ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4113/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 566 din 3 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș, inculpatul G.I., a fost condamnat la: - 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen.; - 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321 C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen.

În baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare prin privare de libertate, potrivit art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie în limitele prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen. A fost menținută starea de arest a inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen. s-a dedus arestul preventiv începând cu data de 26 martie 2012. A fost obligat inculpatul să plătească părții civile I.A. din comuna P., sat S. județul Argeș suma de 20.000 RON despăgubiri civile.

În fine, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Spre a hotărî astfel, în fapt prima instanță a reținut: În ziua de 25 martie 2012, inculpatul G.I. a mers împreună cu martorul D.A.F. la bufetul numit „La l." din comuna P., județul Argeș, unde a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 20 00 a venit în local și partea vătămată I.A., care de asemenea a consumat băuturi alcoolice. La un moment dat între partea vătămată și martorul C.S. a avut loc un schimb de replici, pe care inculpatul Ie-a interpretat ca pe o ceartă, din cauza stării de ebrietate în care se afla și considerând că trebuie să ia apărarea prietenului său C.S., a spart o sticlă de bere pe care o avea în mână și cu ciobul rămas a aplicat două lovituri în zona gâtului părții vătămate.

Partea vătămată a fost transportată imediat la Spitalul Județean de Urgență P., fiind diagnosticată cu „Agresiune, plagă tăiată cervicală regiunea gâtului și a feței", iar potrivit raportului de expertiză medico-legală din 26 martie 2012, întocmit de S.M.L. Argeș aceasta a avut nevoie de 35 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i în primejdie viața, atât prin dimensiunea tăieturilor (20 și respectiv 25 cm. lungime și 5 cm. adâncime) atingând planul osos al coloanei vertebrale occipitale. În drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea. Individualizarea pedepsei s-a făcut în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia nu poate fi atins decât prin executarea în condiții privative de libertate, potrivit art. 57 C. pen.

Prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul nu este la prima încălcare a legii, fiind recidivist, în forma prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a constatat că partea vătămată I.A., în urma agresiunii inculpatului a suferit un prejudiciu cuantificat la 20.000 RON (5.000 RON daune materiale și 15.000 RON daune morale), constând în sumele cheltuite cu spitalizarea, medicamente, transport, dar și suferințele morale din momentul săvârșirii faptei asupra sa; prin urmare instanța de fond l-a obligat pe inculpat la plata acestui prejudiciu în temeiul dispozițiilor art. 998 C. civ. și art. 14 C. proc. pen. Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță trebuia să rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., cu consecința coborârii pedepselor sub limitele minime prevăzute de textele de lege incriminatoare.

Examinând sentința pronunțată, în raport de critica formulată, precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este nefondat și a fost respins ca atare. Cu referire la starea de fapt, de altfel recunoscută de către inculpat, s-a constatat că aceasta a fost corect reținută de către prima instanță, cauza soluționându-se în cadrul procedurii simplificate prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Tot astfel și încadrarea juridică a fost corect făcută în textele de lege în baza cărora s-a pronunțat condamnarea. Susținerea inculpatului privind eroarea instanței de a reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen.

s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece o atare împrejurare a fost avută în vedere de către instanță la momentul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Ca atare, s-a apreciat că nu se impune reținerea aceleiași împrejurări șt ca o circumstanță atenuantă, deoarece altfel ar fi lipsit de conținut art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. În plus, chiar și în situația în care nu s-ar fi făcut aplicația dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., s-a reținut că nu ar fi fost posibilă aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., avându-se în vedere că în realitate efectuarea procedurii judiciare nu a fost ușurată de recunoașterea inculpatului, din moment ce faptele erau evidente și descoperite de către organul de poliție imediat după comiterea acestora.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea a constatat că aceasta a fost făcută prin raportare la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Aceste criterii de individualizare aplicate la speță au îndreptățit prima instanță să aplice pedepse just individualizate, ca durată și modalitate de executare. Astfel, s-a avut în vedere că inculpatul persistă în săvârșirea unor infracțiuni, după cum rezultă din fișa de cazier judiciar, suferind până în prezent 4 condamnări, unele pentru infracțiuni săvârșite cu violență.

Prin urmare, nu s-a impus reducerea pedepselor aplicate și nici schimbarea modalității de executare. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.I., criticând decizia recurată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. Prin motivele de recurs susținute oral de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și reducerea pedepsei aplicate. Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.

Înalta Curte consideră că nu poate avea în vedere critica formulată de către recurentul inculpat G.I., întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că pedepsele aplicate inculpatului de către instanța de fond și menținute în apel, au fost corect individualizate, atât din punct de vedere al cuantumului acestora cât și a modalității de executare, nefiind identificate și circumstanțe favorabile inculpatului. Așadar, Înalta Curte, reține că, la individualizarea pedepselor de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen.

și art. 320 1 C. proc. pen. și de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321 C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen. s-a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor și periculozitatea inculpatului. De asemenea, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor, astfel încât în mod corect s-au reținut dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen.

Totodată, ținând seama de natura și gravitatea faptelor dată de împrejurările în care au fost săvârșite, consecințele produse dar și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este la prima încălcare a legii penale, fiind recidivist ceea ce denotă perseverența infracțională, parte din condamnările anterioare fiind tot pentru infracțiuni cu violență, dar și de faptul că a recunoscut și regretat faptele, are doi copii minori în întreținere, aspecte care au fost reținute deja ca și circumstanțe atenuante în favoarea incuipatuiui de către instanța de fond și menținute în apel, cu consecința menținerii cuantumului pedepselor rezultante aplicate de instanța de fond și a modalității de executare.

Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au fost identificate circumstanțe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală corectă astfel încât la soluționarea cauzei s-au reținut dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. de către instanța de fond, însă cererea inculpatului de a se reține circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. c) C. pen. nu poate fi primită, deoarece atitudinea procesuală corectă a fost avută în vedere de către instanță la momentul aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime. Ca atare, instanța apreciază că nu se impune reținerea aceleiași împrejurări și ca o circumstanță atenuantă, deoarece ar fi lipsit de conținut art. 320 1 alin. (7) C. proc.

pen., astfel cum s-a statuat și prin decizia penală nr. 754 din 15 martie 2012 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit căreia în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanțe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiași situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul sincer, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Așadar, Înalta Curte, reține că modalitatea de executare dar și cuantumul pedepselor principale și rezultanta sunt apte să atingă scopul preventiv și educativ al sancțiunii aplicată inculpatului. Față de aceste condiserente, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.I., durata reținerii și arestării preventive de la 26 martie 2012 la 12 decembrie 2012. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului G.I., durata reținerii și arestării preventive de la 26 martie 2012 la 12 decembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie 2012.