ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică de la 30 noiembrie 2011

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava,

secția comercială, de

contencios

administrativ și fiscal, - sub nr. 8633/86 din 22 decembrie 2008, reclamanta SC

C.N.T.A.R.T. OTOPENI a solicitat obligarea pârâtei RA A.S.C.M. SUCEAVA la plata

sumei de 332.932,45 lei, reprezentând dauna produsă societății ca urmare a

indisponibilizării aeronavei tip ATR 45-500.

În

motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 13 ianuarie 2006

aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T. SA

a fost accidentată în timp ce staționa pe

platforma Aeroportului Suceava, fiind

lovită de o autospecială operată

de salariați ai aeroportului în cadrul serviciilor de degivrare în vederea

efectuării zborului RO802. În urma incidentului, aeronavei i-a fost avariată

aripa dreaptă, producându-se, pe lângă prejudiciul direct și un prejudiciu

indirect, născut ca urmare a indisponibilizării aeronavei pentru o perioadă de

25 zile necesare efectuării reparațiilor reintroducerii ei în trafic.

Astfel,

în această perioadă a fost necesară înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737

care, având o capacitate și un gabarit mai mare, a implicat și costurile

operaționale mai mari, ce se ridică la valoarea

de 292.040,27 lei, calculate pe baza documentelor care atestă efectuarea

fiecărei curse și recalcularea costurilor aferente

acestora, diferența

dintre rezultatul financiar al celor două variante operare reprezentând

pierderi aferente riscurilor neasigurate. De asemenea, s-au impus

operațiuni de rerutare și transport a pasagerilor

cursei anulate, a căror contravaloare s-

a ridicat la suma de 3682,16

ron.

A

mai arătat reclamanta că au mai fost identificate și alte costuri rezultate

indirect din acest incident, respectiv suma de 37.210,02 lei reprezentând TVA

aferent următoarelor facturi:

-

factura nr. 3542 din 29 iunie 2007 reprezentând costuri efectuate cu piese de

schimb, asistență tehnică, cheltuieli cu personalul specializat etc. total TVA

51.306,06 lei, din care s-a încasat doar 43.114,36 lei la 06 august 2008,

rămânând de încasat suma de 8.191,70 lei;

-

factura nr. 4540 din 15 octombrie 2007 reprezentând manopera reparație

permanente, piese de schimb și materiale - total TVA 19.678,22 lei;

-

factura nr. 4541 din 15 octombrie 2007,

reprezentând manopera reparației temporar

și cost transport aerian

personal tehnic - total TVA 9.340,10 lei.

Reclamanta

a arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ.,

incidentul de pe aeroportul Suceava conducând la efectuarea unor serii de

cheltuieli neprogramate și care nu au fost achitate de partea care prin

neglijența ei a creat acest prejudiciu.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că

susținerile reclamantei cu

privire la fapta ilicită nu au temei legal motivat de

faptul că incidentul a fost

rezultatul unei

forțe majore, respectiv existența pe platformă a gheții și a zăpezii,

ceea

ce a dus la imposibilitatea controlării specialei de degivrare care a lovit

aeronava iar, potrivit art. 11.1 din Contractul Principal, forța majoră

înlătură răspunderea părților.

De

asemenea, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 subpunctul 8.1 lit. d)

din contract RA A.S.M. Suceava răspunde pentru

dauna

sau pierderea bunurilor aflate

în proprietatea sau operate de către sau în numele

transportatorului (C.N.T.

SA) și a oricărei pierderi și pagube ce rezultă de aici doar în cazul în care

acestea se datorează culpei grave sau relei credințe. Cum incidentul s-a produs

ca urmare a forței majore și nu din culpa gravă sau

gravă neglijență, a arătat pârâta că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate.

S-

a mai arătat că daunele materiale au fost achitate de către SC A. SA,

iar suma cerută de reclamantă nu este justificată, calculul acesteia nefiind

explicitat și reprezintă rezultatul unor așa numite diferențe, calculate pe

baza unor documente care atestă efectuarea fiecărei curse și recalcularea

costurilor

aferente acestora, diferența

dintre rezultatul financiar al celor două variante de

operare

reprezentând pierderile aferente riscurilor neasigurate. Referitor la

susținerile reclamantei vizând facturile 4540 și 4541 din 15 octombrie 2007

reprezentând costurile efectuate cu piese de schimb a arătat că acestea au fost

achitate în totalitate de SA A.S.B.

În

cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile concretizată în raport de

expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul M.D.

Tribunalul

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 1809 din 2 noiembrie 2009, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă

să-i plătească reclamantei SC C.N.T.A.E.T. OTOPENI suma de 284.428,62 lei cu

titlu de despăgubiri civile, precum și suma de 16.740 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru

a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data de 13 ianuarie 2006,

aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T. SA a fost

accidentată în timp ce staționa pe platforma Aeroportului Suceava, fiind lovită

de o autospecială operată de salariați ai aeroportului în cadrul serviciilor de

degivrare în vederea efectuării zborului RO802; în urma incidentului, aeronavei

i-a fost avariată aripa dreaptă, rezultând indisponibilizarea acesteia pentru o

perioadă de 25 zile, necesare efectuării reparațiilor și reintroducerii ei în

trafic. Potrivit Raportului final întocmit de Inspectoratul Aviației Civile,

printre cauzele favorizante ale incidentului s-a numărat și „manevrarea

autovehiculului neadaptată condițiilor meteorologice și stării suprafeței

platformei”.

Instanța

de fond a apreciat că în cauză sunt date elementele răspunderii civile

delictuale prevăzute de art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ.,

neexistând un caz de forță majoră și că, potrivit raportului de expertiză

contabilă judiciară întocmit de domnul expert M.D., daunele produse reclamantei

se ridică la suma de 284.428,62 lei reprezentând diferențele dintre cheltuielile

de operare ale celor 2 aeronave (Boeing 737 și ATR 42-500) pentru perioada în

care nava

avariată a fost indisponibilă.

Prin

decizia nr. 23 din 11 martie 2011, Curtea de Apel

Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reducere a onorariului

expertului judiciar L.P. A admis

apelul formulat de

pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în tot, în

sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea în daune formulată de reclamanta SC

C.N.T.A.R. - TAROM SA și a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma

de 49.024,3 lei cheltuieli de judecată în fond și apel.

Analizând cu prioritate cererea de reducere a

onorariului expertului,

formulată

de către pârâta apelantă s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G.

nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și

extrajudiciară, expertul are dreptul, pe lângă onorariu, și la rambursarea

cheltuielilor de transport, de cazare și la plata diurnei.

Cum

din nota de justificare a onorariului, depusă la dosarul cauzei de către

experta C.L.P. a rezultat că în suma solicitată pentru efectuarea raportului de

expertiză sunt cuprinse și aceste cheltuieli, instanța de apel a respins ca

nefondată cererea de reducere a onorariului expertului.

Referitor

la apel, curtea de apel a reținut că prin hotărârea primei instanțe s-a admis

acțiunea doar pentru daunele constând din diferența de costuri rezultate din

înlocuirea aeronavei avariate, iar reclamanta nu a formulat apel cu privire la

acest aspect. Astfel fiind, curtea de apel nu a mai analizat aceste pretenții,

considerând că ele nu fac obiectul apelului. În ceea ce privește prejudiciul

constând în diferența de costuri rezultată din înlocuirea aeronavei avariate,

curtea de apel a constatat că prima instanță, admițând acțiunea, a reținut

incidența în cauză a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și cele ale art. 1000

alin. (3) C. civ. privind răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor.

Din

economia motivelor sentinței se desprinde ideea că instanța a apreciat că sunt

întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită

constând în modul defectuos în care angajații pârâtei apelante au operat cu

echipamentul de operare la sol, apreciindu-se că nu există vreun motiv de

înlăturare a caracterului ilicit al faptei, respectiv forța majoră.

Analizând

actele lucrările dosarului, susținerile părților și motivele de apel, curtea de

apel a constatat că prima instanță a abordat speța în mod superficial,

fără a se preocupa să stabilească care este

cadrul legal aplicabil relațiilor dintre

părți și fără să analizeze în nici un mod apărările pârâtei apelante

referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor contractuale care stabileau expres

întinderea

răspunderii.

Astfel,

deși dispozițiile enunțate mai sus stabilesc cadrul legal al răspunderii civile

delictuale, instanța era datoare să stabilească dacă acestea își mai găsesc

aplicabilitatea atâta timp cât în contract, care constituie legea părților,

există clauze speciale referitoare la daunele suferite de părți cu prilejul

executării contractului.

Potrivit

acestor prevederi contractuale, cuprinse în art. 8, intitulat Răspunderea și

despăgubirea pentru daune și pierderi, transportatorul, respectiv reclamanta

intimată, se obliga să suporte daunele sau pierderile, în raport cu orice

răspundere legală, față de dauna sau pierderea bunurilor proprietatea sa cu

excepția cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credințe a

companiei de handling [art. 8.1 lit. d)].

De

asemenea, în art. 8.5 din contract părțile explică expres în ce constă

răspunderea companiei de handling, arătând că aceasta răspunde pentru

„orice - pierdere fizică, daună sau prejudiciu

aduse avionului transportatorului, cauzate prin operarea neglijentă a echipamentului

de operare la sol”. Mai mult

decât atât, „pentru a evita orice

îndoială”, părțile au stabilit expres că acest subarticol nu-i prejudiciază

generalitatea prevederilor subarticolului 8.1-, întărind principiul că

transportatorul nu va face nici o reclamație împotriva companiei de handling și

va suporta daunele sau pierderile directe și indirecte,

indiferent de maniera și de gradul în care au apărut. Prin urmare,

compania de

handling și-a asumat obligația de a răspunde doar pentru

daunele produse avionului prin operarea neglijentă a echipamentului de operare

la sol, iar

transportatorul și-a asumat

obligația de a suporta orice pagubă sau pierdere care

rezultă din dauna

bunurilor aflate în proprietatea sa, cu excepția cazului în care acestea se

datorează culpei grave sau relei credințe a companiei de handling.

În

cauză, reclamanta intimată a făcut dovada că, urmare a avarierii avionului a

fost nevoită să opereze cu o altă aeronavă, fapt ce a generat, cheltuieli mai

mari, ducând la producerea prejudiciului reclamat însă, pentru a putea fi

antrenată răspunderea pârâtei apelante, era necesar să facă și dovada că faptul

generator – avarierea avionului – a fost urmarea culpei grave sau relei

credințe a companiei de handling.

Cum

contractul este legea părților, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., iar

potrivit acestuia, răspunderea pârâtei pentru prejudicii indirecte poate fi

antrenată doar în cazul în care este dată culpa gravă sau reaua credință, iar

existența acestora nu a fost dovedită, curtea de apel, în temeiul dispozițiilor

art. 296 C. proc. civ., a admis apelul, cu consecința schimbării în totalitate

a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

Împotriva deciziei

curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art.

304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând:

- modificarea în tot

a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului promovat de către

intimata-pârâtă;

- omologarea

raportului de expertiză contabilă întocmit pe parcursul derulării etapei

procesuale a apelului în privința răspunsului oferit de acesta la obiectivul al

doilea încuviințat de instanță și, pe cale de consecință, obligarea

intimatei-pârâte la plata către TAROM a sumei de 147.161 lei RON;

- obligarea

intimatei-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la plata

cheltuielilor de judecată efectuate de compania sa, în etapele procesuale

anterioare (fond și apel), cât și în etapa recursului, cheltuieli ce constau în

onorarii de avocați și experți, cheltuieli de deplasare și taxa de timbru.

În temeiul

dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. „instanța a acordat mai mult decât

s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, recurenta susține că obiectul cererii

introductive de instanță formulată de reclamantă a fost răspunderea civilă

delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ. cu raportare la

dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., or, soluționând apelul, curtea de

apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 969 C. civ., deci pe

răspunderea contractuală, încălcând în acest fel, atât principiul

disponibilității, cât și norma imperativă prevăzută de dispozițiile art. 294

alin. (1) C. proc. civ., schimbându-se în apel obiectul cererii de chemare în

judecată.

Întemeindu-se pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „hotărârea nu cuprinde motivele pe

care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura

pricinii” recurenta arată că instanța de apel nu argumentează în niciun fel

lipsirea de eficiență a prevederilor legale în baza cărora reclamanta a

intentat acțiunea introductivă și, totodată, apreciază în motivarea deciziei că

reclamanta nu a făcut dovada că avarierea avionului a fost urmarea culpei grave

sau relei credințe a C.H. (Aeroportul Suceava), în împrejurarea în care

Raportul Final privind investigația tehnică a incidentului de aviație

demonstrează fără echivoc culpa gravă a personalului aeroportului care trebuia

instruit să evite astfel de incidente.

În baza dispozițiilor

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „instanța, interpretând greșit actul juridic

dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia”, recurenta mai arată că pe de-o parte, instanța își fundamentează

decizia pe prevederile contractului de handling standard propus (și nu impus)

de IATA, ignorând că părțile au semnat doar varianta simplificată a acestuia și

nu pe cea standard, iar, pe de altă parte, instanța a analizat situația

litigioasă dedusă judecății din perspectiva incidenței unei instituții juridice

care nu era operantă (răspunderea contractuală în loc de cea delictuală).

Având în vedere

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. „hotărârea este lipsită de temei

legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” recurenta

consideră că decizia curții de apel este rezultatul unei greșite interpretări a

legii (nu s-a ținut cont de reglementările specifice domeniului portuar) a unei

încălcări a legii [s-au încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

și principiul disponibilității] și este lipsită de temei legal (nu oferă

argumente juridice pentru a exclude de la aplicare răspunderea delictuală).

Examinând motivele de

recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului, precum și de

dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că recursul reclamantei

este fondat pentru următoarele considerente:

În mod evident în

speța dedusă judecății nu a fost respectat principiul disponibilității,

întrucât este în afara oricărei discuții că reclamanta și-a întemeiat acțiunea

pe răspunderea civilă delictuală, iar instanța de apel a analizat-o din

perspectiva răspunderii contractuale, stabilind că aceasta configurează cadrul

legal aplicabil relațiilor dintre părțile litigante și, drept urmare, nu mai

este necesar de a analiza dacă sunt întrunite condițiile răspunderii

delictuale.

Or, o astfel de

abordare în soluționarea cauzei, respectiv de schimbare în apel a obiectului

cauzei, ignoră nu numai principiul disponibilității, care lasă reclamantului

dreptul de a indica temeiul juridic al cererii sale, dar și dispozițiile art. 294

C. proc. civ., potrivit cărora în apel nu poate fi schimbat obiectul cererii de

chemare în judecată, cât și faptul că prin raportarea instanței la un alt temei

juridic într-o cale de atac, în speță, apel, reclamanta este lipsită de

posibilitatea de a parcurge toate gradele de jurisdicție și de a-și construi

apărarea, prin raportare la acel temei.

Având în vedere că

hotărârea curții de apel este pronunțată prin luarea în considerare a unui alt

temei juridic decât cel avut în vedere de reclamantă în formularea pretențiilor

sale, aceasta nu cuprinde nici motivele pe care se sprijină, în sensul că nu

analizează și nu argumentează lipsirea de eficiență juridică a prevederilor

legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.

De asemenea, se

constată că deși reclamanta și-a motivat cererea, arătând că urmare a

producerii incidentului i-au fost produse două categorii de daune, respectiv un

prejudiciu direct constând în contravaloarea reparațiilor efectuate la aeronava

avariată – contravaloare ce a fost suportată de SC A. SA – și un prejudiciu

indirect constând în costuri suplimentare pe care le-a efectuat ca urmare a

înlocuirii aeronavei cu o aeronavă Boeing, care a necesitat cheltuieli mai mari

de operare și doar acestea din urmă au rămas în discuție în apel, curtea de

apel se referă exclusiv la daune indirecte aduse avionului transportatorului,

conform clauzelor contractuale prevăzute de art. 8.5 și art. 8.1, reținând că

transportatorul, respectiv reclamanta și-a asumat obligația de a suporta orice

pagubă sau pierdere care rezultă din dauna bunurilor aflate în proprietatea sa,

cu excepția cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei

credințe a companiei de handling.

În acest context, se

impune a se lămuri dacă prejudiciile indirecte invocate de reclamantă, pe care

își întemeiază pretențiile din prezenta acțiune, născute ca urmare a

indisponibilizării aeronavei pe o perioadă de 25 de zile necesare efectuării

reparațiilor, înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737 și implicit costurile

operaționale mai mari determinate de rerutare și transportul pasagerilor cursei

anulate pot fi încadrate în categoria daunelor indirecte prevăzute în contract

așa cum a apreciat curtea de apel sau este vorba despre costuri suplimentare,

colaterale, respectiv prejudicii situate în afara contractului.

În fine, se constată

că instanța de apel a reținut că pârâta - compania de handling și-a asumat

obligația de a răspunde doar pentru daunele produse avionului prin operare neglijentă

a echipamentului la sol, or, în speță, nu s-a făcut dovada că avarierea

avionului, ce a generat reclamantei cheltuieli mai mari ducând la producerea

prejudiciului reclamat se datorează culpei grave sau relei credințe a companiei

de handling pentru a putea fi antrenată răspunderea acesteia.

În legătură cu

aceasta, după lămurirea naturii prejudiciilor și dacă va mai fi nevoie, după

caz, Înalta Curte apreciază că se impune, luând în considerare reglementările

specifice domeniului aeroportuar, Raportul Final privind investigația tehnică a

incidentului de aviație și orice alte mijloace de probă, să se stabilească cu

certitudine dacă avarierea avionului, imobilizarea lui și toate consecințele

produse și reclamate drept prejudicii se datorează sau nu culpei sau

neglijenței grave a pârâtei sau reprezintă un caz de forță majoră.

În consecință,

reținându-se că recursul reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6

– 9 C. proc. civ. este fondat față de considerentele mai sus arătate, în raport

de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis, se va casa

decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Admite

recursul declarat de reclamanta SC C.N.T.A.R. T. SA Otopeni împotriva deciziei

nr. 23 din 11 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la

aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.