ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față:

Din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.R. Astra SA București,

în contradictoriu cu pârâtele SC. G.A. SA București, B.C.C.C. București și G.H.V.A.

Austria a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 25

martie 2005 și a Hotărârii A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 21 martie 2005, ca

operațiune subsecventă vânzării și încheiată pe baza acesteia.

Prin sentința comercială nr. 15136

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, la data de 14

decembrie 2007, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea

contractului de vânzare-cumpărare, pentru motivul de nulitate referitor la doi,

a fost respins, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală

activă (ca o consecință a admiterii excepției la data de 02 noiembrie 2007),

iar acțiunea în ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, ca și cererea reclamantei, de acordare a

cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a înlăturat aprecierile reclamantei cu privire la încălcarea dreptului de

preempțiune apreciind că așa cum rezultă din interpretarea art. 7 din

contractul de societate și art. 11 din statut, acesta a fost instituit în favoarea

celorlalți acționari numai în cazul cesiunii către un terț, nu și în situația

în care un acționar vinde acțiunile sale către un alt acționar

al

societății, sens în care se consideră că au fost respectate prevederile legale

și cele statutare referitoare la formarea valabilă a actului juridic, fiind

neîntemeiate criticile vizând nerespectarea formei ad validitatem și frauda la

lege.

În ceea ce privește cel

de al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că, în condițiile în care primul

capăt de cerere s-a dovedit a fi neîntemeiat, cererea - formulată în subsidiar

- vizând anularea hotărârii A.G.E.A. din data de 21 martie 2005 se impunea a fi

respinsă.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta

SC A.R.A. SA București a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, prin decizia nr. 338 din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat

apelul reclamantei SC A.R.A. SA București, reținând că, reclamantei i-au fost

respectate toate garanțiile procesuale asigurate de principiul publicității

ședinței, acesta nefăcând dovada unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

În ceea ce privește motivul de apel

privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active

privind capătul de cerere ce viza dolul, instanța de apel a apreciat că acesta

poate fi invocat doar de către partea al cărei consimțământ a fost astfel

viciat, așa cum corect a reținut și prima instanță.

Cu privire la greșita soluționare a

acțiunii, față de încălcarea dreptului de preempțiune al reclamantei la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare, se constată că instanța de fond a

apreciat în mod corect, având în vedere interpretarea coroborată a art. 7 din

contractul de societate și art. 11 din statut și a reținut caracterul accesoriu

al cererii de anulare a hotărârii A.G.E.A., precizat de către apelantă, ceea ce

presupune soluționarea sa în raport de hotărârea ce se pronunță în cererea

principală.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs reclamanta SC A.R.A. SA București, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea cererii

de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea hotărârilor judecătorești

pronunțate în cauză și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

Critica adusă deciziei atacate se

referă în esență la faptul că, motivele de nelegalitate privesc atât decizia

instanței de apel cât și sentința tribunalului cu privire la interpretarea și

aplicarea dispozițiilor legale referitoare la publicitatea ședințelor de

judecată, conform art. 121 C. proc. civ., precum și consecințele legale ale

nulității absolute pentru nerespectarea condițiilor extrinseci ale actului de

procedură.

În acest sens, recurenta susține că,

în cauza dedusă judecății nu au existat si nu există motive care să fi

determinat prima instanță de judecată să dispună judecarea în secret, în camera

de consiliu, iar judecarea pricinii în camera de consiliu a produs o vătămare

acesteia, întrucât participarea publicului a fost limitată, iar mai mulți

angajați din cadrul SC A.R.A. SA București, au dorit să participe la acest

proces public, astfel că, această împiedicare reprezintă o vătămare concretă.

În ceea ce privește greșita aplicare a

legii în interpretarea și calificarea dispozițiilor legale referitoare la

natura juridică a dreptului de preemțiune si efectele încălcării acestuia, se

susține că recurenta a fost prejudiciată, în sensul că nefiind calificat drept

real, ci un drept de creanță, nu îi este recunoscut nici dreptul la acțiune în

justiție în vederea anularii actului încheiat cu încălcarea dreptului de

preemțiune și nici dreptul de urmărire de către recurentă a acțiunilor vândute

cu încălcarea dreptului de preemțiune.

Analizând critica adusă deciziei

atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul

reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește greșita

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la publicitatea

ședințelor de judecată, conform art. 121 C. proc. civ., susținută de recurentă,

se constată că aceasta nu are suport legal.

Având în vedere că primul capăt al

cererii formulate de reclamantă se soluționează, potrivit regulii generale, în

ședință publică, iar cel de-al doilea capăt de cerere se judecă în ședință

secretă, conform dispozițiilor speciale ale Legii nr. 31/1990 privind

societățile comerciale Legea nr. 31/1990, se constată că acest aspect a fost

pus în discuția părților de către instanța de fond la termenul din 2 noiembrie

2007, când pârâta SC G.A. SA a solicitat disjungerea capătului al doilea al

cererii, însă reclamanta a cerut respingerea cererii, apreciind că între cele

două capete de cerere există o legătură indisolubilă, arătând că cel de al

doilea capăt de cerere, respectiv anularea hotărârii A.G.A. din data de

21martie 2005 are un caracter accesoriu fată de primul capăt de cerere privind

anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, considerând că prezenta

cauză trebuie judecată în camera de consiliu.

În acest context, susținerea

recurentei, potrivit căreia, instanțele au interpretat și aplicat greșit

dispozițiile art. 121 C. proc. civ., referitoare la publicitatea ședințelor de

judecată, se constată că este nefondată, întrucât soluția contestată de

recurentă a fost dispusă la cererea expresă a acesteia, care a susținut

necesitatea soluționării celor două capete de cerere împreună și nici nu a

înțeles să conteste pe parcursul judecății în fața primei instanțe, măsura

soluționării pricinii în camera de consiliu.

Astfel, în cauză, nefiind îndeplinită

condiția vătămării ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, în

sensul vizat de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., judecata în camera de

consiliu a hotărârii instanței de fond nu atrage nulitatea hotărârii, situație

în care critica urmează a fi înlăturată.

În acest sens, se constată că soluția

instanței de fond, menținută în totalitate de către instanța de apel, este una

corectă în raport de modalitatea de apreciere, necontestată de vreuna dintre

părți, asupra necesității soluționării în cadrul aceluiași dosar a celor două

capete de cerere formulate de reclamantă, întrucât numai normele care prevăd că

soluționarea unei cereri se face în Camera de consiliu sunt imperative, astfel

încât, nerespectarea lor să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

Cu privire la greșita aplicare a legii

în interpretarea și calificarea dispozițiilor legale referitoare la natura

juridică a dreptului de preemțiune si efectele încălcării acestuia, se constată

că, cele două instanțe au interpretat în mod corect prevederile art. 7 din

contractul de societate și art. 11 din Statutul societății, conform cărora, în

situația în care acțiunile societății urmează a fi înstrăinate către un terț,

este necesară respectarea dreptului de preempțiune al celorlalți acționari, în

acest sens exercițiul dreptului de preempțiune se poate realiza de către

acționari exclusiv prin intermediul Consiliului de Administrație.

Din această perspectivă, în mod corect

instanța de apel a reținut și faptul că dispozițiile art. 7 din Statut, fiind

derogatorii de la prevederile Legii nr. 31/1990 referitoare la transferul

acțiunilor, sunt de strictă interpretare si aplicare, neputând fi extinse la

alte situații decât cele avute în vedere de acționari la momentul adoptării

lor, aceasta nefiind aplicabilă și situației în care un acționar decide

vânzarea acțiunilor sale către un alt acționar al

societății.

În ceea ce privește natura juridică a

dreptului de preempțiune, instanța de apel a apreciat în mod corect

dispozițiile exprese ale Legii nr. 31/1990, întrucât acest act normativ nu

impune părților respectarea vreunui drept de preempțiune la înstrăinarea

acțiunilor unei societăți comerciale, iar în speța de față, dreptul de preempțiune

are un caracter pur convențional, acesta luând naștere prin voința semnatarilor

actelor constitutive, fiind în realitate un drept de creanță care nu poate

conferi părților nici un drept de urmărire asupra bunului cu privire la care a

fost instituit.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de reclamantă, aceasta urmând a fi obligată să-i

achite intimatei SC G.A. SA București suma de 65.007 lei, reprezentând

cheltuieli de judecată în recurs, potrivit dovezilor aflate în dosar fila 275.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei nr. 338 din 1 octombrie

2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială.

Obligă recurenta să-i achite intimatei

SC G.A. SA București suma de 65.007 lei cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

14 decembrie 2010.