ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2025

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 155/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând obligarea acesteia la plata echivalentului în RON de la momentul plății a sumei de 75.000 Euro, reprezentând despăgubire incendiu pentru imobilul proprietatea sa și asigurat la B. S.A., respectiv 65.000 Euro în echivalent la momentul plătii pentru imobilul situat în Com. Voineasa, județul Vâlcea și suma de 10.000 Euro în echivalent la momentul plății pentru bunurile mobile aflate în respectivul imobil. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 332/2023 din 20 februarie 2023, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A.; pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 19.986,61 RON (cu titlu de despăgubiri civile rezultate din valoarea bunurilor mobile) și a sumei de 235.708,33 RON (despăgubiri civile reprezentând valoarea actualizată a bunului imobil, afectat de incendiu); totodată, pârâta a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 11.044 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, au declarat apel ambele părți.

Prin decizia nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins excepția inadmisibilității; s-au respins, ca nefondate, apelurile formulate de reclamanta A. și de pârâta B. S.A., ambele declarate împotriva sentinței civile nr. 332/2023 din 20 februarie 2023 a Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

La data de 22 ianuarie 2024 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei recurate, cu consecința schimbării acesteia, în sensul stabilirii cuantumului despăgubirilor la suma de 148.900,55 RON, prin eliminarea actualizării acestora cu indicele prețurilor și a despăgubirilor aferente elementelor care nu au fost afectate de incendiu sau au fost afectate doar de apa de incendiu, nefiind necesară înlocuirea acestora.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 204 alin. (2) și art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., critici subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

Astfel, s-a arătat că instanța de apel a respins critica formulată de B. S.A. prin apel, referitoare la încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la pretinsa incidență a dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. (pagina 13, ultimul paragraf al deciziei recurate), reținând că intimata-reclamantă și-ar fi precizat cuantumul pretențiilor în conformitate cu prevederile legale.

Sub un prim aspect, recurenta a susținut faptul că nu este vorba de o simplă precizare, în sensul majorării obiectului cererii, ci de formularea unei pretenții noi, respectiv solicitarea despăgubirii actualizate cu indicii de cost în domeniul construcțiilor.

Fiind în prezența unei pretenții noi (acordarea unei sume suplimentare constând în actualizarea indicilor de cost în construcții), autoarea căii de atac consideră că nu sunt incidente dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci ar fi fost incidente cele cuprinse în art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., dacă intimata-reclamantă s-ar mai fi aflat în termen, însă nu este cazul.

Prin urmare, instanța de apel a interpretat și a aplicat de o manieră eronată dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât această normă juridică de procedură nu vizează formularea unei pretenții noi (acordarea unei sume suplimentare cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcții), ci doar ipoteza în care "mărește/micșorează cuantumul obiectului cererii".

În ipoteza subsidiară în care instanța de recurs ar aprecia că solicitarea sumei suplimentare de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcții) reprezintă o simplă majorare a cuantumului obiectului cererii, recurenta-pârâtă susține faptul că soluția Curții de Apel Pitești este nelegală, prin prisma interpretării art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Interpretarea pe care a realizat-o Curtea de Apel Pitești - reclamantul își poate preciza cuantumul pretențiilor, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. după terminarea cercetării judecătorești și după începerea dezbaterilor pe fond - este nelegală, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Așa cum rezultă din cuprinsul încheierii din 13 februarie 2023 (de la termenul de dezbateri din fața primei instanțe), reprezentantul convențional al intimatei-reclamante a precizat verbal, după terminarea cercetării judecătorești, faptul că solicită acordarea despăgubirilor prin raportare la cuantumul de 240.168 RON (valoarea "actualizată" a despăgubirilor), stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Contrar interpretării instanței de apel, recurenta-pârâtă apreciază că dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. au în vedere precizarea cuantumului pretențiilor (majorarea obiectului cererii) până la terminarea cercetării judecătorești.

În sprijinul acestei susțineri, autoarea căii de atac a prezentat mai multe argumente, apreciind că sunt relevante următoarele dispoziții legale: art. 237 (Scopul și conținutul cercetării procesului), art. 390 (Chestiunile prealabile dezbaterilor în fond) și art. 392 (Deschiderea dezbaterilor în fond) din C. proc. civ.

Din normele juridice redate anterior, rezultă concluzia potrivit căreia toate cererile părților adresate instanței trebuie formulate mai înainte de deschiderea dezbaterilor pe fond, întrucât odată deschisă această etapă, părțile au posibilitatea de a-și susține cererile deja formulate, iar nu de a învesti instanța cu pretenții noi.

De altfel, în situațiile în care legiuitorul a dorit să instituie o excepție de la această regulă, a reglementat-o expres (a se vedea ipoteza intervenției accesorii). Din moment ce o astfel de excepție nu este instituită în legătură cu majorarea/diminuarea obiectului cererii, recurenta consideră că regula de procedură anterior menționată își păstrează valabilitatea.

Pe cale de consecință, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., recurenta apreciază că partea adversă nu a învestit în mod legal instanța de judecată cu o pretenție constând în acordarea unei sume suplimentare despăgubirii reprezentând actualizare cu indicele de cost în construcții conform Buletinului Statistic de prețuri nr. 9/2022, pagina 76-77, motiv pentru care, acordarea sumei de 72.698,03 RON cu acest titlu (și menținerea soluției de către Curtea de Apel Pitești) echivalează cu o încălcare a dispozițiilor art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel, susținând faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A arătat că instanța de apel a respins critica formulată de B. S.A. sub aspectul nemotivării soluției de acordare a sumei de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcții) și, implicit, de eliminare a acestei componente a debitului solicitat, reținând că motivarea tribunalului ar îndeplini exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, raționamentul instanței de apel este eronat și contradictoriu, motiv pentru care, este întemeiată critica formulată de B. sub aspectul incidenței motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Deși instanța de apel arată faptul că "tribunalul nu a indicat expres argumentul în baza căruia despăgubirea acordată reclamantei a fost stabilită la valoarea actualizată" (pagina 13 din decizia recurată), se susține faptul că soluția ar rezulta, implicit, din întreaga argumentație prezentată de instanță.

Or, argumentul instanței de apel - raționamentul primei instanțe rezultă din întreaga argumentație, chiar dacă nu este indicat expres argumentul pentru care s-a acordat o sumă actualizată - este, în accepțiunea recurentei, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Textul de lege anterior evocat prevede expres necesitatea existenței "motivelor de fapt și de drept pentru care s-au admis (...) cererile părților", iar față de împrejurarea că suma de acordată de prima instanță izvorăște dintr-o cerere distinctă (formulată neprocedural, după închiderea dezbaterilor), standardele de motivare impuneau existența unui raționament particular acestei cereri, iar nu o analiză "implicită".

Absența unui raționament judiciar propriu-zis aferent soluției de acordare a sumei de 72.698,03 RON (diferența dintre suma de 235.708,33 RON și suma de 163.010,30 RON) echivalează cu o încălcare a dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., iar soluția Curții de Apel Pitești prin care a fost validat viciul nemotivării sentinței tribunalului, este nelegală.

Decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 14, art. 15, art. 1270, art. 1516 și art. 2208 din C. civ., precum și a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Raționamentul instanței de apel este nelegal, fiind rezultatul interpretării și aplicării eronate a mai multor norme de drept substanțial.

Recurenta-pârâtă consideră că nu datora o sumă de bani actualizată pe baza indicilor de cost în construcții, în concret, suma de 72.698,03 RON.

Prin raportare la dispozițiile de drept substanțial indicate în cuprinsul cererii de recurs [art. 1270 alin. (1), art. 2208, art. 14 și art. 15 din C. civ..], prezintă relevanță juridică următoarele clauze contractuale (devenite legea părților):

- constatarea, determinarea cuantumului daunei și plata indemnizației - art. 16.6 - "Ca urmare a producerii evenimentului asigurat, ne va fi prezentat: devizul lucrărilor de reparații ale daunelor produse la clădiri sau alte construcții, mașini, instalații, utilaje etc., inclusiv cheltuielile de demontare și montare necesare acestor lucrări"; art. 11.13 potrivit căruia "La cererea dumneavoastră expresă, vă putem acorda avansuri din indemnizație"; art. 11.14 conform căruia "Avansurile din indemnizație nu reprezintă o obligație a noastră și se acordă în baza prezentării unor documente ce vă vor fi solicitate la momentul depunerii cererii".

Dezvoltând critica formulată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat următoarele:

La data de 3 mai 2018, B. a ofertat intimatei-reclamante suma de 148.900,55 RON, pe baza înscrisurilor furnizate de aceasta (conform clauzei contractuale - art. 16.6 din Condițiile de asigurare);

Intimata a refuzat să indice contul bancar pentru achitarea sumei de 148.900,55 RON, împiedicând astfel aplicarea dispozițiilor art. 2208 din C. proc. civ.

Prin suplimentul la raportul de expertiză, depus la data de 28 noiembrie 2022, expertul judiciar a stabilit suma de 163.010,30 RON (cu titlu de despăgubire) față de suma de 148.900,55 RON ofertată de B. cu 4 ani și 6 luni anterior depunerii variantei finale a lucrării.

Conform dispozițiilor art. 14-15 din C. civ., dreptul intimatei-reclamante de a fi despăgubită în urma riscului asigurat trebuie exercitat cu bună-credință, iar nu nerezonabil.

Or, refuzul sumei de 148.900,55 RON cu care intimata ar fi putut iniția reparațiile imobilului din anul 2018 pentru a obține suma de 163.010,30 RON, 5 ani mai târziu (în anul 2023) reprezintă o exercitare nerezonabilă a dreptului de a fi despăgubit.

Prin conduita sa (nefurnizarea contului bancar), intimata-reclamantă a refuzat aplicarea art. 2208 din C. civ. care consacră dreptul asigurătorului de a achita partea din despăgubire necontestată și a generat un interval de 5 ani pentru obținerea unei sume cu doar 10% mai mare decât cea ofertată de B. în anul 2018, interval pentru care instanțele de fond au aplicat un indice de actualizare, majorând debitul final cu suma de 72.698,03 RON.

Din moment ce exigibilitatea sumei de 163.010,30 RON la data indicată în raportul de expertiză nu este rezultatul unei conduite ilicite a B., dimpotrivă, este rezultatul faptei culpabile a intimatei-reclamante care a refuzat o sumă cu 5 ani mai înainte, recurenta apreciază că actualizarea pe baza indicilor de cost în construcții nu putea fi dispusă, ca urmare a incidenței principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Contrar raționamentului instanței de apel, dispozițiile art. 1516 din C. civ. și caracterul "compensatoriu" al actualizării (baza indicilor de cost în construcții) sumei solicitate, cu titlu de despăgubire, pot fi reținute în favoarea creditorului (intimata-reclamantă) doar în măsura în care acesta din urmă, prin fapta sa personală, nu a generat necesitatea actualizării.

Cu alte cuvinte, este vorba de aplicarea regulii de drept edictate de dispozițiile art. 1533 - art. 1534 din C. civ.: debitorul răspunde doar pentru prejudiciul previzibil și nu răspunde pentru procentul de prejudiciu generat de acțiunea/omisiunea creditorului.

În subsidiar, prin raportare la normele juridice de drept substanțial invocate în cererea de recurs, recurenta consideră că actualizarea despăgubirilor acordate cu indicele prețurilor putea fi dispusă de instanțele de fond, cel mult, pentru diferența dintre oferta formulată de B. și despăgubirile stabilite de expertul desemnat (163.010,30 RON).

Cuantumul sumei care reprezintă actualizarea despăgubirilor cu indicele prețurilor din perioada aprilie 2021 - octombrie 2022 nu poate fi imputat în integralitate B., întrucât culpa față de neacceptarea ofertei de despăgubire în cuantum de 148.900,55 RON aparține în totalitate intimatei-reclamante.

O altă critică adusă deciziei instanței de apel se referă la încălcarea dispozițiilor art. 1270 și art. 2217 din C. civ.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel Pitești, în cadrul sumei de 163.010,30 RON, au fost incluse și costuri (diferența până la 148.900,55 RON) care nu erau produse de riscul asigurat și care depășeau întinderea prejudiciului generat de riscul asigurat.

Cuantumul despăgubirilor acordate de instanțele de fond include despăgubiri aferente unor elemente afectate de factori climatici interveniți ulterior producerii riscului asigurat și care nu pot fi incluși în "cuantumul pagubei" generate de riscul asigurat (incendiul), deși reclamanta avea obligația, conform prevederilor art. 11.19 din Condițiile generale de asigurare de a conserva bunul asigurat, coroborat cu art. 1270 din C. civ.

Condițiile generale de asigurare stabilesc în sarcina intimatei-reclamante obligația de a lua toate măsurile necesare în vederea conservării imobilului, astfel încât să fie evitată o astfel de situație în care imobilul suferă alte avarii din cauze străine de riscul asigurat, iar ulterior asiguratul solicită acordarea despăgubirilor și pentru aceste avarii. Astfel, nici expertul și nici instanța de fond nu trebuiau să aibă în vedere pagubele care au fost produse în afara riscului asigurat.

Mai mult, pagubele care au fost produse ca urmare a factorilor climatici nu trebuiau cuantificate și acordate intimatei, instanța de fond nerealizând aplicarea dispozițiilor art. 11.19 la care recurenta din prezenta cauză a făcut trimitere încă din cuprinsul întâmpinării.

În plus, în sprijinul acestor afirmații, sunt și dispozițiile art. 2217 din C. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, instanța de fond avea obligația de a acorda despăgubiri intimatei-reclamante în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat, nu și ulterior intervenției factorilor climatici.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.975 RON, conform înscrisurilor justificative aflate la dosarul de recurs.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare; doar recurenta-pârâtă B. S.A. a transmis la dosar punct de vedere la raport.

Prin încheierea din 31 octombrie 2024 s-a respins excepția nulității recursului, invocată de către intimata-reclamantă A.; s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 23 ianuarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate și a temeiurilor de drept incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. privește ipoteza "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Sub un prim aspect, autoarea prezentului demers judiciar a susținut faptul că au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6), art. 204 alin. (2) și art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

În concret, s-a arătat că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, respectiv despăgubirea actualizată cu indicii de cost în domeniul construcțiilor.

Potrivit art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., "obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

Analiza acestui text de lege relevă că obiectul și limitele procesului sunt guvernate de principiul disponibilității, fiind stabilite prin cererile și apărările părților. Obiectul acțiunii reprezintă pretenția dedusă judecății, fiind configurată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, conform art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

În aplicarea acestor texte de lege, Înalta Curte constată că reclamanta A., prin cererea de chemare în judecată, a solicitat obligarea pârâtei la plata echivalentului în RON de la momentul plății a sumei de 75.000 euro, cu titlu de despăgubire, pentru incendiul produs la imobilul proprietatea sa și asigurat la B. S.A., respectiv 65.000 euro în echivalent la momentul plății pentru imobilul situat în comuna Voineasa, județul Vâlcea și suma de 10.000 Euro în echivalent la momentul plății pentru bunurile imobile aflate în respectivul imobil. Așadar, deși pretențiile au fost raportate, inițial, la moneda Euro, prin acțiunea introductivă, reclamanta și-a manifestat în mod ferm voința de a solicita echivalentul în RON la momentul plății a sumelor pretinse cu titlu de despăgubire.

Contrar celor susținute de recurentă, instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității, analiza acesteia limitându-se la ceea ce a solicitat partea, astfel că nu a acordat altceva decât s-a cerut.

Înalta Curte constată că la pagina 5 din cererea de apel, respectiv la pct. 2, apelanta-pârâtă a arătat că "instanța de fond a acordat doamnei A. mai mult decât a cerut, încălcând dispozițiile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ..".

Instanța de prim control judiciar a procedat la cercetarea motivului de apel constând în încălcarea dispozițiilor legale anterior evocate și a reținut că în ședința publică din 13 februarie 2023, în temeiul dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2, reclamanta și-a majorat câtimea pretențiilor la suma actualizată, de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză. Cum, prin sentința apelată s-a reținut temeinicia solicitării despăgubirii, prima instanță de fond a soluționat cererea cu respectarea principiului disponibilității și a limitelor în care a fost învestită, acordând valoarea actualizată a despăgubirilor, fără a se putea aprecia că a dat mai mult decât a solicitat reclamanta.

Așadar, Curtea de Apel Pitești a ajuns la concluzia că nu poate fi primită această critică.

Prin recursul formulat, pârâta a susținut, sub un prim aspect, faptul că nu este vorba de o simplă precizare, în sensul majorării obiectului cererii, ci de formularea unei pretenții noi, respectiv solicitarea despăgubirii actualizate cu indicii de cost în domeniul construcțiilor.

Fiind în prezența unei pretenții noi (acordarea unei sume suplimentare constând în actualizarea indicilor de cost în construcții), autoarea căii de atac consideră că nu sunt incidente dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., ci ar fi fost aplicabile cele cuprinse în art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., dacă intimata-reclamantă s-ar mai fi aflat în termen, însă nu este cazul. Prin urmare, instanța de apel a interpretat și a aplicat de o manieră eronată dispozițiile art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât această normă juridică de procedură nu vizează formularea unei pretenții noi.

Instanța supremă reamintește că în conformitate cu principiul disponibilității, părțile pot determina conținutul procesului prin stabilirea cadrului procesual în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul le-ar putea parcurge. În aplicarea acestui principiu, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Pentru ca părțile să nu fie lipsite de un grad de jurisdicție, reclamantul își poate modifica cererea de chemare în judecată numai în fața primei instanțe, nu și în căile de atac.

Cererile de modificare sunt acelea prin care reclamantul urmărește să schimbe unele elemente importante ale cererii de chemare în judecată, precum: părțile, obiectul cererii sau temeiul juridic al acesteia.

Art. 204 alin. (2) din C. proc. civ. reglementează o altă formă a cererii adiționale, numită cerere precizatoare, cu un regim juridic diferit de cel trasat de dispozițiile alin. (1) și (3) ale art. 204 din aceeași normă dispozitivă.

Mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii presupune formularea unei cereri patrimoniale, al cărei obiect poate fi exprimat în bani.

Din interpretarea dispozițiilor art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., rezultă că declarațiile verbale ale reclamantului privind mărirea sau micșorarea cuantumului obiectului cererii trebuie făcute în instanță înainte de intrarea în dezbateri, pentru ca pârâtul să poată lua cunoștință de acest aspect și să-și formuleze apărări.

Precizarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată nu se consideră o modificare a cererii, motiv pentru care "nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de ședință, declarațiile verbale făcute în instanță când: (…) reclamantul mărește sau micșorează cuantumul obiectului cererii".

În cauză, la termenul de judecată din 13 februarie 2023 reclamanta A., reprezentată de avocat C., a solicitat ca despăgubirile să se stabilească la suma de 240.168 RON, valoarea reactualizată, aspect ce a fost consemnat în încheierea de ședință de la acea dată.

Tribunalul Vâlcea a luat act de majorarea pretențiilor reclamantei la suma de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză.

Așadar, în contextul arătat, contrar susținerilor recurentei, instanța de apel a apreciat corect că nu a operat nicio modificare a cererii de chemare în judecată și că tribunalul s-a pronunțat în limitele învestirii sale, conform precizărilor aduse de reclamantă cererii introductive.

Înalta Curte observă că nu a fost supusă analizei instanței de apel critica ce vizează încălcarea dispozițiilor art. 204 alin. (2) din C. proc. civ., fiind invocată omisso medio, pentru prima dată în recurs.

Societatea pârâtă avea posibilitatea să conteste, în apel, calificarea dată de prima instanță cererii reclamantei, de majorare a pretențiilor la suma de 240.168 RON, rezultată din raportul de expertiză, ceea ce nu s-a întâmplat.

În ipoteza subsidiară în care instanța de recurs ar aprecia că solicitarea sumei suplimentare de 72.698,03 RON (cu titlu de actualizare pe baza indicilor de cost în construcții) reprezintă o simplă majorare a cuantumului obiectului cererii, recurenta-pârâtă susține faptul că soluția Curții de Apel Pitești este nelegală, prin prisma interpretării art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Sub acest aspect, a arătat că nu poate fi primită interpretarea pe care a realizat-o Curtea de Apel Pitești - reclamantul își poate preciza cuantumul pretențiilor, în temeiul art. 204 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. după terminarea cercetării judecătorești și după începerea dezbaterilor pe fond.

Autoarea recursului consideră că majorarea câtimii obiectului cererii s-a făcut după terminarea cercetării judecătorești, cu încălcarea dispozițiilor legale.

Înalta Curte reține că instanța de judecată nu este limitată la etapa cercetării judecătorești, din moment ce se poate cere actualizarea despăgubirii cu indicele de inflație și în etapa apelului.

Față de aceste considerente, în cauză nu poate fi reținută o încălcare de către instanța de apel a principiului disponibilității, cererea fiind soluționată în limitele învestirii.

Tot din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta a criticat decizia instanței de apel, susținând faptul că aceasta a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În realitate, acest motiv de recurs se referă la pretinsa nemotivare a deciziei de către Curtea de Apel Pitești, astfel că poate fi încadrat în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Din lecturarea deciziei atacate cu recurs, rezultă că instanța de apel a analizat motivul de apel invocat de pârâtă și a reținut că Tribunalul Vâlcea a explicat soluția dată pentru fiecare capăt de cerere, respectându-se exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Înalta Curte consideră util să sublinieze că fiecare argument susținut de către părți nu trebuie să găsească un răspuns în cuprinsul motivării hotărârii, judecătorul având obligația de a examina chestiunile esențiale care conduc la deslușirea cazului și aflarea adevărului.

Nu era necesar ca instanța de fond să precizeze raționamentul în baza căruia a acordat suma actualizată, în condițiile în care suma rezulta din raportul de expertiză efectuat în cauză, iar valoarea acordată pentru imobil și bunurile mobile aflate în interior se află în limitele contractului de asigurare. Pe baza acestui raționament, instanțele de judecată ar trebui să motiveze particularizat cele mai elementare chestiuni juridice, care deși rezidă din ansamblul considerentelor, sunt găsite ca fiind insuficiente pentru lipsa unui amplu răspuns oferit expresis verbis pe chestiunea antamată.

Mai mult, prima instanță s-a orientat către suma cea mai apropiată de valoarea propusă de recurentă în oferta sa de despăgubire, actualizarea sumei fiind esențială pentru o reparație integrală și la timp a prejudiciului suferit.

Este lipsită de fundament critica recurentei, potrivit căreia reclamanta nu ar fi trebuit să beneficieze de suma actualizată, de vreme ce nu a acceptat de la început oferta propusă de B. S.A.

Reclamanta nu a acceptat oferta de despăgubiri primită de la asigurător, întrucât nu putea să-și acopere întreaga pagubă suferită, fiind afectate de incendiu imobilul și bunurile mobile care se aflau în interiorul casei.

Împrejurarea că partea reclamantă nu a acceptat și oferta pentru suma de 148.900,56 RON (a cărei valoare s-a demonstrat a fi mai mică decât cea stabilită de expert) nu echivalează cu existența unei culpe în sarcina sa, ceea ce înseamnă că este îndreptățită la obținerea sumei aferente actualizării despăgubirilor cu indicele prețurilor pentru întreaga sumă acordată, cu titlu de despăgubire.

Față de dispozițiile art. 2208 alin. (1) din C. civ., în calitate de beneficiar al asigurării, reclamanta avea dreptul, iar nu obligația de a accepta oferta propusă de asigurător.

Instanța supremă reamintește că rolul actualizării unei creanțe cu indicele prețurilor de consum este conservarea valorii ei, în scopul protecției creditorului, reprezentând, totodată, o măsură sancționatorie pentru depășirea termenului scadent.

Este necontestat că valoarea unei monede cunoaște fluctuații în timp, putând să crească sau, dimpotrivă, să scadă. Din acest motiv, pentru conservarea valorii reale a unei sume de bani, există posibilitatea indexării acesteia în funcție de diferite criterii, cel mai uzitat fiind indicele de inflație care, la rândul său, se calculează pe baza indicelui prețurilor de consum. În esență, prin actualizarea cu rata inflației se tinde la păstrarea valorii reale a unei sume de bani, a valorii de cumpărare, atunci când valoarea intrinsecă a suferit modificări în cadrul unei economii inflaționiste.

Diferențele de sume rezultând din actualizarea cu rata inflației reprezintă o componentă a pierderii efectiv suferite, întrucât nu tind să despăgubească pe creditor pentru întârzierea în executarea obligației principale, ci au rolul de a păstra valoarea reală a acesteia și de a conserva echilibrul dintre drepturile și obligațiile părților.

O atare calificare juridică a acestei componente de prejudiciu a fost statuată, de altfel, cu caracter obligatoriu, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, stabilindu-se că "pentru repararea integrală a prejudiciului cauzat titularilor unor creanțe prin plata cu întârziere a sumelor ce li se cuveneau, aceștia sunt îndreptățiți să primească despăgubiri sub forma dobânzii legale penalizatoare, care pot fi cumulate cu actualizarea sumelor de bani cu indicele prețurilor de consum, având în vedere finalitățile distincte ale acestor despăgubiri, și anume menținerea valorii reale a obligației monetare la data efectuării plății, în cazul actualizării creanței cu rata inflației, care are caracter compensatoriu (damnum emergens), respectiv câștigul pe care creditorul l-ar fi obținut în caz de investire a sumelor, dacă acestea ar fi fost plătite la scadență, în cazul dobânzii penalizatoare, care are caracter moratoriu (lucrum cessans)".

În realitate, critica formulată sub acest aspect exprimă nemulțumirea recurentei-pârâte față de soluția dată, nefiind aptă să contureze nelegalitatea deciziei recurate.

Înalta Curte constată că, în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de prim control judiciar a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor formulate de apelanta-pârâtă, reținând situația de fapt sub toate aspectele sesizate și în raport de particularitățile speței, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței părții recurente nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate.

Contrar susținerilor recurentei, decizia pronunțată în apel respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., considerentele acesteia cuprinzând obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt, pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția.

Este nefondat și motivul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Motivul acesta presupune că instanța de fond a recurs la texte de lege aplicabile speței, dar le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, sau le-a aplicat greșit.

Potrivit recurentei, au fost încălcate dispozițiile art. 1270 și art. 2217 din C. civ., însă această susținere nu poate fi primită.

Dispozițiile art. 2217 alin. (1) C. civ., conform cărora despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat și nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată, sunt prevederi legale care tind a limita cuantumul despăgubirii ce se impune a fi plătit în ipoteza producerii riscului asigurat, în raport de trei criterii: valoarea bunului din momentul producerii riscului, cuantumul pagubei și respectiv suma asigurată prin contractul de asigurare facultativă de bunuri.

Valoarea despăgubirii a fost stabilită prin raportul de expertiză, cu respectarea dispozițiilor art. 2217 C. civ. și a prevederilor contractuale.

Criticile referitoare la modalitatea de evaluare a despăgubirii, pun în discuție, pe de o parte, interpretarea și aplicarea în concret a principiului reparației integrale a prejudiciului, iar, pe de altă parte, aspecte de evaluare a probelor.

Așadar, nu ar putea fi primite susținerile ce vizează cuantumul despăgubirii acordate, întrucât instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată.

Recurenta-pârâtă încearcă să acrediteze ideea că ar fi fost acordate despăgubiri pentru acoperirea unor daune provocate de factori care au apărut ulterior momentului producerii riscului asigurat.

Prin criticile formulate în calea de atac a recursului, se tinde, de fapt, la reevaluarea considerentelor instanței fondului asupra raportului de expertiză întocmit în cauză, astfel încât ansamblul acestor susțineri nu pot forma obiectul analizei, date fiind limitele exclusiv de legalitate ale controlului instanței de recurs, potrivit art. 483 alin. (3) și art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedește legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-pârâtă B. S.A., ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul este obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.

Înalta Curte constată că este fondată cererea intimatei, de obligare a recurentei la plata de cheltuieli constând în onorariul de avocat, dovedite în condițiile art. 452 din C. proc. civ., cu factură și chitanță și, pe cale de consecință, va fi admisă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. împotriva deciziei nr. 321/A-COM din 28 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. la plata sumei de 2.975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 ianuarie 2025.