

comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 februarie 2008.

Sursă