ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1758/2025

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 21 iunie 2018, pe rolul Tribunalului Vrancea - secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâții CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA, B. și C., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata, în solidar, a unei despăgubiri egale cu beneficiul nerealizat de reclamantă, evaluat la suma de 282.800 RON, pentru prejudiciul cauzat prin efectuarea unor plăți nelegale către furnizorul concurent MEDICONST S.R.L., în perioada 1 octombrie 2012 - 1 ianuarie 2015, precum și la plata dobânzii legale aferente sumei acordate, calculată până la data recuperării integrale a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 30 octombrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Galați - secția contencios administrativ și fiscal a dispus strămutarea judecății procesului la Tribunalul Brăila - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, instanța a respins ca nefondate excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei calității pasive a pârâților CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA și C., a inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul C. și a prescripției dreptului la acțiune.

Prin sentința nr. 194/2021 din 2 iulie 2021, Tribunalul Brăila - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA, a obligat această pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 181.685,24 RON, cu titlu despăgubiri, a dobânzii legale aferente și a sumei de 12.688 RON, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C. și B., ca nefondată.

Împotriva încheierii din 1 octombrie 2019 și a sentinței civile sus-menționate, pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA a declarat apel ce a fost înregistrat inițial pe rolul Curții de Apel Galați - secția a II-a Civilă, iar, ulterior, ca urmare a declinării competenței, pe rolul Curții de Apel Galați - secția I Civilă.

Prin încheierea din 10 decembrie 2021, Curtea de Apel Galați - secția I Civilă a respins excepția necompetenței materiale funcționale, invocată de intimata-reclamantă, iar prin decizia civilă nr. 219/A din 13 decembrie 2021, a respins apelul declarat împotriva încheierii atacate, ca nefondat, a admis apelul declarat împotriva sentinței primei instanțe și a schimbat hotărârea apelată, în sensul că a respins în totalitate acțiunea ca nefondată.

Împotriva încheierii din 10 decembrie 2021 și a deciziei instanței de apel, recurenta-reclamantă A. S.R.L. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție - secția I Civilă, care, prin încheierea nr. 863 din 14 aprilie 2022, și-a declinat competența în favoarea secției a II-a Civile din cadrul instanței supreme.

Prin decizia nr. 1074 din 4 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat hotărârile recurate și a trimis cauza, spre o nouă judecată, Curții de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

În al doilea ciclu procesual, rejudecând calea de atac devolutivă, Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă, prin decizia nr. 346/2024 din 27 noiembrie 2024, a respins ca nefondat apelul declarat împotriva încheierii atacate, a admis apelul îndreptat împotriva sentinței primei instanțe, a schimbat în parte hotărârea apelată, în sensul că a respins acțiunea formulată, în contradictoriu cu pârâta CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA, ca nefondată și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin deciziei pronunțate.

Reclamanta A. S.R.L. a recurat hotărârea instanței de prim control judiciar, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

Recursul a fost întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Circumscris primului caz de casare, autoarea căii de atac a arătat, în esență, că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea art. 9, art. 22 alin. (6) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanța nu a fost învestită cu o cerere de verificare a eligibilității recurentei pentru încheierea contractului cu intimata și nici nu a pus în discuția părților acest aspect.

A subliniat că raportul contractual cu intimata s-a stabilit din anul 2010, pe baza legislației aplicabile în acel moment și că la evaluarea capacității sale tehnice s-au avut în vedere toate certificările necesare, solicitate de intimată. În acest sens, a indicat documentele emise de intimată care confirmă respectarea și conformitatea activității cu legislația sanitară.

A mai arătat că instituția competentă să verifice și să statueze asupra condițiilor de sănătate publică era Direcția de Sănătate Publică Vrancea, și nu Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

De asemenea, a menționat că acțiunea are ca obiect pretenții îndreptate împotriva intimatei-pârâte și privește o altă perioadă de referință, 2012-2015, și nu 2010 și că raportul nr. x/2015 al C.N.A.S., avut în vedere de instanța de apel, a fost emis în raport cu intimata Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, nefiind opozabil recurentei.

A conchis că acțiunea nu are ca obiect eligibilitatea sa sau contractul de furnizare încheiat între părțile litigante și că instanța de apel nu a dat eficiență notificării emise de Direcția de Sănătate Publică Vrancea care înlocuia autorizația sanitară de funcționare, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 262/2010.

Pe acest temei, autoarea căii de atac a susținut că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.

Subsumat ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a afirmat încălcarea prevederilor art. 1.531 C. civ. din perspectiva faptului că beneficiul nerealizat a fost determinat prin raportul de expertiză efectuat în primă instanță și rezulta din limitarea nelegală a plafonului de decontare a serviciilor medicale, ca efect al declarării nelegale a eligibilității societății MEDICONST S.R.L.

De asemenea, a arătat că prin decizia nr. 1471 din 25 septembrie 2019, pronunțată într-o cauză similară, între aceleași părți, în baza aceluiași temei juridic, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a stabilit că prejudiciul a rezultat din limitarea nelegală a plafonului de decontare a serviciilor medicale, ca efect al declarării nelegale a eligibilității societății MEDICONST S.R.L.

Deopotrivă, invocând nerespectarea prevederilor H.G. nr. 262/2010, a arătat că instanța de apel a statuat asupra stării de fapt și de drept din cauză, contrar actelor și apărărilor sale care dovedeau că recurenta întrunea condițiile de eligibilitate.

Intimatele-pârâte CASA DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE VRANCEA și B. au depus, fiecare, întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În acord cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., în cauză s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost comunicat părților, iar prin încheierea completului de filtru din 3 iulie 2025, recursul a fost declarat admisibil în principiu, fiind stabilit termen pentru dezbateri.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, în limitele controlului de legalitate, Înalta Curte reține următoarele:

Situația de fapt, așa cum a fost stabilită de către instanțele devolutive, relevă că recurenta, în calitate de furnizor de servicii medicale, a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a intimatei pentru limitarea nelegală a plafonului său de decontare a serviciilor medicale paraclinice în perioada 1 octombrie 2012-1 ianuarie 2015, ca urmare a efectuării plăților nelegale către furnizorul concurent MEDICONST S.R.L. Acțiunea a fost fundamentată pe neîndeplinirea de către această societate a condițiilor legale pentru a încheia contract cu intimata și a avut la bază raportul de control al Direcției generale de monitorizare, control și antifraudă din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 523 din 22 iunie 2015 prin care s-a constatat că neeligibilitatea MEDICONST S.R.L. pentru a contracta cu intimata și, în consecință, nelegalitatea plăților efectuate de C.A.S. către acest furnizor.

Litigiul se află în al doilea ciclu procesual, în primul ciclu procesual, acțiunea reclamantei fiind admisă în primă etapă și respinsă, în calea de atac devolutivă, ca urmare a admiterii apelului pârâtei și rejudecării fondului cauzei. În recurs, desființarea hotărârii instanței de apel, s-a dispus pentru motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., cauza fiind trimisă spre soluționare Curții de Apel Galați - secția a II-a Civilă.

Rejudecând apelul, această instanță l-a admis și în consecință, a modificat sentința primei instanțe, în sensul că a respins acțiunea reclamantei ca neîntemeiată. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că prin decontările efectuate către MEDICONST S.R.L. reclamanta nu a fost prejudiciată, în măsura în care în perioada vizată, ea însăși nu îndeplinea condițiile legale pentru a încheia contract cu pârâta, respectiv pentru a beneficia de decontarea serviciilor medicale în discuție.

În recurs, autoarea căii de atac reproșează instanței de apel depășirea limitelor efectelor devoluțiunii, în lipsa învestirii acesteia cu verificarea eligibilității recurentei.

Potrivit art. 477 alin. (1) C. proc. civ., în considerarea principiului disponibilității, limitele devoluțiunii apelului și a conținutului procedurii judiciare în apel sunt determinate de voința părților manifestată expres sau implicit, de regulă, prin motivele de apel și apărările din întâmpinare.

Aceste dispoziții legale din apel, prin coroborare cu art. 9 și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., generează în sarcina instanței de apel obligația de a analiza, raportat la cuprinsul cererii de apel, dar și al întâmpinărilor, susținerile și apărările deduse judecății pe parcursul procesului, toate părțile având posibilitatea de a uza de garanțiile prevăzute de legea procesual civilă pentru a-și exprima și susține poziția asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate.

Transpunând aceste elemente în cauză, Înalta Curte, din verificarea actelor dosarului, constată că problema eligibilității reclamantei, recurenta de față, a fost sesizată de către pârâtă, atât primei instanțe care s-a și pronunțat asupra ei în cuprinsul hotărârii date prin înlăturarea apărării, cât și în calea de atac devolutivă, prin cererea de apel, aceasta constituind critica majoră a părții apelante în demersul judiciar inițiat. Deopotrivă, observă că în ambele cicluri procesuale, recurenta, atât în primă instanță, cât și în căile de atac, a formulat apărări în combaterea susținerilor intimatei.

Or, în contextul în care această chestiune litigioasă a fost dedusă judecății de către intimata de față instanțelor de fond, iar recurenta, prin actele de procedură efectuate, și-a exercitat dreptul la apărare sub acest aspect, nu se poate reține o încălcare a principiilor disponibilității și contradictorialității sau a limitelor învestirii instanței de control devolutiv, curtea de apel pronunțându-se în mod legal asupra ei.

Mai mult, problema eligibilității, astfel cum a fost pusă în discuție, vizează una dintre componentele răspunderii civile delictuale - prejudiciul-, și nu urmărește realizarea de către pârâtă a unui drept subiectiv, astfel că invocarea ei pe cale incidentală era posibilă, fiind în limitele cadrului procesual al pricinii.

Nici criticile referitoare la perioada verificată nu pot fi primite, în măsura în care prejudiciul reclamat de recurentă este aferent perioadei 1 octombrie 2012-1 ianuarie 2015, iar statuările instanței de apel asupra neîndeplinirii cerințelor legale impuse pentru contractarea serviciilor medicale din sistemul de asigurări de sănătate, privesc tocmai acest interval de referință în care recurenta nu a deținut autorizație sanitară de funcționare, aceasta fiind obținută abia la 10 aprilie 2015.

În privința susținerilor recurentei privind efectele raportului de control, Înalta Curte constată că în apel, așa cum a indicat instanța de prim control judiciar, înscrisul a fost valorizat ca mijloc de probă, iar cenzurarea valorii probatorii atribuite acestui înscris nu este permisă în recurs, evaluarea ei fiind în competența exclusivă a instanțelor de fond.

Mai mult, raportul în discuție a fost întocmit ca urmare a controlului efectuat asupra activității intimatei de către Direcția generală de monitorizare, control și antifraudă din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, nu a fost desființat, astfel că valorificarea lui în cauză ca și probă era permisă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea exigențelor art. 9, art. 22 alin. (6) și art. 477 alin. (1) C. proc. civ., motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nefiind incident.

Nici ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - existența unor motive străine în cuprinsul hotărârii - fundamentată pe aceeași situație - lipsa învestirii instanței - nu poate fi reținută, în măsura în care, așa cum s-a reținut anterior, chestiunea litigioasă ce face obiectul analizei instanței de prim control judiciar și fundamentează hotărârea recurată a fost sesizată instanțelor de fond, iar instanța de apel în mod legal s-a pronunțat asupra ei.

Referitor la statuările instanței supreme din decizia nr. 1471 din 25 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte reține că acestea nu pot fi avute în vedere, în măsura în care obiectul cauzei este distinct de cel al pricinii de față, prejudiciul reclamat fiind aferent unei perioade ulterioare celei în litigiu, respectiv ulterior lunii septembrie 2015.

În continuare, evaluând celelalte critici de recurs, Înalta Curte constată că acestea sunt fundamentate și aduc în dezbatere probatoriul și situația de fapt a cauzei, aspecte ce se integrează motivelor de netemeinicie, și nu celor de nelegalitate, sens în care le va înlătura fără a le analiza pe fond, având în vedere că în acord cu prevederile art. 488 alin. (3) C. proc. civ., sfera controlului judiciar în recurs este limitat numai la verificarea conformității hotărârii cu normele legale aplicabile, excluzând reexaminarea elementelor circumstanțiale ale cauzei.

Sub pretextul încălcării dispozițiilor art. 1.531 C. civ. și ale H.G. nr. 262/2010, autoarea căii de atac critică, în realitate, modalitatea de evaluare a prejudiciului în raport cu înscrisurile și argumentele sale, și nu modul de aplicare a normelor legale la situația de fapt, așa cum a fost stabilită de instanța devolutivă.

În consecință, reținând că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele de nelegalitate indicate în justificarea măsurii casării deciziei atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul, soluție ce înglobează și cererea recurentei de acordare a cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 346/2024 din 27 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Galați - secția a II-a Civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți Casa de Asigurări de Sănătate Vrancea, C. și B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2025.