ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3909/2011

Ședința publică de la 30 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, - sub nr. 8633/86 din 22 decembrie 2008, reclamanta SC C.N.T.A.R.T. OTOPENI a solicitat obligarea pârâtei RA A.S.C.M. SUCEAVA la plata sumei de 332.932,45 lei, reprezentând dauna produsă societății ca urmare a indisponibilizării aeronavei tip ATR 45-500. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 13 ianuarie 2006 aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T. SA a fost accidentată în timp ce staționa pe platforma Aeroportului Suceava, fiind lovită de o autospecială operată de salariați ai aeroportului în cadrul serviciilor de degivrare în vederea efectuării zborului RO802.

În urma incidentului, aeronavei i-a fost avariată aripa dreaptă, producându-se, pe lângă prejudiciul direct și un prejudiciu indirect, născut ca urmare a indisponibilizării aeronavei pentru o perioadă de 25 zile necesare efectuării reparațiilor reintroducerii ei în trafic. Astfel, în această perioadă a fost necesară înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737 care, având o capacitate și un gabarit mai mare, a implicat și costurile operaționale mai mari, ce se ridică la valoarea de 292.040,27 lei, calculate pe baza documentelor care atestă efectuarea fiecărei curse și recalcularea costurilor aferente acestora, diferența dintre rezultatul financiar al celor două variante operare reprezentând pierderi aferente riscurilor neasigurate.

De asemenea, s-au impus operațiuni de rerutare și transport a pasagerilor cursei anulate, a căror contravaloare s- a ridicat la suma de 3682,16 ron. A mai arătat reclamanta că au mai fost identificate și alte costuri rezultate indirect din acest incident, respectiv suma de 37.210,02 lei reprezentând TVA aferent următoarelor facturi: - factura nr. 3542 din 29 iunie 2007 reprezentând costuri efectuate cu piese de schimb, asistență tehnică, cheltuieli cu personalul specializat etc. total TVA 51.306,06 lei, din care s-a încasat doar 43.114,36 lei la 06 august 2008, rămânând de încasat suma de 8.191,70 lei; - factura nr. 4540 din 15 octombrie 2007 reprezentând manopera reparație permanente, piese de schimb și materiale - total TVA 19.678,22 lei; - factura nr. 4541 din 15 octombrie 2007, reprezentând manopera reparației temporar și cost transport aerian personal tehnic - total TVA 9.340,10 lei.

Reclamanta a arătat că în speță sunt incidente dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., incidentul de pe aeroportul Suceava conducând la efectuarea unor serii de cheltuieli neprogramate și care nu au fost achitate de partea care prin neglijența ei a creat acest prejudiciu. Prin întâmpinarea formulată, pârâta a arătat că susținerile reclamantei cu privire la fapta ilicită nu au temei legal motivat de faptul că incidentul a fost rezultatul unei forțe majore, respectiv existența pe platformă a gheții și a zăpezii, ceea ce a dus la imposibilitatea controlării specialei de degivrare care a lovit aeronava iar, potrivit art. 11.1 din Contractul Principal, forța majoră înlătură răspunderea părților. De asemenea, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 8 subpunctul 8.1 lit. d) din contract RA A.S.M.

Suceava răspunde pentru dauna sau pierderea bunurilor aflate în proprietatea sau operate de către sau în numele transportatorului (C.N.T. SA) și a oricărei pierderi și pagube ce rezultă de aici doar în cazul în care acestea se datorează culpei grave sau relei credințe. Cum incidentul s-a produs ca urmare a forței majore și nu din culpa gravă sau gravă neglijență, a arătat pârâta că pretențiile reclamantei sunt neîntemeiate. S- a mai arătat că daunele materiale au fost achitate de către SC A. SA, iar suma cerută de reclamantă nu este justificată, calculul acesteia nefiind explicitat și reprezintă rezultatul unor așa numite diferențe, calculate pe baza unor documente care atestă efectuarea fiecărei curse și recalcularea costurilor aferente acestora, diferența dintre rezultatul financiar al celor două variante de operare reprezentând pierderile aferente riscurilor neasigurate.

Referitor la susținerile reclamantei vizând facturile 4540 și 4541 din 15 octombrie 2007 reprezentând costurile efectuate cu piese de schimb a arătat că acestea au fost achitate în totalitate de SA A.S.B. În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize contabile concretizată în raport de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul M.D. Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1809 din 2 noiembrie 2009, a admis acțiunea, obligând-o pe pârâtă să-i plătească reclamantei SC C.N.T.A.E.T. OTOPENI suma de 284.428,62 lei cu titlu de despăgubiri civile, precum și suma de 16.740 lei cheltuieli de judecată. Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că la data de 13 ianuarie 2006, aeronava ATR 45-500, înmatriculată YR-ATA, proprietatea C.T.

SA a fost accidentată în timp ce staționa pe platforma Aeroportului Suceava, fiind lovită de o autospecială operată de salariați ai aeroportului în cadrul serviciilor de degivrare în vederea efectuării zborului RO802; în urma incidentului, aeronavei i-a fost avariată aripa dreaptă, rezultând indisponibilizarea acesteia pentru o perioadă de 25 zile, necesare efectuării reparațiilor și reintroducerii ei în trafic. Potrivit Raportului final întocmit de Inspectoratul Aviației Civile, printre cauzele favorizante ale incidentului s-a numărat și „manevrarea autovehiculului neadaptată condițiilor meteorologice și stării suprafeței platformei”.

Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt date elementele răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998 - 999 și art. 1000 alin. (3) C. civ., neexistând un caz de forță majoră și că, potrivit raportului de expertiză contabilă judiciară întocmit de domnul expert M.D., daunele produse reclamantei se ridică la suma de 284.428,62 lei reprezentând diferențele dintre cheltuielile de operare ale celor 2 aeronave (Boeing 737 și ATR 42-500) pentru perioada în care nava avariată a fost indisponibilă. Prin decizia nr. 23 din 11 martie 2011, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de reducere a onorariului expertului judiciar L.P. A admis apelul formulat de pârâtă împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca nefondată, acțiunea în daune formulată de reclamanta SC C.N.T.A.R.

- TAROM SA și a obligat-o pe reclamantă să-i plătească pârâtei suma de 49.024,3 lei cheltuieli de judecată în fond și apel. Analizând cu prioritate cererea de reducere a onorariului expertului, formulată de către pârâta apelantă s-a constatat că potrivit dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, expertul are dreptul, pe lângă onorariu, și la rambursarea cheltuielilor de transport, de cazare și la plata diurnei. Cum din nota de justificare a onorariului, depusă la dosarul cauzei de către experta C.L.P. a rezultat că în suma solicitată pentru efectuarea raportului de expertiză sunt cuprinse și aceste cheltuieli, instanța de apel a respins ca nefondată cererea de reducere a onorariului expertului.

Referitor la apel, curtea de apel a reținut că prin hotărârea primei instanțe s-a admis acțiunea doar pentru daunele constând din diferența de costuri rezultate din înlocuirea aeronavei avariate, iar reclamanta nu a formulat apel cu privire la acest aspect. Astfel fiind, curtea de apel nu a mai analizat aceste pretenții, considerând că ele nu fac obiectul apelului. În ceea ce privește prejudiciul constând în diferența de costuri rezultată din înlocuirea aeronavei avariate, curtea de apel a constatat că prima instanță, admițând acțiunea, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ. și cele ale art. 1000 alin. (3) C. civ. privind răspunderea comitenților pentru faptele prepușilor.

Din economia motivelor sentinței se desprinde ideea că instanța a apreciat că sunt întrunite toate condițiile răspunderii civile delictuale, fapta ilicită constând în modul defectuos în care angajații pârâtei apelante au operat cu echipamentul de operare la sol, apreciindu-se că nu există vreun motiv de înlăturare a caracterului ilicit al faptei, respectiv forța majoră. Analizând actele lucrările dosarului, susținerile părților și motivele de apel, curtea de apel a constatat că prima instanță a abordat speța în mod superficial, fără a se preocupa să stabilească care este cadrul legal aplicabil relațiilor dintre părți și fără să analizeze în nici un mod apărările pârâtei apelante referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor contractuale care stabileau expres întinderea răspunderii.

Astfel, deși dispozițiile enunțate mai sus stabilesc cadrul legal al răspunderii civile delictuale, instanța era datoare să stabilească dacă acestea își mai găsesc aplicabilitatea atâta timp cât în contract, care constituie legea părților, există clauze speciale referitoare la daunele suferite de părți cu prilejul executării contractului.

Potrivit acestor prevederi contractuale, cuprinse în art. 8, intitulat Răspunderea și despăgubirea pentru daune și pierderi, transportatorul, respectiv reclamanta intimată, se obliga să suporte daunele sau pierderile, în raport cu orice răspundere legală, față de dauna sau pierderea bunurilor proprietatea sa cu excepția cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credințe a companiei de handling [art. 8.1 lit. d)]. De asemenea, în art. 8.5 din contract părțile explică expres în ce constă răspunderea companiei de handling, arătând că aceasta răspunde pentru „orice - pierdere fizică, daună sau prejudiciu aduse avionului transportatorului, cauzate prin operarea neglijentă a echipamentului de operare la sol”.

Mai mult decât atât, „pentru a evita orice îndoială”, părțile au stabilit expres că acest subarticol nu-i prejudiciază generalitatea prevederilor subarticolului 8.1-, întărind principiul că transportatorul nu va face nici o reclamație împotriva companiei de handling și va suporta daunele sau pierderile directe și indirecte, indiferent de maniera și de gradul în care au apărut. Prin urmare, compania de handling și-a asumat obligația de a răspunde doar pentru daunele produse avionului prin operarea neglijentă a echipamentului de operare la sol, iar transportatorul și-a asumat obligația de a suporta orice pagubă sau pierdere care rezultă din dauna bunurilor aflate în proprietatea sa, cu excepția cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credințe a companiei de handling.

În cauză, reclamanta intimată a făcut dovada că, urmare a avarierii avionului a fost nevoită să opereze cu o altă aeronavă, fapt ce a generat, cheltuieli mai mari, ducând la producerea prejudiciului reclamat însă, pentru a putea fi antrenată răspunderea pârâtei apelante, era necesar să facă și dovada că faptul generator – avarierea avionului – a fost urmarea culpei grave sau relei credințe a companiei de handling. Cum contractul este legea părților, conform dispozițiilor art. 969 C. civ., iar potrivit acestuia, răspunderea pârâtei pentru prejudicii indirecte poate fi antrenată doar în cazul în care este dată culpa gravă sau reaua credință, iar existența acestora nu a fost dovedită, curtea de apel, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. proc.

civ., a admis apelul, cu consecința schimbării în totalitate a sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând: - modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului promovat de către intimata-pârâtă; - omologarea raportului de expertiză contabilă întocmit pe parcursul derulării etapei procesuale a apelului în privința răspunsului oferit de acesta la obiectivul al doilea încuviințat de instanță și, pe cale de consecință, obligarea intimatei-pârâte la plata către TAROM a sumei de 147.161 lei RON; - obligarea intimatei-pârâte, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., la plata cheltuielilor de judecată efectuate de compania sa, în etapele procesuale anterioare (fond și apel), cât și în etapa recursului, cheltuieli ce constau în onorarii de avocați și experți, cheltuieli de deplasare și taxa de timbru. În temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. „instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”, recurenta susține că obiectul cererii introductive de instanță formulată de reclamantă a fost răspunderea civilă delictuală întemeiată pe dispozițiile art. 998 – 999 C. civ. cu raportare la dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., or, soluționând apelul, curtea de apel și-a întemeiat decizia pe dispozițiile art. 969 C. civ., deci pe răspunderea contractuală, încălcând în acest fel, atât principiul disponibilității, cât și norma imperativă prevăzută de dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., schimbându-se în apel obiectul cererii de chemare în judecată. Întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. „hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii” recurenta arată că instanța de apel nu argumentează în niciun fel lipsirea de eficiență a prevederilor legale în baza cărora reclamanta a intentat acțiunea introductivă și, totodată, apreciază în motivarea deciziei că reclamanta nu a făcut dovada că avarierea avionului a fost urmarea culpei grave sau relei credințe a C.H. (Aeroportul Suceava), în împrejurarea în care Raportul Final privind investigația tehnică a incidentului de aviație demonstrează fără echivoc culpa gravă a personalului aeroportului care trebuia instruit să evite astfel de incidente.

În baza dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia”, recurenta mai arată că pe de-o parte, instanța își fundamentează decizia pe prevederile contractului de handling standard propus (și nu impus) de IATA, ignorând că părțile au semnat doar varianta simplificată a acestuia și nu pe cea standard, iar, pe de altă parte, instanța a analizat situația litigioasă dedusă judecății din perspectiva incidenței unei instituții juridice care nu era operantă (răspunderea contractuală în loc de cea delictuală). Având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

„hotărârea este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii” recurenta consideră că decizia curții de apel este rezultatul unei greșite interpretări a legii (nu s-a ținut cont de reglementările specifice domeniului portuar) a unei încălcări a legii [s-au încălcat dispozițiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ. și principiul disponibilității] și este lipsită de temei legal (nu oferă argumente juridice pentru a exclude de la aplicare răspunderea delictuală).

Examinând motivele de recurs formulate de reclamantă, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale incidente în cauză, se constată că recursul reclamantei este fondat pentru următoarele considerente: În mod evident în speța dedusă judecății nu a fost respectat principiul disponibilității, întrucât este în afara oricărei discuții că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, iar instanța de apel a analizat-o din perspectiva răspunderii contractuale, stabilind că aceasta configurează cadrul legal aplicabil relațiilor dintre părțile litigante și, drept urmare, nu mai este necesar de a analiza dacă sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale. Or, o astfel de abordare în soluționarea cauzei, respectiv de schimbare în apel a obiectului cauzei, ignoră nu numai principiul disponibilității, care lasă reclamantului dreptul de a indica temeiul juridic al cererii sale, dar și dispozițiile art. 294 C. proc.

civ., potrivit cărora în apel nu poate fi schimbat obiectul cererii de chemare în judecată, cât și faptul că prin raportarea instanței la un alt temei juridic într-o cale de atac, în speță, apel, reclamanta este lipsită de posibilitatea de a parcurge toate gradele de jurisdicție și de a-și construi apărarea, prin raportare la acel temei. Având în vedere că hotărârea curții de apel este pronunțată prin luarea în considerare a unui alt temei juridic decât cel avut în vedere de reclamantă în formularea pretențiilor sale, aceasta nu cuprinde nici motivele pe care se sprijină, în sensul că nu analizează și nu argumentează lipsirea de eficiență juridică a prevederilor legale pe care reclamanta și-a întemeiat acțiunea.

De asemenea, se constată că deși reclamanta și-a motivat cererea, arătând că urmare a producerii incidentului i-au fost produse două categorii de daune, respectiv un prejudiciu direct constând în contravaloarea reparațiilor efectuate la aeronava avariată – contravaloare ce a fost suportată de SC A. SA – și un prejudiciu indirect constând în costuri suplimentare pe care le-a efectuat ca urmare a înlocuirii aeronavei cu o aeronavă Boeing, care a necesitat cheltuieli mai mari de operare și doar acestea din urmă au rămas în discuție în apel, curtea de apel se referă exclusiv la daune indirecte aduse avionului transportatorului, conform clauzelor contractuale prevăzute de art. 8.5 și art. 8.1, reținând că transportatorul, respectiv reclamanta și-a asumat obligația de a suporta orice pagubă sau pierdere care rezultă din dauna bunurilor aflate în proprietatea sa, cu excepția cazului în care acestea se datorează culpei grave sau relei credințe a companiei de handling.

În acest context, se impune a se lămuri dacă prejudiciile indirecte invocate de reclamantă, pe care își întemeiază pretențiile din prezenta acțiune, născute ca urmare a indisponibilizării aeronavei pe o perioadă de 25 de zile necesare efectuării reparațiilor, înlocuirea cu o aeronavă tip Boeing 737 și implicit costurile operaționale mai mari determinate de rerutare și transportul pasagerilor cursei anulate pot fi încadrate în categoria daunelor indirecte prevăzute în contract așa cum a apreciat curtea de apel sau este vorba despre costuri suplimentare, colaterale, respectiv prejudicii situate în afara contractului.

În fine, se constată că instanța de apel a reținut că pârâta - compania de handling și-a asumat obligația de a răspunde doar pentru daunele produse avionului prin operare neglijentă a echipamentului la sol, or, în speță, nu s-a făcut dovada că avarierea avionului, ce a generat reclamantei cheltuieli mai mari ducând la producerea prejudiciului reclamat se datorează culpei grave sau relei credințe a companiei de handling pentru a putea fi antrenată răspunderea acesteia.

În legătură cu aceasta, după lămurirea naturii prejudiciilor și dacă va mai fi nevoie, după caz, Înalta Curte apreciază că se impune, luând în considerare reglementările specifice domeniului aeroportuar, Raportul Final privind investigația tehnică a incidentului de aviație și orice alte mijloace de probă, să se stabilească cu certitudine dacă avarierea avionului, imobilizarea lui și toate consecințele produse și reclamate drept prejudicii se datorează sau nu culpei sau neglijenței grave a pârâtei sau reprezintă un caz de forță majoră. În consecință, reținându-se că recursul reclamantei întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6 – 9 C. proc. civ. este fondat față de considerentele mai sus arătate, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va fi admis, se va casa decizia recurată și va fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta SC C.N.T.A.R. T. SA Otopeni împotriva deciziei nr. 23 din 11 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2011.