STINTON v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 10617/05 de Melanie STINTON împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A patra secțiune), care a stat la 11 decembrie 2007 în calitate de Cameră compusă de: Președintele Casadevell Sir Nicolas Bratza Bonello Traja Pavlovschi Garlicki Mijović, judecători și dl T.L. Grefierul de Secțiune inițială având în vedere cererea depusă la 12 noiembrie 2001, având în vedere observațiile Guvernului din 28 aprilie 2006, având în vedere negocierile încheiate în conformitate cu art. 38 alineatul (1) litera (b) din Convenție, având în vedere cererea Guvernului de a elimina cazul din lista cazurilor sale și textul unei declarații unilaterale făcute în vederea soluționării problemelor legate de cerere, având în vedere răspunsul reclamantului la declarația unilaterală a Guvernului, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Melanie Stinton, este un național britanic născut în 1971 și locuiește în Nottingham. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către Tyndallwoods, o firmă de avocati cu sediul în Birmingham. Guvernul Regatului Unit (“Governul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna E. Willmott, a Oficiului de Externe și Commonwealth, Londra. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. 1. Faptele de bază Reclamantul a fost, în momentul material, un soldat în Artileria Reală. A fost respinsă din forțele armate la 11 ianuarie 1991, în conformitate cu politica Ministerului Apărării împotriva homosexualilor în forțele armate. 2. Acțiunea internă La 9 ianuarie 2001, reclamantul a depus o cerere Tribunalului pentru ocuparea forței de muncă susținând că concedierea și tratamentul la care a fost supusă au încălcat Legea privind discriminarea sexuală din 1975 („Legea din 1975”). Ca urmare a hotărârii Casei Lordilor din MacDonald (AP) c. Avocat general pentru Scoția (Respunzător) din 19 iunie (Scotland) 2003, reclamantul și-a retras procedura internă la 13 noiembrie 2003. Legea și practica internă și europeană relevante Legea și practica în vigoare în momentul relevant privind concedierea homosexualilor din forțele armate sunt descrise în decizia Curții în cazul MacDonald v. Regatul Unit (nr. 301/04, 6 februarie 2007). COMPLAINTS 1. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 3, 8 și 10, singur și coroborat cu art. 14 din Convenție, cu privire la ancheta privind orientarea ei sexuală și cu privire la concedierea ulterioară din partea forțelor armate în temeiul politicii absolute împotriva homosexualilor din aceste forțe. 2. De asemenea, în temeiul articolului 13, ea s-a plâns că nu a avut un remediu intern eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Plângeri în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție Reclamantul s-a plâns de ingerința în dreptul ei la respectarea vieții sale private prin ancheta privind orientarea ei sexuală și concedierea ei de la forțele armate. Ea a invocat art. 8 din Convenția, care prevede, în măsura în care este cazul, că: „1. Toată lumea are dreptul la respect pentru viața sa privată (...). Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” Ea se plângea în continuare în temeiul articolului 13, de lipsa unui remediu eficace pentru aceste presupuse încălcări ale drepturilor sale, care prevede: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” La 20 decembrie 2005, guvernul contestat a primit notificarea cererii și a fost solicitat să își prezinte observațiile scrise, cu privire la admisibilitatea și meritul cazului, în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolelor 8 și 13 din convenție. În argumentele lor din 28 aprilie 2006, Guvernul a acceptat faptul că procedurile judiciare depuse de reclamant au fost efective în sensul articolului 1 din Convenție, astfel încât afirmația ei să fi fost introdusă cu Curtea în termenul de șase luni stabilit de aceeași dispoziție. De asemenea, au acceptat că demiterea reclamantului de la forțele armate, precum și ancheta privind orientarea sexuală, au încălcat numai art. 8 și coroborat cu art. 13 din Convenție. Reclamantul și-a prezentat răspunsul la 31 august 2006 împreună cu documentația justificativă relevantă. Guvernul a depus o declarație unilaterală la 15 iunie 2007 ca alternativă la acceptarea de către reclamant a propunerii lor de stabilire prietenoasă. „Guvernul Regatului Unit regretă ancheta privind orientarea sexuală a reclamantului Melanie Stinton și descărcarea sa ulterioară de la armată din motive de orientare sexuală. Guvernul recunoaște că ancheta și descarcarea au încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție și al articolului 13 coroborat cu art. 8. În ceea ce privește această chestiune, Guvernul reamintește că, la 12 ianuarie 2000, și ca răspuns la hotărârile Curții cu privire la fondul în cazul Lustig-Prean și Beckett și în cazul Smith și Grady, a introdus Politica privind Codul de Conduită Socială a Forțelor Armate Declarația de ridicare a interdicției privind homosexualii care servesc în armată. Codul este destinat să explice politica revizuită a Forțelor Armate privind relațiile personale care implică personalul Serviciului și se aplică tuturor membrilor Forțelor Armate, indiferent de genul, orientarea sexuală, gradul sau statutul lor, și oferă un cadru clar în care persoanele din servicii pot trăi și funcționa. În plus, aceasta completează politicile existente, cum ar fi toleranța zero la hărțuirea, discriminarea și intimidarea. În conformitate cu alineatul (5) din Declarația de politică, atunci când se ia în considerare posibilele cazuri de încălcare socială și în determinarea dacă Serviciul are obligația de a interveni în viața personală a personalului său, ofițerii comandanți la fiecare nivel trebuie să ia în considerare fiecare caz împotriva unui test de serviciu bazat pe faptul că acțiunile sau comportamentul unei persoane au impact negativ sau este probabil să afecteze eficiența sau eficacitatea operațională a Serviciului și nu pe orientarea sexuală a personalului. În plus, au fost emise note de orientare pentru ofițerii de comandă pentru a explica codul de conduită și pentru a oferi ofițerilor îndrumări detaliate privind modul în care ar trebui să fie pusă în aplicare. În aceste circumstanțe, și având în vedere faptele specifice ale cauzei dnei Stinton și cuantumul pierderii financiare pe care le-a suferit, Guvernul declară că, prin prezenta, propune să plătească ex-gratie reclamantului suma de £41.965 [livre sterline]. Această sumă, care acoperă, de asemenea, cheltuielile juridice legate de caz, se plătește în kilograme sterline unui cont bancar numit de reclamant în termen de trei luni de la data deciziei de anulare a Curții în temeiul articolului 37 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui soluționarea finală a cazului.” La 11 iulie 2007, reclamantul a respins oferta guvernului de o soluționare prietenoasă. Curtea observă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluționari prietenoase a cauzei. Acesta reamintește că, în conformitate cu art. 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile de stabilire prietenoasă sunt confidențiale și că art. 62 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menținute sau invocate în proceduri litigioase. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă. De asemenea, Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere din lista de cazuri, chiar dacă un reclamant dorește să continue examinarea cazului, în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). (c) permite Curtei să pună în aplicare un caz din lista sa dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. art. 37 § 1 în amendă include promisiunea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolele sale, este necesar.” Curtea constată că, în mai multe cazuri, aceasta a specificat natura și amploarea exactă a obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție în ceea ce privește investigarea și concedierea homosexualilor din partea forțelor armate britanice. (doar satisfacția), nr. 31417/96 și 32377/96, 25 iulie 2000 și Smith și Grady c. Regatul Unit (de just satisfaction), nr. 33985/96 și nr. 33986/96, ECHR 2000 IX; Perkins și R. c. Regatul Unit , nr. 43208/98 și 44875/98, 22 octombrie 2002; și Beck, Copp și Bazeley c. Regatul Unit , nr. 48535/99, 48536/99 și 48537/99, 22 octombrie 2002). Acesta a examinat cu atenție termenii declarației guvernului. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarație, viteza și natura reacției statului la hotărârile de conducere menționate anterior în Lustig-Prean și Beckett c. Regatul Unit și Smith și Grady c. Regatul Unit (în special prin introducerea Declarației de politică privind Codul de conduită socială a forțelor armate), precum și cantitatea de compensare propusă, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, MacDonald c. Regatul Unit, nr. 301/04 (dec.) februarie 2007; și, pentru principiile relevante, Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003-VI). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocolele în cauză, nu o impune să continue examinarea cererii în măsura în care se referă la plângerile reclamantului în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Reclamantul a invocat, de asemenea, articolele 3, 10 și 14 din Convenție. În măsura în care aceste plângeri nu au fost deja acoperite de termenii declarației unilaterale ale Guvernului, Curtea consideră că acestea sunt, în orice caz, manifestamente nefondate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolelor 8 și 13 din Convenție, declară restul cererii inadmisibil. T.L. Președintele grefierului Josep Casadevell

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 10617/05

by Melanie STINTON

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 11

December

2007 as a Chamber composed of:

Mr

J.

Casadevall

,

President

,

Sir

Nicolas

Bratza

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

K.

Traja

,

Mr

S.

Pavlovschi

,

Mr

L.

Garlicki

,

Ms

L.

Mijović,

judges

,

and Mr T.L.

Early

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 12 November 2001,

Having regard to the Government’s observations dated 28 April 2006,

Having regard to the unsuccessful friendly-settlement negotiations conducted pursuant to Article 38 § 1 (b) of the Convention,

Having regard to the Government’s request to strike the case out of its list of cases and the text of a unilateral declaration made with a view to resolving the issues raised by the application,

Having regard to the applicant’s response to the Government’s unilateral declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Ms Melanie Stinton, is a British national who was born in 1971 and lives in Nottingham. She was represented before the Court by Tyndallwoods, a firm of solicitors based in Birmingham. The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms E. Willmott, of the Foreign and Commonwealth Office, London.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was, at the material time, a Private in the Royal Artillery. She was dismissed from the armed forces on 11 January 1991 pursuant to the policy of the Ministry of Defence against homosexuals in the armed forces.

On 9 January 2001 the applicant submitted a claim to the Employment Tribunal arguing that her dismissal, and the treatment to which she was subjected, breached the Sex Discrimination Act 1975 (“the 1975 Act”). As a result of the House of Lords’ judgment in

MacDonald (AP) (Appellant) v.

Advocate General for Scotland (Respondent) (Scotland)

dated 19

June

2003, the applicant withdrew her domestic proceedings on 13

November 2003.

B.

Relevant domestic and European law and practice

The law and practice in force at the relevant time concerning the dismissal of homosexuals from the armed forces are described in the decision of the Court in the case of

MacDonald v.

the United Kingdom

(no. 301/04, 6 February 2007).

COMPLAINTS

THE LAW

A.

Complaints under Articles 8 and 13 of the Convention

The applicant complained about the interference with her right to respect for her private life by the investigation into her sexual orientation and her dismissal from the armed forces. She invoked Article 8 of the Convention, which provides, in so far as relevant, that:

“1.

Everyone has the right to respect for his private (...) life (...).

2.

There shall be no interference by a public authority with the exercise of this right except such as is in accordance with the law and is necessary in a democratic society in the interests of national security, public safety or the economic well-being of the country, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

She further complained under Article 13, about the lack of an effective remedy for these alleged violations of her rights, which provides:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

On 20 December 2005 the respondent Government were given notice of the application and were requested to submit their written observations, on the admissibility and merits of the case, in respect of the applicant’s complaints under Articles 8 and 13 of the Convention.

In their submissions dated 28 April 2006 the Government accepted that the tribunal proceedings lodged by the applicant were effective within the meaning of Article

35

§

1 of the Convention so that her claim had therefore been introduced with the Court within the six-month time-limit set down by the same provision. They further accepted that the applicant’s dismissal from the armed forces, as well as the investigation into her sexual orientation, violated Article 8 alone and in conjunction with Article 13 of the Convention.

The applicant submitted her response on 31 August 2006 together with the relevant supporting documentation.

The Government filed a unilateral declaration on 15 June 2007 as an alternative to the acceptance by the applicant of their friendly-settlement proposal. It provided as follows:

“The Government of the United Kingdom regrets the investigation into the sexual orientation of the applicant Melanie Stinton and her subsequent discharge from the Army on the grounds of her sexual orientation. The Government acknowledges that the investigation and discharge breached the applicant’s rights under Article 8 of the Convention and of Article 13 in conjunction with Article 8.

In regard to this issue, the Government recalls that on 12 January 2000, and in response to the Court’s judgments on the merits in the

Lustig-Prean and Beckett

and the

Smith and Grady

cases, it introduced The Armed Forces Code of Social Conduct Policy Statement lifting the ban on homosexuals serving in the military. The Code is intended to explain the Armed Forces’ revised policy on personal relationships involving Service personnel and applies to all members of the Armed Forces, regardless of their gender, sexual orientation, rank or status, and provides a clear framework within which people in the services can live and work. Furthermore, it complements existing policies, such as zero tolerance towards harassment, discrimination and bullying. Under paragraph 5 of the Policy Statement, when considering possible cases of social misconduct, and in determining whether the Service has a duty to intervene in the personal lives of its personnel, Commanding Officers at every level must consider each case against a Service Test based on whether the actions or behaviour of an individual has adversely impacted or is likely to impact on the efficiency or operational effectiveness of the Service and not on the sexual orientation of the personnel. Furthermore, Guidance Notes for Commanding officers have been issued in order to explain the Code of Conduct and to give officers detailed guidance on how it should be implemented.

In these circumstances, and having had regard to the particular facts of Ms Stinton’s case and the amount of financial loss she suffered, the Government declares that it hereby offers to pay ex gratia to the applicant the amount of £41,965 [pounds sterling]. This sum, which also covers legal expenses connected with the case, shall be paid in pounds sterling to a bank account named by the applicant within three months from the date of the striking-out decision of the Court pursuant to Article 37 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final settlement of the case.”

On 11 July 2007 the applicant rejected the Government’s offer of a friendly settlement.

The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. It recalls that, according to Article 38 § 2 of the Convention, friendly-settlement negotiations are confidential and that Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings. However, the declaration was made by the Government outside the framework of the friendly-settlement negotiations.

The Court also recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases even if an applicant wishes the examination of the case to be continued, where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

Article 37 § 1

in fine

includes the proviso that:

“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court notes that it has specified in a number of cases the precise nature and extent of the obligations which arise for the respondent State under Articles 8 and 13 of the Convention as regards the investigation and dismissal of homosexuals from the British armed forces. It has further made awards for just satisfaction in those cases (

Lustig-Prean and Beckett v. the United Kingdom

(just satisfaction), nos. 31417/96 and 32377/96, 25 July 2000 and

Smith and Grady v. the United Kingdom

(just satisfaction), nos. 33985/96 and 33986/96, ECHR 2000

‑

IX;

Perkins and R. v. the United Kingdom

, nos. 43208/98 and 44875/98, 22 October 2002; and

Beck, Copp and Bazeley v. the United Kingdom

, nos. 48535/99, 48536/99 and 48537/99, 22 October 2002).

It has carefully examined the terms of the Government’s declaration. Having regard to the nature of the admissions contained in the declaration, the speed and nature of the State’s reaction to the afore-mentioned lead judgments in

Lustig-Prean and Beckett v.

the United Kingdom

and

Smith and Grady v.

the United Kingdom

(notably through the introduction of The Armed Forces Code of Social Conduct Policy Statement), as well as the amount of compensation proposed, the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see,

MacDonald v. the United Kingdom

, no. 301/04 (dec.) February 2007; and, for the relevant principles,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI).

In light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application in so far as it concerns the applicant’s complaints under Articles 8 and 13 of the Convention (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, this part of the application should be struck out of the list.

B.

Remaining Complaints

The applicant also invoked Articles 3, 10 and 14 of the Convention. To the extent that these complaints have not already been covered by the terms of the Government’s unilateral declaration, the Court considers that they are, in any event, manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as it concerns the applicant’s complaints under Articles 8 and 13 of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

T.L.

Early

Josep

Casadevall

Registrar

President