ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 253/2023

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu pârâtul Prim Ministrul României, a solicitat executarea silită a Deciziei nr. 2370/88.05.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justifice în dosarul de contencios administrativ nr. x/2015, definitivă de la pronunțare.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1629 din 28 septembrie 2022, a respins excepțiile ca neîntemeiate și a respins cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României și cu pârâtul Prim Ministrul României, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului recurentul arată că prima instanță nu a luat în discuție apărările sale și nu a motivat de ce a considerat ca H.G. nr. 746/2022 valorează plata obligației stabilite prin Decizia nr. 2370/08.05.2019 a ÎCCJ, câtă vreme H.G. a încălcat atât procentul din capitalul social stabilit de ÎCCJ, nu a stabilit normele, termenele și condițiile în care salariații B. pot cumpăra acțiunile la care îi îndreptățește titlul executoriu, amânând executarea și stabilind că îndeplinirea obligației Guvernului va fi efectuată în viitor, de un alt organ administrativ, respectiv Ministerul Energiei, după împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită și în condițiile în care chiar pârâtul Guvernul României a recunoscut, ulterior adoptării H.G. nr. 746/2022, că aceasta nu valorează îndeplinirea obligației stabilite în titlul executoriu întrucât instanța de executare a reținut, în sentința recurată, că "alegațiile reclamantului referitor la faptul că nu s-a pus în executare obligația prevăzută în titlul executoriu întrucât cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de doar 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării nu pot fi primite în condițiile în care se prevede că există obligația vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8% din capitalul social."

Recurentul invocă nelegalitatea H.G. nr. 746/2002 sub aspectul că aceasta modifică procentul din capitalul social care se înstrăinează către salariații B., prevăzut de lege, încălcând prin aceasta principiul rangului actelor normative, respectiv că nu poți modifica un act normativ cu putere de lege printr-un act normativ infralegal.

În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Intimații Guvernul României și Prim Ministrul României au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat și respingerea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 746/2002, ca inadmisibilă.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce privește excepția de nelegalitate a H.G. nr. 746/2002

Având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, trebuie stabilit dacă actul administrativ, care formează obiect al excepției de nelegalitate, are caracter individual sau normativ, în acest ultim caz cererea neputând fi primită pentru că nu corespunde condițiilor limitative și imperativ stabilite de legiuitor.

Potrivit doctrinei, actele administrative individuale se caracterizează prin aceea că manifestarea de voință a organului administrativ competent creează, modifică sau stinge drepturi sau obligații în sarcina unei persoane dinainte determinate, deci emiterea lor se face cu referire expresă la persoanele care s-au adresat autorității publice pentru rezolvarea unui drept sau interes legitim.

Actele administrative cu caracter normativ creează, modifică sau desființează reguli de conduită formulate în abstract, fără considerare de persoane, astfel ele au caracter impersonal, general, conțin reguli de conduită generală și de aplicabilitate repetată, la un număr nedeterminat de subiecți.

H.G. nr. 746/2022, stabilește reguli generale de conduită cu caracter impersonal.

Având în vedere faptul că actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă are caracter normativ, Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care va admite excepția inadmisibilității și, pe cale de consecință, va respinge excepția de nelegalitate, ca inadmisibilă.

În ceea ce privește cererea de suspendare a judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanța poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existența ori inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți".

Textul legal citat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanța "poate" suspenda judecata.

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanța este datoare să aibă în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci și oportunitatea suspendării.

Ca să poată dispune suspendarea este necesar ca soluționarea procesului ce urmează a se suspenda să depindă de soarta altui proces, în sensul că soluționarea cererii de chemare în judecată să fie influențată de existența sau inexistența unui drept ce formează obiectul altei judecăți.

Înalta Curte constată faptul că, între obiectul dosarului până la a cărui soluționare definitivă se solicită suspendarea prezentei cauze, respectiv până la soluționarea acțiunii în anulare a H.G. nr. 746/2022, și actuala cauză, nu există o legătură în sensul că soluționarea prezentei cauze depinde de constatarea existenței sau inexistenței unui drept, astfel că va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

Pe fondul recursului

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că prin decizia civilă nr. 2370/08.05.2019, pronunțată în dosarul numărul x/2015 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o Hotărâre de Guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV B. S.A. până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023 și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1 % din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării.

Argumentul recurentului în sprijinul afirmației neexecutării titlului executoriu este legat de împrejurarea că prin Hotărârea de Guvern nr. 746/08.06.2022 nu au fost adoptate procedurile, termenele și condițiile în care salariații B. își puteau exercita în mod concret dreptul prevăzut în Legea privatizării B., precum și faptul că Hotărârea de Guvern nr. 746/08.06.2022 stabilește că se vinde salariaților un procent de 1% din capitalul social, deși Guvernul era obligat să vândă 8% din capitalul social.

În preambulul H.G. nr. 746/08.06.2022 s-a făcut referire la dispozițiile art. 9 din anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, aprobată cu modificări prin Legea nr. 70/1998, cu modificările ulterioare, precum și la decizia civilă nr. 2.370 din 8.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

Prin art. 1 al H.G. nr. 746/2022 pârâtul Guvernul României a aprobat vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV B." - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. Totodată, s-a prevăzut ca vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023.

La articolul 2 din H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca, în termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit dispozițiilor art. 9 din O.U.G. nr. 49/1997 privind înființarea Societății Naționale a Petrolului "B." - S.A. București, astfel cum au fost modificate prin O.G. nr. 55/2003: "Salariații B. - S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Legea recunoaște autorității publice posibilitatea de a stabili o cotă, până la limita de 8%, marjă de apreciere ce a fost exercitată prin intermediul H.G. nr. 746/2022.

Pe de altă parte, termenul la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia a fost, de asemenea, stabilit (decembrie 2023).

În ceea ce privește prețul de achiziție, se constată că acesta este stabilit prin lege, nefiind necesar un act administrativ de forță juridică inferioară care să stabilească prețul acestor achiziții ("același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare").

Având în vedere că, la data de 8 iunie 2022, pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face, stabilită prin titlul executoriu Decizia nr. 2370/2019 definitiva, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reține că la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reținând prima instanță că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

Astfel, cu corecta aplicare a legii, prima instanță a reținut că aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere nu mai sunt necesare în condițiile care anterior sesizării instanței, debitorul Guvernul României a executat obligația stabilită în sarcina sa pentru hotărârea definitivă. Obligația fiind executată, nu mai subzista necesitatea constrângerii debitorului și prin urmare aplicarea amenzii și acordarea penalităților de întârziere au devenit inutile.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiție, garantat de art. 6 din Convenție, protejează, de asemenea, și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părți. În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Șandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, acestea neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul a atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3).

Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020: "(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor OMV B. S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022 s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate, invocată de intimați.

Respinge excepția de nelegalitate a H.G. nr. 746/2002, formulată de recurentul-reclamant, ca inadmisibilă.

Respinge ca neîntemeiată cererea de suspendare a cauzei, nefiind îndeplinite condițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1629 din 28 septembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2023.