ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3055 din data de 6 martie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A.F.I. împotriva pârâtei R.N.P.R., pe care a obligat-o la plata sumelor de 418.044.102 Rol reprezentând chirie aferentă perioadei ianuarie 2003 – martie 2004, 79.428.379 Rol reprezentând TVA, 1.196.200.727 Rol penalități și 22.279.044 Rol majorări pentru TVA sume datorate pentru spațiul cu altă destinație decât locuință situat în București str. Smârdan; capătul de cerere având ca obiect chiria aferentă lunii decembrie 2002 a fost respins ca prescris; totodată instanța a admis cererea de chemare în garanție a C.N.L.R.

SA formulată de pârâtă și în consecință a obligat chemata în garanție la plata către reclamantă a sumelor susmenționate reprezentând chirie, penalități, TVA și majorări datorate pentru spațiul din str. Smârdan. Instanța fondului a reținut din ansamblul probator administrat în cauză că antecesoarea pârâtei, C.R.C.C.R., a ocupat spațiul din str. Smârdan, în temeiul contractului de închiriere nr. 1715 din 11 februarie 1974, cuantumul chiriei urmând a fi determinat în baza dispozițiilor legale în vigoare la momentul încheierii contractului, respectiv art. 41 și urm. din Legea nr. 5/1973, iar majorările de întârziere datorate de locatar, potrivit art. 11 din H.C.M. nr. 860/1973.

Instanța a mai statuat că, după împlinirea termenului locațiunii, contractul a fost prelungit prin tacita reconducțiune, în aceleași condiții, astfel că nivelul chiriei și al penalităților a continuat să fie calculat în temeiul prevederilor legale aplicabile fondului locativ de stat, în acest sens, pentru perioada la care se referă pretențiile ce fac obiectul acțiunii, penalitățile de întârziere aplicabile sunt cele reglementate de O.G. nr. 61/2002, chiria percepută având natura juridică a unei creanțe bugetare. Capătul de cerere având ca obiect chiria aferentă lunii decembrie 2002 cu accesoriile acesteia a fost respins ca prescris, în raport de data introducerii acțiunii 31 ianuarie 2006, cu depășirea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1058.

Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, tribunalul a reținut că spațiul din str. Smârdan a fost ocupat în perioada octombrie 2000 – martie 2004 de chemata în garanție C.N.L.R. SA, în temeiul contractului de colaborare nr. 12775 din 30 iunie 1999 încheiat cu antecesoarea pârâtei, așa încât, în temeiul art. 969 și urm. C. civ., chematei în garanție îi revine obligația de plată a sumelor reprezentând chirie și accesoriile acesteia datorate pentru utilizarea spațiului. Apelurile declarate de reclamantă și chemata în garanție împotriva sentinței fondului, au fost respinse ca nefondate de Curtea de Apel Brașov, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 489 din data de 25 octombrie 2007. Răspunzând motivelor de apel, instanța de control judiciar a confirmat cele statuate în fapt și în drept de prima instanță, constatând că pentru perioada avută în vedere ianuarie 2003 – martie 2004, O.G.

nr. 61/2002 este actul normativ care reglementează raporturile dintre părți. Referitor la prescripția pretențiilor datorate pentru luna decembrie 2002, instanța reține că față de data scadenței obligației 31 decembrie 2002, acțiunea introdusă la 31 ianuarie 2006 se situează în afara termenului general de prescripție. Cu privire la criticile formulate de chemata în garanție, instanța de control reține că potrivit contractului de colaborare încheiat cu antecesoarea pârâtei, chemată în garanție s-a obligat să suporte toate cheltuielile care ar fi incumbat pârâtei pentru utilizarea spațiului, fiind irelevante pretinsa inexistență a culpei și neemiterea facturilor fiscale în exonerarea chematei în garanție de la plata sumelor datorate folosirii spațiului.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta A.F.I., cât și chemata în garanție C.N.L.R. SA. I. Recurenta reclamantă și-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că decizia curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a legii în ce privește respingerea ca prescrise a pretențiilor aferente lunii decembrie 2002. În argumentarea acestei critici, recurenta a arătat că dreptul material la acțiunea pentru chiria aferentă lunii decembrie 2002 a început să curgă în ianuarie 2003, iar acțiunea a fost introdusă tot în cursul lunii ianuarie, nefiind prescrisă. II. Recurenta C.N.L.R. SA a criticat hotărârea instanței de apel pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii (motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. ) sub următoarele aspecte: - dispozițiile O.G. nr. 61/2002 aplicabile contractului de închiriere nr. 1715/1974 încheiat între A.F.I. și R.N.P.R., nu îi sunt opozabile deoarece nu a fost parte semnatară a contractului; - obligațiile asumate de companie sunt cele prevăzute în contractul de colaborare încheiat în 1999 și prelungit prin addendum-ul la contract, vizând plata chiriei și a utilităților; - în lipsa emiterii documentelor fiscale conform legii contabilității, nu i se poate pretinde plata sumelor respective; - dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, ce limitează cuantumul penalităților își găsesc aplicarea în cauză, fiind de natură să completeze prevederile O.G.

nr. 61/2002. Asupra recursurilor: Înalta Curte, examinând decizia atacată, în contextul criticilor formulate, constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta A.F.I. București și chemata în garanție C.N.L.R. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 489 din 25 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2008.