FLUX v. MOLDOVA (No. 2) - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

FLUX v. MOLDOVA (No. 2) - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2007)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court's database HUDOC.

La traduction et l'autorisation de republier ont été accordées sous l'autorité de la Direction générale de l'Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L'autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

CAUZA FLUX (nr. 2) c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 31001/03)

HOTĂRÂRE

STRASBOURG

3 iulie 2007

DEFINITIVĂ

03/10/2007

Această hotărâre poate fi subiect al revizuirii editoriale.

În cauza Flux (nr. 2) c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), întrunită în cadrul unei Camere compuse din:

Sir

Nicolas

Bratza

,

Președinte

,

Dl

J.

Casadevall

,

Dl

G.

Bonello

,

Dl

K.

Traja

,

Dl

S.

Pavlovschi

,

Dl

J.

Šikuta

,

Dna

P.

Hirvelä,

judecători

,

și dl

T.L.

Early

,

Grefier al Secției

,

Deliberând la 12 iunie 2007 în ședință închisă,

Pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată:

PROCEDURA

Flux

(„reclamant”), un ziar cu sediul în Chișinău, la 15 septembrie 2003.

2.

Reclamantul a fost reprezentat de către dl V. Gribincea, avocat din Chișinău și membru al organizației non-guvernamentale „Juriștii pentru drepturile omului”. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Pârlog.

3.

Reclamantul a pretins, în special, încălcarea dreptului său la libertatea de exprimare, deoarece el a fost găsit vinovat de defăimarea unui politician.

ÎN FAPT

I.

CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

4.

La 19

iunie

2002,

Flux

a publicat pe prima sa pagină titlul unui articol care urma să apară într-o ediție viitoare împreună cu un rezumat al articolului. Titlul rezumatului era „Milionarii Roșii” și era însoțit de o fotografie mare a liderului fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor, Victor Stepaniuc, purtând o pălărie.

5.

Rezumatul conținea următoarele:

„Comuniștii vor să vândă cu amănuntul Fabrica de conserve Anenii Noi.

Fabrica de conserve din Anenii Noi este singura întreprindere din zonă, care a mai rămas întreagă. Restul fabricilor au fost dezafectate și vândute. De la venirea la putere a comuniștilor, a început o campanie de lichidare a acestei întreprinderi. Persoane concrete din Parlamentul Republicii Moldova doresc cu orice preț desființarea fabricii și vinderea ei cu amănuntul. Surse din cadrul conducerii fabricii ne-au spus că deputatul comunist M.A., care este responsabil de sectorul Anenii Noi, susținut de principalii creditori ... stă în spatele acestei afaceri murdare. Având o mare influență și beneficiind de imunitate parlamentară, acesta vrea să-și îngroașe buzunarele cu o sumă frumușică în urma vinderii fabricii.

În momentul de față, fabrica nu funcționează, înregistrând pierderi enorme, fapt speculat la maximum de parlamentarul comunist. Deoarece, atâta timp cât fabrica nu produce, aceasta este declarată nerentabilă, acționarii vor s-o lichideze. Problema e că fabrica ar putea funcționa în regim normal, cu condiția ca acționarii să nu bage bețe-n roate colectivului care vrea să muncească.

(Un articol amplu despre această afacere va fi publicat în ediția de vineri pe pagina 5)”.

6.

În următoarea zi, la 20

iunie

2002, dl Stepaniuc a inițiat proceduri civile în defăimare împotriva ziarului și împotriva autorului articolului. El a susținut

inter alia

că:

„... pârâții au răspândit informații care-mi lezează onoarea și demnitatea mea ca cetățean, deputat și președinte al fracțiunii comuniștilor în Parlament ...

... articolul, care este însoțit de publicarea fotografiei mele, conține următoarele informații ponegritoare: „Comuniștii vor să vândă cu amănuntul S.A. Fabrica de Conserve Anenii Noi” ... „De la venirea la putere a comuniștilor, a început o campanie de lichidare a acestei întreprinderi. Persoane concrete din Parlamentul Republicii Moldova doresc cu orice preț desființarea fabricii și vinderea ei cu amănuntul.”

Publicând articolul respectiv, pârâții, cu rea-voință, induc în eroare opinia publică referitor la activitatea mea personală în calitate de deputat, precum și a fracțiunii parlamentare a comuniștilor pe care eu o reprezint, învinuindu-ne de distrugerea și lichidarea unei întreprinderi din economia națională a Republicii Moldova.”.

7

.

La 21 iunie 2002,

Flux

a publicat articolul anunțat în ediția sa din 19 iunie. Articolul se baza pe descrierea faptelor făcută de V.N., directorul adjunct al S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi, și relata despre evenimente cu privire la pretinsele încercări ale unui parlamentar comunist (M.A.) de a obține declararea insolvabilității fabricii și de a o vinde. El a relatat

inter alia

că parlamentarul a folosit în acest scop Inspectoratul Fiscal, precum și alte autorități de stat și că el (M.A.) i-a spus lui V.N. că acțiunile sale erau sprijinite de fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor. Potrivit lui V.N., alte trei fabrici din regiune au fost deja declarate insolvabile și vândute în același mod.

8.

La 1

august

2002, judecătorul I.M., care era, de asemenea, președintele Judecătoriei sectorului Buiucani, a hotărât în favoarea dlui Stepaniuc, bazându-se pe următoarele motive:

„Din conținutul și sensul articolului [din 19 iunie 2002] rezultă cu certitudine că ziarul

Flux

și autorul articolului au răspândit despre reclamantul Victor Stepaniuc informații incontestabil ponegritoare, calomnioase, false în particular precum că acesta, fiind în calitate de deputat și președinte al Fracțiunii Comuniștilor în Parlamentul Republicii Moldova, a întreprins acțiuni îndreptate spre distrugerea unor întreprinderi din economia națională a Republicii Moldova din interes și scopuri meschine.

În plus, articolul a fost însoțit de fotografia reclamantului.

Inserând articolul, pârâții n-au făcut trimitere la nicio probă ce ar fi demonstrat veridicitatea celor publicate.

În așa împrejurări, instanța consideră necesar să remarce că orice publicație trebuie să fie sinceră, corectă, cu dezvăluiri adevărate, care corespund realității, și nu bazate pe zvonuri, scrisori anonime sau informații verificate superficial din surse nedemne de încredere.

Pârâții însă, publicând articolul, n-au ținut cont de bunul-simț și nejustificat l-au defăimat pe reclamant.

În acest caz, pârâții au depășit vădit dreptul la o critică constructivă a persoanelor publice necesară într-o societate democratică.

În opinia instanței, faptul că în articolul contestat nu este specificat direct numele lui Victor Stepaniuc nu este convingător, întrucât publicând fotografia acestuia și reieșind din sensul și conținutul articolului era evident că articolul era îndreptat împotriva reclamantului. În consecință, el a fost supus la suferințe morale și psihice, care urmează a fi reparate din contul pârâților.

La stabilirea cuantumului recuperării daunei morale cauzate reclamantului, instanța ține cont de atacul vehement întreprins de pârâți la adresa lui Victor Stepaniuc, de sfera și gradul de răspândire a informațiilor defăimătoare într-o ediție republicană, cu tiraj sporit și de gradul suferințelor morale la care a fost supus reclamantul.

Instanța la fel ține seama și de funcția publică ocupată de dl Stepaniuc - deputat în Parlament și lider al unei fracțiuni parlamentare - fapt ce sporește cuantumul daunei morale și, de aceea, instanța consideră ca fiind necesar să încaseze din contul pârâților, drept recompensă a daunei morale, sume bănești în limitele maxime prevăzute de lege.”

9.

Instanța de judecată a constatat ca fiind defăimătoare declarația: „Comuniștii vor să vândă cu amănuntul S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi” și a dispus ca ziarul și autorul să plătească reclamantului în procedurile naționale 3,600 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 270 euro (EUR) la acea perioadă) și, respectiv,

MDL 1,800. În continuare, ea a obligat ziarul să publice o dezmințire în termen de cincisprezece zile. De asemenea, pârâții în procedurile naționale au fost obligați să plătească taxa de stat.

10.

Ziarul a depus apel împotriva hotărârii, în care a declarat

inter alia

că articolul era îndreptat împotriva lui M.A., un alt deputat al fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor, și nu împotriva dlui Stepaniuc. Fotografia celui din urmă a fost publicată pentru a facilita identificarea fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor, deoarece el era liderul acestei fracțiuni.

11.

De asemenea, reclamantul a susținut că articolul contestat era doar un rezumat al unui articol ce urma a fi publicat ulterior și că declarația care a fost constatată ca fiind defăimătoare de către prima instanță nu era decât o concluzie subiectivă formulată de autor în baza informației publicate în articolul principal. În continuare, reclamantul a susținut că M.A., de asemenea, a inițiat proceduri în defăimare împotriva ziarului și a solicitat ca cele două acțiuni inițiate de dl Stepaniuc și de M.A. să fie conexate și examinate împreună.

12.

In fine

, reclamantul a declarat că judecătorul I.M. nu a fost independent și imparțial, deoarece el era prieten cu dl Stepaniuc și a fost numit în calitate de președinte al Judecătoriei sectorului Buiucani de către fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor. Majoritatea cauzelor cu privire la defăimare dintre

Flux

și dl Stepaniuc au fost examinate de el personal, iar hotărârile sale erau stereotipizate. În alte cauze cu privire la defăimare dintre

Flux

și reprezentanți ai Guvernului, judecătorul I.M. a hotărât, întotdeauna, în favoarea ultimilor și le-a acordat acestora suma maximă prevăzută de lege.

13.

La 6

februarie

2003, Tribunalul Chișinău a respins apelul ca nefondat. El nu a luat în considerație articolul publicat la 21 iunie 2002.

14.

Ziarul a depus recurs, invocând aceleași motive ca și în apelul său și a adăugat

inter alia

că articolul contestat doar a reprodus opinia conducerii S.A. Fabrica de conserve Anenii Noi.

15.

La 1

aprilie

2003, Curtea de Apel a respins recursul. Ea a declarat

inter alia

că era evident că informația publicată în articol despre dl Stepaniuc nu corespundea realității; mai mult, fotografia lui a fost anexată la articol.

16

.

Se pare că acțiunea în defăimare inițiată de dl M.A. împotriva

Flux

a fost scoasă de pe rol pe motiv că dl M.A. nu s-a prezentat în instanța de judecată.

II.

DREPTUL INTERN PERTINENT

18.

Prevederile relevante ale Codului civil, în vigoare în acea perioadă, sunt următoarele:

„

Articolul 7. Apărarea onoarei și demnității

(1)

Orice persoană fizică sau juridică este în drept să ceară prin judecată dezmințirea informațiilor care lezează onoarea și demnitatea ei, dacă cel care a răspîndit asemenea informații nu dovedește că ele corespund realității.

(2)

În cazul în care asemenea informații au fost răspîndite prin intermediul unui

mijloc de informare în masă, instanța de judecată obligă redacția acestuia să publice, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a hotărîrii instanței de judecată, o dezmințire la aceeași rubrică, pe aceeași pagină, în același program sau ciclu de emisiuni.”

Articolul 7/1. Repararea prejudiciului moral

(1)

Prejudiciul moral, cauzat unei persoane în urma răspîndirii unor informații care nu corespund realității și care lezează onoarea și demnitatea acesteia, se repară în folosul reclamantului de către persoana fizică sau juridică care a răspîndit aceste informații.

(2) Mărimea compensației se stabilește de către instanța de judecată, în fiecare caz aparte, de la șaptezeci și cinci pînă la două sute de salarii minime, în cazul în care informațiile au fost răspîndite de o persoană juridică, și de la zece pînă la o sută de salarii minime, în cazul în care au fost răspîndite de o persoană fizică. …”

III. MATERIALELE INVOCATE DE RECLAMANT

„... În anul 2002, principiul supremației legii era sfidat în Republica Moldova. Acest lucru era dovedit prin creșterea numărului de cauze depuse de către cetățenii Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și acțiunile întreprinse de Parlament și Guvern în vederea reprimării independenței autorității judecătorești. De asemenea, o serie de numiri în funcția de judecător bazate pe loialitatea față de partidul la guvernământ, demiterea ombudsmanului și încercările de a limita independența Curții Constituționale, au afectat echilibrul fragil dintre puterile legislativă, executivă și judecătorească în 2002.

...

În aprilie, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova (AJM) a semnalat că Guvernul a început o „epurare în masă” în sistemul judecătoresc. Șapte judecători și-au pierdut posturile, inclusiv Tudor Lazăr, un membru al Curții de Apel, și Gheorghe Ulianovschi, Președintele Tribunalului Chișinău. În cazul dlui Lazăr, înlăturarea a fost mai curând o răzbunare din partea Guvernului pentru hotărârile Curții de Apel în favoarea Mitropoliei Basarabiei și a importatorilor locali de petrol.

Situația s-a agravat atunci când Președintele Voronin a refuzat să prelungească mandatele altor 57 de judecători. AJM a făcut o declarație cu privire la chestiunea în cauză raportorilor Consiliului Europei, care se aflau la Chișinău în acel moment într-o misiune de lucru. Guvernul a poruncit Ministerului Justiției să tergiverseze executarea hotărârilor instanțelor de judecată referitoare la plata prejudiciilor materiale de către instituțiile de stat. În octombrie, Gheorghe Susarenco, președintele Asociației Judecătorilor din Republica Moldova, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că oficiali guvernamentali de rang înalt făceau presiuni asupra judecătorilor pentru ca ei să emită hotărâri în favoarea organelor de stat.

În decembrie, Președintele Voronin a promulgat o modificare constituțională care-i dădea dreptul să numească judecătorii. Potrivit modificării, șeful statului numește președinții instanțelor, vicepreședinții acestora, precum și judecătorii ierarhic inferiori pe un termen de patru ani, la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii. Parlamentul numește pe un termen de patru ani judecătorii Curții Supreme de Justiție, inclusiv președintele CSJ, Procurorul General și ministrul Justiției. Aceste schimbări dovedesc că liderii comuniști din țară slăbesc independența judecătorească și subordonează această putere autorității lor... .”

„... Constituția consacră independența autorității judecătorești; totuși, presiunea politică și corupția în rândul judecătorilor rămân a fi o problemă.

Continuă să existe rapoarte credibile că procurorii și judecătorii locali iau mită pentru a reduce învinuirile sau sentințele.

Ca urmare a unei reorganizări majore din luna mai, sistemul judecătoresc constă din trei niveluri: judecătoriile de sector, curțile de apel și Curtea Supremă de Justiție. O Curte Constituțională separată are competență exclusivă în cauze privind constituționalitatea proiectelor de legi sau a legilor în vigoare, a decretelor, precum și a altor acte ale Guvernului. În timp ce Curtea Constituțională în general a fost considerată ca echitabilă și obiectivă, observatorii au acuzat deseori celelalte instanțe de judecată că sunt corupte și influențate politic.

Constituția îl autorizează pe Președinte, la recomandarea Consiliului Superior al Magistraturii, să numească judecătorii pentru o perioadă inițială de 5 ani. Înainte de a fi reconfirmați în funcție, judecătorii trebuie să facă o instruire judiciară specializată și să dea un examen evaluat de Consiliul Superior al Magistraturii. Factorii politici au jucat un rol important în reconfirmarea în funcție a judecătorilor.”

ÎN DREPT

21.

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 al Convenției, că nu au fost aduse motive pentru hotărârile instanțelor judecătorești naționale și că judecătorul I.M. din prima instanță nu a fost independent și imparțial.

Articolul 6, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1.

Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil … de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege … care va hotărî … asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ... .”

22.

De asemenea, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 10 al Convenției, că hotărârile instanțelor judecătorești naționale au constituit o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare, care nu putea fi considerată necesară într-o societate democratică.

Articolul 10 prevede următoarele:

„1.

Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.

2.

Exercitarea acestor libertăți ce comportă îndatoriri și responsabilități poate fi supusă unor formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, integritatea teritorială sau siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralei, protecția reputației sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informații confidențiale sau pentru a garanta autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești.”

I. ADMISIBILITATEA CERERII

A.

Pretenția formulată în temeiul articolului 6 al Convenției cu privire la independența și imparțialitatea judecătorului I.M.

23.

Guvernul a susținut că reclamantul nu a adus nicio probă credibilă în susținerea declarației sale conform căreia judecătorul I.M. nu a fost imparțial și independent. Potrivit acestuia, simplul fapt că reclamantul nu a avut de câteva ori succes în procedurile în fața acelui judecător nu este o probă suficientă a lipsei independenței și imparțialității acestuia. În orice caz, reclamantul a putut să-l recuze pe judecătorul I.M.

24.

Reclamantul a susținut că judecătorul I.M. nu a fost independent și imparțial. Deși el a fost reconfirmat în funcție până la atingerea plafonului de vârstă în anul 2000 în timpul Guvernului anterior, el a fost numit președinte al Judecătoriei sectorului Buiucani în anul 2001 de către fracțiunea parlamentară a Partidului Comuniștilor, care deținea 71 de locuri în Parlament din 101 și al cărei lider era dl Stepaniuc. De atunci, el a examinat alte patru cauze în defăimare inițiate de dl Stepaniuc împotriva reclamantului și în toate acele cauze el a hotărât în favoarea dlui Stepaniuc și a acordat compensații maxime permise de lege. Potrivit reclamantului, era o coincidență stranie faptul că însuși președintele instanței de judecată a trebuit să examineze majoritatea acțiunilor în defăimare inițiate de dl Stepaniuc. Acest lucru este cu atât mai straniu, cu cât el nu a examinat niciodată proceduri în defăimare împotriva

Flux

inițiate de reclamanți „obișnuiți”. În toate cauzele, acțiunile au fost admise chiar dacă dl Stepaniuc nu a plătit taxa de stat, o omisiune care constituia, în conformitate cu Codul de procedură civilă, un temei formal pentru inadmisibilitate. Dl Stepaniuc nici măcar nu s-a prezentat vreodată în fața instanței de judecată, iar toate acțiunile sale au fost examinate în absența sa, de obicei, la prima ședință de judecată. Judecătorul I.M. nu a adresat niciodată întrebări pârâtului în procedurile naționale, însă a ținut să prezinte motive în susținerea poziției reclamantului în procedurile naționale, motive care nu au fost niciodată invocate de însuși reclamantul în procedurile naționale. Acest lucru a dovedit „grija deosebită” manifestată de judecătorul I.M. față de dl Stepaniuc.

La 18 martie 2004, judecătorul I.M. a fost promovat, fiind numit de Parlament judecător la Curtea Supremă de Justiție. Potrivit reclamantului, acesta a fost primul caz când un judecător dintr-o judecătorie de sector a fost promovat direct la Curtea Supremă de Justiție. Mai mult, la 14 mai 2004, judecătorul I.M. a fost numit vicepreședinte al Colegiului economic al Curții Supreme de Justiție, iar la 7 iulie 2006, el a fost decorat cu distincția de stat

Meritul Civic

de către Președintele Republicii Moldova, care era, de asemenea, președintele Partidului Comuniștilor din Republica Moldova.

25.

De asemenea, reclamantul a făcut referire

inter alia

la rapoartele Organizației Freedom House și ale Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii (a se vedea paragrafele 19 și 20 de mai sus) și a conchis că, în lumina perceperii generale a sistemului judecătoresc din Republica Moldova, a circumstanțelor în care a evoluat cariera judecătorului I.M. și a comportamentul acestuia în alte cauze similare dintre reclamant și dl Stepaniuc, el avea motive pentru o temere obiectiv justificată și legitimă că judecătorul în cauză nu a fost independent și imparțial atunci când a examinat cauza.

26.

Curtea consideră că nu este necesar de a examina dacă reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece, în orice caz, ea constată că pretenția este vădit nefondată și din următoarele motive.

27.

Curtea reiterează că numirea judecătorilor de către executiv sau legislativ este admisibilă, cu condiția că cei numiți sunt liberi de orice influență sau presiune atunci când își îndeplinesc rolul lor de a judeca (a se vedea

Campbell and Fell v. the United Kingdom

, hotărâre din 28 iunie 1984, Seria

A nr.

80, §

79). În această cauză, se pare că judecătorul I.M. a fost reconfirmat în funcție până la atingerea plafonului de vârstă și nu putea fi eliberat din funcție de către executiv sau legislativ. Reclamantul nu a prezentat nicio probă care să dovedească că judecătorul I.M. a fost supus vreunei forme de influență sau presiune din partea executivului sau a legislativului. În lumina celor de mai sus, Curtea nu poate conchide că judecătorul I.M. nu a fost independent și imparțial atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, în sensul articolului 6 § 1 al Convenției, atunci când a examinat acțiunea civilă inițiată împotriva reclamantului. Prin urmare, această pretenție urmează a fi declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ 3 și 4 al Convenției.

B.

Pretențiile formulate în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție și al articolului 13 al Convenției

28.

În cererea sa inițială, reclamantul, de asemenea, a formulat pretenții în temeiul articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție și articolului 13 al Convenției. Totuși, în observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei, el a solicitat Curții să nu examineze aceste pretenții. Curtea nu vede niciun motiv pentru a le examina.

C.

Pretențiile formulate în temeiul articolelor 10 și 6 ale Convenției

3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va purcede imediat la examinarea fondului acestor pretenții.

II.

PRETINSA VIOLARE A ARTICOLULUI 10 AL CONVENȚIEI

A.

Argumentele părților

1.

Reclamantul

30.

Reclamantul a declarat că ingerința nu a fost prevăzută de lege, deoarece în Republica Moldova legislația și practica judecătorească nu făceau distincție între fapte și judecăți de valoare.

31.

De asemenea, reclamantul a susținut că articolul din 19 iunie 2002 era doar un rezumat al articolului publicat la 21 iunie 2002, care, la rândul său, reflecta declarațiile făcute de o persoană terță - V.N. Titlul rezumatului, pentru care ziarul a fost sancționat, nu era decât o concluzie formulată de autor din declarațiile făcute de V.N. și, astfel, a reprezentat o simplă judecată de valoare bazată pe un substrat factologic suficient.

2.

Guvernul

2 al Convenției. Reclamantul a fost obligat să plătească prejudicii morale pentru defăimare în baza articolelor 7 și 7/1 ale Codului civil. Astfel, ingerința a fost „prevăzută de lege”, iar legea a fost accesibilă și previzibilă. Ea a urmărit scopul legitim de protecție a demnității dlui Stepaniuc; mai mult, măsura a fost necesară într-o societate democratică.

B.

Aprecierea Curții

Busuioc v. Moldova

(nr. 61513/00, § 52-54, 21 decembrie 2004), Curtea a constatat că aceste prevederi erau accesibile și previzibile. Prin urmare, Curtea conchide că și în această cauză ingerința a fost „prevăzută de lege” în sensul articolului 10 § 2.

(a)

Principii generale

Busuioc v. Moldova

, citată mai sus, §§ 56-62, 2004 și în hotărârea

Savitchi v. Moldova

, nr. 11039/02, §§ 43-50, 11 octombrie 2005.

Lingens v. Austria

(hotărâre din 8 iulie 1986, Seria A nr. 103, § 42) ea a constatat că:

„[politicienii] trebuie să accepte în mod inevitabil și conștient verificarea strictă a fiecărui cuvânt și a fiecărei fapte atât din partea jurnaliștilor, cât și a publicului larg, și, în consecință, trebuie să dea dovadă de un grad mai mare de toleranță. Fără îndoială, articolul 10 para. 2 garantează că reputația altora – adică a tuturor persoanelor fizice - este protejată și că această protecție se extinde și asupra politicienilor, chiar și atunci când aceștia nu acționează ca persoane private; însă, în astfel de cazuri, cerințele unei astfel de protecții trebuie evaluate prin prisma intereselor de a asigura discuții libere cu privire la chestiuni politice.”

(b)

Aplicarea principiilor de mai sus în această cauză

41.

Curtea notează că, în esență, reclamantul a fost sancționat pentru publicarea unei fotografii a președintelui fracțiunii parlamentare a Partidului Comuniștilor în contextul unui rezumat al unui viitor articol care conținea critici la adresa acelui grup pentru pretinsa implicare în acțiuni ilegale. Se poate spune că alăturarea fotografiei la textul rezumatului a dat impresia unei presupuneri că a existat o legătură între pretinsele ilegalități și dl Stepaniuc. Mai mult, rezumatul nu a indicat clar că articolul principal urma să se bazeze pe declarațiile unei persoane terțe.

Totuși, în el s-a declarat că detaliile vor urma în articolul principal, iar rezumatul a indicat clar că el se referea la politicieni și la chestiuni politice.

42.

Curtea notează că articolul a fost scris de un jurnalist și reamintește sarcina proeminentă a presei într-o societate democratică de a comunica idei și opinii cu privire la chestiuni politice și la alte chestiuni de interes public (a se vedea

Sunday Times v. the United Kingdom (no. 1)

, hotărâre din 26 aprilie 1979, Seria A nr.

30, §

65). De asemenea, Curtea reamintește că statele dispun de o marjă de apreciere foarte limitată în cauzele cu privire la politicieni (a se vedea paragraful 40 de mai sus) și notează că dl Stepaniuc era un politician de un rang foarte înalt la momentul evenimentelor.

In fine

, Curtea notează că rezumatul și declarația contestate s-au bazat pe informații care proveneau de la o sursă care era

prima facie

sigură, și anume de la directorul fabricii (a se vedea,

mutatis mutandis

,

Bladet Tromsø and Stensaas v. Norway

[GC], nr.

21980/93, §

68, ECHR 1999

‑

III).

43.

Curtea notează că reclamantul a susținut în apelul și în recursul său că articolul din 19 iunie 2002 era doar un rezumat al unui articol care urma să apară la 21 iunie 2002 și că fraza contestată „Comuniștii vor să vândă cu amănuntul Fabrica de conserve Anenii Noi” era doar o concluzie trasă de autor din informația prezentată în acel articol. La rândul ei, informația din articolul principal s-a bazat pe declarațiile directorului fabricii și nu a fost niciodată constatată ca fiind defăimătoare sau necorespunzând realității (a se vedea paragrafele 8 și 17 de mai sus). Totuși, instanțele judecătorești naționale nu au acordat nicio atenție argumentelor reclamantului și nu au încercat să le aprecieze, tratându-le aparent ca irelevante și au conchis că declarația contestată nu corespundea realității și era defăimătoare pentru dl Stepaniuc, fără ca măcar să citească articolul principal.

44.

Curtea reamintește că, cerând unui reclamant să dovedească adevărul declarațiilor sale, iar în același timp privându-l de o posibilitate efectivă de a aduce probe în susținerea declarațiilor sale și, astfel, de încercarea de a stabili adevărul acestora sau de a dovedi că conținutul lor nu era în întregime fără un substrat factologic, constituie o ingerință disproporțională în dreptul la libertatea de exprimare (a se vedea, spre exemplu,

Busuioc

,

citată mai sus, § 88 și

Savițchi

, citată mai sus, § 59).

45.

Luând în considerație cele menționate mai sus, ținând cont de limbajul folosit de ziar în declarația contestată, de faptul că libertatea jurnalistică acoperă, de asemenea, posibila recurgere la un grad de exagerare sau chiar de provocare și evaluând diferitele interese implicate în această cauză, Curtea ajunge la concluzia că ingerința în dreptul reclamantului la libertatea de exprimare nu a fost „necesară într-o societate democratică”.

46.

Prin urmare, Curtea conchide că a avut loc o violare a articolului 10 al Convenției.

III.

pretinsa VIOLare a articolului 6 § 1 al ConvențieI

47.

Reclamantul a mai pretins o violare a articolului 6 § 1 al Convenției, susținând că instanțele judecătorești naționale nu au adus motive pentru hotărârile lor. Deoarece această pretenție nu ridică o chestiune separată de cea examinată mai sus prin prisma articolului 10, Curtea nu consideră necesar de a o examina separat.

IV.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI

48.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o violare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltelor Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei violări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.”

A.

Prejudiciul material

49.

Reclamantul a pretins suma de EUR 278 cu titlu de prejudiciu material, reprezentând prejudiciile plătite de el dlui Stepaniuc și taxa de stat pe care el a trebuit s-o plătească pentru examinarea apelului și recursului său.

50.

Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă și a susținut că reclamantul nu ar trebui să fie în drept s-o recupereze, deoarece procedurile au fost echitabile și hotărârile judecătorești au fost amplu motivate. El a solicitat Curții să respingă pretenția reclamantului cu titlu de prejudiciu material.

51.

Curtea consideră că pretenția reclamantului cu titlu de prejudiciu material este fondată și o acordă integral.

B.

Prejudiciul moral

52.

Reclamantul a pretins EUR 18,500 cu titlu de prejudiciu moral cauzat lui prin încălcarea drepturilor sale garantate de Convenție. Atunci când și-a argumentat pretențiile sale cu privire la prejudiciul moral cauzat prin violarea articolului 10, reclamantul a susținut că el a fost obligat să publice o dezmințire a declarațiilor contestate și s-a bazat pe jurisprudența anterioară în cauzele moldovenești. În special, el s-a bazat pe cauzele

Busuioc

(citată mai sus) și

Savițchi

(citată mai sus), în care au fost acordate patru și, respectiv, trei mii euro.

53.

Guvernul a contestat pretenția și a susținut că aceasta era nefondată și excesivă.

54.

Având în vedere violarea articolului 10 al Convenției constatată mai sus, Curtea consideră că acordarea compensațiilor cu titlu de prejudiciu moral este justificată în această cauză. Făcând o evaluare în mod echitabil, Curtea acordă reclamantului EUR 3,000.

C.

Costuri și cheltuieli

55.

Avocatul reclamantului a pretins EUR 2,680 cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. El a prezentat o listă detaliată a orelor lucrate și un contract potrivit căruia onorariul pentru o oră de lucru a avocatului era de EUR 60. Calculul din lista detaliată a timpului de lucru nu a inclus timpul petrecut asupra pretențiilor formulate în temeiul articolului 13 și articolului 1 al Protocolului nr. 1, care au fost ulterior retrase de către reclamant.

56.

El a susținut că numărul de ore lucrate de el asupra cauzei nu a fost excesiv și a fost justificat de complexitatea acesteia și de faptul că observațiile trebuiau scrise în engleză.

57.

În ceea ce privește onorariul pe oră de EUR 60, avocatul a susținut că acesta a fost în limitele ratelor recomandate de Baroul Avocaților din Republica Moldova, care erau de EUR 40-150. De asemenea, el a făcut referire la costul înalt al vieții în Chișinău, dând ca exemple prețurile la locuințe și benzină.

58.

Guvernul nu a fost de acord cu suma pretinsă pentru reprezentare. El a declarat că aceasta era excesivă și a susținut că suma pretinsă de avocat nu a fost suma care i-a fost în realitate plătită lui de către reclamant. El a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului și onorariul pe oră perceput de acesta. De asemenea, el a susținut că ratele recomandate de Baroul Avocaților din Republica Moldova erau prea înalte în comparație cu salariul mediu lunar din Republica Moldova și a făcut referire la caracterul non-profit al organizației „Juriștii pentru drepturile omului”.

59.

Curtea reiterează că, pentru ca costurile și cheltuielile să fie rambursate în temeiul articolului 41, trebuie stabilit dacă ele au fost necesare, realmente angajate și rezonabile ca mărime (a se vedea, de exemplu,

Amihalachioaie v. Moldova

, nr.

60115/00, §

47, ECHR 2004

‑

...).

60.

Rambursarea onorariilor nu poate fi limitată doar la acele sume care au fost deja plătite de către reclamant avocatului său; într-adevăr, o asemenea interpretare ar descuraja mulți avocați să reprezinte în fața Curții reclamanți mai puțin înstăriți. În orice caz, Curtea întotdeauna a acordat costuri și cheltuieli în situații când onorariile nu au fost plătite de reclamanți avocaților lor înainte de hotărârea Curții (a se vedea, printre altele,

Ilașcu and Others v. Moldova and Russia

[GC], nr.

48787/99, §

493, ECHR 2004

‑

VII, și

Christian Democratic People's Party v. Moldova

, nr.

28793/02, §

85, ECHR 2006

‑

...).

În această cauză, având în vedere lista detaliată prezentată și complexitatea cauzei, precum și faptul că o pretenție a fost declarată inadmisibilă, Curtea acordă reclamantului EUR 1,800 cu titlu de costuri și cheltuieli.

D.

Dobânda de întârziere

DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA

1.

Declară

,

cu o majoritate de voturi, inadmisibilă pretenția formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției cu privire la pretinsa lipsă a independenței și imparțialității judecătorului I.M.;

2.

Declară

, în unanimitate, restul cererii admisibil;

3.

Hotărăște

, în unanimitate, că a avut loc o violare a articolului 10 al Convenției;

4.

Hotărăște

, cu șase voturi pentru și unul împotrivă, că nu este necesar de a examina separat pretenția formulată în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției;

5.

Hotărăște

,

în unanimitate,

(a)

că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care această hotărâre devine definitivă în conformitate cu articolul 44 § 2 al Convenției, următoarele sume care să fie convertite în valuta națională a statului pârât conform ratei aplicabile la data executării hotărârii:

(i)

EUR 278 (două sute șaptezeci și opt euro) cu titlu de prejudiciu material;

(ii)

EUR 3,000 (trei mii euro) cu titlu de prejudiciu moral;

(iii)

EUR 1,800 (o mie opt sute euro) cu titlu de costuri și cheltuieli,

(iv)

orice taxă care poate fi percepută la sumele de mai sus;

(b)

că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la executarea hotărârii, urmează să fie plătită o dobândă la sumele de mai sus egală cu rata minimă a dobânzii la creditele acordate de Banca Centrală Europeană pe parcursul perioadei de întârziere, plus trei procente;

6.

Respinge

, în unanimitate, restul pretențiilor reclamantului cu privire la satisfacția echitabilă.

Redactată în limba engleză și comunicată în scris la 3 iulie 2007, în conformitate cu articolul 77 §§ 2 și 3 al Regulamentului Curții.

T.L. Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 al Convenției și articolul 74 § 2 al Regulamentului Curții, opinia parțial disidentă a dlui Bonello este anexată la această hotărâre.

N.B.

T.L.E.

OPINIA PARȚIAL DISIDENTĂ A JUDECĂTORULUI BONELLO

1.

În această cauză, Curtea ar fi putut să-și expună opiniile cu privire la patologia administrării justiției. Ea nu a făcut acest lucru.

2.

Reclamantul, ziarul

Flux

, a formulat pretenții cu privire la două violări ale articolului 6 al Convenției. Majoritatea a declarat inadmisibilă prima pretenție cu privire la lipsa independenței și imparțialității judecătorului I.M. În ceea ce privește cea de-a doua pretenție cu privire la pretinsa omisiune a instanțelor judecătorești naționale de a aduce motive pentru hotărârile lor, majoritatea a constatat că această pretenție nu ridică o chestiune separată de pretenția cu privire la libertatea de exprimare formulată în temeiul articolului 10 și, prin urmare, Curtea nu a considerat necesar s-o examineze separat.

3.

Deoarece prima pretenție a reclamantului formulată în temeiul articolului 6 a fost declarată inadmisibilă nu printr-o hotărâre, dar printr-o „decizie” separată a Curții, eu sunt constrâns de a mă exprima asupra faptului dacă și de ce eu am fost de acord sau nu cu acea decizie, găsind un pic de consolare în faptul că nu este pentru prima dată când instanțele judecătorești se poticnesc de semantică în calea lor spre justiție. Această restrângere, însă, nu se aplică față de cea de-a doua pretenție, care a fost examinată în hotărâre; ceea ce-mi permite să intru în detalii și să fac publice motivele dezacordului meu.

4.

Îmi este dificil să fiu de acord cu concluzia majorității că o pretenție cu privire la încălcarea garanțiilor unui proces echitabil (care derivă dintr-o pretinsă omisiune a instanțelor judecătorești naționale de a aduce motive pentru hotărârile lor) nu ridică o chestiune separată de cea cu privire la o încălcare a libertății de exprimare. Instanțele judecătorești naționale l-au obligat pe reclamant să plătească prejudicii plus costuri și să prezinte scuze unui politician de rang înalt. Curtea, în unanimitate, a constatat că aceste hotărâri judecătorești naționale au încălcat libertatea de exprimare a reclamantului. Această constatare cu privire la „libertatea de exprimare” cu certitudine a stabilit o chestiune totalmente distinctă de cea cu privire la faptul dacă garanțiile unui proces echitabil ale reclamantului au fost sau nu respectate și, în opinia mea, această pretenție separată ar fi trebuit examinată și determinată separat.

5.

Curtea se bucură de o discreție incontestabilă de a se abține să decidă asupra pretențiilor care, deși sunt admisibile și temeinice, nu ridică chestiuni în esență diferite de alte chestiuni în care a fost deja constatată o încălcare a unor garanții prevăzute de Convenție. În mod empiric, cu siguranță poate fi spus că, dacă anterior a fost stabilită o violare mai gravă, Curtea, în mod corect, va constata ca fiind inutil să determine, de asemenea, o violare mai puțin gravă care rezultă din aceleași fapte.

6.

În circumstanțele acestei cauze, eu nu consider că o posibilă încălcare a garanțiilor unui proces echitabil este mai puțin însemnată sau mai puțin valoroasă decât o încălcare a libertății de exprimare. Faptele foarte specifice pe care se bazează această cerere indică că una din chestiunile fundamentale care trebuie determinată ar fi trebuit să fie dacă garanțiile unui proces echitabil prevăzute în articolul 6 au fost sau nu respectate.

Flux

și reprezentanți ai guvernului, judecătorul I.M. a hotărât întotdeauna în favoarea ultimilor și le-a acordat acestora compensațiile maxime prevăzute de lege. Printr-o „coincidență stranie”, același judecător a examinat majoritatea acțiunilor în defăimare inițiate de către prietenul său, dl Stepaniuc. Toate pretențiile dlui Stepaniuc au fost admise întotdeauna de judecătorul I.M., chiar și în acele procese în care reclamantul în procedurile naționale nu a plătit taxa de stat, fapt care, în sine, ar fi trebuit să ducă la declararea acțiunii ca inadmisibilă din motive procedurale. Nici faptul că reclamantul în procedurile naționale, în mod sistematic, nu s-a prezentat la ședințele judecătorești la care s-au examinat cauzele sale, nu a avut un impact negativ asupra cauzelor sale care erau pendinte – ele toate au fost examinate și soluționate de judecătorul I.M., de obicei, la prima ședință de judecată.

ANEXĂ