ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4090/2011
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4090/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 89
din 24 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul
nr. 2497/117/2010 a fost condamnat inculpatul:
- S.B.O.I.
,
î
n temeiul art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., la pedeapsa
de 10 (zece) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe
deosebit de grave.
În temeiul
art. 53 pct. 2 lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 65 alin.
(2) și (3) și art. 66 C. pen., i s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani,
care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege
și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul
de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza
art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în redactarea în vigoare la data
comiterii faptei infracțiunea era prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990),
la pedeapsa de 1 (un) an și 2 (două) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
de folosire cu rea-credință a creditului de care se bucură societatea.
S-a constatat
că inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată
a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prin sentința
penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin neapelare
la data de 18 martie 2008. S-a constatat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa
rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, prin sentința penală
nr. 122 din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia
penală nr. 178/R din 26 martie 2008 a Curții de Apel Cluj.
În temeiul
art. 85 C. pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a pedepselor de 3 ani
închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 25/2008
a Judecătoriei Sinaia și 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
S-a descontopit
pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală
nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca și repune în individualitatea lor pedepsele
de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la
art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; 10 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.; 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.
de art. 25 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.
În baza
art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat
prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia și nr.
122 din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca au fost comise în condițiile
concursului real de fapte cu infracțiunile ce fac obiectul prezentei judecăți.
În baza
art. 34 lit. b) și 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și
anume aceea de 10 (zece) ani închisoare și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea
drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul
de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza
art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. i s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei,
exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a C. pen.
S-a constatat
că partea vătămată Banca A. România Sucursala C., succesoarea SC M. SA Sucursala
C., nu a formulat pretenții civile în cauză.
În baza
art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu
pentru inculpat, în sumă de 200 RON, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției
și Libertăților Cetățenești în favoarea Baroului Cluj - avocat B.l.
În temeiul
art. 191 alin. (1) C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească în favoarea
statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.100 RON.
Pentru a pronunța
această hotărâre Tribunalul a reținut că p
rin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul
Cluj a fost trimis în judecată inculpatul S.B.O.I. pentru săvârșirea infracțiunilor
de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și folosirea,
cu rea credință, de bunuri sau de creditul de care se bucură societatea, într-un
scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza
o altă societate prev. și ped. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990,
totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen.
Prin actul de inculpare,
s-a reținut, în esență, că inculpatului S.B.O.I., pe fondul încheierii și executării
contractului de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14
aprilie 2003 i-a indus și menținut în eroare pe reprezentanții M. SA prin aceea
că, în calitate de reprezentant al SC S. SRL a solicitat și i s-a acordat un credit
pe care l-a garantat cu bunuri aparținând SC P.N. SRL - societate aflată în faliment
din 4 noiembrie 2002 și cu bilete la ordin care s-au dovedit a nu avea acoperirea
financiară necesară.
Același inculpat, după
solicitarea creditului și aprobarea acestuia de către M. SA cu destinația „completarea
fondurilor proprii necesare achiziționării furnizorilor de mărfuri”, s-a folosit
de lichiditățile astfel obținute pentru a rambursa anticipat o rată la un credit
contractat anterior sau pentru a plăti alte datorii reprezentând contravaloare marfă
în cadrul altor societăți în care avea de asemenea interes, și anume SC A.O. SRL
Cluj Napoca.
Inculpatul a fost audiat
în faza de urmărire penală, dar nu a recunoscut comiterea faptelor, iar în fața
instanței de judecată a uzat de dreptul său procesual de a nu se autoincrimina.
Din probele administrate
în cauză, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
SC S. SRL Cluj Napoca
a fost înființată în anul 1998, și înmatriculată în Registrul Comerțului, avându-l
ca asociat unic și administrator pe S.B.S., soția inculpatului din prezenta cauză.
Societatea avea ca principal obiect de activitate intermedierile în comerțul cu
combustibili.
Prin procura autentificată
la notar din 07 februarie 2002, S.B.S. l-a împuternicit pe soțul ei S.B.O.I. să
îi reprezinte interesele cu privire la administrarea SC S. SRL.
Prin contractul de credite
nr. AA din 20 februarie 2003, M. SA Sucursala C. a acordat, așa cum rezultă din
declarațiile martorilor S.I., C.A.M. și S.T. societății SC S. SRL un plafon pentru
descoperire de cont în „completarea fondurilor proprii necesare achitării furnizorilor
de mărfuri” în sumă de 1.200 milioane ROL, pe termen de 6 luni, cu dobândă de 39%
pe an, calculată la soldul zilnic al creditului utilizat.
Creditul în valoare de
1.200 milioane ROL a fost garantat, conform Contractului de garanție reală mobiliară
nr. BB din 20 februarie 2003, cu următoarele bunuri: autotractor marca R. proprietatea
SC C. SRL, luat în garanție în valoare de 660.000.000 ROL, cisterna lichide petroliere
proprietatea SC C. SRL luată în garanție la valoarea de 475.200.000 ROL și conform
contractului de garanție reală mobiliară nr. CC din 20 februarie 2003, având ca
obiect cisterna lichide petroliere proprietatea SC P.N. SRL luată în garanție la
valoarea de 707.850.000 ROL.
Creditul a mai fost garantat
și cu contractul de cesiune de creanță nr. DD din 26 februarie 2003 asupra documentelor
în curs de încasare, de egală valoare cu suma fiecărei tranșe utilizate din plafonul
aprobat, cu biletul la ordin în alb stipulat „fără protest”, emis de SC S. SRL avalizat
de administratorul societății.
Prin actul adițional din
14 aprilie 2003 la contractul de credite nr. AA din 20 februarie 2003 s-a majorat
plafonul pentru descoperirea de cont cu suma de 1.600 milioane ROL, pe termen de
4 luni, cu dobânda de 36% pe an calculată la soldul zilnic al creditului utilizat.
Suplimentarea cu 1.600
milioane a creditului, a fost garantată, conform contractului de garanție reală
mobiliară nr. EE din 14 aprilie 2003 asupra autoturismului de teren marca D.M. proprietatea
SC P.N. SRL luat în garanție la valoarea de 440.900.000 ROL, conform contractului
de garanție reală mobiliară nr. FF din 14 aprilie 2003 asupra unui minibus marca
M.V. proprietatea SC P.N. SRL luat în garanție la valoarea de 163.296.000 ROL, conform
contractului de ipotecă nr. GG din 14 aprilie 2003 asupra unui imobil evaluat la
valoarea de 319.950.000 ROL, și cu două bilete la ordin în valoare de 460 milioane
ROL și 1.800 milioane ROL emise de SC A.O. SRL în data de 12 aprilie 2003 și respectiv
14 aprilie 2003 în favoarea lui SC S. SRL cu scadențe în data de 11 august 2003
respectiv în data de 15 august 2003, cu un bilet la ordin în alb stipulat „fără
protest” emis de SC S. SRL, avalizat de administratorul societății.
La data semnării contractului
de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14 aprilie 2003,
girantul SC P.N. SRL era în faliment, procedura de faliment a SC P.N. SRL fiind
declarată la 4 noiembrie 2002 în baza sentinței civile nr. 5134 din 04
noiembrie 2002 a Tribunalului Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Or, potrivit prevederilor
Legii nr. 65/1995 în vigoare la acea dată, orice constituire de garanții reale efectuate
de către o societate după declararea procedurii de faliment este nulă. Ca atare,
contractul de garanție reală mobiliară nr. CC din 20 februarie 2003 asupra cisternei
lichide petroliere proprietatea SC P.N. SRL și contractul de garanție mobiliară
nr. JJ din 14 aprilie 2003 asupra autoturismului marca D.M. și minibus marca M.V.
aparținând SC P.N. SRL sunt lovite de nulitate.
De asemenea, prin semnarea
actului adițional din 14 aprilie 2003 la contractul de credite nr. AA din 20 februarie
2003, girantul SC P.N. SRL a declarat pe propria răspundere că bunurile mobile nominalizate
în contractul de credit și în contractul de garanție „nu au fost gajate pentru alte
debite proprii sau ale terților” (pct. 11 din actul adițional din 14 aprilie 2003)
fapt ce nu reflectă realitatea, firma fiind declarată în faliment la data acordării
creditelor.
În consecință, contractele
de garanție reale mobiliare nr. CC din 20 februarie 2003 și nr. JJ din 14 aprilie
2003 întocmite asupra bunurilor mobile aparținând SC P.N. SRL societate aflată în
faliment, fiind lovite de nulitate, creditele în valoare totală de 2.800 milioane
ROL sunt acoperite cu garanții în valoare totală de 3.007,2 milioane ROL valoare
ce nu depășește „cu 10-20% valoarea creditului acordat, inclusiv dobânda” așa cum
prevăd normele M. SA respectiv suma de 3.871,2 milioane ROL.
În ceea ce privește modalitatea
de utilizare a creditelor conform destinației pentru care au fost acordate, din
probe rezultă că SC S. SRL Cluj Napoca a virat suma de 1.109.451.790 ROL cu titlu
de contravaloare marfă în contul curent al SC O.C.I. SRL deschis la Banca C. SA
Sucursala Cluj, astfel: cu ordinul de plată nr. XX din 20 februarie 2003 în valoare
de 451.241.790 ROL; cu ordinul de plată nr. YY din 20 februarie 2003 în valoare
de 300.000.000 ROL și cu ordinul de plată nr. ZZ din 20 februarie 2003 în valoare
de 358.210.000 ROL.
În urma cercetărilor efectuate
s-a constatat că efectuarea acestor plăți către SC O.C.I. SRL nu este justificată
cu documente contabile primare, respectiv factură, comandă, contract, etc.
Prin aceasta s-au încălcat
prevederile Capitolului II, pct. 4.2 lit. c) din contractul de credite nr. AA din
20 februarie 2003 potrivit cărora „utilizările din credit trebuie să respecte obiectul
de creditare autorizat și să fie făcute pe bază de documente justificative”.
Din suma încasată, SC
O.C.I. SRL a virat suma de 1.108 milioane ROL cu ordinul de plată nr. NN din 20
februarie 2003 reprezentând contravaloare marfă în contul curent al SC S. SRL deschis
la Banca C. SA Sucursala C.
Totodată, din suma încasată
în contul său deschis la Banca C. SA Sucursala C., SC S. SRL rambursează anticipat
o rată în valoare de 1.100 milioane ROL la creditul acordat de Banca C. Sucursala
C. prin contractul de credit din 24 ianuarie 2003 în valoare de 3.000 milioane ROL.
Prin actul adițional din
14 aprilie 2003 la contractul de credit nr. AA din 20 februarie 2003 M. SA Sucursala
C. a majorat plafonul pentru descoperire de cont al SC S. SRL cu suma de 1.600 milioane
ROL.
Din creditul pus la dispoziție
de bancă, SC S. SRL a virat în aceeași zi, în contul curent al SC A.O. SRL deschis
la Banca R. SA Sucursala C. suma de 1.497 milioane ROL cu „titlu contravaloare marfă”,
astfel: cu ordinul de plată nr. KK din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane
ROL, cu ordinul de plată nr. PP din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane ROL,
cu ordinul de plată nr. RR din 14 aprilie 2003 în valoare de 499 milioane ROL.
Din nou, la dosarul de
creditare nu există documente justificative - factură, comandă, contract, etc. -
care să justifice efectuarea plăților către SC A.O. SRL și existența unor relații
comerciale între acestea.
Din contul său deschis
la Banca R. SA Sucursala C., SC A.O. SRL a virat întreaga sumă de 1.497 milioane
ROL în contul curent al SC S. SRL deschis tot la Banca R. SA Sucursala C., cu ordinul
de plată nr. SS din 15 aprilie 2003, reprezentând „contravaloare marfă”.
Mai mult, din suma încasată
în contul său, SC S. SRL a rambursat parțial din creditele overdraft acordate de
Banca R. SA Sucursala C. și plătește dobânzi la credite.
Din informațiile furnizate
de Oficiul Național al Registrului Comerțului prin adresa din 10 iunie 2004, SC
S. SRL avea ca asociat unic și administrator pe S.B.S. iar SC A.O. SRL avea ca asociați
pe S.B.S. și S.B.I.O. fiind administrată de S.B.S.
Tot din informațiile furnizate
de Oficiul Național al Registrului Comerțului precum și din analiza formularelor
cu specimene de semnături ale persoanelor autorizate să dispună de conturile celor
două societăți la Banca R. SA Sucursala C. rezultă că, atât SC S. SRL cât și SC
A.O. SRL au ca acționar comun pe S.B.S. care are și calitatea de administrator la
aceste firme. De asemenea, S.B.O.I. fusese împuternicit de S.B.S. prin procura autentificată
din data de 7 februarie 2002 să-i reprezinte interesele cu privire la SC S. SRL.
Prin urmare este evident
că, atâta vreme cât soția și fiul său sunt acționari și respectiv administratori
într-o societate cu care SC S. SRL desfășoară activități comerciale inculpatul S.B.O.I.
avea un interes pentru ca sumele solicitate, obținute și virate în contul SC S.
SRL, unde avea împuternicire de reprezentare a intereselor, să profite și SC A.O.
SRL.
Împotriva acestei sentințe
a declarat apel inculpatul S.B.O.I., care a solicitat achitarea în temeiul art.
10 lit. d) C. proc. pen., atât pentru infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1)
pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cât și pentru infracțiunea de înșelăciune. Cu privire
la prima infracțiune a arătat că faptei îi lipsește unul din elementele constitutive
ale infracțiunii, respectiv intenția pentru că inculpatul nu avea cunoștință că
societatea pentru care a angajat creditul era în stare de insolvență.
Referitor la infracțiunea
de înșelăciune a susținut că nu rezultă din probele administrate că se face vinovat
de săvârșirea acesteia pentru că nu reiese pe cine a înșelat și cu ce consecințe.
Instanța de apel a înlăturat
apărările inculpatului ca nefondate, arătând că rezultă din probele administrate,
respectiv declarațiile martorilor M.M. și P.N. că acesta avea cunoștință că SC P.N.
SRL cu ale cărei bunuri a girat descoperirea de cont, se afla în faliment.
S-a reținut, însă, că
pedeapsa a fost în mod greșit individualizată, în favoarea acestuia putând fi reținută
circumstanța atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., întrucât inculpatul
nu a utilizat sumele obținute prin înșelăciune și prin nerespectarea destinației
creditului în interes personal, ci le-a folosit pentru a acoperi alte credite ale
societății sale.
În consecință, prin decizia
penală nr. 90/A din 2 mai 2011, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori,
a admis apelul declarat de inculpat și a desființat în parte sentința primei instanțe,
doar sub aspectul pedepselor aplicate.
Rejudecând, a condamnat
pe inculpatul apelant la pedepsele de:
- 7 (șapte) ani închisoare,
pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prev.
și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin.
(2) C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 3 ani a drepturilor
prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.
- 8 (opt) luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de folosire cu rea-credință a creditului de care
se bucură societatea, prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 31/1990 (în
redactarea în vigoare la data comiterii faptei infracțiunea era prevăzută de
art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990), cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen.
S-a constatat că inculpatul
a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani, prin sentința penală nr.
25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, definitivă prin neapelare la data
de 18 martie 2008. S-a constatat că inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa
rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni, prin sentința penală
nr. 122 din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia
penală nr. 178/R din 26 martie 2008 a Curții de Apel Cluj.
În temeiul art. 85 C.
pen. s-a dispus anularea suspendării condiționate a pedepselor de 3 ani închisoare
și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentințele penale nr. 25/2008 a Judecătoriei
Sinaia și nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca.
S-a descontopit pedeapsa
rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 122/2008
a Judecătoriei Cluj-Napoca și repune în individualitatea lor pedepsele de:
- 2 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen., cu aplicarea
art. 41 alin. (2) C. pen.;
- 10 luni închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen.;
- 1 an și 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap. la art. 11 alin. (1) din Legea
nr. 87/1994, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit.
a) C. pen. s-a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin
sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia și nr. 122
din 08 februarie 2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca au fost comise în condițiile concursului
real de fapte cu infracțiunile ce fac obiectul prezentei judecăți.
În baza art. 34 lit.
b) și art. 35 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea și anume aceea
de:
- 7 (șapte) ani închisoare
și pedeapsa complementară de 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64
alin. (1) lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.
În baza art. 71 alin.
(1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului
prev. de art. 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.
S-a menținut restul dispozițiilor
sentinței atacate.
În baza art. 189 C.
proc. pen. s-a stabilit onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat,
în sumă de 200 RON, care s-a avansat din Fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare
au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii
a declarat recurs inculpatul S.B.O.I., indicând, formal, cazurile de casare prev.
de art. 385
9
pct. 9, 10, 14, 17
2
, 18 și 21 C. proc. pen.
Cazurile prev. de
art. 385
9
pct. 9 și 10 C. proc. pen., nu sunt decât enunțate, fără a
preciza, în mod concret la ce se referă, arătându-se doar că în temeiul acestora
se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Aceeași solicitare se
face și pentru cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 21 C. proc.
pen., pentru care se arată că procedura de citare la adresa indicată nu a fost îndeplinită,
deoarece citația s-a întors cu mențiunea „destinatar mutat”, constatare ce nu este
adevărată.
În cadrul cazului de casare
prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen., se solicită achitarea pentru
ambele infracțiuni în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, se solicită
reducerea pedepsei aplicate (caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 14
C. proc. pen.), iar cu referire la cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen. se invocă nelegalitatea hotărârilor care fac referire
la condamnarea anterioară a inculpatului prin sentința penală nr. 25/2008 a Judecătoriei
Sinaia, hotărâre care, însă, nu este definitivă.
Înalta Curte, analizând
decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât
și conform art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., apreciază că recursul este
întemeiat în parte, în sensul celor ce urmează:
Motivele de recurs ce
vizează cazurile de casare prev. de art. 385
9
pct. 9, 10 și 21 C.
proc. pen., prin care se solicită casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare
nu sunt fondate.
Inculpatul doar a enunțat
dispozițiile art. 385
9
pct. 9 și 10 C. proc. pen., fără a preciza, concret,
ce anume vizează criticile sale.
Înalta Curte, examinând
decizia apreciază că aceste motive de recurs nu sunt justificate.
Decizia conține mențiunile
prev. în art. 355 C. proc. pen., iar în expunere sunt arătate temeiurile de fapt
și de drept care au condus la admiterea în parte a apelului inculpatului, numai
sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, astfel încât cazul de casare prev.
de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen., nu este incident.
De asemenea, nici critica
referitoare la cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 10 C. proc.
pen., nu este întemeiată, având în vedere că nu se constată existența vreunei probe
sau cerere esențială pentru părți asupra cărora instanța să nu se fi pronunțat.
Cât privește lipsa de
procedură invocată de inculpat (caz de casare prev. de pct. 21 al art. 385
9
C. proc. pen.), nici această apărare nu este fondată.
Pentru data de 2 mai 2011,
când cauza a fost soluționată în apel, inculpatul a fost citat la trei adrese în
Cluj Napoca și prin afișare la sediul Consiliului local, procedura fiind îndeplinită
atât la adresa din Cluj Napoca, strada M.I., cât și prin afișare la sediul Consiliului
Local al Municipiului Cluj Napoca.
Nici criticile formulate
în cadrul cazului de casare prev. de art. 385
9
pct. 18 C. proc. pen.
nu sunt fondate.
Ca observație preliminară,
Înalta Curte constată că apărările inculpatului nu se referă la o gravă eroare de
fapt, pentru a fi incident cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 18
C. proc. pen., ci se invocă lipsa elementelor constitutive ale infracțiunilor pentru
care inculpatul a fost condamnat, critică ce intră sub incidența cazului de casare
prev. de art. 385
9
pct. 12 C. proc. pen.
Din această perspectivă,
Înalta Curte apreciază criticile ca nefiind fondate.
Inculpatului i s-a reținut
în sarcină săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1),
(3) și (5) C. pen., constând în aceea că, pe fondul încheierii și executării contractului
de credit nr. AA din 20 februarie 2003 și a actului adițional din 14 aprilie 2003,
a indus și menținut în eroare pe reprezentanții M. SA prin aceea că, în calitate
de reprezentant al SC S. SRL, a solicitat și i s-a acordat un credit pe care l-a
garantat cu bunuri aparținând SC P.N. SRL - societate aflată în faliment din 4 noiembrie
2002 și cu bilete la ordin care s-au dovedit a nu avea acoperirea financiară necesară.
Inculpatul susține că
în mod greșit instanțele au motivat soluția de condamnare prin trimitere la
art. 40 din Legea nr. 64/1995, preluând raționamentul fără a fi cenzurat din rechizitoriul
Parchetului, deși textul de lege invocat are un cu totul alt conținut.
Mai mult, în cadrul Legii
nr. 64/1995, nu există niciun articol care să prevadă că „orice constituire de garanții
reale efectuate de către o societate după declanșarea procedurii de faliment este
nulă.
Apărarea este nefondată.
Înalta Curte constată
că, în mod corect, atât în rechizitoriu, cât și în hotărârile recurate (exceptând
eroarea materială prin care se indică Legea nr. 65/1995 în loc de Legea nr. 64/1995,
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului) este indicat art. 40
al legii, astfel cum aceasta era în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii.
Ulterior, Legea nr. 64/1995
a suferit mai multe modificări și republicări, conținutul art. 40 regăsindu-se apoi
în dispozițiile art. 49, indicat de altfel, chiar de recurentul inculpat.
Indiferent de acest argument
de ordin formal, important de reținut este conținutul dispozițiile legale, și acesta
este următorul: „în afară de cazurile prevăzute de prezenta lege sau de cele autorizate
de judecătorul sindic, toate actele operațiunile și plățile efectuate de debitor,
ulterior deschiderii procedurii, sunt nule”.
Inculpatul consideră că
aceste prevederi care limitează drepturile societății în faliment, trebuie corelate
cu alte prevederi din lege, din care rezultă că acesta avea în continuare dreptul
de administrare, care i-a fost ridicat expres abia prin sentința civilă nr. 1808/c/2004,
astfel că putea să gajeze bunurile societății intrate în faliment.
Nici această apărare nu
poate fi primită.
Înalta Curte reține, în
primul rând, că dreptul de a gaja nu poate fi calificat ca un act de administrare
a bunurilor ci ca un act de dispoziție.
Gajul este o garanție
reală ce echivalează cu o înstrăinare și reprezintă un titlu executoriu pentru creditorul
acestuia.
Pe de altă parte, chiar
dacă inculpatul face referire la o altă sentință civilă din 2004, conform art. 40
1
din Legea nr. 64/1995 (în reglementare de la momentul comiterii faptei), „deschiderea
procedurii ridică debitorului dreptul de administrare”.
O altă apărare vizează
lipsa laturii subiective a infracțiunii, inculpatul motivând că nu i se poate reține
intenția de a înșela câtă vreme nu a cunoscut deschiderea procedurii falimentului.
Și această apărare este
contrazisă de probele administrate în cauză.
Relevantă în acest sens
este depoziția martorei M.M., practician în insolvență care a precizat că în cursul
lunii noiembrie 2002 l-a somat pe S.B.O.I. să-i predea documentele prevăzute de
lege în cazul declanșării procedurii de lichidare judiciară, prin scrisoare recomandată
cu confirmare de primire, în două rânduri consecutiv, dar acesta nu s-a prezentat
și nici nu a dat curs solicitării. Martora opinează că este evident că a știut spre
declanșarea procedurii de faliment, chiar dacă neagă acest lucru.
În consecință, Înalta
Curte apreciază că în mod corect s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea
infracțiunii de înșelăciune prin contractarea de către acesta a unui credit pe care
îl garantează cu bunuri aparținând unei societăți față de care a fost declanșată
procedura falimentului.
Prin urmare, era previzibil
că acele garanții, nu au suport real și nu pot asigura recuperarea creditului, împrejurare
de natură a conduce la cauzarea unui prejudiciu unității bancare care a aprobat
acordarea sumei. Mai mult garantarea s-a făcut și cu bilete la ordin ce s-a dovedit,
ulterior, că nu au acoperire, toate acestea fiind împrejurări determinante pe care,
dacă le-ar fi cunoscut, reprezentanții băncii nu ar fi aprobat și acordat creditul.
În sarcina inculpatului
a mai fost reținută și infracțiunea prev. de art. 272 alin. (1) pct. 2 din Legea
nr. 31/1990 (art. 266 pct. 2 în redactarea în vigoare la data comiterii faptei),
constând în aceea că, după solicitarea și aprobarea fondurilor de către M. SA cu
destinația” completarea fondurilor proprii, necesare achiziționării furnizorilor
de mărfuri” s-a folosit de lichiditățile astfel obținute pentru a rambursa anticipat
o rată la un credit contractat anterior sau pentru a plăti alte datorii.
Înalta Curte constată
că și această infracțiune a fost corect reținută în sarcina inculpatului, fiind
dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv înscrisuri și declarația martorului
P.N.
Acest martor, administratorul
primei firme prin care s-a făcut viramentul la Banca C. SA, a specificat că în realitate
operațiunea a avut drept scop doar redirecționarea sumelor tot către societatea
inculpatului, fără a exista în fapt contravaloarea vreunei mărfuri.
Nici critica privind individualizarea
pedepsei (caz de casare prev. de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.) nu
poate fi primită.
Instanța de apel a procedat
deja la o coborâre sub minimul prevăzut de textul incriminator, prin reținerea circumstanței
atenuante prev. de art. 74 alin. (2) C. pen., iar o reducere mai semnificativă a
acesteia nu se justifică, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor, dar
și antecedentele penale ale inculpatului.
Înalta Curte reține ca
fiind întemeiată critica ce vizează cazul de casare prev. de art. 385
9
pct. 17
2
C. proc. pen., constatând nelegalitatea hotărârilor prin referire
la aplicarea art. 85 C. pen., față de condamnarea inculpatului, la pedeapsa de 3
ani închisoare cu suspendare condiționată prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie
2008, întrucât din actele depuse la dosar rezultă că această hotărâre nu este definitivă
Sentința penală nr. 25
din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, prin care inculpatul a fost condamnat
la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracțiunea
prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) C. pen., a fost desființată în apel cu trimitere
spre rejudecare prin decizia penală nr. 86 din 25 martie 2009 a Tribunalului Prahova,
definitivă prin decizia penală nr. 736 din 22 octombrie 2009 a Curții de Apel Ploiești.
În rejudecare, Judecătoria
Sinaia a pronunțat sentința penală nr. 163 din 30 septembrie 2011, care, de asemenea,
la momentul soluționării prezentei cauzei în recurs nu este definitivă, dosarul
fiind înaintat în recurs, la Curtea de Apel Ploiești.
În aceste condiții, Înalta
Curte, în baza art. 385
15
pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul
declarat de inculpat și va casa ambele hotărâri în parte.
Rejudecând, va descontopi
și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.
Se vor înlătura dispozițiile
privind constatarea condamnării inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu
suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani
prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, precum
și aplicarea art. 85 C. pen. față de această condamnare.
În baza art. 33 lit.
a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. se va contopi pedeapsa principală
de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate în prezenta cauză cu pedepsele
de 2 luni închisoare, 10 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare la care a
fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca,
inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
Se va face aplicarea
art. 71 - 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.
Se vor menține celelalte
dispoziții ale deciziei.
În baza art. 192
alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,
onorariul parțial acordat apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului ales, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de inculpatul S.B.O.I. împotriva deciziei penale nr. 90/A din 2 mai 2011 a Curții
de Apel Cluj, secția penală și de minori.
Casează, în parte, decizia
penală recurată și, rejudecând:
Înlătură aplicarea
art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 C. pen. și repune în individualitatea lor pedepsele
contopite.
Înlătură dispozițiile
privind constatarea condamnării inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare cu
suspendarea condiționată a executării pe durata termenului de încercare de 5 ani
prin sentința penală nr. 25 din 14 februarie 2008 a Judecătoriei Sinaia, precum
și aplicarea art. 85 C. pen. față de această condamnare.
În baza art. 33 lit.
a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 C. pen. contopește pedeapsa principală
de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară aplicate în prezenta cauză cu pedepsele
de 2 luni închisoare, 10 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare la care a
fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 122/2008 a Judecătoriei Cluj-Napoca,
inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare și pedeapsa
complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)
Teza a II-a și b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.
Face aplicarea art. 71
- 64 lit. a) Teza a II-a și b) C. pen.
Menține celelalte dispoziții
ale deciziei.
Cheltuielile judiciare
rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial pentru
apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 24 noiembrie
2011.