ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4356/2010

Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul M.A.N., în contradictoriu cu pârâta SC R. SA Brașov a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 382.390,98 lei penalități de întârziere, actualizarea sumei de mai sus potrivit O.G. nr. 9/2000. Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 466/ C din 31 martie 2010, a respins acțiunea reclamantului, reținând că, la data de 29 noiembrie 2006 intre pârâtă și U.M. București a fost încheiat contractul furnizare prin care pârâta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze 5 autobuze, până la data de 20 decembrie 2006, contra unui preț de 2.619.415,62 lei, acestea fiind predate la data de 15 mai 2007, reclamantul susținând că pârâta este în culpă întrucât a îndeplinit cu întârziere obligația de predare a autobuzelor.

Din probatoriul administrat s-a constatat că reclamantul a propus ca desfășurarea activităților de recepție să aibă loc după data de 15 ianuarie 2007, la o dată ce va fi stabilită de comun acord întrucât beneficiarul produselor era în imposibilitate de a trimite specialiști la sediul pârâtei, în vederea recepționării produselor. În aceste condiții, fiind modificat termenul de recepție, se constată că a intervenit o modificare și a termenului de predare a produselor, predarea fiind indisolubil legată de recepția bunurilor contractate de părți, aspect care rezultă din art. 9.1 din contract, derogându-se de la clauza contractuală, potrivit căreia modificarea clauzelor contractuale putea fi făcută prin acte adiționale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul M.A.N., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 57/ AP. din 18 iunie 2010 a respins apelul reclamantului M.A.N., reținând că, intimata SC R. SA nu este în culpă, pentru a fi incidente dispozițiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29 noiembrie 2006,deoarece aceasta a respectat obligațiile contractuale și că prin corespondenta purtată, părțile au derogat în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară celei de 15 ianuarie 2007, deci implicit ulterioară termenului de livrare de 20 decembrie 2006. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că instanța de apel a interpretat greșit clauzele actului juridic dedus judecății și că nu a reținut culpa intimatei pentru nerespectarea cauzelor contractuale, efectuând livrarea autobuzelor cu 146 de zile întârziere față de momentul limită de predare la unitatea militară achizitoare și nici nu a notificat U.M. București cu 15 zile lucrătoare înainte de data fixată pentru livrare, așa cum prevede art. 5.2 al contractului. Mai susține recurentul că, instanțele au încălcat principiile prevăzute de art. 969 și 977 C. civ.

și au reținut greșit lipsa de relevanță a faptului că autobuzele nu erau pregătite pentru livrare, întrucât nu existau documentele de omologare și cărțile de identitate ale vehiculelor de la R.A.R., față de modificarea termenului de predare a autobuzelor. De asemenea, se susține că, s-a reținut greșit că, prin „corespondența purtată ” părțile au înțeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006. Mai susține recurentul că, instanța a interpretat greșit clauza contractuală privind dreptul de inspecție al produselor de către achizitor, prevăzut de art. 9.1 din contract, și retine că este legat de recepție acestora.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată ca aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente: Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent și prin care susține că instanța de apel a interpretat greșit clauzele actului juridic dedus judecății, se constată că este nefondat, întrucât condiția pentru obligarea pârâtei la plata penalităților o constituie culpa acesteia în depășirea termenului de livrare stabilit prin contract, însă în cauză nu s-au dovedit a fi incidente dispozițiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29 noiembrie 2006 deoarece aceasta a respectat obligațiile contractuale, notificând U.M.

înainte de data fixată pentru livrare, așa cum prevede art. 5.2. din contract. Din analiza probatoriilor administrate în fața celor două instanțe, se constată că prin adresa nr. 493 din 19 decembrie 2006, recurenta nu a dat curs invitației făcută de intimată, în vederea efectuării inspecției celor cinci autobuze, datorită faptului că autobuzele nu ar fi fost pregătite pentru livrare, întrucât nu ar fi existat documentele de omologare și cărțile de identitate ale vehiculelor de la R.A.R., ci, pentru imposibilitatea deplasării specialiștilor pentru recepție, dar mai ales, datorită propunerii recurentei, concretizată prin adresa din 27 decembrie 2006, potrivit căreia, solicita ca desfășurarea activităților de recepție să se efectueze după data de 15 ianuarie 2007, la o data ce urma a fi convenită de comun acord.

În aceste condiții, nu se poate reține susținerea recurentului, în sensul că în cauză au fost încălcate prevederile contractuale, întrucât din corespondența purtată între părți se constată că acestea au fost de acord ca activitățile de recepție să se desfășoare după data de 15 ianuarie 2007, acestea fiind de acord cu schimbarea datei de livrare a autobuzelor, sens în care nu pot fi incidente dispozițiile art. 12.1 din contract, care prevăd modificarea clauzelor contractuale prin act adițional la contract. Prin urmare, față de prelungirea termenului de livrare/predare a autobuzelor, realizată de comun acord de către părțile contractante, prin corespondența purtată, nu mai poate fi reținută critica referitoare la greșita interpretare a cauzelor care au determinat modificarea termenului de predare al autobuzelor.

În ceea ce privește clauza contractuală referitoare la dreptul de inspecție al produselor, prevăzut de art. 9.1 din contract, se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect și nu a stabilit caracterul obligatoriu al inspecției autobuzelor în sarcina recurentului, aspect invocat de acesta, care consideră că în acest fel, instanțele au înlocuit un drept al achizitorului cu o obligație a acestuia la solicitarea furnizorului.

De asemenea, susținerea recurentului, potrivit căreia, s-a reținut greșit că, prin „corespondența purtată" părțile au înțeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006, este nefondată, întrucât, corespondența a fost semnată de reprezentanții legali ai părților, iar deși acestea nu au specificat, au derogat de la prevederile contractuale prelungind, de comun acord, termenul de livrare al autobuzelor, sens în care se apreciază că au derogat și de la obligativitatea încheierii unui act adițional la contractul de achiziție. Prin urmare, corespondența purtată între părți, atâta timp cât aceasta a emanat de la reprezentanții legali ai părților contractante a fost corect interpretată în consens cu intenția părților, astfel că, nu se poate reține încălcarea principiilor prevăzute de art. 969 și 977 C. civ.

Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul M.A.N. prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență Juridică pentru U.M. București împotriva deciziei nr. 57/ AP din 18 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.