ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4113/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4113/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin
sentința penală nr. 566 din 3 iulie 2012, pronunțată de Tribunalul Argeș,
inculpatul G.I., a fost condamnat la: - 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pentru
săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la
art. 174, 175 lit. i) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen.; - 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj
contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321
C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320
1
C. proc.
pen.
În
baza art. 33, 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să
execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare prin privare de libertate,
potrivit art. 57 C. pen. și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64
lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
S-a făcut aplicațiunea dispozițiilor
art. 71 C. pen., privind pedeapsa accesorie în limitele prevăzute de art. 64
lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen.
A fost menținută starea de arest a
inculpatului potrivit art. 350 C. proc. pen., iar în baza art. 88 C. pen. s-a
dedus arestul preventiv începând cu data de 26 martie 2012.
A fost obligat inculpatul să plătească
părții civile I.A. din comuna P., sat S. județul Argeș suma de 20.000 RON despăgubiri
civile.
În fine, a fost obligat inculpatul la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Spre a hotărî astfel, în fapt prima instanță
a reținut:
În
ziua de 25 martie 2012, inculpatul G.I. a mers împreună cu
martorul D.A.F. la bufetul numit „La l." din comuna P., județul Argeș, unde
a consumat băuturi alcoolice, iar în jurul orelor 20
00
a venit în local
și partea vătămată I.A., care de asemenea a consumat băuturi alcoolice.
La un moment dat între partea vătămată
și martorul C.S. a avut loc un schimb de replici, pe care inculpatul Ie-a interpretat
ca pe o ceartă, din cauza stării de ebrietate în care se afla și considerând că
trebuie să ia apărarea
prietenului său C.S., a spart o sticlă
de bere pe care o avea în mână și cu ciobul rămas a aplicat două lovituri în zona
gâtului părții vătămate.
Partea vătămată a fost transportată imediat
la Spitalul Județean de Urgență P., fiind diagnosticată cu „Agresiune, plagă tăiată
cervicală regiunea gâtului și a feței", iar potrivit raportului de expertiză
medico-legală din 26 martie 2012, întocmit de S.M.L. Argeș aceasta a avut nevoie
de 35 zile îngrijiri medicale, leziunile punându-i în primejdie viața, atât prin
dimensiunea tăieturilor (20 și respectiv 25 cm. lungime și 5 cm. adâncime) atingând
planul osos al coloanei vertebrale occipitale.
În
drept, faptele inculpatului au fost încadrate în infracțiunile
pentru care s-a pronunțat condamnarea.
Individualizarea pedepsei s-a făcut în
raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., apreciindu-se că scopul acesteia
nu poate fi atins decât prin executarea în condiții privative de libertate, potrivit
art. 57 C. pen. Prima instanță a avut în vedere și împrejurarea că inculpatul nu
este la prima încălcare a legii, fiind recidivist, în forma prevăzută de art. 37
lit. b) C. pen.
Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a
constatat că partea vătămată I.A., în urma agresiunii inculpatului a suferit un
prejudiciu cuantificat la 20.000 RON (5.000 RON daune materiale și 15.000 RON daune
morale), constând în sumele cheltuite cu spitalizarea, medicamente, transport, dar
și suferințele morale din momentul săvârșirii faptei asupra sa; prin urmare instanța
de fond l-a obligat pe inculpat la plata acestui prejudiciu în temeiul dispozițiilor
art. 998 C. civ. și art. 14 C. proc. pen.
Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul,
criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând că prima instanță trebuia
să rețină în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C.
pen., cu consecința coborârii pedepselor sub limitele minime prevăzute de textele
de lege incriminatoare.
Examinând sentința pronunțată, în raport
de critica formulată, precum și din oficiu, în limitele și în conformitate cu dispozițiile
art. 371 și art. 372 C. proc. pen., s-a constatat că apelul este nefondat și a fost
respins ca atare.
Cu referire la starea de fapt, de altfel
recunoscută de către inculpat, s-a constatat că aceasta a fost corect reținută de
către prima instanță, cauza soluționându-se în cadrul procedurii simplificate prevăzute
de art. 320
1
C. proc. pen. Tot astfel și încadrarea juridică a fost corect
făcută în textele de lege în baza cărora s-a pronunțat condamnarea. Susținerea inculpatului
privind eroarea instanței de a reține în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută
de art. 74 lit. c) C. pen. s-a apreciat că este neîntemeiată, deoarece o atare împrejurare
a fost avută în vedere de către instanță la momentul aplicării
dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă
cu o treime. Ca atare, s-a apreciat că nu se impune reținerea aceleiași împrejurări
șt ca o circumstanță atenuantă, deoarece altfel ar fi lipsit de conținut art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
În
plus, chiar și în situația în care nu s-ar fi făcut aplicația
dispozițiilor art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., s-a reținut că nu ar
fi fost posibilă aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. c) C. pen., avându-se în vedere
că în realitate efectuarea procedurii judiciare nu a fost ușurată de recunoașterea
inculpatului, din moment ce faptele erau evidente și descoperite de către organul
de poliție imediat după comiterea acestora.
În
ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea
a constatat că aceasta a fost făcută prin raportare la criteriile generale prevăzute
de art. 72 C. pen., potrivit cărora la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține
seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului
și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Aceste criterii
de individualizare aplicate la speță au îndreptățit prima instanță să aplice pedepse
just individualizate, ca durată și modalitate de executare. Astfel, s-a avut în
vedere că inculpatul persistă în săvârșirea unor infracțiuni, după cum rezultă din
fișa de cazier judiciar, suferind până în prezent 4 condamnări, unele pentru infracțiuni
săvârșite cu violență. Prin urmare, nu s-a impus reducerea pedepselor aplicate și
nici schimbarea modalității de executare.
Împotriva acestei decizii, în termen legal,
a declarat recurs inculpatul G.I., criticând decizia recurată prin prisma cazului
de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Prin motivele de recurs susținute oral
de apărătorul desemnat din oficiu, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei
recurate și reducerea pedepsei aplicate.
Examinând decizia recurată prin prisma
cazurilor de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen., Înalta
Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor urma.
Înalta Curte consideră că nu poate avea
în vedere critica formulată de către recurentul inculpat G.I., întrucât din actele
și lucrările dosarului rezultă că pedepsele aplicate inculpatului de către instanța
de fond și menținute în apel, au fost corect individualizate, atât din punct de
vedere al cuantumului acestora cât și a modalității de executare, nefiind identificate
și circumstanțe favorabile inculpatului.
Așadar, Înalta Curte, reține că, la individualizarea
pedepselor de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
art. 64 lit. a) teza ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de
tentativă la omor, prevăzută de art. 20
raportat la art. 174, 175
lit. i) C. pen., cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320
1
C.
proc. pen. și de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra
bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzute de art. 321 C. pen.,
cu aplicația art. 37 lit. b) C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. s-a avut
în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor și periculozitatea inculpatului.
De asemenea, s-a avut în vedere și faptul
că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a recunoscut în totalitate comiterea faptelor,
astfel încât în mod corect s-au reținut dispozițiile art. 320
1
C. proc.
pen.
Totodată, ținând seama de natura și gravitatea
faptelor dată de împrejurările în care au fost săvârșite, consecințele produse dar
și de circumstanțele personale ale inculpatului care nu este la prima încălcare
a legii penale, fiind recidivist ceea ce denotă perseverența infracțională, parte
din condamnările anterioare fiind tot pentru infracțiuni cu violență, dar și de
faptul că a recunoscut și regretat faptele, are doi copii minori în întreținere,
aspecte care au fost reținute deja ca și circumstanțe atenuante în favoarea incuipatuiui
de către instanța de fond și menținute în apel, cu consecința menținerii cuantumului
pedepselor rezultante aplicate de instanța de fond și a modalității de executare.
Astfel, Înalta Curte a apreciat că nu au
fost identificate circumstanțe favorabile inculpatului care să conducă la o reindividualizare
a pedepsei, inculpatul având o atitudine procesuală corectă astfel încât la soluționarea
cauzei s-au reținut dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen. de către instanța
de fond, însă cererea inculpatului de a se reține circumstanțele atenuante prev.
de art. 74 lit. c) C. pen. nu poate fi primită, deoarece atitudinea procesuală corectă
a fost avută în vedere de către instanță la momentul aplicării dispozițiilor
art. 320
1
C. proc. pen., cu consecința reducerii limitelor de pedeapsă
cu o treime. Ca atare, instanța apreciază că nu se impune reținerea aceleiași împrejurări
și ca o circumstanță atenuantă, deoarece ar fi lipsit de conținut art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., astfel cum s-a statuat și prin decizia penală nr. 754
din 15 martie 2012 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit
căreia în condițiile aplicării dispozițiilor art. 320
1
C. proc. pen.,
reținerea dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. nu mai poate fi valorificată
ca reprezentând circumstanțe atenuate judiciare, deoarece ar însemna ca aceleiași
situații de drept să i se acorde o dublă valență juridică. Dispozițiile art. 74
alin. (1) lit. c) C. pen. pot coexista cu dispozițiile art. 320
1
C. proc.
pen., numai atunci când art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. reflectă o altă atitudine
favorabilă inculpatului, după săvârșirea infracțiunii, alta decât comportamentul
sincer, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Așadar, Înalta Curte, reține că modalitatea
de executare dar și cuantumul pedepselor principale și rezultanta sunt apte să atingă
scopul preventiv și educativ al sancțiunii aplicată inculpatului.
Față de aceste condiserente, în baza
art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge ca nefondat recursul
declarat de inculpatul recursul declarat de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale
nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru
cauze cu minori și de familie.
Va deduce din cuantumul pedepsei aplicate
inculpatului G.I., durata reținerii și arestării preventive de la 26 martie 2012
la 12 decembrie 2012.
Va obliga recurentul inculpat la plata
sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200
RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de inculpatul G.I. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 septembrie 2012 a
Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Deduce din cuantumul pedepsei aplicate
inculpatului G.I., durata reținerii și arestării preventive de la 26 martie 2012
la 12 decembrie 2012.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei
de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 decembrie
2012.