ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 44/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 103 din Legea nr. 302/2004 a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 9 ianuarie 2020 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon, față de persoana solicitată A..

Totodată, a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare franceze, cu respectarea regulii specialității prevăzute de art. 117 din Legea nr. 302/2004, sub condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, să fie transferată în România, conform art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

A luat act că persoana solicitată nu a consimțit la predare.

A dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării, pe o perioadă de 30 zile, începând din data de 10 ianuarie 2020 și până la data de 8 februarie 2020 inclusiv și a constatat că persoana solicitată a fost reținută 24 ore, începând din data de 10 ianuarie 2020, ora 00:50.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în privința persoanei solicitate A., Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon a emis la data de 09 ianuarie 2020 un mandat european de arestare, în baza mandatului de arestare emis la aceeași dată, de către judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului Judiciar Lyon, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul parchetului cu număr de referință x, respectiv dosarul de anchetă dirijată de judecătorul de instrucție x, pentru săvârșirea unui număr total de trei infracțiuni de înșelăciune în bandă organizată, prev. de art. 313-2 alin. (7), 313-1 alin. (1), 137-71 din C. pen. francez, spălare de bani agravată, prev. de art. 324-2-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71 din C. pen. francez și participare la organizație infracțională prev. de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez.

În fapt, s-a reținut că persoana solicitată A. a participat împreună cu B. la administrarea în fapt a societăților bulgare sau române fără realitate economică. Fără a se achita ele însele de plata TVA, facturau în sistem toate taxele incluse unor societăți importatoare franceze vânzarea de vehicule cumpărate fără taxă din Germania, realizând astfel fapta de înșelăciune privind TVA. Importatorii francezi le indicau vehiculul de comandat în Germania și A. și B. încasau venituri din viramentele făcute în conturile bancare deschise în România prin retrageri de bani, dintre care o parte era transferată cu deosebire importatorilor francezi, care erau complici la săvârșirea fraudei, amploarea fraudei ridicându-se la mai multe milioane de euro. A. participa la administrarea altor societăți bulgare dirijate de drept de către persoane din anturajul său și al societății române C., fiind beneficiarul economic al rezultatelor financiare ale acestei societăți.

Curtea a constatat că mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate îndeplinește condițiile de formă și conținut prevăzute de art. 87 din Legea nr. 302/2004, că infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată sunt sancționate de legea statului francez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, nefiind supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, condiție care este însă oricum îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate și de legea penală română, și, totodată, că nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute în art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație persoana transferabilă, solicitând respingerea cererii autorităților judiciare franceze de executare a mandatului european de arestare și punerea în libertate, întrucât mandatul nu îndeplinește condițiile prev. de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, apreciind că mandatul nu conține descrierea modului în care ar fi fost comise faptele, respectiv momentul săvârșirii, locul și nici gradul de implicare, totul este relatat la modul general, fără a se individualiza în vreun fel, și sunt incidente în cauză dispozițiile art. 99 din Legea nr. 302/2004.

Examinând hotărârea contestată prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestația formulată de persoana extrădabilă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, se constată că a fost emis mandat european de arestare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Judiciar Lyon la data de 9 ianuarie 2020, în baza mandatului de arestare emis la data de 09 ianuarie 2020, de către judecătorul de instrucție din cadrul Tribunalului Judiciar Lyon, în vederea efectuării urmăririi penale, în dosarul parchetului cu număr de referință x, respectiv dosarul de anchetă dirijată de judecătorul de instrucție x, pentru săvârșirea unui număr total de trei infracțiuni de înșelăciune în bandă organizată, prev. de art. 313-2 alin. (7), 313-1 alin. (1), 137-71 din C. pen. francez, spălare de bani agravată, prev. de art. 324-2-2, 324-1 alin. (2), 324-1-1, 132-71 din C. pen. francez și participare la organizație infracțională prev. de art. 450-1 alin. (1), alin. (2) din C. pen. francez.

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea sunt sancționate de legea statului francez cu pedepse privative de libertate a căror durată maximă este mai mare de 3 ani, respectiv 10 ani închisoare, astfel că nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei incriminări, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 302/2004.

Apărarea a reiterat și în fața instanței de control judiciar neîndeplinirea condițiilor de formă prev. de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004 în sensul că în cuprinsul mandatului european de arestare nu sunt menționate aspecte privind momentul săvârșirii, locul și nici gradul de implicare, totul este relatat la modul general.

Înalta Curte constată că mandatul european emis de autoritățile judiciare franceze îndeplinește toate condițiile de fond și de formă prevăzute de lege, fiind descrise faptele pentru care este cercetată persoana solicitată, îndeplinindu-se astfel condiția prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv aceea a descrierii circumstanțelor în care au fost comise infracțiunile, activitatea infracțională reținută în sarcina persoanei solicitate fiind detaliată ținând cont de specificul fazei procesuale în care a fost emis mandatul.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz al executării, potrivit art. 99 din Legea nr. 302/2004, republicată, niciuna din cele două ipoteze reglementate atât la alin. (1) lit. c), cât și alin. (2) lit. c) nefiind incidente în cauză, întrucât, pe de o parte, persoana solicitată nu face parte din categoria celor care nu răspunde penal, datorită vârstei sale, iar pe de altă parte, în cauză nu a fost emis mandatul european de arestare în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a dispus luarea măsurii arestării provizorii, atât în scopul asigurării executării mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare franceze, cât și pentru a se preveni un eventual risc al sustragerii persoanei solicitate de la procedurile judiciare care o vizează; în cauză neexistând garanții suficiente pentru a lua față de persoana solicitată una din măsurile preventive neprivative de libertate, prevăzute de art. 202 alin. (4) lit. b), c) C. proc. pen., dată fiind natura și gravitatea infracțiunilor pentru care s-a emis mandatul european de arestare, dar și față de caracterul urgent al procedurii judiciare, ce impune soluționarea cu celeritate și asigurarea procedurii în fața instanței.

Față de natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate de autoritățile din Franța, având în vedere și durata pedepsei ce ar putea fi aplicată persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că măsura arestării persoanei solicitate se impune pentru buna desfășurare a procedurii de executare și recunoaștere a mandatului european de arestare, ce are la bază principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002, publicată în jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

Astfel, pentru a împiedica sustragerea persoanei transferabile de la această procedură, Înalta Curte, similar Curții de Apel București, constată că în raport de circumstanțele personale ale persoanei solicitate, de gravitatea presupuselor infracțiuni săvârșite, precum și de faza în care se află cooperarea judiciară nu se impune luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, aceasta nefiind în măsură a oferi o garanție fermă a desfășurării în condiții optime a procesului penal.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Va obliga contestatorul persoană transferabilă la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției. Onorariul cuvenit interpretului de limba franceză se va suporta din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana transferabilă A. împotriva Sentinței penale nr. 3/F din 10 ianuarie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă contestatorul persoană transferabilă la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 241 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit interpretului de limba franceză se suportă din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM