ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3157/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3157/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
contestației de față;
În baza
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 222/PI
din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, în baza art.
107 alin. (1) raportat la art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 modificată
și completată, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara.
S-a dispus
executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura Dusseldolf
Germania, pe numele persoanei solicitate H.M. și, de asemenea, predarea
acestuia către organele judiciare din Germania.
S-a constatat
că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Germania
și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 103
alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate
H.M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 decembrie 2014, până la
data de 10 ianuarie 2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare
din Germania.
S-a dispus plata
din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timiș a sumei de 200 RON, onorariu
avocat din oficiu și a onorariului de interpret în cuantum de 60 RON către interpret
F.N.L.
În baza art. 16
alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, cheltuielile judiciare avansate de
stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată de autoritățile judiciare
din Germania, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, s-a
solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe numele
persoanei solicitate H.M., de către Procuratura Dusseldolf - Germania.
Din cuprinsul
actelor și lucrărilor dosarului, judecătorul fondului a reținut următoarea stare
de fapt:
La baza emiterii
mandatului european de arestare stă sentința aplicată de Tribunalul de Primă Instanță
și Județean Dusseldorf, prin care s-a stabilit o pedeapsă de 2 ani și 3 luni minus
68 zile arest preventiv.
Faptele pentru
care a fost emis mandatul constau în aceea că, în data de 04 iulie 2014, condamnatul
avea în locuința sa din Worringer Platz 18 din Dusseldorf 120 grame de cocaină brută,
cu un conținut de substanță activă de 67 grame hidroclorid de cocaină, precum și
de 20,4 grame heroină brută, cu un conținut de substanță activă de 2.39 grame hirdoclorid
de heroină și o punguță cu 6 bucăți de amfetamina sub formă de pastile, având o
greutate totală de 3,5 grame. Condamnatul avea substanțele halucinogene în locuința
sa pentru a le vinde în scopul obținerii de profituri. Încadrarea penală a faptelor
reținute este cea de comercializare ilegală cu substanțe halucinogene în cantități
semnificate, prevăzută de parag. 1 în legătură cu anexa I, III, 29 a parag. 1, nr.
2, 33 din Legea substanțelor halucinogene, parag. 73 și urm. din C. pen.
În ședința publică
din 12 decembrie 2014, persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul
mandatului european de arestare, iar din declarația dată în fața judecătorului s-a
reținut că persoana solicitată a arătat că nu dorește să fie predată autorităților
judiciare din Germania și că nu renunță la beneficiul regulii specialității.
Analizând sesizarea
formulată și actele depuse, instanța de fond a constatat că sunt respectate dispozițiile
art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european
de arestare; art. 96 alin. (1) pct. 5 din aceeași lege, cu privire la infracțiunea
de trafic ilicit de droguri și faptul că pedeapsa prevăzută pentru această infracțiune
de legea statului emitent este mai mare de 3 ani: nu au fost formulate obiecții
privind identitatea, persoana solicitată recunoscând că este cea menționată în mandat:
nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu prevăzute de
art. 98 alin. (1) din aceeași lege, iar termenul de prescripție a executării pedepsei
nu este împlinit.
Totodată, s-a
ținut seama de faptul că mandatul european de arestare se soluționează și se execută
în regim de urgență, așa cum prevăd dispozițiile art. 110 alin. (1) din Legea
nr. 302/2004 și că audierea persoanei solicitate, când nu consimte la predare, este
limitată la două aspecte, respectiv motivele obligatorii sau opționale de neexecutare
și eventualele obiecții privind identitatea, astfel cum prevede art. 103 alin.
(7) din aceeași lege.
Referitor la cerințele
reglementate de art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că persoana
solicitată nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea, admițând că
este persoana menționată în mandat. De asemenea, potrivit raportului criminalistic
din 02 decembrie 2014, în urma comparațiilor dactiloscopice efectuate celor două
impresiuni digitale aparținând numitului H.M. și numitului H.M.Y., primite de la
autoritățile germane, s-a stabilit că cele două impresiuni conțin elementele dactiloscopice
caracteristice de coincidență.
Instanța de fond
a ținut seama de poziția exprimată de către persoana solicitată cu ocazia audierii
sale, aceasta menționând că nu este de acord cu predarea sa în Germania, precum
și de motivele de refuz la executare invocate, persoana solicitată arătând că nu
dorește a fi predată în Germania întrucât soția sa se află în România.
Cât privește motivele
de refuz al executării mandatului european de arestare, instanța de fond a constatat
că nu sunt îndeplinite condițiile reglementate de lege, deoarece nu sunt inserate
în dispozițiile art. 98 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004 modificată, care
prevăd, în mod expres și limitativ, motivele obligatorii și, respectiv, opționale,
de refuz al executării.
În analiza acestui
aspect, s-a avut în vedere că mandatul european de arestare se execută pe baza principiului
recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei
cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, principiu enunțat și de
art. 84 alin. (2) din legea specială internă.
S-a reținut că
în cuprinsul mandatului european de arestare este descrisă fapta pentru care s-a
dispus condamnarea și care se menționează că a fost săvârșită în Duesseldorf, Germania.
De asemenea, s-a
constatat că nu este incident nici motivul opțional de refuz al executării prev.
de art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, chiar dacă persoana solicitată
a indicat că refuză executarea pedepsei în Germania întrucât, deși mandatul a fost
emis pentru executarea unei pedepse cu închisoarea, persoana solicitată nu este
cetățean român și nici nu trăiește în România cu o rezidență continuă și legală
pe teritoriul României de cel puțin 5 ani.
A fost avut în
vedere că, potrivit art. 84 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, mandatul european
de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce,
în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din
13 iunie 20.02, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1
din 18 iulie 2002.
Pentru aceste
motive, constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile legale
mai sus amintite și că nu este incident în cauză niciunul dintre motivele obligatorii
sau opționale de refuz al executării, în baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
modificată și completată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Timișoara.
S-a dispus executarea
mandatului european de arestare emis de Procuratura Dusseldolf Germania, pe numele
persoanei solicitate H.M. și predarea acestuia către organele judiciare din Germania.
De asemenea, s-a
constatat că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa organelor judiciare
din Germania și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.
În baza art. 103
alin. (10) din Legea nr. 302/2004 modificată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate
H.M., pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 12 decembrie 2014, până la
data de 10 ianuarie 2015, inclusiv, în vederea predării către autoritățile judiciare
din Germania.
Față de dispozițiile
exprese ale art. 103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, s-a reținut că măsura arestării
apare ca fiind singura măsură preventivă instituită de legiuitor în cazul întrunirii
condițiilor predării în baza mandatului european de arestare, din dispozițiile
art. 103 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004 rezultând că arestarea în
vederea predării constituie modalitatea de executare a mandatului european de arestare,
prin hotărârea de predare dispunându-se și arestarea persoanei solicitate în vederea
predării către autoritatea judiciară emitentă, nefiind astfel posibilă luarea altor
măsuri preventive cum este cea a controlului judiciar, măsurile preventive alternative
arestării fiind posibile doar pe parcursul derulării procedurii instituite de
art. 101 din Legea nr. 302/2004.
Împotriva hotărârii
anterior menționate a formulat contestație persoana solicitată H.M., fără a indica
motivele ce stau la baza promovării căii de atac.
Cu prilejul concluziilor
formulate oral în fața Înaltei Curți, apărătorul contestatorului a solicitat admiterea
căii de atac și punerea în libertate a contestatorului, arătând că există un motiv
opțional de refuz al executării mandatului european de arestare, respectiv cel prevăzut
de dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004.
Examinând contestația
formulată, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, pentru următoarele
considerente:
Din analiza actelor
și lucrărilor dosarului, rezultă că, pe numele persoanei solicitate H.M., a fost
emis un mandat european de arestare, de către Procuratura Dusseldolf - Germania
(având la bază sentința aplicată de Tribunalul de Primă Instanță și Județean Dusseldorf),
în vederea executării unei pedepse cu închisoarea (de 2 ani și 3 luni minus 68 zile
arest preventiv), aplicată persoanei solicitate pentru comiterea unor fapte penale
pe teritoriul Germaniei, încadrate în infracțiunea de comercializare ilegală cu
substanțe halucinogene în cantități semnificate, prevăzută de parag. 1 în legătură
cu anexa I, III, 29 a parag. 1, nr. 2, 33 din Legea substanțelor halucinogene, parag.
73 și urm. C. pen. german. Din examinarea prevederilor legale aplicabile, se constată
că infracțiunea imputată se regăsește printre cele enumerate în dispozițiile
art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.
Potrivit dispozițiilor
art. 84 din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară
prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene
solicită arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane, în scopul
efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri
de siguranță privative de libertate.
Mandatul european
de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce,
în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din
13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1
din 18 iulie 2002.
Pe de altă parte,
potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, cu ocazia pronunțării
asupra executării mandatului european de arestare, instanța ține seama de toate
împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare.
Analizând actele
dosarului, se constată că mandatul european de arestare are conținutul și forma
prevăzute de art. 86 din legea anterior menționată, că faptele imputate persoanei
solicitate dau loc la predare, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004
și că nu există motive de refuz dintre cele menționate în art. 98 din aceeași lege.
Potrivit art.
103 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată declară
că este de acord cu predarea sa, dacă nu este incident vreunul din motivele de refuz
al executării prevăzute de art. 98 din același act normativ, judecătorul se poate
pronunța prin sentință deopotrivă asupra arestării și predării persoanei solicitate.
Conform alin. (7) al aceluiași art., dacă persoana solicitată nu consimte la predarea
sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european
de arestare continuă cu audierea persoanei solicitate, care se limitează la consemnarea
poziției acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale
de neexecutare, precum și la eventuale obiecții în ceea ce privește identitatea.
Procedându-se
de către instanța de fond la ascultarea persoanei solicitate, la termenul din 12
decembrie 2014, aceasta nu a formulat obiecțiuni în ceea ce privește identitatea,
admițând că este persoana menționată în mandat. A precizat, însă că nu consimte
la predarea sa către autoritățile judiciare germane și că nu renunță la beneficiul
regulii specialității.
În ceea ce privește
susținerea persoanei solicitate, că nu dorește să fie predată în Germania întrucât
soția sa se află în România, în mod corect instanța de fond a apreciat că acesta
nu poate constitui un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare,
în sensul dispozițiilor art. 98 din Legea nr. 302/2004.
În calea de atac
a contestației, s-a arătat că sunt incidente prevederile art. 98 alin. (2) lit.
c) din Legea nr. 302/2004, în condițiile în care soția contestatorului este cetățean
român, iar cei doi sunt căsătoriți de patru ani, anterior trăind, timp de peste
un an, în concubinaj.
Dispozițiile
art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că autoritatea judiciară
română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare când
acesta a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri
de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român
sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României
pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa
ori măsura de siguranță în statul membru emitent.
Întrucât dispozițiile
legale anterior menționate vizează exclusiv situația în care persoana solicitată
este cetățean român sau, dacă este cetățean străin, are rezidență continuă și legală
pe teritoriul României de cel puțin 5 ani și cum, din actele dosarului, nu se pot
identifica dovezi în acest sens, Înalta Curte constată că prevederile art. 98
alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 nu sunt incidente, astfel cum în mod corect
a reținut și instanța de fond.
De asemenea, nu
poate fi primită nici solicitarea contestatorului, formulată prin apărător, în sensul
de a fi lăsat în libertate, având în vedere dispozițiile art. 103 alin. (11) teza
finală din Legea nr. 302/2004, din care rezultă că atunci când instanța dispune
executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune
și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară
emitentă.
În aceste condiții,
Înalta Curte constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 pentru executarea mandatului de arestare
emis de Procuratura Dusseldolf - Germania cu privire la persoana solicitată H.M.,
hotărârea atacată, de predare a persoanei solicitate către autoritățile judiciare
solicitante, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie,
astfel că motivele de contestație invocate și opoziția la predare nu sunt întemeiate.
Pentru considerentele
expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 425
1
alin. (7) pct. 1
lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată
de persoana solicitată H.M. împotriva sentinței penale nr. 222/PI din 12 decembrie
2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
În temeiul
art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul persoană solicitată va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.
Onorariul cuvenit
interpretului de limba germană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și
Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată,
contestația formulată de persoana solicitată H.M. împotriva sentinței penale
nr. 222/PI din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.
Obligă contestatorul
persoană solicitată la plata sumei de 520 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 320 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din
oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Onorariul cuvenit interpretului de
limba germană se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
17 decembrie 2014.