ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4342/2010

Asupra recursului de față: Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC A.R. Astra SA București, în contradictoriu cu pârâtele SC. G.A. SA București, B.C.C.C. București și G.H.V.A. Austria a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni din 25 martie 2005 și a Hotărârii A.G.E.A. a SC G.A. SA din data de 21 martie 2005, ca operațiune subsecventă vânzării și încheiată pe baza acesteia.

Prin sentința comercială nr. 15136 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, la data de 14 decembrie 2007, capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare, pentru motivul de nulitate referitor la doi, a fost respins, ca fiind promovat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă (ca o consecință a admiterii excepției la data de 02 noiembrie 2007), iar acțiunea în ceea ce privește celelalte motive de nulitate invocate, a fost respinsă, ca neîntemeiată, ca și cererea reclamantei, de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a înlăturat aprecierile reclamantei cu privire la încălcarea dreptului de preempțiune apreciind că așa cum rezultă din interpretarea art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statut, acesta a fost instituit în favoarea celorlalți acționari numai în cazul cesiunii către un terț, nu și în situația în care un acționar vinde acțiunile sale către un alt acționar al societății, sens în care se consideră că au fost respectate prevederile legale și cele statutare referitoare la formarea valabilă a actului juridic, fiind neîntemeiate criticile vizând nerespectarea formei ad validitatem și frauda la lege. În ceea ce privește cel de al doilea capăt de cerere, s-a apreciat că, în condițiile în care primul capăt de cerere s-a dovedit a fi neîntemeiat, cererea - formulată în subsidiar - vizând anularea hotărârii A.G.E.A.

din data de 21 martie 2005 se impunea a fi respinsă. Împotriva acestei sentințe, reclamanta SC A.R.A. SA București a declarat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 338 din 1 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul reclamantei SC A.R.A. SA București, reținând că, reclamantei i-au fost respectate toate garanțiile procesuale asigurate de principiul publicității ședinței, acesta nefăcând dovada unei vătămări în sensul art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În ceea ce privește motivul de apel privind greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active privind capătul de cerere ce viza dolul, instanța de apel a apreciat că acesta poate fi invocat doar de către partea al cărei consimțământ a fost astfel viciat, așa cum corect a reținut și prima instanță.

Cu privire la greșita soluționare a acțiunii, față de încălcarea dreptului de preempțiune al reclamantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, se constată că instanța de fond a apreciat în mod corect, având în vedere interpretarea coroborată a art. 7 din contractul de societate și art. 11 din statut și a reținut caracterul accesoriu al cererii de anulare a hotărârii A.G.E.A., precizat de către apelantă, ceea ce presupune soluționarea sa în raport de hotărârea ce se pronunță în cererea principală. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC A.R.A. SA București, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar, casarea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

Critica adusă deciziei atacate se referă în esență la faptul că, motivele de nelegalitate privesc atât decizia instanței de apel cât și sentința tribunalului cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale referitoare la publicitatea ședințelor de judecată, conform art. 121 C. proc. civ., precum și consecințele legale ale nulității absolute pentru nerespectarea condițiilor extrinseci ale actului de procedură. În acest sens, recurenta susține că, în cauza dedusă judecății nu au existat si nu există motive care să fi determinat prima instanță de judecată să dispună judecarea în secret, în camera de consiliu, iar judecarea pricinii în camera de consiliu a produs o vătămare acesteia, întrucât participarea publicului a fost limitată, iar mai mulți angajați din cadrul SC A.R.A.

SA București, au dorit să participe la acest proces public, astfel că, această împiedicare reprezintă o vătămare concretă. În ceea ce privește greșita aplicare a legii în interpretarea și calificarea dispozițiilor legale referitoare la natura juridică a dreptului de preemțiune si efectele încălcării acestuia, se susține că recurenta a fost prejudiciată, în sensul că nefiind calificat drept real, ci un drept de creanță, nu îi este recunoscut nici dreptul la acțiune în justiție în vederea anularii actului încheiat cu încălcarea dreptului de preemțiune și nici dreptul de urmărire de către recurentă a acțiunilor vândute cu încălcarea dreptului de preemțiune.

Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul reclamantei să fie respins, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor legale referitoare la publicitatea ședințelor de judecată, conform art. 121 C. proc. civ., susținută de recurentă, se constată că aceasta nu are suport legal. Având în vedere că primul capăt al cererii formulate de reclamantă se soluționează, potrivit regulii generale, în ședință publică, iar cel de-al doilea capăt de cerere se judecă în ședință secretă, conform dispozițiilor speciale ale Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale Legea nr. 31/1990, se constată că acest aspect a fost pus în discuția părților de către instanța de fond la termenul din 2 noiembrie 2007, când pârâta SC G.A.

SA a solicitat disjungerea capătului al doilea al cererii, însă reclamanta a cerut respingerea cererii, apreciind că între cele două capete de cerere există o legătură indisolubilă, arătând că cel de al doilea capăt de cerere, respectiv anularea hotărârii A.G.A. din data de 21martie 2005 are un caracter accesoriu fată de primul capăt de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, considerând că prezenta cauză trebuie judecată în camera de consiliu. În acest context, susținerea recurentei, potrivit căreia, instanțele au interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 121 C. proc.

civ., referitoare la publicitatea ședințelor de judecată, se constată că este nefondată, întrucât soluția contestată de recurentă a fost dispusă la cererea expresă a acesteia, care a susținut necesitatea soluționării celor două capete de cerere împreună și nici nu a înțeles să conteste pe parcursul judecății în fața primei instanțe, măsura soluționării pricinii în camera de consiliu. Astfel, în cauză, nefiind îndeplinită condiția vătămării ce nu se poate înlătura decât prin anularea actului, în sensul vizat de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., judecata în camera de consiliu a hotărârii instanței de fond nu atrage nulitatea hotărârii, situație în care critica urmează a fi înlăturată.

În acest sens, se constată că soluția instanței de fond, menținută în totalitate de către instanța de apel, este una corectă în raport de modalitatea de apreciere, necontestată de vreuna dintre părți, asupra necesității soluționării în cadrul aceluiași dosar a celor două capete de cerere formulate de reclamantă, întrucât numai normele care prevăd că soluționarea unei cereri se face în Camera de consiliu sunt imperative, astfel încât, nerespectarea lor să atragă sancțiunea nulității hotărârii.

Cu privire la greșita aplicare a legii în interpretarea și calificarea dispozițiilor legale referitoare la natura juridică a dreptului de preemțiune si efectele încălcării acestuia, se constată că, cele două instanțe au interpretat în mod corect prevederile art. 7 din contractul de societate și art. 11 din Statutul societății, conform cărora, în situația în care acțiunile societății urmează a fi înstrăinate către un terț, este necesară respectarea dreptului de preempțiune al celorlalți acționari, în acest sens exercițiul dreptului de preempțiune se poate realiza de către acționari exclusiv prin intermediul Consiliului de Administrație.

Din această perspectivă, în mod corect instanța de apel a reținut și faptul că dispozițiile art. 7 din Statut, fiind derogatorii de la prevederile Legii nr. 31/1990 referitoare la transferul acțiunilor, sunt de strictă interpretare si aplicare, neputând fi extinse la alte situații decât cele avute în vedere de acționari la momentul adoptării lor, aceasta nefiind aplicabilă și situației în care un acționar decide vânzarea acțiunilor sale către un alt acționar al societății.

În ceea ce privește natura juridică a dreptului de preempțiune, instanța de apel a apreciat în mod corect dispozițiile exprese ale Legii nr. 31/1990, întrucât acest act normativ nu impune părților respectarea vreunui drept de preempțiune la înstrăinarea acțiunilor unei societăți comerciale, iar în speța de față, dreptul de preempțiune are un caracter pur convențional, acesta luând naștere prin voința semnatarilor actelor constitutive, fiind în realitate un drept de creanță care nu poate conferi părților nici un drept de urmărire asupra bunului cu privire la care a fost instituit. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă, aceasta urmând a fi obligată să-i achite intimatei SC G.A.

SA București suma de 65.007 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, potrivit dovezilor aflate în dosar fila 275.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A.R.A. SA București împotriva deciziei nr. 338 din 1 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurenta să-i achite intimatei SC G.A. SA București suma de 65.007 lei cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 decembrie 2010.