ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2693/2021

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2693/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului civil de față;

Prin cererea înregistrată la data de 19 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. - Sucursala București a chemat în judecată pe pârâta B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 2.640.501,19 RON, reprezentând:

• 913.071.19 RON din care 101.027,19 RON pentru refacerea "raportului de modelare hidraulică" și 812.044 RON, cu titlu de penalități pentru nerespectarea termenului contractual de livrare;

• 915.386 RON din care 103.342 RON pentru refacerea "studiului topografic" și 812.044 RON, cu titlu de penalități pentru nerespectarea termenului contractual de livrare;

• 812.044 RON, reprezentând penalități pentru neefectuarea "studiului de impact asupra mediului" și nerespectarea termenului contractual de livrare;

Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin sentința nr. 2679/2019 din 26 septembrie 2019, a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. - Sucursala București, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. - Sucursala București împotriva sentinței civile nr. 2679 din 26 septembrie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.R.L.

La data de 7 ianuarie 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2018, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala București împotriva deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

Curtea de Apel București a pronunțat o hotărâre nulă, cu încălcarea dispozițiilor art. 254 alin. (2) și art. 479 alin. (1) teza finală din C. proc. civ.

Autoarea căii extraordinare de atac consideră că motivul principal care a determinat soluția de respingere a cererii de apel este cel analizat de instanța de apel la lit. c) din considerentele hotărârii - Rapoartele de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 și nr. 2 din 23 noiembrie 2017 (pagina 11).

A menționat că aceste rapoarte au fost depuse odată cu răspunsul la interogatoriu formulat de către pârâtă, administrarea probei cu înscrisurile respective fiind discutată după depunerea lor la dosarul cauzei.

Instanța de apel a constatat, în mod greșit, că reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la ședința din data de 4 septembrie 2019, ci prin concluziile scrise.

Astfel, s-a arătat că reclamanta a invocat acest aspect la primul termen de judecată după ce au fost prezentate aceste înscrisuri de către pârâtă, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată. Prin concluziile scrise depuse la dosar societatea reclamantă doar a reiterat faptul că aceste înscrisuri nu pot fi avute în vedere ca mijloace de probă la soluționarea cauzei.

Atâta timp cât nu se cunoaște proveniența înscrisurilor respective, nu poartă mențiunea "conform cu originalul" și au fost depuse la dosarul cauzei peste termenul prevăzut de dispozițiile art. 254 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că acestea nu pot fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii. Or, instanța de judecată și-a motivat soluția de respingere a cererii de apel bazându-se, în principal, pe aceste înscrisuri.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței de recurs să observe că rapoartele nu au fost atașate întâmpinării, iar pârâta nu a invocat vreun motiv prevăzut de art. 254 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult, aceste înscrisuri nu au fost depuse în copie certificată pentru conformitate cu originalul, astfel cum impun dispozițiile art. 292 din C. proc. civ., iar societatea reclamantă a solicitat în fața instanțelor devolutive ca respectivele înscrisuri să fie certificate pentru conformitate cu originalul de către pârâtă, în situația în care aceasta dorește să le folosească ca mijloc de probă.

Reprezentantul convențional al pârâtei a învederat că documentele au fost transmise de către client (de partea adversă) și că nu poate să indice de unde provin, acestea nefiind documente publice.

În aceste condiții, este evident că instanța de judecată nu le poate avea în vedere la pronunțarea hotărârii și că au fost încălcate dispozițiile art. 292 din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) dacă prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul să depună înscrisurile de care înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate.

(2) Dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris".

Așadar, partea se poate folosi doar de un înscris care este depus la dosar în copie certificată pentru conformitate cu originalul și are obligația de a prezenta originalul înscrisului respectiv, la cerere.

Recurenta-reclamantă a concluzionat în sensul că rapoartele menționate nu pot avea valoare probatorie, contrar celor reținute de instanțele anterioare care și-au întemeiat hotărârile pronunțate pe aceste înscrisuri.

Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1531 și art. 1538 din C. civ., ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, la pct. a din considerentele hotărârii recurate, s-a arătat că "în mod corect a reținut tribunalul, pe de o parte, că nu pot fi primite afirmațiile reclamantei referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a livrabilelor constând în raportul de modelare hidraulică și studiul topografic, iar pe de altă parte, că neefectuarea, în termenul contractul, a livrabilului constând în studiul de impact asupra mediului este o consecință a acțiunii culpabile a reclamantei".

Referitor la acest argument, instanța de apel a reținut motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind, în același timp, încălcate și aplicate greșit normele de drept material (motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.).

În primul rând, Curtea de Apel București a constatat faptul că reclamanta ar fi învestit instanța de judecată cu o cerere în constatare, în sensul că ar fi semnalat pârâtei mai multe deficiențe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenul convenit (pagina 8 din decizia recurată, paragraful 4). Această constatare este vădit incorectă.

Instanța de apel chiar constată că sunt corecte cele invocate de către societatea reclamantă, întrucât a arătat că: «Între considerentul "Conform susținerilor pârâtului, acestea au fost predate direct beneficiarului S.C. C. S.A. Pitești. Deși la dosar nu a fost depusă dovada acestui fapt…" și considerentul "chiar dacă la dosar nu există dovada faptului că pârâtul a predat cele două documente reclamantului, în condițiile în care la dosar există dovezi conform cărora acestea au fost predate direct beneficiarului…" există, într-adevăr, o contradicție, însă aceasta nu este de natură a invalida soluția pronunțată, în condițiile în care această soluție este confirmată de restul considerentelor și este legală și temeinică», după care, a reținut că nu există dovezi din care să rezulte în mod direct, nemijlocit, că raportul de modelare hidraulică și studiul topografic ar fi fost livrate beneficiarului final de către pârâtă.

Recurenta consideră că trebuie să se țină cont de faptul că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâtei la plata unor sume de bani ce reprezintă penalități contractuale datorate pentru nerespectarea termenelor de livrare.

A menționat că niciunul dintre livrabile nu a fost predat de către pârâtă în termenul prevăzut în contract și că instanța de judecată a făcut o confuzie gravă sub acest aspect.

Deși nu există nicio dovadă că acele studii s-au livrat direct beneficiarului final, instanța de apel a dedus că studiile efectuate de către pârâtă au fost cele care au ajuns la beneficiarul final.

Raționamentul instanței de judecată este eronat, deoarece s-a fundamentat pe adresa nr. x/03.04.2019, emisă de Ministerul Fondurilor Europene, dar și pe rapoartele de progres nr. 1 din 18.09-27.09.2017 și nr. 2 din 23.11.2017.

Prin adresa emisă de Ministerul Fondurilor Europene se comunică faptul că între livrabilul transmis de reclamantă și cel atașat la cererea de rambursare transmisă de beneficiarul C. S.A. Pitești, există identitate de conținut.

Nu există nicio dovadă a faptului că persoana sau direcția care a emis adresa în discuție a verificat livrabilul din punct de vedere calitativ sau care a fost modalitatea prin care a fost verificat studiul. Chestiunea a fost invocată în nenumărate rânduri, fără ca instanțele anterioare să formuleze un răspuns la aceasta.

Recurenta-reclamantă apreciază că rapoartele de progres nr. 1 și nr. 2 nu pot fi folosite ca mijloc de proba și, în niciun caz, acestea nu fac dovada faptului că pârâta a livrat studiile în termenul contractual.

Mai mult, instanța de apel a constatat că "pârâta ar fi întocmit totuși niște documente" și că astfel și-ar fi îndeplinit obligația contractuală (pagina 8 din decizia recurată, ultimul paragraf).

Așadar, în opinia instanței de apel, este suficient ca o parte dintr-un contract, care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe de conformitate (cum ar fi ca livrabilele să fie întocmite de persoane anume desemnate prin contract sau respectarea întocmai a caietului de sarcini) să livreze "niște documente", prin aceasta îndeplinindu-și obligațiile contractuale.

Aceasta este și rațiunea inserării în contract a articolului 5.3 care prevede modalitatea de verificare a serviciilor, strâns legată de modalitatea ulterioară de plată.

Instanța de apel a reținut că, deși se purta corespondență la data de 5 decembrie 2017 asupra unui studiu care trebuia livrat din mai 2017, acest aspect nu reprezintă o dovadă certă că studiul nu a fost livrat conform termenului contractual, respectiv în mai 2017.

Or, toate așa-zisele argumente, se bazează pe faptul că beneficiarul final a recepționat studiile transmise de către reclamantă și că nu s-au perceput penalități contractuale, însă aceste chestiuni nu au legătură cu chestiunea dedusă judecății, care este una extrem de simplă.

Pârâta trebuia să predea un livrabil la o anumită dată, livrabil care potrivit dispozițiilor contractuale trebuia aprobat în prealabil de către reclamantă, beneficiarul final neavând nicio implicare sub acest aspect. Câtă vreme reclamanta nu a aprobat livrabilele respective motivat de faptul că existau nenumărate probleme în ceea ce le privește, aspecte pe care le-am reiterat în mai multe rânduri, nu se poate considera că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale.

În ceea ce privește raportul de modelare hidraulică depus la dosarul cauzei de reclamantă, s-a arătat că nu este semnat și nu rezultă cine l-ar fi întocmit, neexistând dovada transmiterii acestuia către societatea reclamantă în termenul prevăzut în contract, respectiv 13 iulie 2017 conform Anexei nr. 4 la contractul încheiat între părți, aspecte confirmate de către instanța de apel. Referitor la activitatea de modelare hidraulică, prin adresa de reziliere s-au invocat nu mai puțin de 20 de aspecte ce țin de neconformitatea și calitatea insuficientă a serviciilor prestate de reclamantă, deficiențe care nici până la momentul promovării recursului nu au fost remediate.

Pârâta se prevalează de adresa nr. x/13.10.2017, emisă de către autoritatea contractantă C. S.A., susținând că acest studiu a fost acceptat de către autoritatea contractantă și plătit de către reclamantă.

Totodată, pârâta se prevalează de adresa nr. x/03.04.2019, emisă de către Ministerul Fondurilor Europene, prin care acesta comunică faptul că între livrabilul transmis de reclamantă și cel atașat la cererea de rambursare transmisă de beneficiarul C. S.A. Pitești, există identitate de conținut.

Recurenta-reclamantă a mai susținut faptul că pârâta avea obligația să livreze "raportul de modelare hidraulică" la data de 13 iulie 2017, însă acest lucru nu s-a întâmplat, motiv pentru care, se poate concluziona că pârâta a încălcat dispozițiile contractuale cu consecința plății penalităților prevăzute în contract.

Deși instanța de apel a reținut că acest studiu nu este semnat de către nicio persoană și nici nu cuprinde mențiuni cu privire la persoana care l-a întocmit, s-a constatat totuși că pârâta și-a îndeplinit obligația de a preda livrabilul la termen.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a considerat că pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, întrucât a transmis reclamantei niște foi nesemnate. Acest argument depășește un raționament și/sau o logică rezonabilă, motiv pentru care, recurenta apreciază că se impune a fi cenzurat.

În cuprinsul cererii de recurs, s-a arătat că pârâta a recunoscut prin răspunsul la interogatoriu, prin întrebarea pe care o adresează (întrebarea nr. 9) că a transmis către reclamantă, la data de 9 martie 2018, notificarea pentru solicitarea acordului de mediu, deși întreg studiul trebuia să fie predat la 13 iulie 2017, conform Anexei nr. 4 la contract.

Instanța de apel nu a motivat în vreun fel acest răspuns la interogatoriu, făcând abstracție de o recunoaștere a pârâtei în sensul că nu a livrat la termen studiul.

În mod surprinzător, aceste aspecte sunt reținute de către instanța de apel, însă s-a constatat că nu este vina pârâtei, ci a reclamantei, deoarece nu a transmis documente solicitate de către pârâtă printr-un e-mail.

Contrar celor reținute de către instanță, s-a învederat că reclamanta a precizat că studiul poate fi întocmit în lipsa documentelor solicitate de pârâtă, urmând să fie completat studiul cu aceste documente, la final.

Așadar, reclamanta nu a susținut faptul că documentele nu ar fi necesare, ci faptul că studiul se putea efectua, urmând ca, la final, să fie atașate documentele respective pentru completarea lui.

La pct. b din hotărârea recurată, se arată că "în mod corect a reținut tribunalul că nu pot fi primite nici afirmațiile reclamantei referitoare la necesitatea refacerii raportului de modelare hidraulică și a studiului topografic".

Autoarea căii extraordinare de atac consideră că instanța de judecată prezintă motive contradictorii și încalcă normele de drept material și în această situație.

Astfel, se reține faptul că nu există nicio dovadă că beneficiarul final ar fi respins cele două livrabile din motive imputabile acesteia, însă omite aspectul că liderul de asociere nu și-ar fi permis să depună livrabilele nerefăcute, acesta fiind și motivul pentru care Liderul de Asociere (și nu un terț) a încheiat contractele cu D. S.R.L. și cu E. și F. S.R.L.

G. S.R.L. nu este un simplu terț, ci este liderul de asociere, care poartă răspunderea în fața autorității contractante, iar conform protocolului de asociere nr. 1/02.06.2017 (anexa nr. 5) acesta avea posibilitatea să execute în contul și pe cheltuiala asociaților anumite lucrări, în cazul în care aceștia nu o fac.

Conform protocolului de asociere nr. 1/02.06.2017 (anexa nr. 5) care permite liderului de asociere să execute în contul și pe cheltuiala asociaților anumite lucrări, G. S.R.L. a încheiat un alt contract (anexa nr. 6) cu D. S.R.L. în vederea revizuirii și finalizării raportului de modelare hidraulică, față de calitatea slabă a raportului de modelare hidraulică care avea numeroase deficiențe și față de împrejurarea că pârâta nu o să îl livreze la termenul prevăzut în contract, reclamanta având, la rândul ei, un termen de respectat, termen ce era prevăzut de contractul încheiat cu autoritatea contractantă.

În ceea ce privește studiul de impact, s-a învederat că liderul de asociere a fost nevoit să încheie un alt contract de subcontractare nr. x din 22.06.2018 (Anexa nr. 21) pentru întocmirea studiului de impact, activitate ce ar fi trebuit să fie realizată de către pârâtă.

Plata serviciilor prestate conform contractului de subcontractare nr. x din 22.06.2018 a fost făcută de către liderul de asociere, urmând ca recurenta-reclamantă din prezenta cauză să achite acestuia sumele de bani plătite în contul său.

În acest context, nu se poate ajunge la concluzia că reclamanta nu ar fi refăcut studiile ce ar fi trebuit să fie livrate de către pârâtă, câtă vreme contractele încheiate cu D. S.R.L. și cu E. și F. S.R.L. au obiecte identice și au fost efectuate plăți către aceste societăți.

Instanța de apel a reținut că obiectele contractelor respective sunt identice și că s-au efectuat plăți, însă a ajuns la concluzia eronată că nu rezultă că s-au refăcut studiile.

De asemenea, instanța de apel a admis faptul că Tribunalul București nu a analizat în niciun moment aspectul că pârâta ar fi folosit alte persoane la efectuarea livrabilelor, însă a precizat că nici această omisiune nu invalidează concluzia instanței.

Ulterior, instanța de apel a făcut referire la dispozițiile art. 5.3 din contract, însă a menționat că acestea nu ar fi relevante pentru motivul că ar fi vorba despre condițiile referitoare la plată.

Potrivit art. 5.3. din contractul de subcontractare detaliat nr. CNM 184P09/11.10.2016, avizarea documentației (studiilor) fără observații, remedieri și completări reprezintă condiție pentru emiterea facturilor de către subcontractor.

Cu alte cuvinte, în lipsa verificării și confirmării reclamantei, potrivit dispozițiilor art. 5.2 lit. a) și b) din contract, pârâta nu poate emite factura fiscală, serviciile nefiind confirmate.

Recurenta-reclamantă a solicitat să se constate că nu există o asemenea verificare și/sau confirmare din partea sa, astfel încât pârâta să aibă dreptul la contravaloarea serviciilor care, în opinia acesteia, ar fi prestate în conformitate cu cerințele reclamantei.

Conform art. 5.5 din contract, reclamanta a solicitat remedierea livrabilelor ce formează obiectul acestuia, însă, așa cum se poate observa din corespondența purtată între părți, societatea pârâtă nu a înțeles să remedieze acele rapoarte, acesta fiind un alt aspect din care rezultă reaua-credință de care pârâta a dat dovadă pe durata derulării contractului.

Prin urmare, nu este vorba doar despre modalitatea de plată, ci și despre modalitatea de aprobare și de confirmare a serviciilor care conduc la livrarea sau nu în termenul contractual a studiilor, ceea ce, în opinia recurentei-reclamante, constituie un aspect esențial.

Instanța de apel a reținut că pentru angajarea răspunderii civile contractuale, pe lângă nerespectarea dispoziției contractuale invocate (pe care o constată) este necesar să se dovedească producerea unui prejudiciu. De asemenea, a arătat că nu rezultă, din probele administrate, că pârâta, prin nepredarea la timp a livrabilelor, i-ar fi produs un prejudiciu reclamantei.

Această constatare a instanței este eronată, întrucât reclamanta a fost nevoită să încheie alte două contracte cu D. S.R.L. și E. și F. S.R.L., plătind acestora suma de 101.027,19 RON, respectiv suma de 297.500 RON.

În plus, instanța a încălcat, din nou, dispozițiile art. 1270 și art. 1350 din C. civ., art. 1538 din același cod, art. 13 din contractul părților.

Astfel, s-a arătat că în conformitate cu prevederile art. 13.1 din contract pârâta datorează penalități de întârziere pentru fiecare activitate care nu a fost livrată.

Prin urmare, având în vedere natura penalităților de întârziere reglementate de art. 13 din contract, dar și dispozițiile art. 1538 C. civ., reclamanta nu trebuia să demonstreze un prejudiciu în ceea ce privește penalitățile de întârziere.

Instanța de apel a tratat împreună sumele de bani solicitate de către reclamantă, deși acestea au un izvor distinct (pagina 12 din decizie, penultimul paragraf), ceea ce constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale anterior menționate.

Recurenta a învederat că suma de 101.027,19 RON este pentru refacerea "Raportului de modelare hidraulică", suma de 103.342 RON este pentru refacerea "Studiului topografic", iar restul sumelor de bani, până la valoarea totală de 2.640.501,19 RON reprezintă penalități de întârziere datorate pentru nerespectarea termenelor contractuale de livrare.

Or, aceste sume nu pot fi tratate împreună pentru simplul motiv că în ceea ce privește suma reprezentând penalități de întârziere nu trebuie demonstrat niciun prejudiciu, câtă vreme este vorba de o clauză penală.

Așadar, instanța de apel a aplicat dispozițiile legale în mod greșit.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare la care au fost atașate înscrisuri. Prin întâmpinare, s-a solicitat, în principal, anularea recursului ca netimbrat, iar, în subsidiar, să se constate nulitatea acestuia, întrucât motivele invocate de recurentă nu se încadrează în cele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Pe fond, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă A. - Sucursala București a formulat răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Recurenta-reclamantă A. - Sucursala București a înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 14 octombrie 2021 s-au respins excepția netimbrării și excepția nulității recursului, invocate de către intimata-pârâtă B. S.R.L. și s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala București, stabilindu-se termen la data de 9 decembrie 2021, pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac, în ședință publică, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În mod prioritar, se cuvine menționat că potrivit art. 499 din C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. (...)".

Din perspectiva motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut faptul că hotărârea recurată este nulă, întrucât instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 254 și art. 292 din C. proc. civ., în sensul că a acordat valoare probatorie Rapoartelor de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 și nr. 2 din 23 noiembrie 2017, emise de către beneficiarul S.C. C. S.A. Pitești, înscrisuri depuse de pârâtă în fața primei instanțe.

Astfel, s-a arătat că este greșită constatarea instanței de apel, potrivit căreia reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la termenul de judecată din 4 septembrie 2019, ci prin concluziile scrise.

Atâta timp cât nu se cunoaște proveniența înscrisurilor respective, nu poartă mențiunea "conform cu originalul" și au fost depuse la dosarul cauzei peste termenul prevăzut de art. 254 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că acestea nu pot fi avute în vedere la pronunțarea hotărârii.

Or, instanța de judecată și-a motivat soluția de respingere a cererii de apel bazându-se, în principal, pe aceste înscrisuri.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței de recurs să observe că rapoartele nu au fost atașate întâmpinării, iar pârâta nu a invocat vreun motiv prevăzut de art. 254 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, întrucât nu au fost încălcate dispozițiile art. 254 și art. 292 din C. proc. civ.

Instanța de apel a constatat că din copiile rapoartelor de progres depuse la dosar rezultă că aceste acte au fost semnate de Directorul General al beneficiarului C. S.A. Pitești, Directorul Implementare Proiecte și Șeful Serviciului UIP-POIM, fiind astfel indicată proveniența acestora.

De asemenea, a reținut că art. 292 din C. proc. civ. prevede că partea trebuie să depună la dosar copii certificate pentru conformitate cu originalul, însă nu impune instanței de judecată să nu țină cont de copiile necertificate depuse la dosar.

Curtea de Apel București a concluzionat în sensul că nu se impunea să nu se acorde valoare probatorie acestor copii, în condițiile în care, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din 4 septembrie 2019, la termenul de judecată respectiv, pârâta a indicat motivul pentru care nu a certificat pentru conformitate cu originalul copiile depuse (nedeținerea originalului înscrisurilor), iar reclamanta nici nu a contestat conținutul copiilor, nici nu a solicitat certificarea pentru conformitate cu originalul, pârâta fiind singura care a cerut emiterea, de către instanță, a unei adrese către beneficiarul final pentru a depune cele două rapoarte în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, rezultă că reclamanta nu a solicitat decăderea pârâtei din dreptul de a folosi aceste mijloace de probă la ședința din data de 4 septembrie 2019.

Reclamanta prin avocat a solicitat ca pârâta să indice sursa celor două rapoarte de progres, întrucât acestea nu sunt publice, fiind foarte interesant de cunoscut de unde le are.

Ulterior, în cuprinsul concluziilor scrise, înregistrate la dosarul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 6 septembrie 2019, reclamanta a susținut faptul că rapoartele de progres nr. 1 din 18 septembrie 2017 - 27 septembrie 2017 și nr. 2 din 23 noiembrie 2017 au fost depuse cu nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 254 din C. proc. civ. și, pe cale de consecință, instanța nu le poate avea în vedere la pronunțarea hotărârii.

În faza procesuală a recursului, subsumat cazului de nelegalitate care vizează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, recurenta-reclamantă a reiterat susținerile de la pct. c) din cererea de apel.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate în apel, recurenta-reclamantă tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac.

De aceea, chiar dacă prin decizia recurată se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Înalta Curte mai reține că în calea de atac a recursului poate forma obiect al controlului judiciar doar măsura în care instanța de apel a respectat dispozițiile legale imperative ale art. 255 alin. (1) teza I C. proc. civ., care se referă la legalitatea și admisibilitatea probelor.

Al doilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contradictorialitatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, nemotivarea soluției din dispozitiv sau motivarea insuficientă a acesteia ori prezentarea în exclusivitate a unor considerente străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu poate fi primit, deoarece instanța de apel și-a argumentat soluția pronunțată cu respectarea exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conține suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, nu există contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Autoarea căii de atac a susținut faptul că, la pct. a) din considerentele hotărârii recurate, se reține:

"în mod corect a reținut tribunalul, pe de o parte, că nu pot fi primite afirmațiile reclamantei referitoare la nelivrarea, în termenul contractual, a livrabilelor constând în raportul de modelare hidraulică și studiul topografic, iar pe de altă parte, că neefectuarea, în termenul contractul, a livrabilului constând în studiul de impact asupra mediului este o consecință a acțiunii culpabile a reclamantei".

Referitor la acest argument, instanța de apel a reținut motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind, în același timp, încălcate și aplicate greșit normele de drept material.

În primul rând, Curtea de Apel București a constatat faptul că reclamanta ar fi învestit instanța de judecată cu o cerere în constatare, în sensul că ar fi semnalat pârâtei mai multe deficiențe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenul convenit (pagina 8 din decizia recurată, paragraful 4).

Or, această constatare este, în opinia recurentei-reclamante, vădit incorectă.

În cauză, nu se verifică ipoteza existenței unei contradictorialități între considerentele deciziei atacate, decurgând din împrejurarea că instanța de apel a reținut că "reclamanta nu a învestit propriu-zis instanța cu verificarea conformității lucrărilor efectuate de pârâtă; prin cererea de chemare în judecată, reclamanta nu a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la însăși calitatea lucrărilor efectuate de către pârâtă (cu privire la temeinicia obiecțiilor ridicate de reclamantă în privința livrabilelor pe care pârâta trebuia să le realizeze, dacă documentele întocmite de pârâtă au corespuns sau nu cerințelor de calitate invocate de către reclamantă), ci doar să constate că reclamanta a semnalat pârâtei mai multe deficiențe pe care aceasta din urmă nu le-a remediat în termenele convenite".

Nu poate fi primită nici susținerea, potrivit căreia instanța de judecată prezintă motive contradictorii, întrucât s-a arătat, la pct. b) din hotărârea recurată, că "în mod corect a reținut tribunalul că nu pot fi primite nici afirmațiile reclamantei referitoare la necesitatea refacerii raportului de modelare hidraulică și a studiului topografic".

Înalta Curte mai reține că exigențele art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. impun ca motivele oferite de instanța de apel să fie în totalitate străine de natura pricinii ori să fie contradictorii dispozitivului ori dezlegările succesiv stabilite prin acestea să fie, consecutiv, incompatibile.

Or, recurenta din prezenta cauză nu subliniază aceste vicii de nelegalitate, ci impută instanței de apel o motivare insuficientă, criticabilă din punctul de vedere al situației de fapt statuate. Aceste elemente, însă nu se circumscriu motivului de recurs invocat, ci tind să repună în dezbatere starea de fapt ca rezultat al evaluării probelor sau să sublinieze că instanța de apel nu a dat un răspuns exhaustiv argumentelor părții.

Argumentele instanței de apel au aptitudinea de a converge către soluția pronunțată și au fost integrate limitelor devoluțiunii impuse de apelantă, expres determinate de instanță, astfel că în cauză nu se poate vorbi despre o hotărâre care să contravină rigorilor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Societatea reclamantă a mai criticat decizia instanței de apel, pentru netemeinicie și nelegalitate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Înalta Curte amintește faptul că recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac cu un scop precis, stabilit expres de legiuitor, analiza instanței de recurs fiind limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond (pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 din C. proc. civ.).

Față de aceste precizări, criticile recurentei-reclamante care urmăresc fie stabilirea unei alte situații de fapt, fie tind la o reevaluare a probelor administrate în fața celor două instanțe devolutive, nu vor fi examinate în cadrul recursului pentru că vizează chestiuni a căror verificare excedează limitele recursului, așa cum sunt ele stabilite de primul alineat al art. 488 din C. proc. civ.

În mare măsură, recursul nu cuprinde o argumentație juridică a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale, Înalta Curte neputându-se substitui reclamantei, în sensul unei completări deductive a argumentației căii extraordinare de atac.

Recurenta își expune criticile aduse deciziei din apel prin multiple referiri la situația de fapt reținută de instanțele devolutive și la reaprecierea probelor din dosar. Se tinde, astfel, la cenzurarea aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, incompatibile cu calea extraordinară a recursului. În cadrul său se verifică legalitatea hotărârii atacate, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Analizând motivul de casare invocat de parte, numai în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din cod, instanța de recurs îl va înlătura, decizia instanței de apel fiind conformă cu regulile de drept aplicabile.

Astfel, în urma probatoriului administrat, instanța de apel a reținut că, într-adevăr, la dosar nu au fost depuse dovezi din care să rezulte în mod direct, nemijlocit, că raportul de modelare hidraulică și studiul topografic ar fi fost livrate beneficiarului de către pârâtă, însă au fost depuse dovezi în sensul că beneficiarul a intrat în posesia unui raport de modelare hidraulică și a unui studiu topografic

De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că reclamanta nu a contestat că pârâta a întocmit totuși niște documente (dacă pârâta nu ar fi întocmit niște livrabile, nu s-ar fi pus problema refacerii acestora), că beneficiarul a primit un studiu topografic și un raport de modelare hidraulică (s-a susținut, la pagina 8 a cererii de apel - fila x verso dosar apel -, că studiile au fost livrate beneficiarului din grija exclusivă a reclamantei) și nici nu a probat conținutul concret al respectivelor documente (pentru a se putea stabili că reclamanta a depus la beneficiar documente refăcute, modificate prin proprii diligențe, diferite față de cele întocmite de pârâtă), nu se poate concluziona decât că documentele livrate beneficiarului au fost cele emanând de la pârâtă.

În cuprinsul deciziei recurate, s-a arătat că prima instanță nu a analizat susținerile din cererea de chemare în judecată referitoare la cerințele pretins a nu fi fost îndeplinite de către pârâtă cu ocazia întocmirii studiului topografic.

Curtea de Apel București a statuat, în mod judicios, că o astfel de analiză nu era însă necesară, deoarece, pe de o parte, tribunalul nu a fost propriu-zis învestit cu verificarea calității lucrărilor efectuate de pârâtă, ci cu verificarea îndeplinirii, de către pârâtă, în termenele contractuale, a obligației de predare a documentelor revizuite conform solicitărilor, iar, pe de altă parte, reclamanta nu poate susține faptul că ar fi suferit un prejudiciu, ca urmare a neconformităților invocate, în condițiile în care beneficiarul nu a respins livrabilul întocmit de pârâtă și nu a solicitat refacerea acestuia.

Contrar celor învederate prin cererea de apel, simplul fapt că obiectul contractelor încheiate cu D. S.R.L. și E. și F. S.R.L. este identic cu obiectul contractului încheiat între părți nu poate fi considerat o dovadă în sensul că studiile întocmite de pârâtă nu ar fi fost conforme calitativ.

De asemenea, doar depunerea la dosar a contractelor încheiate în vederea refacerii lucrărilor, nu și a lucrărilor refăcute, nu este suficientă pentru a se reține că livrabilele aprobate de beneficiar și în considerarea cărora acesta a achitat reclamantei sume de bani nu au fost cele întocmite de pârâtă, ci cele întocmite de alte societăți, la solicitarea reclamantei.

La pct. d) din hotărârea recurată, Curtea de Apel București a menționat că tribunalul nu a analizat susținerile reclamantei referitoare la inexistența unei confirmări, din partea reclamantei, a serviciilor prestate, precum și la faptul că pârâta ar fi folosit alte persoane la efectuarea livrabilelor, însă această omisiune nu este de natură a invalida concluzia instanței în sensul neîntrunirii condițiilor pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, pentru următoarele considerente care complinesc, în condițiile art. 477 din C. proc. civ., această omisiune.

Astfel, s-a arătat că potrivit art. 5.3 din contract, avizarea, de către reclamantă, a documentațiilor fără observații, remedieri și completări reprezintă o condiție pentru "emiterea facturilor de către subcontractor".

Conform art. 5.2 lit. a) și b) din contract, facturile trebuiau să fie justificate de pârâtă prin documente corespunzătoare, iar documentele aferente facturilor, să fie verificate și confirmate de achizitor în termen de 7 zile de la data înregistrării acestora de către reclamantă.

Aceste prevederi contractuale nu sunt însă relevante, deoarece reglementează modalitatea de plată a serviciilor care au făcut obiectul contractului.

Or, în cauză nu se pune problema plății serviciilor prestate de pârâtă, ci problema reparării prejudiciilor pretins a fi fost suferite de reclamantă ca urmare a neexecutării corespunzătoare, în termenul convenit, a serviciilor.

Art. 5 din contract stipulează, într-adevăr, că, în cazul în care reclamanta ar fi constatat necesitatea unor clarificări, completări sau corectări derivând din obligațiile asumate de pârâtă, aceasta din urmă ar fi trebuit să rezolve problemele semnalate în termenul comunicat de reclamantă.

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, pe lângă nerespectarea dispoziției contractuale invocate, este necesar însă să se dovedească și producerea unui prejudiciu.

Din probele administrate nu rezultă că neremedierea, de către pârâtă, a deficiențelor invocate de reclamantă, ar fi produs un prejudiciu în patrimoniul acesteia din urmă; raportul de modelare hidraulică și studiul topografic au fost aprobate de beneficiar, acesta din urmă decontând reclamantei costurile aferente.

Prin art. 3.2 din contract, pârâta și-a asumat obligația de a pune la dispoziție mai multe persoane. Pârâta nu a depus probe din care să rezulte că persoanele nominalizate prin contract ar fi participat efectiv la elaborarea livrabilelor, deși sarcina dovedirii îndeplinirii acestei obligații contractuale îi revenea.

Cu toate acestea, se impune a fi notat că reclamanta nu a probat că ar fi suferit un prejudiciu de pe urma acestei omisiuni imputate pârâtei (raportul de modelare hidraulică și studiul topografic întocmite de pârâtă au fost aprobate de beneficiar, iar acesta a rambursat reclamantei cheltuieli în considerarea acestor două livrabile), iar în aceste condiții răspunderea acesteia din urmă nu poate fi atrasă.

Pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, inclusiv sub forma obligării acesteia la plata penalităților prevăzute de art. 13.1 din contract, potrivit art. 1270, art. 1350, art. 1530 și art. 1531 din C. civ., instanța de apel a reținut că era necesară dovedirea, în conformitate cu art. 249 din C. proc. civ., a întrunirii următoarelor condiții: neîndeplinirea de către pârâtă a unei obligații contractuale; producerea unui prejudiciu în patrimoniul reclamantei; legătura de cauzalitate dintre neîndeplinirea obligației contractuale și prejudiciul produs; vinovăția pârâtei.

În ceea ce privește studiul topografic și raportul de modelare hidraulică, s-a arătat că nu sunt întrunite condiția referitoare la neîndeplinirea obligațiilor privind întocmirea documentelor în termenele contractuale și în mod corespunzător (din probele administrate nu rezultă că pârâta nu ar fi respectat termenele contractuale în ceea ce privește aceste două livrabile sau că le-ar fi întocmit necorespunzător) și condiția referitoare la producerea unui prejudiciu (reclamanta a încasat de la beneficiarul final sumele cuvenite pentru documentele depuse; nu s-a făcut dovada că beneficiarul ar fi refuzat livrabilele întocmite de pârâtă, nu s-au depus la dosar livrabilele refăcute, în considerarea cărora reclamanta a efectuat cheltuielile invocate prin cererea de chemare în judecată, nu s-a probat că livrabilele refăcute, nu livrabilele întocmite de pârâtă, au fost aprobate de beneficiarul final).

Instanța de prim control judiciar a ajuns la concluzia că neîntrunirea condiției referitoare la producerea unui prejudiciu constituie un impediment și pentru atragerea răspunderii civile contractuale pentru neîndeplinirea de către pârâtă, a obligației de a asigura prestarea serviciilor de către persoanele expres nominalizate prin contract.

Referitor la studiul de impact asupra mediului, s-a arătat că este întrunită condiția referitoare la neîndeplinirea obligației privind întocmirea documentului în termenul contractual, însă, potrivit art. 1517 din C. civ., reclamanta nu poate invoca această neexecutare, întrucât neexecutarea a fost cauzată de propria sa omisiune de a transmite documentele necesare întocmirii studiului, documente solicitate de pârâtă.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât au fost aplicate greșit dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1530, art. 1531 și art. 1538 din C. civ.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că nu sunt proprii recursului și nu reprezintă motive apte să ofere instanței de recurs pârghiile unui control de legalitate.

Amintind recurentei că nu este suficientă enunțarea unei critici care reproduce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte arată că invocarea aplicării greșite ori încălcării unei norme de drept material într-un recurs presupune nu doar invocarea normei de drept material în mod punctual, dar și reflectarea mecanismului său corect de aplicare ori interpretare și modul în care instanța de apel a înfrânt acest procedeu.

De aceea, o nemulțumire a recurentei legată de soluția pronunțată, de modul în care instanța de apel concluzionează asupra stării de fapt, considerând, în cele din urmă, asupra temeiniciei acțiunii, contestație care nu deduce instanței de casare examinarea precisă a normei de drept pretins încălcate, reprezintă, în realitate, o critică specifică unei căi de atac devolutive, care nu va fi examinată în recurs.

Față de cele anterior expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de recurenta-reclamantă A. - Sucursala București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Sucursala București împotriva deciziei civile nr. 1341 A din 16 octombrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.