ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1837/2017

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/285/2016* la data de 21 septembrie 2016, reclamantul A. Rădăuți a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, și nedecontate de C.A.S. Suceava.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 134/2010.

Prin Sentința nr. 355 din 17 octombrie 2016, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A. Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta C.A.S., reținând, în esență, faptul că prin Raportul de control din 7 iulie 2015 privind verificarea efectuată la nivelul A. Rădăuți, efectuat de Comisia de control constituită la nivelul M.S., spitalul nu a inclus în bugetul de venituri și cheltuieli și nu a raportat prin situațiile financiare încheiate la sfârșitul anului, venituri și servicii medicale spitalicești prestate peste valorile contractate în valoare totală de 8.169.410 RON, la nivelul anilor 2012, 2013, 2014, în conformitate cu prevederile Ordinului M.S. nr. 1.043/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli al spitalului public, fiind dispusă ca măsură solicitarea la C.A.S. Suceava a plății serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014 în valoare totală de 8.169.410 RON și emiterea de către reclamant a Facturii din 27 iulie 2015, pentru suma de 8.169.410 RON, reprezentând servicii spitalicești efectuate peste valoare contractelor aferente anilor 2012, 2013, 2014 și returnată de către C.A.S. Suceava prin Adresa din 3 august 2015, motivat de faptul că efectuarea de servicii medicale peste prevederile contractuale se face pe proprie răspundere și nu atrage nicio obligație din partea casei de asigurări de sănătate cu care s-a încheiat contractul.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. Rădăuți, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea apelului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, și în rejudecare obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, și nedecontate de C.A.S. Suceava.

Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 81 din 24 februarie 2017 a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. Rădăuți, împotriva Sentinței civile nr. 355 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă (Dosar nr. x/285/2016*), intimată fiind pârâta C.A.S. Suceava.

Împotriva Deciziei nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a declarat recurs recurentul-reclamant A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin Memoriul înregistrat la 20 aprilie 2017 la Curtea de Apel Suceava.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, reținerea cauzei spre rejudecare și în rejudecare obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014 și nedecontate de C.A.S. Suceava.

În susținerea motivului de nelegalitate invocat, recurentul-reclamant a arătat că decizia pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Astfel, prin raportul de control privind verificarea efectuată la nivelul A. s-a concluzionat în sensul că spitalul nu a inclus în bugetul de venituri și cheltuieli și nu a raportat prin situațiile financiare încheiate la sfârșitul anului, venituri și servicii medicale spitalicești prestate peste valorile contractate la nivelul anilor 2012, 2013 și 2014. În același raport se prevede ca măsură, solicitarea Casei de Asigurări a sumei reprezentând contravaloare servicii medicale, fiind facturată suma de 8.169.401 RON la data de 27 iulie 2015, factura fiind refuzată la plată.

Recurentul-reclamant citează dispozițiile art. 6 alin. (1) din Normele metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli aprobat prin Ordinul M.S. nr. 1.043 din 16 iulie 2010, potrivit cărora serviciile medicale realizate de spitale peste valoarea contractată se facturează distinct.

De asemenea, arată că printre obligațiile spitalului prevăzute în contractul de furnizare se servicii încheiat cu C.A.S. Suceava se prevede că unitatea sanitară trebuie să asigure acordarea asistenței medicale în caz de urgență medico-chirurgicală, ori de câte ori se solicită în timpul programului de lucru, în limita competenței și a dotărilor existente, trebuie să asigure acordarea serviciilor medicale asiguraților fără nicio discriminare.

Se mai arată de recurentul-reclamant că M.S. care coordonează activitatea C.N.A.S. obligă spitalul prin raportul de control să solicite intimatei plata acestor sume.

În consecință, recurentul-reclamant apreciază că alegerea furnizorului de servicii medicale este un drept reglementat prin lege, fiecărui asigurat, în calitate de furnizare și nu poate refuza prestarea serviciilor medicale pentru care este specializat.

Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin Încheierea din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Prin Încheierea din data de 26 octombrie 2017 a fost respinsă excepția nulității recursului, fiind admis în principiu recursul declarat de recurentul-reclamant A. Rădăuți împotriva Deciziei civile nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte va reține că este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să analizeze condițiile de admisibilitate privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unei chestiuni de drept.

Potrivit dispozițiilor art. 519 C. proc. civ., pentru declanșarea procedurii hotărârii prealabile au fost instituite mai multe condiții de admisibilitate, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ și care pot fi enunțate astfel:

Procedând la analiza asupra admisibilității sesizării, se constată că primele două condiții sunt îndeplinite, întrucât, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cauza va fi soluționarea în ultimă instanță, iar soluționarea cauzei ar depinde de lămurirea chestiunii de drept invocată de recurent.

În speță, însă, nu este îndeplinită condiția privind noutatea chestiunii de drept, aspectele relevante ale cauzei fiind analizate prin decizii anterioare pronunțate la nivelul instanței supreme în alte litigii similare, motiv pentru care cererea de sesizare va fi respinsă.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. s-a pus în discuție, în principal, nerespectarea prevederilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, art. 2 alin. (7), art. 208, art. 217, precum și ale Normelor metodologice de aplicare a contractelor-cadru privind acordarea asistenței medicale, a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, în raport de executarea obligațiilor asumate de pârâtă prin contractele și actele adiționale, ce fac obiectul cauzei deduse judecății.

Prin prezenta acțiune reclamantul A. Rădăuți a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. Suceava, ca prin hotărârea ce se va pronunța obligarea pârâtei C.A.S. Suceava la plata sumei de 8.169.410 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale realizate peste valoarea contractelor încheiate în anii 2012, 2013, 2014, și nedecontate de C.A.S. Suceava.

Problema de drept a cărei dezlegare este hotărâtoare pentru soluționarea litigiului apărut între reclamantul A., ca furnizor de servicii medicale și pârâta C.A.S. Suceava, ca plătitor al acestor servicii este de a stabili dacă există obligația din partea pârâtei de a plăti reclamantului contravaloarea tuturor serviciilor medicale suplimentare care au depășit prevederile contractuale.

Este de observat că instanța de apel a dat efecte principiului forței obligatorii a contractului și a reținut, în esență, că, dacă s-ar admite acțiunea reclamantului, s-ar realiza o modificare a contractului realizată de instanță prin suplinirea acordului pârâtei.

Înalta Curte constată că această abordare a analizei este insuficientă.

Astfel, clauza contractuală potrivit căreia furnizorul trebuie să se încadreze în valoarea contractului trebuie interpretată și în concordanță cu principiul reglementat de art. 970 alin. (2) C. civ. de la 1864, respectiv art. 1272 C. civ., potrivit căruia, contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului după natura lui.

Totodată, contractele încheiate între părți nu pot fi analizate doar din perspectiva celor ce l-au încheiat, având o natură atipică, în sensul că beneficiarii finali ai contractelor, contracte pentru care statul a creat un cadru normativ special de reglementare, este cetățeanul.

În acest context se constată că, instanța de apel nu a avut în vedere nici prevederile art. 208, art. 217 și art. 218 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora asigurările sociale de sănătate reprezintă principalul sistem de finanțare a ocrotirii sănătății populației care asigură accesul la un pachet de servicii de bază pentru asigurați, iar pârâta, în calitatea ei de asigurător urmărind realizarea obiectivelor sistemului de asigurări sociale de sănătate, are obligația de a proteja egal, universal, echitabil și nediscriminatoriu pe toți asigurații față de costurile serviciilor medicale în caz de boală și accident din prima zi până la vindecare.

Raportând activitatea desfășurată de reclamantă la textele legale anterior menționate, se observă că legiuitorul nu a impus o limită în garantarea de către stat a asistenței de sănătate publică, întrucât nu se poate cunoaște cu exactitate numărul de asigurați care vor solicita serviciile furnizorului și deci valoarea acestor servicii.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că, în contract părțile au inserat clauza potrivit căreia valoarea din contract poate fi majorată prin acte adiționale, iar în cazul în care se prezuma lipsa fondurilor necesare decontării, pârâta avea posibilitatea de a aduce la cunoștința furnizorului de servicii medicale acest aspect, ceea ce nu a făcut.

Sub un alt aspect, se constată că Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice stabilește pe diversele sectoare de activitate ale societății, anumite limite de cheltuieli și instituie condiții imperative cu privire la executarea acestora.

Dar, în același timp se constată că, pe de o parte, aceeași lege prevede posibilitatea unor rectificări bugetare de suplimentare a cheltuielilor în anumite domenii, iar pe de altă parte argumentul unei instituții publice a Statului Român, de a nu împlini dreptul constituțional al cetățeanului la ocrotirea sănătății din lipsa banilor, nu poate fi primit, în condițiile obligării corelative a cetățeanului la plata necondiționată către bugetul statului a asigurării de sănătate.

Prin norme constituționale, art. 16 din Constituția României, dar și internaționale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este recunoscută egalitatea cetățenilor în fața legii și interzisă discriminarea sub orice formă s-ar manifesta aceasta.

Aplicat la speță, cetățeanul asigurat are dreptul la beneficiile ocrotirii sănătății indiferent de momentul la care apare această nevoie la începutul anului, al trimestrului sau al lunii și independent de depășirea sau nu al unui prag valoric stabilit de Statul Român cu distribuitorul de servicii medicale.

A accepta împlinirea dreptului cetățeanului până la momentul atingerii unui prag valoric, constituie vădit o discriminare a cetățeanului care nu a avut "șansa" de a se îmbolnăvi în perioada acceptată la decontare.

Din această perspectivă, refuzul de a deconta serviciile medicale peste valoarea din contract, nu constituie decât aparent o sancțiune a încălcării unei clauze contractuale, fiind în realitate o încălcare a dreptului la ocrotirea sănătății a asiguratului.

În contextul relevat, Înalta Curtea de Casație și Justiție în conformitate cu art. 497 coroborat cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cauzei în funcție de obiectul cererii de chemare în judecată și a temeiului de drept invocat și în funcție de acesta, aplicarea dispozițiilor legale incidente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea privind sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unei chestiuni de drept ca inadmisibilă.

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. Rădăuți împotriva Deciziei civile nr. 81 din 24 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2017.

Procesat de GGC - N