ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3125/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursurilor
de față;
În baza actelor și
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 251 din 5 iunie
2013, Tribunalul Constanța a hotărât achitarea inculpatei D.C. pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 și de
art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, în temeiul prevederilor art. 11
pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. (1968).
Totodată, prin
hotărârea menționată au fost respinse ca nefondate pretențiile civile formulate
de Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și
Operațiuni Vamale Constanța.
Pentru a se pronunța
în sensul celor menționate tribunalul a reținut că la data de 2 februarie 2009,
lucrătorii de poliție din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi
Constanța, Biroul de Investigare a Fraudelor s-au sesizat din oficiu cu privire
la faptul că la data de 16 ianuarie 2009, SC C.T. SRL Constanța, înregistrată
la O.R.C. sub nr. J/13/2563/2008 a efectuat prin Portul Constanța un import din
China, în valoare de 15.500 dolari SUA privind mărfuri pentru care s-au prezentat
la autoritatea vamală documente ce se refereau la alte mărfuri sau bunuri decât
cele prezentate în vamă.
La aceeași dată,
lucrătorii de poliție au identificat în depozitul situat în Constanța, strada
I., aparținând SC C.T. SRL, pe inculpata D.C. și pe numitul C.F., administrator
al SC T.C. SRL, care au prezentat organelor de poliție declarația vamală de
punere în libera circulație nr. 836/1-929 din 16 ianuarie 2009 și factura
externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Totodată, în prezența celor doi, organele
de poliție au procedat la inventarierea articolelor tip ceas ce figurau în
declarația vamală de import și pe factura externă.
În urma
inventarierii, organele de poliție au constatat că erau depozitate un număr de
1.836 bucăți ceasuri de mână cu privire la care inculpate D.C. și numitul C.F.
au declarat că au fost importate din China de către SC C.T. SRL, însă
furnizorului i-au comandat și plătit ceasuri de masă astfel cum este menționat
pe factura externă 67549 sgt din 2 octombrie 2008. Cele 12.836 bucăți de
ceasuri de mână au fost lăsate în custodia învinuitei D.C., în calitate de
administrator al SC C.T. SRL, procesul-verbal fiind semnat de către aceasta și
numitul C.F., în calitate de administrator al SC T.C. SRL.
Potrivit
procesului-verbal încheiat la data de 9 februarie 2009, poliția s-a deplasat la
depozitul SC C.T. SRL, pentru a fixa video cantitatea de ceasuri inventariată
pe 2 februarie 2009, fiind găsit C.F. care a deschis depozitul și operațiunea a
putut fi desfășurată, în lipsa inculpatei, iar conform proces-verbal întocmit
de organele de poliție, nu au mai fost găsite 10% din cantitatea de ceasuri
lăsată în custodie, iar din discuțiile purtate cu C.F., la momentul filmării, a
rezultat că acea cantitate lipsă de marfă a fost valorificată către o societate
din Călărași.
Potrivit Contractelor
de furnizare produse nr. 1 și nr. 2 din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T.
SRL cu SC N.S.F. SRL, respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., se
menționează că prima societate vinde celeilalte societăți produse din gama
celor pe care le comercializează, fără a se specifica bunurile, cantitatea și
prețul.
La aceeași dată, s-a
încheiat dovada de predare din partea poliției Transporturi Constanța și C.F.,
în calitate de administrator al SC T.C. SRL Constanța, a bunurilor menționate
în procesul-verbal de inventariere din 2 februarie 2009: 6 bucăți ceasuri de
mână marca B., 3 bucăți ceasuri de mână marca O., 1 ceas de mână marca V.C.
La data de 6 martie
2009, cu ocazia controlului efectuat de inspectorii din cadrul D.R.A.O.V. -
S.A.V. Constanța la punctul de lucru al SC C.T. SRL, situat pe b-dul M.,
Constanța, în prezența administratoarei D.C., s-a constatat că marfa importată
la art. 3 din DVI nr. 1929 din 16 ianuarie 2009 a fost declarată ca fiind
„ceasuri de masă" în cantitate de 23.950 bucăți ceasuri de masă electrice
și 2.000 seturi, câte 2 bucăți în fiecare set, în gestiunea societății a fost
înregistrată cantitatea de 23.950 bucăți ceasuri electrice mici, medii și mari,
iar cele 2.000 de seturi menționate au fost înregistrate în evidența contabilă
a societății ca fiind 2.000 bucăți suport ceas plastic, astfel cum a rezultat
din NTR. Organele de control au constatat că potrivit facturilor prezentate de
către inculpată, a fost vândută către SC N.S.F. SRL și SC T.C. SRL cantitatea
de 20.350 bucăți „ceasuri mici, medii și mari".
Totodată, așa cum
rezultă din lista de inventariere încheiată la aceeași dată de inspectorii
D.R.A.O.V. - S.A.V. Constanța, s-a constatat că, în ceea ce privește diferența
de 7.600 bucăți ceasuri dintre cantitatea importată și cea vândută,
administratorul nu a prezentat documente justificative, în sensul vânzării, dar
nici nu au fost identificate fizic ca existând în depozitul situat în
Constanța, str. I.
Cu privire la
cantitatea de 12.836 bucăți identificate de organele de poliție la data 2
februarie 2009 în depozitul din Constanța, organele de control au constatat că
aceste mărfuri nu au fost înregistrate în gestiunea societății și nici nu au
fost identificate fizic în depozitul situat în str. I, inculpata declarând că
acea cantitate de ceasuri de mână de 12.836 bucăți aparținea SC T.C. SRL, care
le-a ridicat din depozit, însă nu a prezentat organelor de control acte în
acest sens.
În raportul de
expertiză contabilă întocmit în cauză, s-a stabilit că în ceea ce privește
cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână, întrucât nu a fost calculată și
virată la bugetul de stat taxa pe valoarea adăugată, a rezultat un prejudiciu
în valoare de 48.776 RON reprezentând TVA și 41.076 RON reprezentând impozit pe
profit și, totodată, că marfa ce a fost constatată de către organele de poliție
la data de 2 februarie 2009 în depozitul din Constanța, str. I. și lăsată în
custodia SC C.T. SRL, a fost introdusă în țară fără documente legale, pentru
care nu fost achitate obligațiile vamale în valoare de 19.302 RON, din care
taxa vamală în sumă de 15.139 RON și 4.163 RON TVA, astfel cum a comunicat, în
cursul urmăririi penale, și Autoritatea Națională a Vămilor, Direcția Regională
pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța, care s-a constituit parte civilă
cu această sumă.
S-a mai reținut că
martorul S.M.C., angajat ca D. la SC A.T., a fost cel care a încărcat marfa
achiziționată de SC C.T. SRL, asistând la controlul fizic al mărfii, a luat
legătura cu proprietarul mărfii, pentru a afla unde trebuie descărcată, iar
acesta i-a cerut să lase marfa în curtea garajului societății pentru care
martorul lucra. Cu ocazia descărcării mărfurilor, martorul a sesizat că acolo
se află ceasuri de mână. În declarația dată în fața instanței a susținut că nu
a văzut-o pe inculpată. Martorul a mai afirmat că nu își amintește.
Totodată s-a mai
reținut că martora C.C.L. angajată în calitate de comisionar vamal SC T.L. SRL,
a declarat că potrivit atribuțiilor de serviciu, întocmește declarația vamală,
o prezintă în vamă, participă la controlul documentelor, iar, în ce privește
importul efectuat de SC C.T. SRL, a declarat că documentele au fost primite
prin curier,după care s-a ocupat personal de întocmirea declarației vamale,
colegul său V.C. fiind cel care s-a ocupat de controlul fizic.
În cursul cercetării
judecătorești, martora a declarat că nu o cunoaște pe inculpată, fiind prima
dată când o vede, că actele importului au fost primate de șeful martorei, că
discuțiile cu proprietarii firmelor importatoare le-a purtat personal, de
regulă, însă în acest caz nu își amintește cu cine a discutat. Nu îl cunoaște
pe C.F.
Martorul V.C. a
relatat că, în calitate de comisionar vamal, s-a deplasat la rampa de
containere pentru a identifica containerul SC C.T. SRL, a verificat sigiliul și
efectuarea controlului fizic, în prezența doar a unui bărbat din partea firmei
importatoare, că importatorul trebuie să se prezinte personal la biroul
comisionarului vamal și să semneze declarația de evaluare în vamă, aplicând
ștampila atât pe declarație cât și pe traducerea listei specifice privind
mărfurile din container.
Potrivit notei de
constatare din 23 martie 2009, întocmită de Garda Financiară Călărași, s-a
desfășurat un control la SC R. SRL Oltenița, prin reprezentant legal I.L.R.,
având în vedere factura 001 din 6 februarie 2009 emisă de SC T.C.SRL relativ la
cantitatea de 4.250 de ceasuri electrice cu valoare totală de 8.585 RON și 140
bucăți set metal cu o valoare de 1.680 RON. Din nota explicativă a rezultat că
aceste bunuri nu au fost niciodată ridicate de I.L.R. de la firma furnizoare.
Fiind audiat în
cursul urmăririi penale, martorul I.L.R., a declarat că a cumpărat pe 6
februarie 2009 de la SC T.C. SRL administrată de C.F., 4.250 ceasuri și 140
bucăți seturi metalice, că a vândut în decembrie 2008, niște ceasuri de masă,
la târg. Acesta i-a prezentat ulterior, într-un apartament de bloc din
Constanța, marfa costând în ceasuri de masă, martorul fiind de acord să cumpere
4.250 bucăți cu 5.000 RON; marfa fiind lăsată în custodia vânzătorului,
potrivit procesului-verbal întocmit.
C.F. a susținut că
deține un garaj la intersecția străzilor I.C.B. și S. care pe 7 octombrie 2009
a fost spart, dispărând atunci bunuri și documente ale societății pe care o
administra SC N.S.F. SRL, inclusiv cele de preluare a ceasurilor de la SC C.T.
SRL. și că nu știe nimic despre activitatea desfășurată de D.C., care
administra societatea de la care a cumpărat ceasurile.
Martorul B.M.,
lucrătorul vamal care a desfășurat controlul vamal fizic al mărfii importate de
SC C.T. SRL, prin sondaj, în prezența comisionarului vamal V.C., a declarat că
nu a sesizat prezența ceasurilor de mână, iar, în declarația dată în fața
instanței s-a susținut că despre prezența unui bărbat cu prilejul vămuirii a
aflat de la poliție și că nu îi cunoaște pe inculpată sau pe C.F.
Inculpata a fost
căutată la adresa declarată de domiciliu, rezultând că nu locuia la acea adresă
însă proprietarul imobilului, numitul A.D., cumpărase imobilul de la C.F.
Martorul N.C.,
comisionar vamal la SC T.L. SRL, a relatat că potrivit practicii curente în
firmă, contractul se încheie cu reprezentantul firmei importatoare, la sediul
comisionarului și că nu îi cunoaște pe inculpată sau pe C.F.
În cursul urmăririi
penale, inculpata D.C. a declarat că, în calitate de administrator al firmei SC
C.T. SRL, a achitat în octombrie 2012, prin bancă, prețul ceasurilor de masă și
altor bunuri, că a depus actele la comisionarul vamal SC T.E.T. SRL pentru
scoaterea mărfii, că, după vămuire, bunurile au fost duse la depozitul ce
aparține SC T.C. SRL din strada I., cu care are un contract de asociere în
participațiune, că, în momentul în care a început să inventarieze marfa, a
constatat că o parte din bunuri erau ceasuri de mână despre proveniența cărora
nu cunoștea nimic, că mai mult de jumătate din marfă nu corespundea calitativ
sau cantitativ cu ce comandase și că cele 6 bucăți ceasuri de mână marca B.,
V., O., nu îi aparțin, fiind ale administratorului societății T.C. SRL, C.F.
În cursul cercetării
judecătorești, inculpata a relatat că pentru realizarea acestui import C.F. s-a
deplasat în China, intenția declarată fiind de a cumpăra mobilă, că discutaseră
despre deschiderea unei firme comune, însă ulterior, la sugestia acestuia, au
deschis doua firme SC C.T. SRL și SC T.C. SRL, iar, când s-a întors din China,
C.F. a susținut că a contractat marfa pe firma inculpatei, fiind în posesia
actelor, prețul importului fiind plătit prin împrumutul de 20.000 euro, făcut
de inculpată de la BP, dar C.F. a susținut că marfa a costat 50.000 euro.
Inculpata a arătat că
nu cunoaște amănunte în legătură cu importul, C.F. fiind cel care s-a deplasat
la comisionarul vamal, s-a ocupat de vămuire, transport și depozitare, că nu a
fost de față când a fost recepționată marfa, fiind chemată de organele de
poliție la depozit, că a adus actele primare de la C.F., spre a fi predate
contabilului, atunci aflând despre existența ceasurilor de mână, că nu avea
cheia depozitului, fiind chemat C.F. să-l deschidă, că marfa a fost trecută în
proprietatea SC T.C. SRL, semnând actele ce i-au fost puse la dispoziție fără
să știe exact conținutul acestora, înainte de inventarierea ce a avut loc în 2
februarie 2009, că numitul C.F. lua toate deciziile, fără a o consulta, că nu
îl împuternicise pe acesta să se ocupe de contractarea importului din China și
că înscrisurile nu sunt semnate de ea.
Prima instanță a
admis efectuarea unei expertize grafoscopice, iar din concluziile Raportului de
expertiză nr. 101571 din 22 aprilie 2013 întocmit de IPJ Constanța, a rezultat
că semnătura existentă pe înscrisul factură din 2 octombrie 2008, semnătura de
pe înscrisul declarație, documente aflate la dosar - înscrisurile semnate la
sediul comisionarului de vamă, prin care SC T.L. SRL este împuternicită de
către firma C.T. SRL să efectueze vămuirea importului -, nu au fost executate
de inculpată.
În urma examinării
întregului material probator, prima instanța a avut mari dubii că inculpata a
avut cunoștință despre existența ceasurilor de mână și în general despre
conținutul concret al mărfurilor importate de firma pe care o administra,
apărarea sa potrivit căreia era administrator de drept dar nu și de fapt
nefiind infirmată de probele administrate.
Astfel, a rezultă că
inculpata nu s-a deplasat în China pentru a cumpăra marfa, că nu este persoana
care s-a prezentat la sediul firmei comisionarului de vamă SC T.L. SRL
Constanța pentru a solicita vămuirea containerului sosit din China și pentru a
semna actele aferente - declarația de împuternicire a comisionarului de vamă,
respectiv traducerea listei cu bunuri ce urmează a fi importate; nu este
persoana prezentă în vamă atunci când lucrătorul vamal a efectuat controlul
fizic prin sondaj al containerului vămuit cu marfa venită din China; nu este
proprietarul sau locatarul spațiului în care ulterior a fost ulterior
depozitată marfa; cel care deținea cheia depozitului, cel cu care au stat de
vorbă organele de poliție în data de 9 februarie 2009, când au făcut
inventarierea și au constatat prezența ceasurilor de mână și lipsa unei părți a
bunurilor importate, ocazie cu care C.F. a dat relații cu privire la vânzarea
subsecventă.
Prima instanță a
constatat că, teoretic, la momentul vămuirii mărfurilor, SC C.T. SRL nu mai era
proprietarul mărfii aduse din China, căci potrivit Contractelor de furnizare
produse din 19 ianuarie 2009 încheiate de SC C.T. SRL cu SC N.S.F. SRL
respectiv SC T.C. SRL, administrate de C.F., marfa fusese vândută acestora,
fiind discutabilă legalitatea lor, câtă vreme, elemente esențiale privind
natura, cantitatea și prețul lipsesc. Prima instanță a constatat, contrar
acuzațiilor formulate de parchet, că în centrul tuturor acestor operațiuni se
află C.F.
Parchetul a apreciat
că declarația inculpatei este nesinceră și vine în contradicție cu întreg
materialul probator administrat în cauză, întrucât infracțiunea prevăzută de
art. 272 din Legea nr. 86/2006 se consumă în momentul în care la autoritățile
vamale se prezintă documente vamale de transport sau comerciale care se referă
la alte mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă. A rezultat că nu D.C.
a prezentat actele importului la comisionarul vamal, ar fi fost prezentă la
vămuire sau cunoștea natura și cantitatea mărfurilor achiziționate din China.
S-a apreciat, în
raport de această situație de fapt, ca eronată concluzia parchetului cuprinsă
în actul de inculpare, potrivit căreia inculpata a acționat cu intenția directă
de a sustrage controlului vamal cantitatea de ceasuri de mână identificată de
organele de poliție la data de 2 februarie 2009, de vreme ce aceasta nu a
înregistrat în evidența financiar-contabilă a societății această marfă, pentru
a se sustrage de la plata taxelor aferente . D.C. nu știa ce marfă este în
container și de altfel, marfa fusese transferată pe firmele lui C.F., încă din
19 ianuarie 2009.
Organele de poliție
au primit relații de la C.F. cu privire la vânzarea acestora și de altfel din
declarația lui I.L.R. chiar rezultă că cel dintâi s-a ocupat de valorificarea
ceasurilor, astfel încât s-a apreciat că nu se poate imputa inculpatei
comiterea infracțiunii de evaziune fiscală.
Împotriva Sentinței
penale nr. 251 din 5 iunie 2013 a Tribunalului Constanța au declarat apel, în
termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța și partea civilă
Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția Regională pentru Accize și
Operațiuni Vamale Constanța, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În apelul parchetului
s-a criticat soluția de achitare a inculpatei D.C. pentru săvârșirea
infracțiunilor prevăzute de art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal
și de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, susținându-se, în
esență, că prima instanță a dat o interpretare eronată probelor și a stabilit o
situație de fapt greșită, întrucât săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.
272 din Legea nr. 86/2006 rezultă, din aceea că a înmânat ștampila societății
SC C.T. SRL lui C.F., a semnat actele înmânate de acesta fără verificări
temeinice și Nota de constatare și recepție nr. 5 din 16 ianuarie 2009, precum
și dispoziția de plată din 24 septembrie 2008, declarând că marfa cuprinsă în
manifest corespunde cu aceea comandată deși acest fapt nu era real și avea
cunoștință de conținutul containerului primit din China al cărei proprietar era
la data operațiunii vamale, iar a infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 241/2005 rezultă din împrejurarea că aceasta nu a
întocmit și înregistrat în contabilitatea societății pe care o administra
documentele legale privind cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână și
transferul acestei mărfi către SC T.C. SRL administrată de numitul C.F. căreia
a pretins că i-a vândut-o fără întocmirea documentelor fiscale și înregistrarea
lor în contabilitatea societății.
În apelul Direcției
Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța - Autoritatea Națională
a Vămilor s-a criticat soluția instanței de fond cu privire la pretențiile
civile formulate față de inculpata D.C. ce au fost respinse ca nefondate,
susținându-se că inculpata, în calitate de administrator al SC C.T. SRL,
societatea importatoare, nu a declarat la autoritatea vamală cele 12.836 bucăți
ceasuri de mână importate din China, pentru care s-a calculat, în baza art. 29
și 31 C. vam. Comunitar, o datorie vamală în sumă de 19.302 RON cu care s-a
constituit parte civilă și care potrivit prevederilor art. 233 lit. a) C. vam.
Comunitar nu se stinge decât prin plată. Totodată, s-a mai susținut de partea
civilă apelantă că în baza O.G. nr. 92/2003, aferent debitului principal, se
calculează și accesorii constând în dobânzi și penalități, calculate până la
data achitării efective a sumei (art. 119 și următoarele din O.G. nr. 92/2003).
Prin Decizia penală
nr. 15/P din 10 ianuarie 2014, Curtea de Apel Constanța, secția penală și
pentru cauze penale și cu minori, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
(1968) a respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Autoritatea
Națională a Vămilor - Direcția pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța,
iar, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. (1968) a admis apelul
declarat de parchet, a desființat, în parte hotărârea atacată și, rejudecând, a
dispus, în baza art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 condamnarea
inculpatei D.C. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de evaziune fiscală și, în baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen.
(1969) în referire la art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a aplicat
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)
teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăți
comerciale) C. pen. (1969) pe o durată de 1 an, după executarea pedepsei
principale, iar, în baza art. 71 C. pen. (1969) a interzis drepturile prevăzute
de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei
societăți comerciale) C. pen. (1969), pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 C.
pen. (1969) a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatei pe
o durată de 4 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit în condițiile
art. 82 C. pen. (1969) și a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.
83 C. pen. (1969) a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării
pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de
încercare, iar, în baza art. 71 alin. (5) C. pen. (1969) a constatat suspendată
executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării
pedepsei.
În baza art. 12 din
Legea nr. 241/2005 s-a constatat incidența cazurilor de nedemnitate față de
inculpata D.C., iar, în baza art. 13 din aceeași lege, la data rămânerii
definitive a prezentei hotărâri, urmând a se comunica Oficiului Național al
Registrului Comerțului o copie a dispozitivului hotărârii judecătorești
definitive, pentru a se face mențiunile corespunzătoare în registrul
comerțului.
S-a luat act că
Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice Constanța nu s-a constituit parte civilă în
cauză.
S-au înlăturat din
sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și au fost
menținute celelalte dispoziții.
Pentru a decide
astfel, examinând hotărârea atacată, raportat la criticile din apelurile
parchetului și părții civile, la probatoriul administrat, cât și din oficiu, în
limitele prevăzute de art. 371 alin. (2) C. proc. pen. (1968), Curtea a reținut
că, potrivit rechizitoriului, fapta inculpatei D.C., care la data de 16
ianuarie 2009, în calitate de administrator al SC C.T. SRL a folosit la
autoritatea vamală documente de transport sau comerciale care se referă la alte
mărfuri decât acelea prezentate în vamă, în sensul că a declarat importul de
ceasuri de masă electrice din China, omițând să declare organelor vamale
cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii prevăzute de art. 272 C. vam., însă, din nicio probă
administrată în cauză, nu rezultă că inculpata a prezentat organelor vamale,
nici personal, nici prin împuternicit, documentele vamale referitoare la marfa
importată din China, relevante fiind declarația martorei C.L.C., precum și
concluziile Raportului de expertiză grafoscopice nr. 10157 din 22 aprilie 2013
al Serviciului Criminalistic al I.P.J. Constanța, care au atestat faptul că
semnăturile existente pe înscrisul denumit „Traducere la factura din 2
octombrie 2008" și pe înscrisul denumit „Declarație" nu au fost
executate de inculpata D.C.
Totodată, Curtea a
apreciat că apărarea inculpatei D.C., în sensul că operațiunea de vămuire a
mărfii importate din China a fost efectuată în fapt de numitul C.F., fără a
avea o împuternicire legală din partea ei, nu este contrazisă de nicio probă
administrată în cauză.
Astfel, Curtea a
concluzionat că, în condițiile menționate, nefiind dovedită prezentarea
inculpatei D.C. la organele vamale și că ar fi semnat sau depus documentele
vamale privind importul de ceasuri electrice de masă din China, cunoscând că
marfa importată consta și în alte mărfuri necuprinse în respectivele acte și
anume 12.236 bucăți ceasuri de mână, nu se poate reține în sarcina acesteia
săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 272 C. vam., achitarea dispusă de
prima instanță, în temeiul prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.
raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., fiind legală și temeinică.
Referitor la
infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005, Curtea a constatat că, din probatoriul administrat în cauză
a rezultat că marfa importată din China de la S.G.T. L.T.D. a fost plătită la
data de 24 septembrie 2008 cu dispoziție de plată în valoare de 36.531,60
dolari SUA, semnată de inculpata D.C. în calitate de administrator al
importatorului SC C.T. SRL, intrând astfel în proprietatea acesteia.
Totodată, s-a reținut
că potrivit Notei de recepție și constatare diferențe nr. 5 din 16 ianuarie
2009, încheiată la recepția mărfii importate de la S.G.T. LTD, semnată de
inculpata D.C. în calitate de membră a comisiei de recepție, nu au rezultat
neconcordanțe între marfa înscrisă în documente și aceea primită și
recepționată, fiind astfel evident că la data recepției (16 ianuarie 2009)
inculpata cunoștea că primise și cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri de mână,
neevidențiată în documente și pe care, în calitate de administratorul
proprietarei, era obligată să o înregistreze în actele contabile ale SC C.T.
SRL ca și plus în gestiune, lucru care nu s-a întâmplat.
De asemenea, instanța
de prim control judiciar a reținut că facturile nr. 0029 din 19 ianuarie 2009;
0030 din 21 ianuarie 2009 și nr. 0031 din 26 ianuarie 2009 semnate de inculpata
D.C. și emise către SC T.C. SRL și SC N.F. SRL, având ca obiect mărfuri dintre
acelea importate din China, nu au fost evidențiate în actele contabile ale SC
C.T. SRL în scopul evitării taxelor și impozitelor aferente la bugetul de stat.
Raportat la cele
reținute pe baza probatoriul administrat în cauză, Curtea a reținut că
inculpata D.C., în calitate de administrator al SC C.T. SRL, nu a evidențiat,
cu știință, în evidențele contabile, marfa importată din China și conținând
12.836 buc. ceasuri de mână și nici vânzarea acesteia, în scopul evitării
plății taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, respectiv 48.776 RON
TVA, 41.076 RON impozit pe profit și 34.503 RON impozit pe dividende, fapte ce
întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune
fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Având în vedere că
inculpata este la primul conflict cu legea penală, Curtea a apreciat că scopul
pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen. (1969) poate fi atins și fără executarea
în detenție, făcând aplicarea art. 81 C. pen. (1969).
În condițiile în care
s-a menținut soluția de achitare a inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de
art. 272 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, întrucât nu este săvârșită
de aceasta, acțiunea civilă formulată de Autoritatea Națională a Vămilor -
Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale Constanța a fost
apreciată ca nefondată.
Având în vedere că
Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală
a Finanțelor Publice Constanța nu s-a constituit parte civilă în cauză pentru
recuperarea prejudiciului produs prin săvârșirea de către inculpata D.C. a
infracțiunii de evaziune fiscală, Curtea a luat act de această împrejurare.
Împotriva acestei decizii
au declarat recurs, în termen legal, partea civilă Direcția Generală a
Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice
Constanța și inculpata D.C.
Recurenta parte
civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană
a Finanțelor Publice Constanța a solicitat, potrivit motivelor scrise (depuse
la dosar la data de 10 decembrie 2014) admiterea recursului, în ceea ce
privește latura civilă, întrucât există fapta săvârșită atât în domeniul vamal,
cât și fiscal, și, pe cale de consecință, obligarea inculpatei la plata sumei
de 19.302 RON, reprezentând datorie vamală, respectiv 15.139 RON taxe vamale și
4.136 RON TVA, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânzi și penalități
calculate până la data achitării efective, sens în care a invocat temeiul de
casare prevăzut de art. 385
9
pct. 9 C. proc. pen. (1969).
Invocând temeiul de
casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc.
pen. (1968), recurenta inculpată D.C. a susținut atât în motivele scrise
(depuse la dosar prin apărător ales la data de 3 decembrie 2014), cât și cu
ocazia dezbaterilor că a fost condamnată pentru altă faptă decât cea pentru
care a fost trimisă în judecată, susținând, în esență, că a instanța de apel a
dispus condamnarea sa pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a)
din Legea nr. 241/2005, după ce anterior fusese achitată de judecătorul
fondului, reținându-se, în considerentele deciziei că nu ar fi evidențiat în
contabilitate trei facturi din anul 2009, deși instanța fusese sesizată pentru
săvârșirea infracțiunii sus-menționate constând în neînregistrarea în
evidențele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect
care ar fi determinat o altă încadrarea juridică a faptei, respectiv cea prevăzută
de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.
S-a solicitat, în
baza art. 385
15
pct. 2 lit. c) C. proc. pen., admiterea recursului,
casarea deciziei atacate și rejudecând, achitarea inculpatei pentru
infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005, respectiv menținerea soluției pronunțate de instanța de
fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârile
recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază recursurile
declarat de partea civilă și de inculpată, ca fiind nefondate, pentru
următoarele considerente:
În primul rând,
prealabil verificării temeiniciei susținerilor recurenților, Înalta Curte arată
că, deși la data de 1 februarie 2014, a intrat în vigoare Legea nr. 135/2010
privind Codul de procedură penală, iar art. 108 din Legea nr. 255/2013 a
abrogat expres Codul de procedură penală din 1968 (Legea nr. 29/1968), cadrul
procesual în care s-a desfășurat judecarea prezentului recurs este cel
reglementat de prevederile art. 385
1
- art. 385
19
din
legea de procedură penală anterioară, având în vedere în acest dispozițiile
tranzitorii cuprinse în art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013.
Consacrând efectul
parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,
art. 385
6
C. proc. pen. (1968) stabilește în alineatul 2 că instanța
de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de
art. 385
9
din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului
declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța
nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare
prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care
le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se
circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385
9
C. proc. pen. (1968).
Prin Legea nr. 2/2013
s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele
cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial
sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 al
art. 385
9
C. proc. pen. (1968), intenția clară a legiuitorului, prin
amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar
realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de
atac, doar la chestiuni de drept.
În ce privește cazul
de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 12 teza a II-a C.
proc. pen., invocat de recurenta D.C., se constată că, într-adevăr, acesta a
fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin
Legea nr. 2/2013, însă Înalta Curte apreciază că susținerile inculpatei, în
sensul că instanța de apel, dispunând condamnarea inculpatei, a reținut că
aceasta nu ar fi evidențiat în contabilitate trei facturi din anul 2009, de și
fusese sesizată pentru săvârșirea unei fapte constând în neînregistrarea în
evidențele contabile a importului unui număr de 12.836 ceasuri de mână, aspect
care ar fi determinat o altă încadrarea juridică, respectiv cea prevăzută de
art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, iar nu cea prevăzută de art. 9
alin. (1) lit. a) din aceeași lege, pentru care s-a dispus trimiterea în
judecată, nu se pot circumscrie temeiului de casare sus-menționat, pentru
următoarele considerente:
Astfel, prin
Rechizitoriul nr. 2151/P/2011 din 1 iunie 2012 emis de Parchetul de pe lângă
Tribunalul Constanța s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și
trimiterea în judecată a inculpatei D.C., între altele, pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,
constând în aceea că, în calitate de administrator al SC C.T. SRL, nu a
înregistrat în evidența financiar-contabilă cantitatea de 12.836 bucăți ceasuri
de mână importate din China, diminuând astfel veniturile societății.
Prima instanță a
dispus achitarea inculpatei pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 241/2005 reținând că, din probele administrate, nu
rezultă că aceasta a ascuns bunuri impozabile pentru a diminua veniturile
societății, iar instanța de apel, în rejudecare, în baza actelor aflate la
dosar, a dispus condamnarea inculpatei pentru aceeași faptă și aceeași
încadrare juridică - art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 -,
constând în neevidențierea, cu știință, în evidențele contabile, a celor 12.836
bucăți ceasuri de mână și a vânzării mărfii importate, în scopul evitării
plății taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat.
Prin urmare, se
observă că inculpata a fost trimisă în judecată, achitată de judecătorul
fondului și condamnată de instanța de apel pentru aceeași infracțiune,
respectiv cea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005.
Astfel, chiar dacă
încadrarea juridică dată faptei este greșită, în sensul că inculpata ar fi
trebuit trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 9
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte apreciază că această
critică nu poate fi analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art.
385
9
alin. (1) pct. 12 teza a II-a C. proc. pen. (1968), care
privește condamnarea pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a dispus
trimiterea în judecată, ci prin prisma motivului de recurs reglementat de pct.
17
2
al textului de lege menționat în ipoteza în care, fără a invoca
erori de fapt, se contestă de către recurent greșita aplicare a normei de
incriminare, din punct de vedere al corespondenței dintre aceasta și situația
de fapt stabilită de instanțele inferioare.
Instituind, totodată,
o altă limită a devoluției recursului, art. 385
10
C. proc. pen.
(1968) prevede în alin. (2
1
), că instanța de recurs nu poate examina
hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385
9
C. proc. pen. (1968), dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre
aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului
termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu
singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen. (1968), se iau în considerare din oficiu.
Însă, potrivit art.
385 alin. (3) C. proc. pen. (1968), în noua redactare, cazul de casare prevăzut
de dispozițiile art. 385
9
alin. (1) pct. 17
2
C. proc.
pen. (1968) a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în
considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către
instanța de control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art.
385
10
alin. (1) și (2) C. proc. pen.
Verificând îndeplinirea
acestor cerințe, se observă, însă, că inculpata nu a invocat acest temei de
casare, astfel încât, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama
de prevederile art. 385
10
alin. (2) C. proc. pen. (1968), precum și
de cele ale art. 385
9
alin. (3) din același cod, astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de
casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct.
17
2
al art. 385
9
C. proc. pen. (1968), nu va proceda la
examinarea criticilor recurentei prin prisma acestui motiv de recurs, nefiind
îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385
10
alin. (2) C.
proc. pen. (1968).
În ceea ce privește
cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 pct. 9 C. proc. pen. (1968),
invocat de recurenta parte civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Galați
- Administrația Județeană a Finanțelor Publice Constanța, Înalta Curte constată
că acest temei de casare a fost abrogat expres prin Legea nr. 2/2013, astfel
încât criticile circumscrise acestuia nu mai pot face obiectul judecății în
prezenta cale de atac și, totodată, nu vor mai putea fi analizate nici prin
prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.
(1968), pentru aceleași argumente menționate anterior în recursul inculpatei.
Față de
considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs
invocate și nerezultând vreun caz de casare din cele prevăzute de art. 385
alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,
Înalta Curte, în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) din același cod
urmează a respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă și de
inculpată.
În baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen. (1968), se va dispune obligarea recurentei părți civile
la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar a recurentei
inculpate D.C. la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din
care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de partea civilă Direcția Generală a
Finanțelor Publice Galați - Administrația Județeană a Finanțelor Publice
Constanța și de inculpata D.C. împotriva Deciziei penale nr. 15 din 10 ianuarie
2014 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze
penale cu minori și de familie.
Obligă recurenta
parte civilă la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.
Obligă recurenta
inculpată la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care
suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu,
se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 11 decembrie 2014.
Procesat de GGC - LM