ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2899/2024

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2899/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 decembrie 2024

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 23 februarie 2022 pe rolul Tribunalului București, sub nr. x/2022, reclamantul Ministerul Sportului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Federația Română de Arte Marțiale de Contact, să se constate nulitatea absolută a hotărârii Adunării Generale Ordinare și de Alegeri a Federației Române de Arte Marțiale de Contact din data de 02 decembrie 2019 și a hotărârii Adunării Generale Ordinare și de Alegeri a Federației Române de Arte Marțiale de Contact din data de 25 februarie 2020, în raport cu dispozițiile art. 36 alin. (4) și (6) din Legea nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu dispozițiile art. 206 și 207 C. civ. și dispozițiile art. 10 și art. 75 din Statutul Federației Române de Arte Marțiale de Contact.

Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 1494 din 26 octombrie 2022, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a tardivității cererii de chemare în judecată; a admis în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Sportului și a constatat nulitatea hotărârii Adunării Generale a Federației Române de Arte Marțiale de Contact din data de 25 februarie 2020, de alegere în calitate de președinte a d-lui A.; a respins în rest cererea, ca neîntemeiată.

Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 976A din 10 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâta Federația Română de Arte Marțiale de Contact împotriva sentinței menționate.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta Federația Română de Arte Marțiale de Contact, criticând-o pentru nelegalitate, pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., după cum urmează:

Instanța de apel a confirmat în mod greșit soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale active, invocată în considerarea lipsei calității de membru asociat al recurentei și la împrejurarea că cererea privind anularea unei hotărâri adoptate de Adunarea Generală a Federației Române de Arte Marțiale de Contact poate fi formulată doar în cadrul procedurii necontencioase de înscriere a hotărârii contestate în Registrul Federațiilor aflat la grefa Tribunalului București, precum și la excepția tardivității cererii de chemare în judecată, ambele prin raportare la dispozițiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Astfel, achiesând la raționamentul primei instanțe și reținând că art. 216 alin. (1) C. civ. conține prevederi similare celor ale art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, având în vedere și alin. (6)-(7) ale aceluiași articol, instanța de apel a concluzionat că Ministerul Sportului, în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a structurilor sportive, conform art. 18 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 69/2000, are interes să atace hotărârea adunării generale în cauză prin invocarea nulității absolute a acesteia. Drept urmare, a apreciat că această autoritate publică are calitate procesuală activă în litigiul pendinte, reținând, totodată, că nu este aplicabil termenul de 15 zile prevăzut de art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, acțiunea fiind imprescriptibilă.

Referitor la caracterul de normă specială al O.G. nr. 26/2000 în materia funcționării asociațiilor și fundațiilor în raport cu art. 216 C. civ., care face parte din reglementarea generală a funcționării persoanei juridice, instanța de apel a reținut că art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 reglementează exclusiv situația în care hotărârile adunărilor generale ale asociațiilor și fundațiilor sunt atacate în justiție de către membrii acestor entități; cu toate acestea, a apreciat că nu exclude dreptul terților de a ataca în justiție respectivele hotărâri, astfel că s-ar completa sub acest aspect cu dispozițiile art. 216 alin. (6) C. civ.

Din această perspectivă, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare eronată a principiului specialia generalibus derogant și nu a respectat Decizia nr. 28/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragrafele 33-35, 44-45, prin care s-a stabilit că ipotezele de excludere a asociatului prevăzute de art. 222 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se completează cu prevederile art. 1928 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Astfel, art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000 reglementează limitativ situațiile și condițiile în care poate fi atacată în justiție o hotărâre a adunării generale a unei asociații, fundații sau federații, motiv pentru care această normă nu se completează cu alte situații prevăzute de cadrul general în materia funcționării persoanei juridice.

Prin urmare, atât timp cât hotărârile adunării generale fac obiectul unei reglementări speciale, completarea pe care C. civ. o aduce normei menționate vizează orice alte hotărâri și decizii ale asociației/federației, după cum rezultă din art. 216 alin. (1) C. civ.

De asemenea, instanța de apel a reținut în mod greșit considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 689/2011, în legătură cu domeniul de aplicabilitate a art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, făcând referire în acest sens la decizia nr. 484 din 21 noiembrie 2013 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 56 din 22.01.2014, prin care forul constituțional s-a pronunțat explicit cu privire la dreptul altor persoane interesate de a ataca în justiție hotărârile adunării generale ale unei asociații sau fundații. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva- prin Direcția Silvică Mureș într-un dosar având ca obiect constatarea nulității unui act juridic al unei asociații și a vizat dispozițiile art. 11, art. 23 alin. (1)-(3) și art. 25 din O.G. nr. 26/2000.

Recurenta a susținut, totodată, că aplicarea de către instanța de apel în mod exclusiv a prevederilor art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 884/2001, fără coroborarea acestora cu celelalte norme legale incidente în speță pentru determinarea scopului legiuitorului în edictarea reglementărilor respective, echivalează cu greșita aplicare a legii și, implicit, cu stabilirea unor concluzii eronate, ceea ce determină incidența motivului de casare art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Art. 95 din Legea nr. 69/2000 prevede că această lege se completează cu prevederile O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, iar art. 6 alin. (2) pct. g din ordonanță prevede că elementele statutare cuprind componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control.

Art. 6 alin. (2) pct. g din O.G. nr. 26/2000 nu diferă de norma cuprinsă în art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 69/2000, deoarece, chiar dacă acest din urmă text de lege prevede că statutul cuprinde componența nominală a organelor de conducere, administrare și control ale federației sportive naționale, trebuie avut în vedere că art. 25 din Regulamentul menționat reglementează procedura dobândirii personalității juridice.

Așadar, și în cazul art. 25 din regulamentul menționat legiuitorul a avut în vedere componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale federației, deoarece norma respectivă reglementează obținerea personalității juridice a federației, adică momentul înființării acesteia, respectiv forma inițială a statutului.

Pe de altă parte, art. 17 alin. (1) din Legea nr. 69/2000 prevede că rolul Ministerului Sportului este de coordonare a activității din domeniul educației fizice și sportului, astfel încât atribuțiile sale de control al legalității activității federațiilor sportive naționale nu pot exceda elementelor importante, de substanță, ale activității acestora, circumscrise domeniului educației fizice și sportului. Astfel, Ministerul Sportului nu are competența de a se implica în oricare activitate administrativă realizată la nivelul structurilor sportive, precum cea de alegere a organelor de eontrol, deoarece o astfel de extindere a atribuțiilor sale ar reprezenta un control total asupra structurilor sportive, ceea ce echivalează cu o ingerință nepermisă în funcționarea acestora.

Prin urmare, instanța de apel, în mod greșit, a acordat prevalență dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. g) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 884/2001, pe baza cărora a concluzionat că orice modificare a componenței nominale a organelor de conducere, administrare și control ale federației sportive naționale reprezintă o modificare a statutului acesteia, ceea ce determină obligativitatea obținerii avizului prealabil al Ministerului Sportului, sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 36 alin. (4) și (6) din Legea nr. 69/2000.

De asemenea, aprecierea instanței în sensul că interpretarea sistematică și teleologică a dispozițiilor legale ar avea ca efect înlăturarea aplicării lor echivalează și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., aplicarea legii în cazurile deduse judecății presupunând interpretarea ei, conform art. 9 alin. (3) C. civ.

Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel a aplicat în mod greșit prevederile art. 535, art. 536, art. 430 alin. (2) și art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidența art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În această privință, a arătat că în cadrul procedurii de înscriere în Registrul Federațiilor a Hotărârii Adunării Generale Ordinare și de Alegeri a Federației Române de Arte Marțiale de Contact din 25 februarie 2020, cererea recurentei a fost respinsă inițial de către Tribunalul București, secția a IV-a civilă prin sentința civilă nr. 12FED din 28 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020. motivul fiind că adoptarea respectivei hotărâri s-a realizat în lipsa avizului prealabil al Ministerului Sportului; apelul declarat împotriva sentinței menționate a fost admis de către Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 633A din 14 aprilie 2021, dispunându-se schimbarea în tot a hotărârii primei instanțe, în sensul admiterii cererii de înscriere în Registrul Federațiilor a Hotărârii Adunării Generale din 25 februarie 2020.

În esență, admiterea apelului a fost fundamentată pe o analiză complexă și judicioasă a dispozițiilor legale aplicabile în speță, pe care le-a evocat și în cuprinsul prezentei cereri, concluzionându-se că hotărârea din 25 februarie 2020 de modificare nominală a componenței organelor de conducere, administrare și control ale Federației Române de Arte Marțiale de Contact nu reprezintă o modificare a actelor constitutive ale recurentei, motiv pentru care nu era necesar avizul prealabil al ministerului de resort.

Chestiunea litigioasă rezolvată prin decizia civilă menționată o reprezintă incidența prevederilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 în cadrul procedurii de adoptare a Hotărârii Adunării Generale a Federației Române de Arte Marțiale de Contact din 25 februarie 2020.

Instanța de apel a considerat că decizia civilă nr. 633A din 14 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în dosarul nr. x/2020 nu se regăsește sub incidența puterii lucrului judecat, deoarece a fost pronunțată într-o procedură necontencioasă, fiind invocat în acest sens art. 535 C. proc. civ., care prevede că încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea de lucru judecat.

În hotărârea recurată, instanța de apel a arătat că rațiunea edictării art. 535 C. proc. civ. decurge din specificul procedurii necontencioase, care nu soluționează un litigiu și nu statuează asupra unei situații juridice contradictorii. În schimb, nu a făcut nicio referire la art. 536 alin. (1) C. proc. civ., invocat în cadrul motivelor de apel ce au vizat chestiunea analizată, conform cărora dispozițiile art. 527-535 referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii.

Art. 535 C. proc. civ. care reglementează strict aspectul autorității de lucru a încheierilor pronunțate în procedură necontencioasă nu se poate completa, în mod logic, decât cu reglementările de procedură contencioasă referitoare la același aspect, și anume la autoritatea/puterea de lucru judecat. Or, prin decizia nr. 633A din 14 aprilie 2021 a Curții de Apel București a fost dezlegată o chestiune de drept care nu are legătură cu caracterul necontencios al procedurii în cadrul cărei a fost pronunțată, context în care această hotărâre produce efectul puterii lucrului judecat, în temeiul art. 536 alin. (1) raportat la art. 535 C. proc. civ.

A considerat că o astfel de ipoteză a fost avută în vedere de legiuitor prin edictarea art. 536 alin. (1), respectiv cea în care, în cadrul procedurii necontencioase, sunt dezlegate chestiuni litigioase sau de drept care nu au o legătură directă cu caracterul necontencios al cererii, deoarece, în caz contrar, ar fi stipulat, cu valoare de principiu absolut, că, în nicio situație, hotărârile pronunțate în procedură necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat.

III. Apărările formulate în cauză

La data de 31 octombrie 2024, prin poștă electronică, în termen legal, intimata-reclamantă Agenția Națională pentru Sport (succesoare în drepturi și obligații Ministerului Sportului) a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

La data de 15 noiembrie 2024, prin poștă electronică, recurenta-pârâtă Federația Română de Arte Marțiale de Contact a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de partea adversă prin întâmpinare și admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, arătând că argumentele expuse de intimata-reclamantă nu au fost particularizate motivelor de casare invocate prin cererea de recurs, ci conțin reluarea, în esență, a considerentelor hotărârii pronunțate de instanța de apel, pe care recurenta le-a criticat sub aspectul nelegalității, precum și situația dosarului nr. x/2017

IV. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

În raport de dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", recursul nu a parcurs procedura de filtrare, prevăzută de art. 493 C. proc. civ., avându-se în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 23 februarie 2022, ulterior datei de 21 decembrie 2018, când a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, prin care a fost abrogat art. 493 C. proc. civ.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

alin. (5) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului declarat în cauză la data de 10 decembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

V. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

Prin primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a criticat menținerea soluției primei instanțe de respingere a excepției lipsei calității procesuale active și a excepției tardivității cererii de chemare în judecată, susținând că instanța de apel a aplicat în mod greșit principiul specialia generalibus derogant, atunci când a acordat prioritate normei generale reprezentate de art. 216 alin. (6) C. civ., în detrimentul art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000.

Critica astfel formulată nu este fondată.

Art. 216 C. civ. reglementează nulitatea actelor emise de organele persoanei juridice, iar alin. (7) stipulează că "Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel."

Pentru ca alin. (6) al art. 216 C. civ. să nu fie incident, ar fi trebuit ca O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații să dispună contrariul, derogând, astfel, de la dreptul comun.

Or, după cum, în mod corect, a reținut instanța de apel, legea specială în materie nu conține vreo prevedere contrară art. 216 alin. (6) C. civ., potrivit căruia "Dacă se invocă motive de nulitate absolută dreptul la acțiunea în constatarea nulității este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată".

Art. 23 din O.G. nr. 26/2000 prevede în alin. (2) exclusiv termenul în care hotărârile adunării generale (inclusiv a unei federații) pot fi atacate în justiție în ipoteza în care titularul acțiunii este un membru asociat care nu a luat parte la adunarea generală sau care a votat împotrivă și a cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal de ședință.

Prin urmare, legea specială derogă de la dreptul comun exclusiv într-o ipoteză particulară și, chiar în acel caz, doar în privința termenului de formulare a acțiunii în anularea unei hotărâri a adunării generale, fără a conține vreo dispoziție referitoare la îndreptățirea terților de a ataca în justiție o hotărâre a adunării generale a unei asociații sau fundații, contrară art. 216 alin. (6) C. civ.

Alin. (2) al art. 23 din O.G. nr. 26/2000 trebuie citit în contextul alin. (1) al normei, care prevede că "Hotărârile luate de adunarea generală în limitele legii, ale actului constitutiv și ale statutului sunt obligatorii chiar și pentru membrii asociați care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă."

Prin coroborarea alin. (1) și (2) ale art. 23, reiese intenția legiuitorului de a asigura accesul la justiție acelor persoane care, deși nu au participat sau nu au fost de acord cu hotărârea adoptată, suportă efectele acesteia, iar nu de a limita sfera persoanelor îndreptățite să atace o hotărâre a adunării generale.

În consecință, ținându-se cont și de art. 80 din O.G. nr. 26/2000, în conformitate cu care "Dispozițiile prezentei ordonanțe se completează cu dispozițiile C. civ..", instanța de apel a procedat corect făcând aplicarea normei de drept comun, pentru ipoteza în care un terț a invocat motive de nulitate absolută a hotărârii adunării generale.

Referirea recurentei la raționamentul juridic din Decizia nr. 28/2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este lipsită de relevanță, întrucât și în prezenta cauză, la fel ca în decizia invocată, s-a verificat principiul specialia generalibus derogant, ajungându-se la un rezultat diferit în urma unei analize efective a raportului dintre legea generală și legea specială (decizia din mecanismul de unificare jurisprudențială viza raportul dintre art. 222 din Legea nr. 31/1990 și art. 1928 C. civ.).

Nici Decizia nr. 484/21.11.2013 a Curții Constituționale nu are vreo relevanță în speță, dat fiind că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, alături de alte norme din ordonanță, a fost respinsă ca inadmisibilă, neputându-se vorbi despre efectul general obligatoriu prevăzut de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Pe de altă parte, nici măcar considerentul la care se face referire nu prezintă importanță, cât timp s-a reținut că titularul excepției de neconstituționalitate urmărea, practic, modificarea și completarea O.G. nr. 26/2000, demers ce nu relevă o problemă de constituționalitate și nefiind, astfel, de competența Curții Constituționale.

În consecință, Înalta Curte constată că instanța de apel a confirmat în mod corect soluția primei instanțe de respingere a excepțiilor procesuale, motiv pentru care va respinge critica pe acest aspect.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (4) și (6) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 pentru ipoteza alegerii unui nou președinte, pornind de la premisa eronată că modificarea componenței organelor de conducere, administrare și control ar echivala cu o modificare a statutului federației.

Critică recurentei este nefondată.

În conformitate cu art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, "Statutul cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute: (...) g) componența nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale asociației".

Art. 36 alin. (4) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000 prevede că "modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federațiilor sportive naționale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obținut avizul expres al Ministerului Tineretului și Sportului", iar conform alin. (6) al aceleiași norme, o asemenea modificare, fără respectarea alin. (4), este nulă de drept.

Recurenta-pârâtă nu a contestat că statutul unei federații sportive cuprinde, sub sancțiunea nulității absolute, elementele obligatorii prevăzute de art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, inclusiv pe cel de la lit. g), însă, după cum s-a arătat, a pretins că, în cazul modificării cerinței de la lit. g), nu este aplicabil art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 și nu este necesar avizul expres al Ministerului Tineretului și Sportului.

Or, nu există nicio rațiune pentru ca modificarea componenței nominale a celor dintâi organe de conducere, administrare și control ale unei federații să nu reprezinte o modificare a statutului. În caz contrar, ar fi vorba despre o situație de excepție, ce ar fi trebuit prevăzută în mod expres, dar nici Legea nr. 69/2000, nici O.G. nr. 26/2000, nu cuprinde vreo dispoziție din care să reiasă vreo distincție, la modificarea statului, în privința elementelor obligatorii din statut. În absența unei astfel de norme, interpretarea propusă de către recurentă echivalează cu o adăugare nepermisă la lege.

Menționarea în art. 6 alin. (2) lit. g) din O.G. nr. 26/2000 doar "a celor dintâi" organe de conducere, administrare și control ale unei federații nu conduce la concluzia, susținută de recurentă, anume aceea că statutul va continua să cuprindă această componența nominală, indiferent de eventuala modificare a acesteia. Dacă statutul, în forma necesară dobândirii personalității juridice, cuprinde obligatoriu inserarea componenței inițiale, pentru identitate de rațiune, el trebuie să reflecte și modificarea componenței nominale, ceea ce înseamnă tocmai o modificare a statutului.

Mai mult decât atât, este aplicabilă mutatis mutandis Decizia nr. 19/2023 a Înaltei Curți - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 86 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a tranșat că "Afilierea de noi membri ai unei fundații sportive reprezintă o modificare de act constitutiv sau, după caz, de statut, în sensul dispozițiilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000."

Sunt relevante pentru situația din speță considerentele următoare:

"74. Totodată, trebuie avut în vedere că, atunci când se referă la "modificarea statutului asociației", precum și la aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12, art. 33 al Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 nu face nicio distincție sau nuanțare, ceea ce înseamnă că, în aplicarea regulii de interpretare potrivit căreia unde legea nu distinge, nici interpretul nu poate face, modificarea oricăruia dintre elementele obligatorii de conținut ale statutului trebuind să urmeze, în mod unitar și cu o egală fidelitate, aceleași reguli și să se supună acelorași exigențe.

În prealabil, la considerentele 64 și 70, se subliniase importanța egală pe care legiuitorul o acordă tuturor elementelor obligatorii ale statutului, întrucât art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 impune sancțiunea nulității în cazul absenței din statut a oricăruia dintre elementele de conținut pe care textul legal le menționează, iar nu doar a unora dintre ele.

Considerentele Deciziei nr. 19/2023 pronunțate în interesul legii, sus-citate, se referă la toate elementele obligatorii prevăzute de art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, arătând în mod explicit că modificarea oricăruia dintre acestea reprezintă o modificare a statutului și trebuie să urmeze, în mod unitar și cu o egală fidelitate, aceleași reguli și să se supună acelorași exigențe.

Chiar dacă dezlegarea în sine vizează un alt element dintre cele de la art. 6 alin. (2), față de considerentele sale, ce sprijină soluția adoptată, făcând corp comun cu aceasta, Înalta Curte constată că raționamentul juridic din decizia în interesul legii este valabil pentru identitate de rațiune și în prezenta cauză.

În consecință, Înalta Curte va respinge critica recurentei pe aspectul în discuție, în condițiile în care instanța de apel a făcut în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (4) și (6) din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este fondat.

Contrar celor susținute de către recurenta-pârâtă, instanța de apel a confirmat în mod corect constatarea primei instanțe, potrivit căreia decizia nr. 633/14.04.2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă nu are autoritate de lucru judecat în cauză, față de art. 535 C. proc. civ., ce prevede că "Încheierile pronunțate în procedura necontencioasă nu au autoritatea lucrului judecat."

Nu poate fi primit argumentul recurentei, întemeiat pe art. 536 alin. (1) din cod, care stipulează completarea dispozițiilor art. 527-535 cu dispozițiile de procedură contencioasă.

Trimiterea la procedura contencioasă vizează cazurile în care procedura necontencioasă nu are reguli proprii și este necesară identificarea normei aplicabile într-o asemenea situație. Or, efectele încheierii pronunțate în procedura necontencioasă sunt în mod expres prevăzute în art. 535, ceea ce exclude aplicarea art. 430 și art. 431 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte va respinge și această critică și, față de toate considerentele expuse, va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Federația Română de Arte Marțiale de Contact împotriva deciziei nr. 976A din 10 iulie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 decembrie 2024.