ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2022

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2739/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 15 decembrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la 10 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A., au solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 648.000 Euro și 5.355 RON reprezentând restul de 90% aferent daunelor morale și materiale pentru fiecare dintre reclamant, astfel:

- pentru A., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru B., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru C., suma de 28500 euro (echivalentul în Iei la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru D., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru E., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru F., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor N. și O.;

- pentru G., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

- pentru H., suma de 63000 euro (echivalentul în Iei la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

- pentru I., suma de 49500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 4500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor P. și Q.;

- pentru J., suma de 31500 euro (echivalentul în RON Ia cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 4500 euro daune materiale privind înmormântarea și pomenirea victimelor P. și Q.;

- pentru K., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

- pentru L., suma de 153000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale, iar suma de 5355 RON reprezentând 9/30 din venitul minim pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 reprezintă daune materiale.

Totodată, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere calculate de la data cererii de despăgubire - 3 noiembrie 2014 și până la data plății efective a despăgubirilor, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 998-999 C. civ. de la 1864, Legea nr. 136/1995, art. 9 și urm din Legea nr. 136/1995, precum și Ordinul 20/2008 modificat prin Ordinul 21/2009, art. 37 și art. 39.

Prin cererea adițională depusă la 21 septembrie 2016, reclamanții au declarat că modifică capătul de cerere privind penalitățile de întârziere, în sensul că solicită 0,2% pe zi de întârziere de la data formulării cererii de despăgubire - 3 noiembrie 2014 și până la data plății efective, conform art. 37 din ordinul CSA 14/2011 modificat prin Ordinul 3/2013 (act normativ în vigoare la data formulării cererii de despăgubire din 3 noiembrie 2014) și apoi prin Norma ASF nr. 23/2014.

La termenul de judecată din 9 decembrie 2016, pârâta a renunțat la susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive.

Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, instanța s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată, prin încheierea din 19 decembrie 2016, reținând că data la care începe să curgă termenul de prescripție este data soluționării definitive a cauzei penale, respectiv 13 mai 2016.

Prin sentința civilă nr. 337 din 28 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția Civilă s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și a obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanți a următoarelor sume:

A., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

B., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

C., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

D., suma de 46500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 45000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

E., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

F., suma de 28500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 1500 euro daune materiale;

G., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

H., suma de 63000 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

I., suma de 2250 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății) reprezentând daune materiale;

J., suma de 29250 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), din care 27000 euro reprezintă daune morale și 2250 euro daune materiale;

K., suma de 31500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale;

L., suma de 121500 euro (echivalentul în RON la cursul BNR din data plății), ce reprezintă daune morale, la care se adaugă suma reprezentând 9/60 din venitul minim net pe economie garantat în plată pentru perioada 01.02.2012-07.01.2014 ce reprezintă daune materiale.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la fiecare sumă de la data expirării celor 15 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la data plății efective.

Au fost respinse celelalte pretenții ca nefondate.

A fost obligată pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanți a sumei de 6.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat ales redus, câte 500 RON către fiecare reclamant.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și pârâta S.C. M. S.A. au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 185 din 16 aprilie 2018, Curtea de Apel Constanța a respins excepția inadmisibilității invocării excepției autorității de lucru judecat.

A respins excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.

A admis apelul declarat de către reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. împotriva sentinței civile nr. 337 din 28 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2016, în contradictoriu cu pârâta S.C. M..A., pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A obligat pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere calculate la fiecare sumă de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat și până la data plății efective.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A respins ca nefondat apelul declarat de către apelantul-reclamant S.C. M. S.A., împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, pârâta M..A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 1626 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul promovat de pârâta M. S.A. împotriva deciziei civile nr. 185 din 16 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași curți de apel.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 27 noiembrie 2019, sub nr. x/2016*.

Prin decizia civilă nr. 361 din 15 octombrie 2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal respinge ca nefondată excepția inadmisibilității invocării excepției autorității de lucru judecat, invocată de apelanta-pârâtă.

Respinge ca nefondată excepția autorității de lucru judecat.

Admite apelul declarat de reclamanți J., C., A., B., I., F., K., L., E., D., G., H. împotriva sentinței civile nr. 337 din 28 februarie 2017, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata - pârâtă M., pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Obligă pârâta S.C. M. S.A. la plata către reclamanți a penalităților de întârziere în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere aferente sumei calculate pentru fiecare reclamant de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat și până la data plății efective.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta M..A. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, pârâta M..A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare instanței de apel, întrucât hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

In argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material privind prescripția dreptului la acțiune.

Astfel, faptul că în speța de față, vinovăția este împărțită între defuncta P. și condamnatul R. nu are absolut nicio relevanță în determinarea momentului de la care începe să curgă prescripția pentru prejudiciul produs prin fapta lui P..

În acest context, se arată că nu poate fi reținută teza, potrivit căreia, data cunoașterii pagubei este data identificării prin hotărâre penală definitivă a gradului de contribuție a fiecăruia dintre participanții la nefericitul eveniment rutier, fiindcă ar însemna să distingem acolo unde legea nu distinge "ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debemus".

Astfel, paguba a fost cunoscută de la bun început, de la data decesului și a vătămării corporale, iar măsura în care fiecare a contribuit la producerea accidentului nu se confundă cu întinderea pagubei.

Reiese așadar că organele de poliție au cunoscut identitatea făptuitorului chiar din ziua de 31 iulie 2009, când s-a produs și decesul minorului, astfel că, prin depunerea unor minime diligențe în sensul solicitării de informații de la organele de poliție, reclamanții aveau posibilitatea, la rândul lor, să cunoască pe cel răspunzător de producerea accidentului.

Prin urmare, rezultă că în mod obiectiv, reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască vinovatul și paguba încă de la data producerii accidentului sau, cel mai târziu, din cursul lunii mai 2012, astfel că, indiferent de momentul care ar fi luat în considerare, la data sesizării Tribunalului Constanța dreptul la acțiune era prescris și de aceea, Curtea de Apel Constanța a aplicat greșit normele referitoare la prescripție având în vedere situația de fapt reținută.

Într-o altă critică se susține că daunele morale acordate de instanță sunt neîntemeiate.

Prin Ordin emis de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, aceasta a aprobat Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule prin care s-a stabilit în art. 49 alin. (1) lit. f) faptul că: "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: daunele morale: în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

Astfel, deși aceste prevederi au fost invocate de către recurentă, decizia a fost pronunțată cu ignorarea și încălcarea acestor norme de drept material.

În acest sens, se arată că la pronunțarea deciziei, respectiv operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudențiale obligatorii, prin raportare la prevederile evocate, ceea ce reprezintă, pe de o parte, încălcarea normelor de drept material și pe de altă parte, o cercetare incompletă a fondului și a motivelor de apel.

Practica judiciară creată în această materie nu stabilește numai limitele daunelor morale, dar evidențiază și o serie de principii de care instanța trebuie să țină cont în acordarea acestor sume, principiul echității, principiul evitării îmbogățirii fără justă cauză, situația economică din România.

Prin urmare, se poate observa că daunele morale acordate de Curtea de Apel Constanța sunt vădit mai mari decât cele acordate în practica judiciară națională, context, în care se solicită reducerea cuantumului daunelor morale având în vedere jurisprudența.

Totodată, se susține că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material privitoare la curgerea penalităților de întârziere.

Astfel, art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 8/2008 prevede că: "Despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigația necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

Prin interpretarea art. 36, rezultă că în situația în care suma ce se cuvine a fi achitată cu titlu de despăgubire de către asigurătorul RCA se stabilește prin hotărâre judecătorească, acesta trebuie să își îndeplinească obligația în termenul instituit în mod legal, respectiv în 15 zile de la momentul rămânerii definitive a acesteia, textul legal fiind unul extrem de clar în această privință.

În acest context, se susține că în mod greșit a reținut instanța de apel că penalitățile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, având în vedere că aceasta a aplicat greșit normele de drept material, ignorând prevederea legală evocată.

În opinia recurentei, în mod corect, Tribunalul Constanța a dispus acordarea de penalități de întârziere de la expirarea celor 15 zile de la comunicarea hotărârii definitive până la plata efectivă a despăgubirilor.

Astfel, momentul la care cuantumul despăgubirii este determinat de cel al pronunțării hotărârii judecătorești definitive este momentul de la care începe să curgă termenul de 15 zile în care, potrivit legii, recurenta are posibilitatea de a-și executa benevol obligația de plată.

Acesta reprezintă un termenul de grație legal special ce este prevăzut de Ordinul nr. 8/2008 prin derogare de la regula generală, potrivit căruia, obligația de plată a sumei stabilite prin hotărâre judecătorească este scadentă de la momentul pronunțării hotărârii definitive.

Prin urmare, pornind de la natura penalizării de 0,1% pe zi de întârziere de a fi o dobânda penalizatoare ce este datorată de debitorul obligației bănești pentru neîndeplinirea obligației respective la scadență, este evident că aceasta ar fi putut să curgă cel mai devreme din data următoare celei în care asigurătorul RCA avea scadența obligației de plată.

Așadar, în mod greșit a reținut instanța că penalitățile de întârziere curg de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, ci în mod corect instanța ar fi trebuit să stabilească că penalitățile de întârziere încep să curgă după 15 zile de când a devenit definitivă hotărârea pronunțată în prezentul dosar.

În raport cu cele susținute, recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris și depus la dosar.

Prin întâmpinarea depusă la data de 7 iunie 2021, intimații au invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea și lipsa de interes a recursului, iar pe fond au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimatei, depus la 7 iulie 2021, recurenta solicită înlăturarea excepțiilor și susținerilor acesteia ca fiind neîntemeiate.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de consiliu din 30 septembrie 2021, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., în unanimitate, s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 13 octombrie 2021, părțile nedepunând punct de vedere.

Prin încheierea din 16 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și a fixat termen pentru soluționarea recursului la 3 martie 2022 cu citarea părților, în ședința publică.

La termenul din 3 martie 2022, Înalta Curte a dispus amânarea cauzei pentru termenul din 5 mai 2022, în raport cu cererea de amânare formulată de apărătorul intimaților-reclamanți pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale și pentru indicarea moștenitorilor intimatei D..

Prin încheierea din 5 mai 2022, Înalta Curte a suspendat de drept judecata recursului, conform art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a formulat, la data de 9 noiembrie 2022, cerere de repunere pe rol a cauzei, iar instanța a fixat termen de judecată la 15 decembrie 2022, pentru discutarea acesteia.

La data de 13 decembrie 2022, intimații-reclamanți au solicitat respingerea cererii de repunere pe rol, întrucât nu s-au depus înscrisuri privind moștenitorii defunctei D. și, totodată au invocat excepția tardivității cererii de repunere pe rol, având în vedere că din 5 noiembrie 2022, recursul este perimat de drept.

În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu se impune constatarea perimării cauzei, față de susținerile intimaților, în sensul că în speța de față nu s-a dezbătut succesiunea defunctei D. și nici nu s-au depus înscrisuri privind moștenitorii acesteia, context în care ar opera de drept perimarea cauzei.

Aceasta deoarece, pentru nedezbaterea succesiunii defunctei D. de către intimații-reclamanți nu poate fi sancționată recurenta-pârâtă, având în vedere că aceștia puteau face minime diligențe în acest sens pentru obținerea unui certificat de calitate de moștenitor dacă nu au procedat la dezbaterea succesiunii, totodată, reținându-se în motivarea cererii introductive de instanță, că reclamanții sunt moștenitorii victimelor decedate în urma accidentului rutier din data de 28 decembrie 2008.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. este fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind prescripția dreptului material la acțiune, context în care se arată că nu poate fi reținută teza, potrivit căreia, data cunoașterii pagubei este data identificării prin hotărâre penală definitivă a gradului de contribuție a fiecăruia dintre participanții la evenimentul rutier produs în cauză.

Această critică este întemeiată, având în vedere că în speța de față, vinovăția este împărțită între defuncta P. și condamnatul R., aspect ce nu are nicio relevanță în determinarea momentului de la care începe să curgă prescripția pentru prejudiciul produs prin fapta lui P., având în vedere că paguba a fost cunoscută de la bun început, de la data decesului și a vătămării corporale.

În acest context, se reține că organele de poliție au cunoscut identitatea făptuitorului chiar din ziua de 31 iulie 2009, când s-a produs și decesul minorului, astfel că, prin depunerea unor diligențe în sensul solicitării de informații în acest sens, reclamanții avea posibilitatea să cunoască pe cel răspunzător de producerea accidentului.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că reclamanții au cunoscut sau trebuiau să cunoască vinovatul și paguba încă de la data producerii accidentului sau, cel mai târziu, din cursul lunii mai 2012, când au aflat de raportul de constatare tehnică judiciară, prin care s-a stabilit persoana vinovată de producerea accidentului, context în care se reține că, Curtea de Apel Constanța a aplicat greșit normele referitoare la prescripție având în vedere situația de fapt reținută.

Într-o altă critică se susține că daunele morale acordate de instanță sunt neîntemeiate, întrucât prin operațiunea de cuantificare a daunelor morale, instanța de apel nu a avut în vedere criteriile jurisprudențiale obligatorii, prin raportare la prevederile evocate, ceea ce reprezintă, pe de o parte, încălcarea normelor de drept material și pe de altă parte, o cercetare incompletă a fondului și a motivelor de apel.

Această critică este nefondată, urmând a fi respinsă.

Din dispozițiile art. 1 C. civ., rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în cauze similare nu constituie izvor de drept.

Aspectele referitoare la nerespectarea jurisprudenței relevante în materia daunelor morale vizează exclusiv temeinicia deciziei recurate și nu sunt astfel susceptibile de a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se susține că instanța a aplicat în mod greșit normele de drept material privitoare la curgerea penalităților de întârziere, reținând că penalitățile de întârziere se datorează de la data expirării termenului de 3 luni de la avizarea producerii evenimentului asigurat, având în vedere că aceasta a aplicat greșit normele de drept material, ignorând dispozițiile art. 36 alin. (1) din Ordinul nr. 8/2008, ce prevăd că: "despăgubirea se efectuează de către asigurătorul RCA în maximum 15 zile de la data la care asigurătorul a definitivat investigația necesară evaluării sumei pe care este obligat să o plătească sau de la data la care asigurătorul a primit o hotărâre judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească".

În ceea ce privește critica formulată se constată că aceasta este fondată, în raport cu data de la care asiguratorul datorează penalitățile de întârziere, având în vedere că acordarea penalităților de întârziere de către asigurător se realizează în conformitate cu actul normativ în vigoare la momentul încheierii poliței de asigurare, respectiv Ordinul nr. 8/2008.

În contextul relevat, Înalta Curte constată că instanța de apel, în cadrul controlului de legalitate nu a procedat, în mod efectiv, la analizarea motivului de apel al pârâtei, referitor la prescripția dreptului material la acțiune având în vedere situația de fapt reținută, context în care se reține că, Curtea de Apel Constanța a aplicat greșit normele referitoare la prescripție, aspect ce nu poate satisface exigențele unei analize a raportului juridic dedus judecății, în raport cu criticile de nelegalitate evocate.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de apel se va preocupa să răspundă criticilor în raport cu temeiurile de drept invocate, în condițiile în care aceasta nu a analizat normele referitoare la prescripția dreptului material la acțiune.

Constatând că instanța de apel nu a intrat în cercetarea pretențiilor deduse judecății sub aspectul cererilor cu care a fost învestită, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (2) C. proc. civ., apreciază că se impune admiterea recursului declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția perimării.

Repune cauza pe rol.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă M..A. împotriva deciziei civile nr. 361 din 15 octombrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimații-reclamanți J., C., A., B., I., F., K., L., E., D.-DECEDAT, G. și H..

Casează decizia atacată.

Trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2022.