ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4356/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4356/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din actele și lucrările dosarului,
constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov, reclamantul M.A.N., în
contradictoriu cu pârâta SC R. SA Brașov a solicitat obligarea acesteia la
plata sumei de 382.390,98 lei penalități de întârziere, actualizarea sumei de
mai sus potrivit O.G. nr. 9/2000.
Tribunalul Brașov, prin sentința nr. 466/
C din 31 martie 2010, a respins acțiunea reclamantului, reținând că, la data de
29 noiembrie 2006 intre pârâtă și U.M. București a fost încheiat contractul
furnizare prin care pârâta, în calitate de furnizor, s-a obligat să furnizeze 5
autobuze, până la data de 20 decembrie 2006, contra unui preț de 2.619.415,62
lei, acestea fiind predate la data de 15 mai 2007, reclamantul susținând că
pârâta este în culpă întrucât a îndeplinit cu întârziere obligația de predare a
autobuzelor.
Din probatoriul administrat s-a
constatat că reclamantul a propus ca desfășurarea activităților de recepție să
aibă loc după data de 15 ianuarie 2007, la o dată ce va fi stabilită de comun
acord întrucât beneficiarul produselor era în imposibilitate de a trimite
specialiști la sediul pârâtei, în vederea recepționării produselor.
În aceste condiții, fiind modificat
termenul de recepție, se constată că a intervenit o modificare și a termenului
de predare a produselor, predarea fiind indisolubil legată de recepția
bunurilor contractate de părți, aspect care rezultă din art. 9.1 din contract,
derogându-se de la clauza contractuală, potrivit căreia modificarea clauzelor
contractuale putea fi făcută prin acte adiționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat
apel reclamantul M.A.N., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Curtea de Apel Brașov, secția
comercială, prin decizia nr. 57/ AP. din 18 iunie 2010 a respins apelul
reclamantului M.A.N., reținând că, intimata SC R. SA nu este în culpă, pentru a
fi incidente dispozițiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29
noiembrie 2006,deoarece aceasta a respectat obligațiile contractuale și că prin
corespondenta purtată, părțile au derogat în sensul modificării termenului de
predare la o dată ulterioară celei de 15 ianuarie 2007, deci implicit
ulterioară termenului de livrare de 20 decembrie 2006.
Împotriva acestei decizii, în termen
legal a declarat recurs reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8
și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii
atacate și pe fondul cauzei, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Critica adusă deciziei atacate se
referă în esență la faptul că instanța de apel a interpretat greșit clauzele
actului juridic dedus judecății și că nu a reținut culpa intimatei pentru
nerespectarea cauzelor contractuale, efectuând livrarea autobuzelor cu 146 de
zile întârziere față de momentul limită de predare la unitatea militară
achizitoare și nici nu a notificat U.M. București cu 15 zile lucrătoare înainte
de data fixată pentru livrare, așa cum prevede art. 5.2 al contractului.
Mai susține recurentul că, instanțele
au încălcat principiile prevăzute de art. 969 și 977 C. civ. și au reținut
greșit lipsa de relevanță a faptului că autobuzele nu erau pregătite pentru
livrare, întrucât nu existau documentele de omologare și cărțile de identitate
ale vehiculelor de la R.A.R., față de modificarea termenului de predare a
autobuzelor.
De asemenea, se susține că, s-a
reținut greșit că, prin „corespondența purtată
”
părțile au înțeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul
modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006.
Mai susține recurentul că, instanța a
interpretat greșit clauza contractuală privind dreptul de inspecție al
produselor de către achizitor, prevăzut de art. 9.1 din contract, și retine că
este legat de recepție acestora.
Analizând critica adusă deciziei
atacate, Înalta Curte constată ca aceasta este nefondată, urmând ca recursul
pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs prevăzut de art. 304
pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurent și prin care susține că
instanța de apel a interpretat greșit clauzele actului juridic dedus judecății,
se constată că este nefondat, întrucât condiția pentru obligarea pârâtei la
plata penalităților o constituie culpa acesteia în depășirea termenului de
livrare stabilit prin contract, însă în cauză nu s-au dovedit a fi incidente
dispozițiile art. 10.1 din contractul de furnizare din 29 noiembrie 2006
deoarece aceasta a respectat obligațiile contractuale, notificând U.M. înainte
de data fixată pentru livrare, așa cum prevede art. 5.2. din contract.
Din analiza probatoriilor administrate
în fața celor două instanțe, se constată că prin adresa nr. 493 din 19
decembrie 2006, recurenta nu a dat curs invitației făcută de intimată, în
vederea efectuării inspecției celor cinci autobuze, datorită faptului că
autobuzele nu ar fi fost pregătite pentru livrare, întrucât nu ar fi existat
documentele de omologare și cărțile de identitate ale vehiculelor de la R.A.R.,
ci, pentru imposibilitatea deplasării specialiștilor pentru recepție, dar mai
ales, datorită propunerii recurentei, concretizată prin adresa din 27 decembrie
2006, potrivit căreia, solicita ca desfășurarea activităților de recepție să se
efectueze după data de 15 ianuarie 2007, la o data ce urma a fi convenită de
comun acord.
În aceste condiții, nu se poate reține
susținerea recurentului, în sensul că în cauză au fost încălcate prevederile
contractuale, întrucât din corespondența purtată între părți se constată că
acestea au fost de acord ca activitățile de recepție să se desfășoare după data
de 15 ianuarie 2007, acestea fiind de acord cu schimbarea datei de livrare a
autobuzelor, sens în care nu pot fi incidente dispozițiile art. 12.1 din
contract, care prevăd modificarea clauzelor contractuale prin act adițional la
contract.
Prin urmare, față de prelungirea termenului
de livrare/predare a autobuzelor, realizată de comun acord de către părțile
contractante, prin corespondența purtată, nu mai poate fi reținută critica
referitoare la greșita interpretare a cauzelor care au determinat modificarea
termenului de predare al autobuzelor.
În ceea ce privește clauza
contractuală referitoare la dreptul de inspecție al produselor, prevăzut de art.
9.1 din contract, se constată că instanța de apel a apreciat în mod corect și
nu a stabilit caracterul obligatoriu al inspecției autobuzelor în sarcina
recurentului, aspect invocat de acesta, care consideră că în acest fel,
instanțele au înlocuit un drept al achizitorului cu o obligație a acestuia la
solicitarea furnizorului.
De asemenea, susținerea recurentului,
potrivit căreia, s-a reținut greșit că, prin „corespondența purtată"
părțile au înțeles să deroge de la prevederile contractuale, în sensul
modificării termenului de predare la o dată ulterioară datei de 20 decembrie 2006,
este nefondată, întrucât, corespondența a fost semnată de reprezentanții legali
ai părților, iar deși acestea nu au specificat, au derogat de la prevederile
contractuale prelungind, de comun acord, termenul de livrare al autobuzelor,
sens în care se apreciază că au derogat și de la obligativitatea încheierii
unui act adițional la contractul de achiziție.
Prin urmare, corespondența purtată
între părți, atâta timp cât aceasta a emanat de la reprezentanții legali ai
părților contractante a fost corect interpretată în consens cu intenția
părților, astfel că, nu se poate reține încălcarea principiilor prevăzute de art.
969 și 977 C. civ.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art.
312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat
de reclamantul M.A.N. prin Direcția pentru Relația cu Parlamentul și Asistență
Juridică pentru U.M. București împotriva deciziei nr. 57/ AP din 18 iunie 2010
pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
14 decembrie 2010.