ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 251 din 5 iunie 2013, Tribunalul Constanța a hotărât achitarea inculpatei D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968). Totodată, prin hotărârea menționată au fost respinse ca nefondate pretențiile civile formulate de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța. Pentru a se pronunța în sensul celor menționate tribunalul a reținut că la data de 2 februarie 2009, lucrătorii de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța, Biroul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că la data de 16 ianuarie 2009, SC C.T.

SRL Constanța, înregistrată la O.R.C. sub nr. J/13/2563/2008 a efectuat prin Portul Constanța un import din China, în valoare de 15.500 dolari SUA privind mărfuri pentru care s-au prezentat la autoritatea vamală documente ce se refereau la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. La aceeași dată, lucrătorii de poliție au identificat în depozitul situat în Constanța, strada I., aparținând SC C.T. SRL, pe inculpata D.C. și pe numitul C.F., administrator al SC T.C. SRL, care au prezentat organelor de poliție declarația vamală de punere în libera circulație nr. 836/1-929 din 16 ianuarie 2009 și factura externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Totodată, în prezența celor doi, organele de poliție au procedat la inventarierea articolelor tip ceas ce figurau în declarația vamală de import și pe factura externă.

În urma inventarierii, organele de poliție au constatat că erau depozitate un număr de 1.836 bucăți ceasuri de mână cu privire la care inculpate D.C. și numitul C.F. au declarat că au fost importate din China de către SC C.T. SRL, însă furnizorului i-au comandat și plătit ceasuri de masă astfel cum este menționat pe factura externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Cele 12.836 bucăți de ceasuri de mână au fost lăsate în custodia învinuitei D.C., în calitate de administrator al SC C.T. SRL, procesul-verbal fiind semnat de către aceasta și numitul C.F., în calitate de administrator al SC T.C. SRL. Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 9 februarie 2009, poliția s-a deplasat la depozitul SC C.T.

SRL, pentru a fixa video cantitatea de ceasuri inventariată pe 2 februarie 2009, fiind găsit C.F. care a deschis depozitul și operațiunea a putut fi desfășurată, în lipsa inculpatei, iar conform proces-verbal întocmit de organele de poliție, nu au mai fost găsite 10% din cantitatea de ceasuri lăsată în custodie, iar din discuțiile purtate cu C.F., la momentul filmării, a rezultat că acea cantitate lipsă de marfă a fost valorificată către o societate din Călărași. Potrivit Contractelor de furnizare produse nr. 1 și nr. 2 din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T. SRL cu SC N.S.F. SRL, respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., se menționează că prima societate vinde celeilalte societăți produse din gama celor pe care le comercializează, fără a se specifica bunurile, cantitatea și prețul.

La aceeași dată, s-a încheiat dovada de predare din partea poliției Transporturi Constanța și C.F., în calitate de administrator al SC T.C. SRL Constanța, a bunurilor menționate în procesul-verbal de inventariere din 2 februarie 2009: 6 bucăți ceasuri de mână marca B., 3 bucăți ceasuri de mână marca O., 1 ceas de mână marca V.C. La data de 6 martie 2009, cu ocazia controlului efectuat de inspectorii din cadrul D.R.A.O.V. - S.A.V. Constanța la punctul de lucru al SC C.T.

SRL, situat pe b-dul M., Constanța, în prezența administratoarei D.C., s-a constatat că marfa importată la art. 3 din DVI nr. 1929 din 16 ianuarie 2009 a fost declarată ca fiind „ceasuri de masă" în cantitate de 23.950 bucăți ceasuri de masă electrice și 2.000 seturi, câte 2 bucăți în fiecare set, în gestiunea societății a fost înregistrată cantitatea de 23.950 bucăți ceasuri electrice mici, medii și mari, iar cele 2.000 de seturi menționate au fost înregistrate în evidența contabilă a societății ca fiind 2.000 bucăți suport ceas plastic, astfel cum a rezultat din NTR. Organele de control au constatat că potrivit facturilor prezentate de către inculpată, a fost vândută către SC N.S.F. SRL și SC T.C.

SRL cantitatea de 20.350 bucăți „ceasuri mici, medii și mari". Totodată, așa cum rezultă din lista de inventariere încheiată la aceeași dată de inspectorii D.R.A.O.V. - S.A.V. Constanța, s-a constatat că, în ceea ce privește diferența de 7.600 bucăți ceasuri dintre cantitatea importată și cea vândută, administratorul nu a prezentat documente justificative, în sensul vânzării, dar nici nu au fost identificate fizic ca existând în depozitul situat în Constanța, str. I. Cu privire la cantitatea de 12.836 bucăți identificate de organele de poliție la data 2 februarie 2009 în depozitul din Constanța, organele de control au constatat că aceste mărfuri nu au fost înregistrate în gestiunea societății și nici nu au fost identificate fizic în depozitul situat în str. I, inculpata declarând că acea cantitate de ceasuri de mână de 12.836 bucăți aparținea SC T.C.

SRL, care le-a ridicat din depozit, însă nu a prezentat organelor de control acte în acest sens. În raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit că în ceea ce privește cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână, întrucât nu a fost calculată și virată la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată, a rezultat un prejudiciu în valoare de 48.776 RON reprezentând TVA și 41.076 RON reprezentând impozit pe profit și, totodată, că marfa ce a fost constatată de către organele de poliție la data de 2 februarie 2009 în depozitul din Constanța, str. I. și lăsată în custodia SC C.T.

SRL, a fost introdusă în țară fără documente legale, pentru care nu fost achitate obligațiile vamale în valoare de 19.302 RON, din care taxa vamală în sumă de 15.139 RON și 4.163 RON TVA, astfel cum a comunicat, în cursul urmăririi penale, și Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, care s-a constituit parte civilă cu această sumă. S-a mai reținut că martorul S.M.C., angajat ca D. la SC A.T., a fost cel care a încărcat marfa achiziționată de SC C.T. SRL, asistând la controlul fizic al mărfii, a luat legătura cu proprietarul mărfii, pentru a afla unde trebuie descărcată, iar acesta i-a cerut să lase marfa în curtea garajului societății pentru care martorul lucra.

Cu ocazia descărcării mărfurilor, martorul a sesizat că acolo se află ceasuri de mână. În declarația dată în fața instanței a susținut că nu a văzut-o pe inculpată. Martorul a mai afirmat că nu își amintește. Totodată s-a mai reținut că martora C.C.L. angajată în calitate de comisionar vamal SC T.L. SRL, a declarat că potrivit atribuțiilor de serviciu, întocmește declarația vamală, o prezintă în vamă, participă la controlul documentelor, iar, în ce privește importul efectuat de SC C.T. SRL, a declarat că documentele au fost primite prin curier,după care s-a ocupat personal de întocmirea declarației vamale, colegul său V.C. fiind cel care s-a ocupat de controlul fizic.

În cursul cercetării judecătorești, martora a declarat că nu o cunoaște pe inculpată, fiind prima dată când o vede, că actele importului au fost primate de șeful martorei, că discuțiile cu proprietarii firmelor importatoare le-a purtat personal, de regulă, însă în acest caz nu își amintește cu cine a discutat. Nu îl cunoaște pe C.F. Martorul V.C. a relatat că, în calitate de comisionar vamal, s-a deplasat la rampa de containere pentru a identifica containerul SC C.T. SRL, a verificat sigiliul și efectuarea controlului fizic, în prezența doar a unui bărbat din partea firmei importatoare, că importatorul trebuie să se prezinte personal la biroul comisionarului vamal și să semneze declarația de evaluare în vamă, aplicând ștampila atât pe declarație cât și pe traducerea listei specifice privind mărfurile din container.

Potrivit notei de constatare din 23 martie 2009, întocmită de Garda Financiară Călărași, s-a desfășurat un control la SC R. SRL Oltenița, prin reprezentant legal I.L.R., având în vedere factura 001 din 6 februarie 2009 emisă de SC T.C.SRL relativ la cantitatea de 4.250 de ceasuri electrice cu valoare totală de 8.585 RON și 140 bucăți set metal cu o valoare de 1.680 RON. Din nota explicativă a rezultat că aceste bunuri nu au fost niciodată ridicate de I.L.R. de la firma furnizoare. Fiind audiat în cursul urmăririi penale, martorul I.L.R., a declarat că a cumpărat pe 6 februarie 2009 de la SC T.C. SRL administrată de C.F., 4.250 ceasuri și 140 bucăți seturi metalice, că a vândut în decembrie 2008, niște ceasuri de masă, la târg.

Acesta i-a prezentat ulterior, într-un apartament de bloc din Constanța, marfa costând în ceasuri de masă, martorul fiind de acord să cumpere 4.250 bucăți cu 5.000 RON; marfa fiind lăsată în custodia vânzătorului, potrivit procesului-verbal întocmit. C.F. a susținut că deține un garaj la intersecția străzilor I.C.B. și S. care pe 7 octombrie 2009 a fost spart, dispărând atunci bunuri și documente ale societății pe care o administra SC N.S.F. SRL, inclusiv cele de preluare a ceasurilor de la SC C.T. SRL. și că nu știe nimic despre activitatea desfășurată de D.C., care administra societatea de la care a cumpărat ceasurile. Martorul B.M., lucrătorul vamal care a desfășurat controlul vamal fizic al mărfii importate de SC C.T.

SRL, prin sondaj, în prezența comisionarului vamal V.C., a declarat că nu a sesizat prezența ceasurilor de mână, iar, în declarația dată în fața instanței s-a susținut că despre prezența unui bărbat cu prilejul vămuirii a aflat de la poliție și că nu îi cunoaște pe inculpată sau pe C.F. Inculpata a fost căutată la adresa declarată de domiciliu, rezultând că nu locuia la acea adresă însă proprietarul imobilului, numitul A.D., cumpărase imobilul de la C.F. Martorul N.C., comisionar vamal la SC T.L. SRL, a relatat că potrivit practicii curente în firmă, contractul se încheie cu reprezentantul firmei importatoare, la sediul comisionarului și că nu îi cunoaște pe inculpată sau pe C.F. În cursul urmăririi penale, inculpata D.C.

a declarat că, în calitate de administrator al firmei SC C.T. SRL, a achitat în octombrie 2012, prin bancă, prețul ceasurilor de masă și altor bunuri, că a depus actele la comisionarul vamal SC T.E.T. SRL pentru scoaterea mărfii, că, după vămuire, bunurile au fost duse la depozitul ce aparține SC T.C. SRL din strada I., cu care are un contract de asociere în participațiune, că, în momentul în care a început să inventarieze marfa, a constatat că o parte din bunuri erau ceasuri de mână despre proveniența cărora nu cunoștea nimic, că mai mult de jumătate din marfă nu corespundea calitativ sau cantitativ cu ce comandase și că cele 6 bucăți ceasuri de mână marca B., V., O., nu îi aparțin, fiind ale administratorului societății T.C.

SRL, C.F. În cursul cercetării judecătorești, inculpata a relatat că pentru realizarea acestui import C.F. s-a deplasat în China, intenția declarată fiind de a cumpăra mobilă, că discutaseră despre deschiderea unei firme comune, însă ulterior, la sugestia acestuia, au deschis doua firme SC C.T. SRL și SC T.C. SRL, iar, când s-a întors din China, C.F. a susținut că a contractat marfa pe firma inculpatei, fiind în posesia actelor, prețul importului fiind plătit prin împrumutul de 20.000 euro, făcut de inculpată de la BP, dar C.F. a susținut că marfa a costat 50.000 euro. Inculpata a arătat că nu cunoaște amănunte în legătură cu importul, C.F.

fiind cel care s-a deplasat la comisionarul vamal, s-a ocupat de vămuire, transport și depozitare, că nu a fost de față când a fost recepționată marfa, fiind chemată de organele de poliție la depozit, că a adus actele primare de la C.F., spre a fi predate contabilului, atunci aflând despre existența ceasurilor de mână, că nu avea cheia depozitului, fiind chemat C.F. să-l deschidă, că marfa a fost trecută în proprietatea SC T.C. SRL, semnând actele ce i-au fost puse la dispoziție fără să știe exact conținutul acestora, înainte de inventarierea ce a avut loc în 2 februarie 2009, că numitul C.F. lua toate deciziile, fără a o consulta, că nu îl împuternicise pe acesta să se ocupe de contractarea importului din China și că înscrisurile nu sunt semnate de ea.

Prima instanță a admis efectuarea unei expertize grafoscopice, iar din concluziile Raportului de expertiză nr. 101571 din 22 aprilie 2013 întocmit de IPJ Constanța, a rezultat că semnătura existentă pe înscrisul factură din 2 octombrie 2008, semnătura de pe înscrisul declarație, documente aflate la dosar - înscrisurile semnate la sediul comisionarului de vamă, prin care SC T.L. SRL este împuternicită de către firma C.T. SRL să efectueze vămuirea importului -, nu au fost executate de inculpată. În urma examinării întregului material probator, prima instanța a avut mari dubii că inculpata a avut cunoștință despre existența ceasurilor de mână și în general despre conținutul concret al mărfurilor importate de firma pe care o administra, apărarea sa potrivit căreia era administrator de drept dar nu și de fapt nefiind infirmată de probele administrate.

Astfel, a rezultă că inculpata nu s-a deplasat în China pentru a cumpăra marfa, că nu este persoana care s-a prezentat la sediul firmei comisionarului de vamă SC T.L. SRL Constanța pentru a solicita vămuirea containerului sosit din China și pentru a semna actele aferente - declarația de împuternicire a comisionarului de vamă, respectiv traducerea listei cu bunuri ce urmează a fi importate; nu este persoana prezentă în vamă atunci când lucrătorul vamal a efectuat controlul fizic prin sondaj al containerului vămuit cu marfa venită din China; nu este proprietarul sau locatarul spațiului în care ulterior a fost ulterior depozitată marfa; cel care deținea cheia depozitului, cel cu care au stat de vorbă organele de poliție în data de 9 februarie 2009, când au făcut inventarierea și au constatat prezența ceasurilor de mână și lipsa unei părți a bunurilor importate, ocazie cu care C.F.

a dat relații cu privire la vânzarea subsecventă. Prima instanță a constatat că, teoretic, la momentul vămuirii mărfurilor, SC C.T. SRL nu mai era proprietarul mărfii aduse din China, căci potrivit Contractelor de furnizare produse din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T. SRL cu SC N.S.F. SRL respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., marfa fusese vândută acestora, fiind discutabilă legalitatea lor, câtă vreme, elemente esențiale privind natura, cantitatea și prețul lipsesc. Prima instanță a constatat, contrar acuzațiilor formulate de parchet, că în centrul tuturor acestor operațiuni se află C.F.

Parchetul a apreciat că declarația inculpatei este nesinceră și vine în contradicție cu întreg materialul probator administrat în cauză, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 se consumă în momentul în care la autoritățile vamale se prezintă documente vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. A rezultat că nu D.C. a prezentat actele importului la comisionarul vamal, ar fi fost prezentă la vămuire sau cunoștea natura și cantitatea mărfurilor achiziționate din China.

S-a apreciat, în raport de această situație de fapt, ca eronată concluzia parchetului cuprinsă în actul de inculpare, potrivit căreia inculpata a acționat cu intenția directă de a sustrage controlului vamal cantitatea de ceasuri de mână identificată de organele de poliție la data de 2 februarie 2009, de vreme ce aceasta nu a înregistrat în evidența financiar-contabilă a societății această marfă, pentru a se sustrage de la plata taxelor aferente . D.C. nu știa ce marfă este în container și de altfel, marfa fusese transferată pe firmele lui C.F., încă din 19 ianuarie 2009. Organele de poliție au primit relații de la C.F. cu privire la vânzarea acestora și de altfel din declarația lui I.L.R. chiar rezultă că cel dintâi s-a ocupat de valorificarea ceasurilor, astfel încât s-a apreciat că nu se poate imputa inculpatei comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.

Împotriva Sentinței penale nr. 251 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Constanța au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. În apelul parchetului s-a criticat soluția de achitare a inculpatei D.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, susținându-se, în esență, că prima instanță a dat o interpretare eronată probelor și a stabilit o situație de fapt greșită, întrucât săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 rezultă, din aceea că a înmânat ștampila societății SC C.T.

SRL lui C.F., a semnat actele înmânate de acesta fără verificări temeinice și Nota de constatare și recepție nr. 5 din 16 ianuarie 2009, precum și dispoziția de plată din 24 septembrie 2008, declarând că marfa cuprinsă în manifest corespunde cu aceea comandată deși acest fapt nu era real și avea cunoștință de conținutul containerului primit din China al cărei proprietar era la data operațiunii vamale, iar a infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 rezultă din împrejurarea că aceasta nu a întocmit și înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra documentele legale privind cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână și transferul acestei mărfi către SC T.C.

SRL administrată de numitul C.F. căreia a pretins că i-a vândut-o fără întocmirea documentelor fiscale și înregistrarea lor în contabilitatea societății. În apelul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța - Autoritatea Națională a Vămilor s-a criticat soluția instanței de fond cu privire la pretențiile civile formulate față de inculpata D.C. ce au fost respinse ca nefondate, susținându-se că inculpata, în calitate de administrator al SC C.T. SRL, societatea importatoare, nu a declarat la autoritatea vamală cele 12.836 bucăți ceasuri de mână importate din China, pentru care s-a calculat, în baza art. 29 și 31 C. vam. Comunitar, o datorie vamală în sumă de 19.302 RON cu care s-a constituit parte civilă și care potrivit prevederilor art. 233 lit. a) C. vam.

Comunitar nu se stinge decât prin plată. Totodată, s-a mai susținut de partea civilă apelantă că în baza O.G. nr. 92/2003, aferent debitului principal, se calculează și accesorii constând în dobânzi și penalități, calculate până la data achitării efective a sumei (art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003). Prin Decizia penală nr. 15/P din 10 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale și cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. (1968) a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, iar, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) a admis apelul declarat de parchet, a desființat, în parte hotărârea atacată și, rejudecând, a dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 condamnarea inculpatei D.C.

la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și, în baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. (1969) în referire la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. (1969) pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei principale, iar, în baza art. 71 C. pen. (1969) a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 C. pen. (1969) a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile art. 82 C. pen.

(1969) și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. (1969) a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) a constatat suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a constatat incidența cazurilor de nedemnitate față de inculpata D.C., iar, în baza art. 13 din aceeași lege, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, urmând a se comunica Oficiului Național al Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești definitive, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul comerțului.

S-a luat act că Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-au înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și au fost menținute celelalte dispoziții. Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată, raportat la criticile din apelurile parchetului și părții civile, la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen. (1968), Curtea a reținut că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatei D.C., care la data de 16 ianuarie 2009, în calitate de administrator al SC C.T.

SRL a folosit la autoritatea vamală documente de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri decât acelea prezentate în vamă, în sensul că a declarat importul de ceasuri de masă electrice din China, omițând să declare organelor vamale cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 272 C. vam., însă, din nicio probă administrată în cauză, nu rezultă că inculpata a prezentat organelor vamale, nici personal, nici prin împuternicit, documentele vamale referitoare la marfa importată din China, relevante fiind declarația martorei C.L.C., precum și concluziile Raportului de expertiză grafoscopice nr. 10157 din 22 aprilie 2013 al Serviciului Criminalistic al I.P.J.

Constanța, care au atestat faptul că semnăturile existente pe înscrisul denumit „Traducere la factura din 2 octombrie 2008" și pe înscrisul denumit „Declarație" nu au fost executate de inculpata D.C. Totodată, Curtea a apreciat că apărarea inculpatei D.C., în sensul că operațiunea de vămuire a mărfii importate din China a fost efectuată în fapt de numitul C.F., fără a avea o împuternicire legală din partea ei, nu este contrazisă de nicio probă administrată în cauză. Astfel, Curtea a concluzionat că, în condițiile menționate, nefiind dovedită prezentarea inculpatei D.C.

la organele vamale și că ar fi semnat sau depus documentele vamale privind importul de ceasuri electrice de masă din China, cunoscând că marfa importată consta și în alte mărfuri necuprinse în respectivele acte și anume 12.236 bucăți ceasuri de mână, nu se poate reține în sarcina acesteia săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 C. vam., achitarea dispusă de prima instanță, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fiind legală și temeinică. Referitor la infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, Curtea a constatat că, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că marfa importată din China de la S.G.T.

L.T.D. a fost plătită la data de 24 septembrie 2008 cu dispoziție de plată în valoare de 36.531,60 dolari SUA, semnată de inculpata D.C. în calitate de administrator al importatorului SC C.T. SRL, intrând astfel în proprietatea acesteia. Totodată, s-a reținut că potrivit Notei de recepție și constatare diferențe nr. 5 din 16 ianuarie 2009, încheiată la recepția mărfii importate de la S.G.T. LTD, semnată de inculpata D.C. în calitate de membră a comisiei de recepție, nu au rezultat neconcordanțe între marfa înscrisă în documente și aceea primită și recepționată, fiind astfel evident că la data recepției (16 ianuarie 2009) inculpata cunoștea că primise și cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână, neevidențiată în documente și pe care, în calitate de administratorul proprietarei, era obligată să o înregistreze în actele contabile ale SC C.T.

SRL ca și plus în gestiune, lucru care nu s-a întâmplat. De asemenea, instanța de prim control judiciar a reținut că facturile nr. 0029 din 19 ianuarie 2009; 0030 din 21 ianuarie 2009 și nr. 0031 din 26 ianuarie 2009 semnate de inculpata D.C. și emise către SC T.C. SRL și SC N.F. SRL, având ca obiect mărfuri dintre acelea importate din China, nu au fost evidențiate în actele contabile ale SC C.T. SRL în scopul evitării taxelor și impozitelor aferente la bugetul de stat. Raportat la cele reținute pe baza probatoriul administrat în cauză, Curtea a reținut că inculpata D.C., în calitate de administrator al SC C.T. SRL, nu a evidențiat, cu știință, în evidențele contabile, marfa importată din China și conținând 12.836 buc.

ceasuri de mână și nici vânzarea acesteia, în scopul evitării plății taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv 48.776 RON TVA, 41.076 RON impozit pe profit și 34.503 RON impozit pe dividende, fapte ce întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Având în vedere că inculpata este la primul conflict cu legea penală, Curtea a apreciat că scopul pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. (1969) poate fi atins și fără executarea în detenție, făcând aplicarea art. 81 C. pen. (1969). În condițiile în care s-a menținut soluția de achitare a inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, întrucât nu este săvârșită de aceasta, acțiunea civilă formulată de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a fost apreciată ca nefondată.

Având în vedere că Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța nu s-a constituit parte civilă în cauză pentru recuperarea prejudiciului produs prin săvârșirea de către inculpata D.C. a infracțiunii de evaziune fiscală, Curtea a luat act de această împrejurare. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și inculpata D.C.

Recurenta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța a solicitat, potrivit motivelor scrise (depuse la dosar la data de 10 decembrie 2014) admiterea recursului, în ceea ce privește latura civilă, întrucât există fapta săvârșită atât în domeniul vamal, cât și fiscal, și, pe cale de consecință, obligarea inculpatei la plata sumei de 19.302 RON, reprezentând datorie vamală, respectiv 15.139 RON taxe vamale și 4.136 RON TVA, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânzi și penalități calculate până la data achitării efective, sens în care a invocat temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen. (1969). Invocând temeiul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc.

pen. (1968), recurenta inculpată D.C. a susținut atât în motivele scrise (depuse la dosar prin apărător ales la data de 3 decembrie 2014), cât și cu ocazia dezbaterilor că a fost condamnată pentru altă faptă decât cea pentru care a fost trimisă în judecată, susținând, în esență, că a instanța de apel a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, după ce anterior fusese achitată de judecătorul fondului, reținându-se, în considerentele deciziei că nu ar fi evidențiat în contabilitate trei facturi din anul 2009, deși instanța fusese sesizată pentru săvârșirea infracțiunii sus-menționate constând în neînregistrarea în evidențele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect care ar fi determinat o altă încadrarea juridică a faptei, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

S-a solicitat, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și rejudecând, achitarea inculpatei pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, respectiv menținerea soluției pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Examinând hotărârile recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile declarat de partea civilă și de inculpată, ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: 1. În primul rând, prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurenților, Înalta Curte arată că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel reglementat de prevederile art. 385 1 - art. 385 19 din legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.

2. Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2 că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. (1968). Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al art. 385 9 C. proc. pen. (1968), intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc.

pen., invocat de recurenta D.C., se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă Înalta Curte apreciază că susținerile inculpatei, în sensul că instanța de apel, dispunând condamnarea inculpatei, a reținut că aceasta nu ar fi evidențiat în contabilitate trei facturi din anul 2009, de și fusese sesizată pentru săvârșirea unei fapte constând în neînregistrarea în evidențele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect care ar fi determinat o altă încadrarea juridică, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar nu cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din aceeași lege, pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, nu se pot circumscrie temeiului de casare sus-menționat, pentru următoarele considerente: Astfel, prin Rechizitoriul nr. 2151/P/2011 din 1 iunie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatei D.C., între altele, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C.T.

SRL, nu a înregistrat în evidența financiar-contabilă cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână importate din China, diminuând astfel veniturile societății. Prima instanță a dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 reținând că, din probele administrate, nu rezultă că aceasta a ascuns bunuri impozabile pentru a diminua veniturile societății, iar instanța de apel, în rejudecare, în baza actelor aflate la dosar, a dispus condamnarea inculpatei pentru aceeași faptă și aceeași încadrare juridică - art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 -, constând în neevidențierea, cu știință, în evidențele contabile, a celor 12.836 bucăți ceasuri de mână și a vânzării mărfii importate, în scopul evitării plății taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.

Prin urmare, se observă că inculpata a fost trimisă în judecată, achitată de judecătorul fondului și condamnată de instanța de apel pentru aceeași infracțiune, respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005. Astfel, chiar dacă încadrarea juridică dată faptei este greșită, în sensul că inculpata ar fi trebuit trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte apreciază că această critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc. pen.

(1968), care privește condamnarea pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, ci prin prisma motivului de recurs reglementat de pct. 17 2 al textului de lege menționat în ipoteza în care, fără a invoca erori de fapt, se contestă de către recurent greșita aplicare a normei de incriminare, din punct de vedere al corespondenței dintre aceasta și situația de fapt stabilită de instanțele inferioare. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. (1968) prevede în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen. (1968), se iau în considerare din oficiu. Însă, potrivit art. 385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), în noua redactare, cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. (1968) a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că inculpata nu a invocat acest temei de casare, astfel încât, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen.

(1968), precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen. (1968), nu va proceda la examinarea criticilor recurentei prin prisma acestui motiv de recurs, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. (1968). În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 pct. 9 C. proc. pen.

(1968), invocat de recurenta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Înalta Curte constată că acest temei de casare a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, astfel încât criticile circumscrise acestuia nu mai pot face obiectul judecății în prezenta cale de atac și, totodată, nu vor mai putea fi analizate nici prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. (1968), pentru aceleași argumente menționate anterior în recursul inculpatei. 3. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385 alin. (3) C. proc.

pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de inculpată. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părți civile la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar a recurentei inculpate D.C. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța și de inculpata D.C. împotriva Deciziei penale nr. 15 din 10 ianuarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2014. Procesat de GGC - LM