ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 574/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA Băile
Olănești a chemat în judecată pe pârâtul M.T.C.T. solicitând obligarea acestuia
la plata sumei de 49.781.127.090 lei cu titlu de daune.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 30 din 8 aprilie
2002 a cumpărat de la Ministerul Turismului pachetul majoritar de acțiuni
reprezentând 96,5525 % din valoarea capitalului social deținut de acesta la SC
R. SA.
Vânzarea-cumpărarea
acțiunilor a avut loc prin licitație publică cu strigare, reclamanta adjudecându-și
pachetul de acțiuni cu suma totală de 188.918.385.953 lei care a fost achitată.
Reclamanta a mai arătat că
după încheierea și semnarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 a
decis să inventarieze patrimoniul SC R. SA ocazie cu care a constatat mai multe
inadvertențe valorice și fizice și anume capitalul social a fost majorat fictiv
prin includerea în capital a unor mijloace fixe inexistente în sumă totală de
2.562.963.767 lei reprezentând contravaloarea a 189.582,3 acțiuni, hotelul R. nu
avea integral dotarea necesară pentru îndeplinirea criteriilor de clasificare
„trei stele”, având lipsuri în valoare de 29.176.937.017 lei, redate în
expertiza tehnică extrajudiciară efectuată de SC R. SA București; restaurantul R.
nu era compartimentat conform criteriilor de clasificare, ceea ce se
concretizează într-un prejudiciu de 961.600.000 lei; s-a constatat lipsa unui
număr de 190 locuri de alimentație, restaurantul și terasa având 460 locuri în
loc de 650, iar accesul la terasă se putea face doar în măsura în care se
plătea o chirie către primărie pentru terenul aparținând acesteia și pe care
este amplasată terasa, ceea ce presupune un prejudiciu de 3.500.000.000 lei,
respectiv 600.000.000 lei/sezon, în dosarul de prezentare era specificat că nu
sunt investiții în curs, deși în derulare se aflau investiții în valoare de
3.669.758.897 lei.
În acțiune s-a mai arătat că
nu au fost verificate datoriile imobilelor ce compun capitalul social al SC R.
SA anterior vânzării și că prejudiciul total este de 49.781.127.090 lei.
Pârâtul a formulat cerere de
chemare în garanție a SC R. SA, N.D., fost director general al SC R. SA și SC M.B.C.
SA societate care a întocmit raportul de evaluare în vederea stabilirii pe
piață a acțiunilor SC R. SA, solicitând instanței ca în cazul în care M.T.C.T.
va cădea în pretenții, să oblige chemații în garanție în solidar la plata către
pârât a sumei la care acesta va fi obligat către reclamantă.
Printr-o altă cerere,
înregistrată la 12 ianuarie 2004, reclamanta a precizat că își micșorează
pretențiile cu suma de 10.518.952 lei reprezentând imobilizări corporale, iar
valoarea de la punctul 6 din petitul acțiunii, reprezentând alte lipsuri, este
de 9.909.867.409 lei și este cuprinsă în totalul sumei pretinse.
Prin sentința nr. 65 din 28
mai 2004, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a respins
excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâtul M.T.C.T.
și lipsei calității procesuale pasive invocată de chematele în garanție, a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă, a respins cererile de
chemare în garanție ca rămase fără obiect.
Cu privire la excepții,
instanța a arătat că excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel
București a fost respinsă în ședința publică din data de 14 mai 2004, față de
temeiul juridic al acțiunii precizat de reclamantă ca fiind art. 998 C. civ., art.
969 C. civ., art. 1339 C. civ. și deoarece nu este contestată sau atacată o
operațiune sau un act prevăzut în Legea nr. 137/2002 sau O.U.G. nr. 88/1997
aprobată prin Legea nr. 44/1998, ci se solicită antrenarea răspunderii
vânzătorului pentru evicțiune în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de
acțiuni nr. 30 din 8 aprilie 2002.
Excepția tardivității
introducerii acțiunii formulată de pârâtul M.T.C.T. și de către chematul în
garanție N.D. a fost respinsă de către instanță în ședința publică din data de
14 mai 2004.
Instanța a mai reținut că
pârâtul este parte contractantă, având calitate de vânzător al pachetului de
acțiuni aparținând SC R. SA, astfel că excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de către M.T.C.T. este neîntemeiată, iar referitor la
excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a chemaților în garanție
s-a reținut că SC M.B.C. SA a întocmit raport de evaluare, N.D. în calitate de
director general a furnizat informații privind starea economico-financiară a
societății.
Curtea de Apel București,
secția a V-a comercială, a apreciat că acțiunea reclamantei trebuie analizată
numai în temeiul răspunderii contractuale conform art. 969 și 1339 C. civ.,
deoarece între părți a existat un contract din a cărui executare
necorespunzătoare au rezultat prejudicii, dar că reclamanta nu a făcut dovada
întrunirii elementelor răspunderii pârâtului M.T.C.T. pentru evicțiune,
deoarece inadvertențele valorice și fizice nu se pot constitui în fapte
personale de evicțiune ale vânzătorului, atâta timp cât acesta a asigurat
dreptul la informare al cumpărătorului pachetului de acțiuni.
Din declarația inserată la art.
8.7 din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni rezultă că reclamanta a avut
acces la toate informațiile referitoare la activitatea societății pe care a
putut-o verifica personal prin investigațiile și expertizele pe care le-a
considerat necesare, este înlăturată orice culpă a pârâtului M.T.C.T. pentru
inexactitatea informațiilor reclamate de cumpărător ulterior încheierii
contractului.
Împotriva sentinței nr. 65
din 28 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat
recurs reclamanta.
Prin decizia nr. 3094 din 25
mai 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis
excepția de necompetență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea
apelului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de
Apel București.
În considerentele acestei
decizii s-a reținut că potrivit art. 84 C. proc. civ., calea de atac cu care a
fost investită Înalta Curte de Casație și Justiție este apelul și că în
conformitate cu art. 11 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 58/2003 și cu cele ale art.
3 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., competența de soluționare a apelului aparține
Curții de Apel București.
Prin cererea de apel,
apelanta a invocat, în esență, următoarele: hotărârea pronunțată a fost dată cu
aplicarea greșită a legii, în ceea ce privește temeiul juridic, deoarece
reclamanta a optat pentru răspunderea civilă delictuală în vederea acoperirii
prejudiciului, că inadvertențele valorice și fizice constatate ulterior
perfectării contractului de vânzare-cumpărare nr. 30/2002 nu erau de natură să
poată fi descoperite printr-o simplă expertiză desfășurată ca urmare a
exercitării dreptului de informare instituit de lege, capitalul social a fost
majorat fictiv prin includerea unor mijloace fixe inexistente.
Prin decizia nr. 152 din 21
martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis
apelul, a desființat în parte sentința atacată în ce privește respingerea, ca
nefondată, a acțiunii principale și a respins, ca nefondată, excepția lipsei de
interes a apelantei invocată de intimata SC M.B.C. SA.
Cu privire la excepția
lipsei de interes, instanța a reținut că SC O.R. SA, ca efect al fuziunii a
preluat drepturile și obligațiile societății absorbite, adică pe cele ale SC O.
SA, inclusiv acțiunile aflate pe rolul instanțelor de judecată.
Referitor la primul motiv de
apel s-a constatat că prin precizarea acțiunii efectuată de către reclamantă la
data de 12 ianuarie 2004, aceasta a indicat ca temei juridic atât art. 998 C.
civ., care vizează răspunderea civilă delictuală cât și art. 969 C. civ., care
reprezintă temeiul juridic al răspunderii civile contractuale.
Prima instanță a considerat
în mod greșit că temeiul juridic al acțiunii este cel prevăzut de dispozițiile art.
969 C. civ., respectiv răspunderea civilă contractuală și în consecință a
apreciat că se invocă nerespectarea de către pârâtul vânzător a obligației de
garanție pentru evicțiune prevăzută de art. 1339 C. civ.
Cauza procedurii
prejudiciului solicitat constă în fapta vânzătorului de întocmire eronată a
dosarului de prezentare al societății, faptă care vizează faza precontractuală
și nu încălcarea vreunei obligații contractuale, în speță obligația de garanție
pentru evicțiune care se referă la garantarea dreptului de proprietate transmis
și a exercitării liniștite de către cumpărător a prerogativelor acestui drept.
S-a mai reținut că prima
instanță a soluționat în mod greșit litigiul având în vedere condițiile
răspunderii civile contractuale, în timp ce temeiul juridic al acțiunii este
cel al răspunderii civile delictuale, astfel că aceasta a soluționat procesul
fără a intra în cercetarea fondului cauzei, adică fără a analiza îndeplinirea
condițiilor legale ale răspunderii civile delictuale, întemeiată pe art. 998 –
art. 999 C. civ.
Cauza a fost trimisă
Tribunalului București ca instanță competentă conform art. 2 pct. 1 lit. a) C.
proc. civ. și art. 725 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.
Chemații în garanție SC M.B.C.
SA Constanța și N.D. au declarat recurs împotriva deciziei nr. 152 din 21
martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.
SC M.B.C. SA Constanța a
susținut în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., următoarele: instanța
de apel în mod greșit a respins excepția lipsei de interes a reclamantei SC O.
SA, care a fuzionat prin absorbție cu SC R. SA sub denumirea de SC O. R. SA
care a dobândit toate drepturile și obligațiile societății absorbite, inclusiv
calitatea procesuală în toate dosarele aflate la instanțele de judecată; în
această cauză, SC O. SA a avut calitatea și figurează ca apelant, iar
societatea absorbantă SC R. SA are și figurează în calitate de intimat; un alt
motiv de recurs privește greșita calificare a pretențiilor apelantei ca fiind
supuse reglementării dispozițiilor privind răspunderea delictuală.
Reclamanta și-a întemeiat
acțiunea pe dispozițiile art. 969 C. civ. și a art. 998 C. civ., dar între
părți a existat un contract din a cărui executare necorespunzătoare au rezultat
prejudicii și în consecință calea legală este aceea a răspunderii contractuale.
Recurentul N.D. a susținut
în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., că instanța de apel în mod
greșit a respins excepția lipsei de interes a SC R. SA în declararea apelului
și a calificat pretențiile reclamantei ca fiind supuse dispozițiilor privind
răspunderea civilă delictuală, în temeiul art. 998 – art. 999 C. civ. și a
solicitat casarea deciziei și soluționarea cauzei de către aceeași instanță.
Recursurile sunt nefondate
pentru următoarele considerente: la data de 19 octombrie 2004, urmare fuziunii
prin absorbție a SC O. SA de către SC R. SA și schimbarea denumirii în SC O.R.
SA, aceasta din urmă a preluat drepturile și obligațiile societății absorbite,
adică pe cele ale SC O. SA, inclusiv acțiunile aflate pe rolul instanțelor de
judecată; acțiunea formulată de reclamanta SC O. SA a fost respinsă iar
interesul SC O.R. SA se menține și în faza procesuală a apelului.
Reclamanta a precizat
acțiunea, la data de 12 ianuarie 2004, indicând ca temei juridic atât art. 998 C.
civ., cât și art. 969 C. civ.
Instanța a calificat corect
temeiul juridic al acțiunii ca fiind art. 998 C. civ., care vizează răspunderea
civilă delictuală și nu art. 969 C. civ.
Răspunderea civilă
contractuală este o răspundere cu caracter special care decurge din
neexecutarea întocmai a unor obligații contractuale, în timp ce răspunderea
civilă delictuală este o răspundere directă, pentru fapta proprie, întemeiată
pe culpa celui chemat să răspundă, în speță, fiind fapta vânzătorului de
întocmire eronată a dosarului de prezentare a societății, care vizează faza
precontractuală.
În concluzie, criticile
formulate neîncadrându-se în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct.
8 și 9 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile
declarate de chemații în garanție SC M.B.C. SA Constanța și N.D. împotriva
deciziei nr. 152 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VI-a
comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 15 februarie 2008.