ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 984/2018
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 984/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra contesației penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 263/F din data de 19 dcembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 52 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată,art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și Statele Unite ale Americii, ratificat prin Legea nr. 111/2008, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritățile judiciare din Statele Unite ale Americii în baza mandatului de arestare emis la data de 05.07.2018 de către Tribunalul Districtual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al statului Kentucky, în dosarul nr. x.
S-a dispus extrădarea persoanei solicitate A. cu respectarea regulii specialități și s-a menținut arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei solicitate A..
S-a constatat că persoana solicitată a fost reținută pe perioada 11.12.2018 până la data de 19.12.2018.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 12.12.2018 sub nr. x/2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat arestarea provizorie, în vederea extrădării către autoritățile din Statele Unite ale Americii, a numitului A., cercetat în SUA pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la comiterea unor infracțiuni care se încadrează sub legea "RICO" - Organizații corupte și influențate de activități de racket, cu încălcarea prevederilor Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1962(d), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani și conspirație la spălare de bani cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956(h), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani. În cuprinsul sesizării s-a precizat faptul că împotriva numitului A. a fost luată măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu 11.12.2018, ora 15:45, până la 12.12.2018 ora 15:45.
Prin încheierea de ședință din data de 12.12.2018 a Curții de Apel București, secția I Penală s-a dispus arestarea provizorie, în vederea extrădării, a numitului A., pentru o perioadă de 30 zile, respectiv de la data de 12.12.2018 până la data de 10.01.2019 inclusiv, față de dispozițiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată.
La data de 03.08.2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a transmis cererea de extrădare formulată de autoritățile din SUA în original împotriva numitului A., fiind atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, republicată, acestea fiind înaintate Curții de Apel București împreună cu ordonanța Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova nr. 84/2018.
Persoana extrădabilă a fost audiată la data de 12.12.2018, cu privire la arestarea sa provizorie, ulterior, audierea acestuia fiind continuată la termenul din 19.12.2018 cu privire la cererea de extrădare.
Analizând cererea de extrădare formulată de autoritățile americane, Curtea a constatat următoarele:
Prin cererea de extrădare ce face obiectul acestui dosar s-a solicitat extrădarea cetățeanului român A., față de care s-a emis mandatul de arestare din 05.07.2018 de către Tribunalul Distictual al Statelor Unite pentru Distructul de Est al Statului Kentucky, în dosarul nr. x, acesta fiind cercetat și urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la comiterea unor infracțiuni care se încadrează sub legea "RICO" - Organizații corupte și influențate de activități racket, cu încălcarea prevederilor Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1962 (d), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani și conspirație la spălare de bani cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (d), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani.
În fapt, s-a reținut că numitul A. este suspectat că, din data de 31 decembrie 2013 și până la data de 5 iulie 2018, în Districtul de est al Statului Kentucky A. împreună cu alții au desfășurat o schemă pe scară largă și foarte bine organizată de a frauda victime aflate în SUA și de a spăla banii primiți de la acestea într-un mod conceput pentru a-i îmbogății pe A. și alții. Astfel, aceste persoane au constituit o grupare infracțională, astfel cum este definită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1961 (4) denumită în continuare "B." sau "C.", adică un grup de indivizi s-au implicat în comerțul interstatal și străin fraudulos, cu încălcarea Titlului 18 al Codului Statelor Unite, Secțiunea 1962 (c), prin efectuarea și participarea în mod direct și indirect în desfășurarea afacerilor grupării, printr-o serie de activități de inducere în eroare, așa cum este definit acest termen în Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1961 (1) și (5).
În urma examenului de regularitate internațională, efectuat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, s-a constatat că persoana a cărei extrădare se solicită este cetățean român; între România și SUA se aplică dispozițiile Tratatul de extrădare dintre România și S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008; extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004; la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, însoțite de traduceri în limba română; nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.
Raportat la cele arătate, Curtea a constatat că, în cauză, nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, prevăzute de art. 21 din Legea nr. 302/2004, și nici nu a fost identificat niciun alt motiv opțional de refuz al extrădării, potrivit art. 21 din Legea nr. 302/2004.
Totodată, este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile A. având corespondent în legislația penală română, respectiv constituire de grup infracțional organizat-, fraudă informatică art. 249 C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos art. 250 C. pen. și spălare de bani, complicitate la spălare de bani, fiind îndeplinită și condiția gravității pedepsei .
Curtea a constatat că nu există niciun dubiu cu privire la identitatea persoanei extrădabile, persoana căutată fiind persoana arestată provizoriu de către autoritățile române, și anume A. .
Mai mult, Curtea a reținut că în toate declarațiile date în cauză persoana extrădabilă nu a avut obiecții cu privire la identitate, acesta precizând că înțelege să se prevaleze de regula specialității.
De asemenea, Curtea a constatat că persoana extrădabilă nu a invocat niciun argument referitor la neîndeplinirea condițiilor pentru extrădare prevăzute de Titlul II, Capitolul I, Secțiunea 1 din Legea nr. 302/2004, acesta invocând doar faptul că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul mandatului de arestare emis de autoritățile americane.
Or, Curtea a evidențiat că în cadrul procedurii de extrădare nu poate fi analizat fondul cauzei, având în vedere motivele de refuz ale extrădării, prevăzute expres la art. 20 și art. 21 din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și dispozițiile art. 52 alin. (2) din același act normativ, potrivit cărora:
"Curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării."
Împotriva sentinței penale nr. 263/F din dta de 19 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat contestație persoana extrădabilă A., solicitând respingerea cererii de extrădare pe motiv că anumite drepturi și libertăți fundamentele ale persoanei extrădabile nu vor fi respectate în condițiile în care aceasta va ajunge pe teritoriul statului solicitant, că pentru o perioadă de urmărire penală destul de lungă, statul solicitant nu a făcut dovada citării persoanei extrădabile pentru a putea să-și formuleze apărări.
De asemenea, în cadrul rechizitoriului este prezentată în mod predictibil starea de fapt, nu sunt prezentate actele materiale și modul în care acestea au fost duse la îndeplinire, nu este prezentată structura presupusului grup infracțional organizat-, relațiile dintre palierele acestui grup infracțional organizat-, dar nici scopul acestui grup care să fie însușit în vreun fel de către A..
A mai solicitat să se aibă în vedere circumstanțele sale persoanele, fiind o persoană integrată în societate, căsătorit, tatăl unei fetițe de 2 ani și 3 luni, producător de venituri licite prin activitățile pe care le desfășoară și plătitor de impozite către statul român, apreciind că sunt instituții de drept și drepturi garantate în faza de urmărire penală care au fost pierdute prin parcurgerea acestei faze în cadrul procesului penal din SUA.
Examinând contestația formulată, în raport, cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată, urmând a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor tratatelor bilaterale și pe bază de reciprocitate.
De asemenea, între Statele Unite ale Americii și România există un tratat privind extrădarea, ratificat prin Legea nr. 111/2008.
Conform art. 1 al Tratatului între Statele Unite ale Americii și România, ratificat prin Legea nr. 111/2008, părțile convin să-și extrădeze reciproc, în conformitate cu dispozițiile prezentului tratat, persoanele urmărite penal, găsite vinovate sau condamnate de către autoritățile statului solicitant pentru o infracțiune care dă loc la extrădare.
Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, republicată, dispozițiile cuprinse în Legea privind cooperarea judiciară internațională în materie penală constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române, iar conform art. 4, rezultă că Legea nr. 302/2004 completează instrumentele juridice internaționale la care România este parte în situațiile nereglementate.
Art. 7 din Legea nr. 302/2004, republicată, statuează că în situația în care prin legea de cooperare judiciară internațională în materie penală nu se prevede altfel, cererile adresate autorităților române în domeniile reglementate se îndeplinesc conform normelor române de drept procesual penal.
În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București s-a solicitat extrădarea cetățeanului român A., față de care s-a emis mandatul de arestare din 05.07.2018 de către Tribunalul Distictual al Statelor Unite pentru Districtul de Est al Statului Kentucky, în dosarul nr. x, acesta fiind cercetat și urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de conspirație la comiterea unor infracțiuni care se încadrează sub legea "RICO" - Organizații corupte și influențate de activități racket, cu încălcarea prevederilor Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1962 (d), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani și conspirație la spălare de bani cu încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (d), faptă pedepsită cu închisoarea până la 20 de ani.
În fapt, s-a reținut că numitul A. este suspectat că, din data de 31 decembrie 2013 și până la data de 5 iulie 2018, în Districtul de est al Statului Kentucky A. împreună cu alții au desfășurat o schemă pe scară largă și foarte bine organizată de a frauda victime aflate în SUA și de a spăla banii primiți de la acestea într-un mod conceput pentru a-i îmbogății pe A. și alții. Astfel, aceste persoane au constituit o grupare infracțională, astfel cum este definită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1961 (4) denumită în continuare "B." sau "C.", adică un grup de indivizi s-au implicat în comerțul interstatal și străin fraudulos, cu încălcarea Titlului 18 al Codului Statelor Unite, Secțiunea 1962 (c), prin efectuarea și participarea în mod direct și indirect în desfășurarea afacerilor grupării, printr-o serie de activități de inducere în eroare, așa cum este definit acest termen în Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1961 (1) și (5).
În cauză, este îndeplinită condiția dublei incriminări, faptele reținute în sarcina persoanei extrădabile A. având corespondent în legislația penală română, respectiv constituire de grup infracțional organizat-, fraudă informatică art. 249 C. pen., efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos art. 250 C. pen. și spălare de bani, complicitate la spălare de bani, fiind îndeplinită și condiția gravității pedepsei .
În conformitate cu dispozițiile art. 38 din Legea nr. 302/2004, se constată că persoana a cărei extrădare se solicită este cetățean român; între România și SUA se aplică dispozițiile Tratatul de extrădare dintre România și S.U.A., ratificat de România prin Legea nr. 111/2008; extrădarea este supusă condițiilor prevăzute la art. 18-35 din Legea nr. 302/2004; la cererea de extrădare au fost atașate documentele prevăzute de art. 36 din Legea nr. 302/2004, însoțite de traduceri în limba română; nu este incidentă niciuna din limitele acordării cooperării judiciare prevăzute la art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.
Totodată, se constată că în cauză nu este incident niciunul dintre motivele obligatorii de refuz al extrădării, expres stipulate în art. 21 din Legea nr. 302/2004 republicată și niciun motiv de refuz al extrădării dintre cele prevăzute la art. 4-7 din Tratatului între Statele Unite ale Americii și România, ratificat prin Legea nr. 111/2008
Astfel, faptele de care este acuzat numitul A. nu reprezintă infracțiuni politice sau militare, acesta nu a fost condamnat sau achitat în România pentru aceste fapte, nu a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile respective, iar persoana extrădabilă nu riscă aplicarea pedepsei capitale în caz de admitere a extrădării.
Prin criticile formulate, persoana extrădabilă a susținut că anumite drepturi și libertăți fundamentele ale persoanei extrădabile nu vor fi respectate în condițiile în care aceasta va ajunge pe teritoriul statului solicitant, că pentru perioada de urmărire penală, destul de lungă, statul solicitant nu a făcut dovada citării persoanei extrădabile pentru a putea să-și formuleze apărări.
De asemenea, în cadrul rechizitoriului este prezentată în mod predictibil starea de fapt, nu sunt prezentate actele materiale și modul în care acestea au fost duse la îndeplinire, nu este prezentată structura presupusului grup infracțional organizat-, relațiile dintre palierele acestui grup infracțional organizat-, dar nici scopul acestui grup care să fie însușit în vreun fel de către A..
A mai susținut că în cauză nu sunt suficiente elementele care să justifice extrădarea persoanei solicitate în Statele Unite ale Americii, fiind încălcat dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare.
În ce privește circumstanțele sale personale, a arătat că este o persoană integrată în societate, căsătorit, tatăl unei fetițe de 2 ani și 3 luni, producător de venituri licite prin activitățile pe care le desfășoară și plătitor de impozite către statul român, apreciind că sunt instituții de drept și drepturi garantate în faza de urmărire penală care au fost pierdute prin parcurgerea acestei faze în cadrul procesului penal din SUA.
Analizând criticile formulate de persoana extrădabilă, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, în cauză nu au fost constatate indicii privind nerespectarea dreptului la un proces echitabil în sensul Convenției Europene, nu s-au constatat încălcări ale prevederilor privind cooperarea judiciară și nu s-au identificat motive de fond pentru ca autoritatea judiciară română să refuze extrădarea în prezenta cauză.
Extrădarea a fost cerută pentru ca persoana extrădabilă să fie judecată pentru faptele pentru care a fost urmărită și pentru care s-a emis un mandat de arestare și nu se poate susține că autoritățile judiciare americane nu garantează persoanelor a căror extrădare a fost solicitată, o procedură de judecată care să le salvgardeze dreptul la apărare.
În plus, astfel cum prevăd dispozițiile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, curtea de apel nu este competentă să se pronunțe asupra temeiniciei urmăririi sau condamnării pentru care autoritatea străină cere extrădarea, nici asupra oportunității extrădării.
Referitor la situația personală a numitului D., care a afirmat că are în întreținere doi copii minori, este producător de venituluri și plătitor de taxe, Înalta Curte constată că aceste aspecte nu reprezintă impedimente la extrădare.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, astfel că în baza art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 263/F din data de 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana extrădabilă A. împotriva sentinței penale nr. 263/F din data de 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția I Penală.
Obligă contestatorul persoană extrădabilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 decembrie 2018.