ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad, secția I civilă la data de 18.11.2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C., D., E., F. și G., obligarea pârâților în solidar la: repararea prejudiciului în sumă de 457.753 RON, reprezentând creanțe datorate de asociație și neachitate de pârâți în perioada 2012-2015; plata, către reclamantă, a sumei de 474.530 RON/an, în perioada 2013-2015, reprezentând beneficiu nerealizat, în total 1.423.590 RON, datorită administrării defectuoase și a neglijenței sau nepriceperii de care pârâții au dat dovadă în exercitarea funcțiilor de membri ai consiliului de administrație al acesteia; repararea prejudiciului ce va rezulta în urma efectuării unei expertize silvice de identificare a masei lemnoase lipsă din fondul forestier averea asociației, lipsă înregistrată în timpul administrării exercitate de pârâți și constatată în anul 2016, cu ocazia demarării demersurilor în vederea efectuării noului amenajament silvic și a lucrărilor specifice domeniului silvic.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194, art. 297, art. 298 C. proc. civ., art. 20 Cod silvic, art. 2, 19 și 28 din Statutul Asociației, art. 209, art. 213, art. 220, art. 800, art. 803, art. 827, art. 842, art. 850, art. 1350, art. 1385, art. 2016 și urm. C. civ.

Prin sentința nr. 262/05.12.2018, Tribunalul Arad, secția I civilă a respins acțiunea.

Prin decizia nr. 87/10.07.2020, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelul reclamantei împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2, 5, 6, 7 C. proc. civ., reclamanta A..

- Întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a arătat că în cauză s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 725/R/24.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2017, cu referire la pag. 20, alin. (4).

Astfel, a arătat că întregul raționament al instanței de fond, validat de instanța de apel, este desființat prin argumentul deciziei invocate, în cauză existând două dosare atașate unul celuilalt (nr. 1927/108/2017*** atașat la dosar nr. x/2016) în care, pe de o parte, se arată faptul că:

"în dosar nr. x/2017 S.C. Ocolul Silvic Codrii Zarandului S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu A. și cu chematul în garanție B., obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate și a penalităților de întârziere în temeiul aceluiași contract de prestări servicii indicat mai sus", iar pe de altă parte, în decizia definitivă invocată cu autoritate de lucru judecat se precizează că "facturile pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile nu își au sorgintea în contractul de prestări servicii silvice".

Recurenta a susținut că reținerile instanței din decizia nr. 725/R/2019, potrivit cărora facturile pe care și-a întemeiat pretențiile nu își au sorgintea în contractul de prestări servicii silvice, beneficiază de autoritate de lucru judecat pentru că sunt "considerente decisive" și în lipsa lor nu ar fi posibilă înțelegerea raționamentului din prezenta cauză care, în respingerea acțiunii, se bazează tocmai pe faptul că "pentru facturi neachitate reclamanta se judecă în alte dosare", "în temeiul contractului încheiat cu un terț".

Or, atât hotărârea atacată, cât și cea invocată cu autoritate de lucru judecat, în opinia recurentei, își au izvorul, direct sau indirect, în aceleași facturi sau în același contract pus în discuția părților și asupra cărora cele două instanțe s-au pronunțat contradictoriu.

Recurenta a precizat că prin decizia atacată, instanța de apel a respins cererea de apel formulată de asociație fără a ține cont de hotărârile definitive atașate cauzei, în condițiile în care prin concluziile pe fond consemnate în încheierea de ședință din 08.07.2020 a arătat că:"... hotărârea instanței de fond este contrazisă de cele două hotărâri definitive, respectiv decizia nr. 725/2019 a Curții de Apel Timișoara și decizia nr. 68, atașată la dosar".

Potrivit recurentei, în aceste condiții și cum intimații au invocat, prin întâmpinare, "autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 68/27.03.2019 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2018", reiese că instanța de apel nu a ținut cont de această solicitare a părților, nu a analizat-o, deși soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 prin decizia nr. 725/2019 a Curții de Apel Timișoara reprezintă un corolar al respectării legii ca urmare a existentei autorității de lucru judecat.

Prevalându-se de art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea atacată nu corespunde cu regulile de drept aplicabile, din moment ce s-a încălcat autoritatea de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată prin decizia nr. 725/R/2019.

- Decizia din apel a fost criticată și pe temeiul art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Plecând de la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de control judiciar a copiat considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică, expunerea situației de fapt făcându-se fără administrarea probelor, în condițiile în care, în susținerea apelului, a depus probele menționate.

- Recurenta a susținut astfel că instanța de apel, la fel ca instanța de fond, nu au purces la o minimă analiză a probelor care rezultă din înscrisurile anexate cererii de apel, încălcând dispozițiile art. 22 C. proc. civ., privitoare la rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului, precum și ale art. 16 din cod, conform cărora probele se administrează de instanța care judecă procesul.

Concluzionând sub acest aspect, a solicitat a se constata că nu s-a probat, în condițiile art. 249 C. proc. civ., dacă suma de 457753 RON, corespunzătoare primului petit al cererii, se regăsește în cele două dosare la care face referire instanța de fond, acest aspect neregăsindu-se în cercetarea judecătorească a instanței de apel, care, prin respingerea apelului, a validat o hotărâre nedreaptă ale cărei argumente nu se regăsesc în probele existente, fiind contrazise de hotărârile judecătorești definitive invocate.

Potrivit recurentei, nelegalitatea hotărârii atacate constă în validarea hotărârii primei instanțe prin încălcarea art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. civ. referitor la dreptul la apărare și a art. 14 alin. (4), (5) și 6 din cod referitor la principiul contradictorialității cu privire la considerentele prin care s-a reținut că respectivele creanțe fac obiectul altor dosare.

Recurenta a susținut, de asemenea, că instanța de apel nu a pus în discuția părților niciuna din probele solicitate.

A precizat că instanța nu a analizat cererea de apel prin prisma motivelor de drept care au stat la baza acțiunii în răspundere și a faptului că s-a refuzat descărcarea de gestiune de către Consiliul de administrație, iar Adunarea generală a hotărât introducerea respectivei acțiuni. Potrivit recurentei, ideea conform căreia, cu toate că există prejudicii, acestea aparțin asociației, iar consiliul de administrație nu are nicio obligație pentru administrarea defectuoasă a bunurilor asociației, constituie un raționament care contravine reglementărilor legale și statutare, motiv pentru care a solicitat cenzurarea de către instanța supremă.

A mai arătat că o parte din critici se încadrează și în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în opinia recurentei, prin aplicarea greșită a unor texte de lege sau chiar prin neaplicarea lor, instanța de apel a produs un prejudiciu care nu poate fi îndreptat decât prin anularea hotărârii și rejudecarea pe fond a apelului, în cauză predominând încălcarea principiilor oralității și a dreptului la apărare.

A susținut că instanța nu a pus în discuție probele depuse în susținerea apelului, răspunsul la solicitarea formulată prin încheierea din 25.09.2019, autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 68/2019, nesoluționând cererea prin care părțile au fost de acord și în speță reclamanta a arătat faptul că apelul nu îi vizează pe intimații F. si G..

- Recurenta a mai solicitat a se cerceta/analiza constituirea completului de judecată prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în sensul pronunțării hotărârii de un alt judecător decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei sau dacă compunerea completului a fost schimbată cu încălcarea legii, cu referire la încheierea din 25.09.2019.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 29.03.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză nu s-au formulat puncte de vedere la raport.

La data de 30.10.2020, în termen legal, pârâții B., C., D., E. au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Au susținut că în perioada 2012-2015 în mod constant s-a negat de către o parte din membrii composesori sau de către persoane fizice care nu erau membre ale composesoratului calitatea intimaților de reprezentanți legali, fiind împiedicați de a-și exercita atribuțiile legale și statutare, dovada stând numeroasele procese civile și penale dispute în fața instanțelor.

La data de 11.11.2020 recurenta a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că actul de procedură depus de intimați nu s-a raportat la motivele de casare, fiind o reluare a întâmpinării de la fond.

A mai arătat că la întâmpinare nu a fost atașată dovada reprezentării convenționale, sens în care a invocat excepției lipsei calității de reprezentant legal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului în exercitarea controlului în legalitate, pe care instanța de recurs este chemată să îl realizeze asupra deciziei atacate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat deduce judecății critici care, pentru motivele ce se vor prezenta, sunt nefondate.

- Astfel, în mod nefondat susține recurenta că prin decizia atacată s-ar fi încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 725R/24.10.2019 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul civil nr. x/2017, hotărâre prin care s-a soluționat în mod definitiv litigiul inițiat de către Ocolul Silvic Codrii Iancului S.R.L. pentru plata sumelor de bani datorate de asociația composesorală în schimbul serviciilor silvice prestate în baza contractului încheiat între părți nr. x/28.06.2010.

Potrivit recurentei, încălcarea autorității de lucru judecat a respectivei decizii ar fi avut loc prin validarea de către instanța de apel a raționamentului juridic al hotărârii de primă instanță dată în acest dosar, raționament care a avut în vedere, atunci când a respins acțiunea reclamantei îndreptată împotriva foștilor membri ai consiliului de administrație, că sumele din primul petit al cererii de chemare în judecată reprezintă datorii ale asociației în temeiul contractului încheiat de aceasta cu un terț, iar nu obligații ale membrilor consiliului de administrație, că aceste creanțe fac obiectul altor dosare și că "pentru facturi neachitate reclamanta se judecă în alte dosare".

Or, prin considerentele decisive ale deciziei nr. 725/R/24.10.2019 a Curții de apel Timișoara (dosar civil x/2017) s-a reținut ca fiind corectă soluția de respingere a acțiuni în pretenții îndreptată împotriva asociației composesorale, adoptate de prima instanță în acel dosar, "reținând că facturile pe care reclamanta și-a fundamentat pretențiile nu își au sorgintea în contractul de prestări servicii silvice care conține reperele necesare pentru a stabili prețul acestora, ci în al doilea înscris - Decizia nr. 4/22.10.2013 - aspectul fiind dovedit atât prin identificarea actului juridic care justifică emiterea, cât și prin identificarea serviciilor în considerarea cărora au fost emise - servicii de administrare".

Sunt nefondate actualele critici de recurs ale recurentei deoarece este lipsit de relevanță asupra soluționării prezentei cauze argumentul decisiv, avut în vedere de instanțele care au soluționat litigiul nr. 1927/108/2017***, pentru respingerea acțiunii în pretenții inițiate de terț împotriva asociației composesorale, respectiv că temeiul care a stat la baza emiterii facturilor (la plata cărora se urmărea a fi obligată asociația) nu este dat de contractul de prestări servicii silvice nr. x/28.06.2010 - indicat ca temei al acelei acțiuni de către terțul Ocolul Silvic Iancului S.R.L., ci Decizia nr. 4/22.10.2013 adoptată în consiliul de administrație al asociației composesorale.

Chiar dacă aspectul temeiului juridic diferit al pretențiilor afirmate în litigiul anterior de terțul Ocolul Silvic Codrii Iancului S.R.L. împotriva asociației composesorale a fost unul decisiv pentru soluționarea acestuia (întrucât acțiunea în pretenții dedusă acelei judecăți a fost respinsă tocmai în considerarea acestui element), această împrejurare rămâne lipsită de importanță asupra soluției din prezenta cauză, chiar în condițiile în care prin hotărârea de primă instanță din acest dosar s-a avut în vedere (și) faptul că "aceste creanțe - la plata cărora s-a cerut să fie obligați pârâții - fac obiectul altor dosare" ori că "pentru facturi neachitate reclamanta se judecă în alte dosare", între aceste alte dosare fiind menționat și cel în discuție.

În definitiv, elemente ale litigiului înregistrat sub nr. x/2017*** și statuările instanțelor care l-au soluționat, relevă că reclamanta s-a aflat în relații juridice cu terțul Ocolul Silvic Codrii Iancului S.R.L. atât în temeiul contractului de prestări servicii silvice nr. x/28.06.2010, cât și în baza Deciziei sale nr. 4/22.10.2013, fără ca prin aceasta să se lămurească ceea ce era decisiv prezentei judecăți, respectiv, de ce ar trebui ca suma de 457.753 RON, indicată ca reprezentând creanțe datorate de asociație și neachitate de pârâții chemați în judecată, să fie pusă în sarcina acestora, astfel cum s-a urmărit prin acțiune.

În acest sens, Înalta Curte reține că prima instanță a avut în vedere în respingerea acestor pretenții, pe lângă împrejurarea circumstanțială că acele "creanțe datorate de asociație" fac obiectul altor dosare - aspect combătut de recurentă prin critica sa de recurs -, și argumentul cu adevărat hotărâtor în adoptarea soluției, acela că sumele solicitate cu titlu de prejudiciu constând în creanțe datorate de asociație (așa cum chiar reclamanta indicase în cererea de chemare în judecată) reprezintă datorii ale asociației, iar nu obligații ale membrilor consiliului de administrație, pentru a se justifica obligarea acestora la plata lor.

La rândul său, instanța de apel arată că, deși asociația poate fi debitorul unor creanțe datând din perioada în care pârâții s-au aflat la conducerea asociației, această împrejurare reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru a atrage răspunderea lor civilă, în absența unui nex cauzal care să rezulte din probe.

De asemenea, instanța de apel a mai arătat - valorificând aspecte ale lucrului judecat din litigiile nr. 184/238/2016 și nr. 1927/108/2017, în care reclamanta a fost parte - că simpla împrejurare că Ocolul Silvic Hălmagiu a acționat A. în instanță nu poate legitima nici măcar concluzia că sumele indicate de reclamantă ar fi cu adevărat datorate (aceasta, în considerarea dezlegărilor din dosarul nr. x/2016 finalizat prin anularea unei executări silite pornite împotriva reclamantei întrucât s-a reținut că nu constituie titlu executoriu contractul de prestări servicii nr. x/28.06.2010 și a celor din dosarul nr. x/2017, finalizat prin respingerea acțiunii în pretenții împotriva reclamantei, întemeiată pe același contract de prestări servicii), și, cu atât mai puțin, că pârâții (intimați) ar trebui să fie făcuți răspunzători de existența acestora.

Prin urmare, raportat la acest context procesual al cauzei pendinte, faptul că prin decizia civilă nr. 725R/24.10.2019 a Curții de Apel Timișoara s-ar fi avut în vedere respingerea acțiuni în pretenții a terțului îndreptată împotriva reclamantei, întemeiată pe existența contractului de prestări servicii silvice nr. x/20.06.2010, pe motiv că facturile emise cu privire la sumele acolo pretinse au avut la bază, nu acest contract, ci Decizia nr. 4/22.10.2013, este absolut nerelevant.

Astfel fiind, chiar reținându-se (prin hotărârea de primă instanță) în datele de fapt ale cauzei pendinte, că "sumele solicitate cu titlu de prejudiciu constând în creanțe datorate asociației (așa cum arată chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată) reprezintă datorii ale asociației reclamante în temeiul contractului încheiat cu un terț", prin ceea ce recurenta a demonstrat că s-a dezlegat cu putere de lucru judecat în decizia nr. 725/R/2019, nu se infirmă aspectul fundamental și hotărâtor pentru care cel dintâi capăt al acțiunii sale pendinte a fost respins ca neîntemeiat, respectiv acela că, de vreme ce este vorba despre obligații ale asociației, indiferent de izvorul juridic al acestora, sumele respective nu pot fi văzute/considerate drept obligații ale membrilor consiliului de administrație pentru a-i obliga pe aceștia la suportarea lor.

Neputând avea asupra cauzei de față relevanța pe care recurenta o atribuie dezlegărilor date prin decizia nr. 725/2019 a Curții de apel Timișoara, anume de a fi unele apte să conducă la reformarea hotărârii de primă instanță adoptată în cauză, așa se și explică raportarea instanței de apel la această hotărâre judecătorească (pe care curtea de apel a dorit să o cunoască și a insistat în atașarea sa la dosar), pe care partea o critică - fără temei însă - a fi una care nu ar fi ținut cont de cuprinsul său.

Raportându-se la rezultatul definitiv al dosarului nr. x/2017, - fapt realizat atunci când reține că, respingându-se acțiunea în pretenții împotriva reclamantei, este incertă și concluzia că sumele ar fi cu adevărat datorate de aceasta - nu se poate primi critica în sensul că instanța de apel nu ar fi avut în vedere apărarea pârâților din cauza de față (ale căror drepturi și interese nu pot fi susținute, apărate ori invocate de reclamantă), întemeiată pe autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 68/27.03.2019 a Tribunalului Arad, rămasă definitivă prin decizia nr. 725R/2019 a Curții de apel Timișoara.

- Nefondate sunt și criticile recurentei subsumate dispozițiilor art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ., prin care a susținut că decizia din apel ar constitui o hotărâre care copiază considerentele hotărârii atacate, fără să răspundă motivelor de critică și fără să realizeze o expunere a situației de fapt, în absența administrării probelor, deși pârâta afirmă că ar fi depus probe în apel.

Aceste critici nu pot fi primite, observându-se că, în mod opus celor susținute de recurentă, decizia instanței de apel nu face altceva decât să răspundă în mod sintetic, dar și concentrat tuturor criticilor pe care aceasta le-a adus în apel hotărârii de primă instanță.

Instanța de apel a răspuns criticilor reclamantei printr-o argumentație proprie, autonomă judecăților de valoare utilizate de judecătorul primei instanțe, iar din faptul că i-a validat acestuia raționamentele și concluziile neputându-se afirma că hotărârea din apel copiază considerentele sentinței.

În reținerea caracterului nefondat al criticii, Înalta Curte are în vedere că o reluare a împrejurărilor/situației de fapt și de drept ale cauzei, în apel, care să le dubleze pe cele reținute deja în hotărârea de primă instanță, nu e necesară atunci când stabilirea lor corectă ori completă nu face obiect al controlului judiciar.

Critica de neadministrare a probelor în apel ori de ignorare a acestora de către curte, iarăși nu poate fi primită în condițiile în care instanța a admis posibilitatea ca asociația să fie debitor al unor creanțe datând din perioada administrării activității acesteia de către pârâți (probele pe care susține că le-a atașat cererii de apel relevând existența mai multor tipuri de datorii ale asociației), însă a relevat că, singură această împrejurare, este insuficientă pentru a atrage angajarea vreunei forme a răspunderii acestora pentru datoriile asociației, în absența unui nex cauzal, adică a unei legături de cauzalitate, care să rezulte din probe, iar nu din simplele prezumții realizare între minusurile din contabilitatea asociației și o eventuală culpă a lor în generarea unor pagube. Și, subliniind din nou faptul că reclamanta nu a elucidat sursa certă și clar determinată a prejudiciului a cărui reparație a reclamat-o, instanța de apel arată pentru a doua oară în considerentele hotărârii sale că indicarea concluziilor balanței contabile nu poate constitui fundamentul suficient al admiterii acțiunii urmărite de asociație.

Astfel fiind, nu poate fi conformă cercetării judecătorești realizate în apel afirmația reclamantei, că instanța nu ar fi purces la o minimă analiză a probelor (înscrisurilor) anexate memoriului de apel.

Întrucât procesul civil e unul guvernat de principiul disponibilității, nu poate fi văzută ca fondată nici critica de încălcare a rolului activ al instanței, curtea de apel neavând nimic de probat în legătură cu suma de 457.753 RON. Cea care era cu adevărat datoare în probațiune era chiar reclamanta și ea era ținută să explice și să probeze un temei legal și factual pentru care datorii afirmate/indicate ca fiind ale asociației puteau și trebuiau puse în sarcina foștilor membri ai consiliului său de administrație.

- Nici criticile de recurs încadrabile în dispozițiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. nu se dovedesc a fi întemeiate, pe calea acestora recurenta invocând încălcarea dreptului său la apărare și a principiului contradictorialității în legătură cu valorificarea de către prima instanță în proces a informaților privitoare la celelalte două litigii în care ea a fost parte, din consultarea aplicației Ecris, fără prealabila punere în dezbaterea contradictorie a părților a situației acestora.

Or, acestei critici susținute și în apel, instanța de apel i-a răspuns suficient de lămuritor, arătând că ea nu poate fi reținută, pe de o parte întrucât hotărârile judecătorești la care tribunalul făcuse referire în motivarea soluției sale proveneau din litigii în care reclamanta a fost parte, cunoscându-le, iar pe de altă parte că însăși reclamanta a făcut trimitere la judecățile purtate anterior, chiar prin răspunsul său la interogatoriu în fața primei instanțe (nr. 9).

Nu a fost încălcat dreptul la apărare al reclamantei și nici principiul contradictorialității prin nepunerea în discuția părților a răspunsurilor sale la clarificările cerute de instanță prin încheierea din 25 septembrie 2019 (răspunsuri depuse prin notele scrise din 6.11.2019), instanța nefiind ținută să supună dezbaterii fiecare amănunt al apărărilor susținute de acestea pe parcursul procesului, cu atât mai puțin lămuririle furnizate la solicitarea instanței.

S-a reținut anterior că nu este în măsură reclamanta să invoce vreo vătămare decurgând din pretinsa nepronunțare a instanței de apel asupra apărării pârâților, ce au invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 68/27.03.2019 a Tribunalului Arad, și s-a precizat, totodată, modalitatea în care instanța a valorificat, totuși, în proces autoritatea hotărârilor judecătorești ce au soluționat respectivul litigiu.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța de apel a reținut că pârâții-intimați F. și G. nu au fost vizați prin apelul exercitat de reclamantă, care nu a contestat și încheierea din 10.01.2018 a tribunalului prin care se stabilise că aceștia nu au calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că niciun motiv de nelegalitate a hotărârii nu ar putea fi dedus din ceea ce recurenta a intitulat a constitui o nesoluționare a cererii sale prin care arăta că apelul său nu viza și aceste părți. Notele scrise din 6.11.2019 depuse de reclamantă în lămurirea acestui aspect al cauzei aveau doar rol de clarificare a obiectului și cadrului procesual din apel și nu necesitau nici discutarea lor contradictorie și nici o soluționare sau o pronunțare din partea instanței.

În sfârșit, nicio consecință procesuală decurgând din judecata înfăptuită în apel nu s-a produs asupra persoanelor arătate, apelul declarat de reclamantă - indiferent că îi viza ori nu pe aceștia - fiind respins, oricum, ca nefondat, iar o eventuală vătămare ar fi putut fi reclamată doar de cei arătați, iar nu de reclamantă.

Preluarea lor automată și menționarea în antetul hotărârii din apel nu este decât rezultatul unei erori materiale (iar nu de judecată, cum eronat pretinde reclamanta) și, în tot cazul, consecința chemării lor în judecată în fața primei instanțe, din inițiativa reclamantei.

- În sfârșit, Înalta Curte reține că nelegalitatea hotărârii din apel nu se verifică nici pentru motivul de recurs indicat de recurentă cu trimitere la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., observându-se că, așa cum rezultă din dosarul de apel, compunerea completului de judecată a fost schimbată de două ori în cursul judecății cauzei în această etapă procesuală. Drept dovadă stau procesele-verbale regăsite la dosarul de apel, care atestă aceste schimbări și numele judecătorilor în noua componență a completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu soluționarea dosarului.

Ultima componență a completului, aprobată prin Hotărârea Colegiului de conducere al Curți de apel Timișoara nr. 24/26.11.2019, este și cea în fața căreia au avut loc dezbaterile asupra apelului și care a soluționat cauza prin hotărârea atacată.

În considerarea tuturor acestor motive, reținând că recursul declarat este nefondat, Înalta Curte îl va respinge în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 87 din 10 iulie 2020 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 ianuarie 2022.