ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4254/2012

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin încheierea din data de 20 decembrie 2012 a Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu în ceea ce îl privește pe inculpatul C.R.F. În considerentele acestei hotărâri s-au reținut următoarele: La data de 28 iulie 2010 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Structura Centrală a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului C.R.F., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (aderare grup criminal organizat), art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.

cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 26 C. pen. rap. la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 85 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că inculpatul C.R.F.n în perioada august - septembrie 2009 a aderat și sprijinit grupul criminal organizat de inculpatul M.R.I.

în scopul inducerii în eroare prin mijloace frauduloase a mai multor persoane juridice; în perioada august - septembrie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în mod nemijlocit (autor) și cu intenție a înlesnit și ajutat (complice) în mod repetat la inducerea în eroare a mai multor societăți comerciale, (SC A. SA Slatina ș.a.) prin preluarea în mod fraudulos, de comenzi de transport rutier de mărfuri, urmate de valorificarea bunurilor respective și însușirea sumelor de bani obținute; în cursul anului 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat inculpatului U.M.D.

fotografia sa tip buletin, în vederea confecționării de către inculpatul C.M., a cărții de identitate false, pe numele de „R.C.C.", în 11 august 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a folosit cartea de identitate falsă, pe numele de „R.C.C." atât la intrarea cât și la ieșirea din SC A. SA; în data de 11 august 2009, a condus pe drumurile publice capul tractor marca I. având aplicate numerele de înmatriculare false B-XX-XXX și în data de 16 septembrie 2009 l-a ajutat pe inculpatul U.M. să conducă capul tractor având nr. de înmatriculare false B-XX-XXX; în data de 11 august 2009, a condus pe drumurile publice semiremorca marca K., având aplicate numerele de înmatriculare false B-XX-XXX și în data de 16 septembrie 2009 l-a ajutat pe inculpatul U.M.

să tracteze semiremorca K. având nr. de înmatriculare false B-XX-XXX. Prin sentința penală nr. 516 din 01 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul C.R.F., la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., a art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen.

și a art. 80 C. pen., 2 luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 26 rap. la art. 288 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de uz de fals prev. de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) rap. la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și a art. 80 C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii continuate de tractare pe drumurile publice a unei remorci cu număr fals de înmatriculare, prev. de art. 85 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a art. 74 alin. (1) lit. a) rap.

la art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen. și a art. 80 C. pen. În baza art. 33 lit. a) rap. la art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele anterior menționate, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, sporită la 7 ani și 6 luni închisoare. În baza art. 350 C. proc. pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C.R.F. Ca urmare a apelurilor declarate de inculpații C.R.F., B.G., U.M.D., M.l.R., C.G.F. și de partea civilă SC A.R.A.V.I.G. SA, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11 august 2011. Începând cu data de 22 august 2011 și până la termenul de judecată din 08 noiembrie 2012 Curtea a apreciat că se impune privarea în continuare de libertate a inculpatului C.R.F., menținând succesiv măsura arestării preventive în raport de dispozițiile art. 300 2 C. proc.

pen. raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. În toată această perioadă de timp cauza s-a amânat în vederea obținerii relațiilor de la I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul Național INTERPOL, cât și pentru citarea inculpatului C.G.F. prin Ministerul Justiției, aflat în Penitenciarul Central Macedonia - Nigrita, Grecia. Pentru termenul de judecată din 13 decembrie 2012, Ministerul Justiției, Direcția Drept Internațional - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală, prin adresa nr. 111766/DG/2012 a comunicat că cererea de comisie asistență judiciară internațională, formulată în Dosarul nr. 36601/3/2010 având ca obiect comunicarea de acte judiciare inculpatului C.G.F., necesită un termen de 50 de zile.

În acest context, Curtea în raport de dispozițiile Convenției Europene de Asistență Judiciară în Materie Penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, cât și față de solicitarea Ministerului Justiției a acordat un nou termen pentru judecarea apelurilor la data de 14 februarie 2013, în vederea citării inculpatului C.G.F. la Penitenciarul Central Macedonia - Nigrita, Grecia. Revenind la măsura arestării preventive a inculpatului C.R.F., dispusă la data de 06 octombrie 2010, Curtea în majoritate a constatat că după 2 ani, 7 luni și 14 zile, s-a schimbat temeiul prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen., avut în vedere la luarea acestei măsuri. Acest argument a avut la bază în primul rând art. 6 parag.

1 din C.E.D.O. în care se stipulează: „Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală, îndreptată împotriva sa". Or, de la data înregistrării cauzei pe rolul Curții, la 11 august 2011 și până în prezent, ca urmare a lipsei de procedură cu inculpatul C.G.F., aflat în Penitenciarul Central Macedonia - Nigrita, Grecia, inculpatul C.R.F. a manifestat recunoștință și regret față de faptele pentru care s-a dispus condamnarea sa în primă instanță.

Curtea în majoritate, a apreciat că susținerea procurorului de ședință în sensul existenței suspiciunii că inculpatul C.R.F., o odată pus în libertate poate să continue activitatea infracțională, nu este însoțită de indicii temeinice, în condițiile în care acesta se află la primul conflict cu legea penală. În ceea ce privește criteriile de apreciere a caracterului rezonabil al arestării preventive, Curtea Europeană în jurisprudența sa (a se vedea hotărârea din 21 februarie 2008, cauza Mastskus c. Rusiei, hotărârea din 19 februarie 2008, cauza Yalcin c. Turciei), a statuat următoarele: În primul rând, caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstracto, ci de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia.

În al doilea rând, este datoria autorităților judiciare să se asigure că într-o cauză determinantă, arestarea preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. De asemenea în cauza Cenoiu c. României, hotărârea din 04 octombrie 2010, Curtea Europeană a arătat că „nici complexitatea cauzei și nici comportamentul reclamantului nu explică durata procedurii privită în ansamblul său care nu corespunde cerinței termenului rezonabil". Dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004, prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Deși în C. proc. pen. nu există nici o dispoziție cu privire la dreptul persoanei la un proces desfășurat într-un termen rezonabil, Curtea a apreciat că una din garanțiile procesuale înscrise în jurisprudența Curții Europene, este reflectată în dispozițiile art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., raportat la art. 145 C. proc. pen., respectiv înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea. În consecință, Curtea în majoritate a constatat că sunt incidente aceste dispoziții în ceea ce-l privește pe inculpatul C.R.F. dispunând astfel înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi țara. În opinie minoritară, s-a arătat că astfel, cum în mod corect au fost și concluziile Ministerului Public în cauză există probe și indicii temeinice, care generează presupunerea rezonabilă că inculpatul C.R.R.

a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, așa încât, susținerea contrară vizând acest aspect nu poate fi primită; în acest context, se evidențiază un probatoriu bogat, administrat împotriva tuturor inculpaților din speța dedusă judecății (în număr de 7 inculpați), în ambele faze ale procesului (urmărire penală și cercetare judecătorească), dar se impune a se avea în vedere și recunoașterea (chiar dacă nuanțată), a unora dintre inculpați. Temeiurile care au fundamentat luarea - față și de inculpatul C.R.F. (alături de ceilalți 6 coinculpați) a celei mai grave măsuri preventive, la data de 6 mai 2010 (M.A.P. nr. 142/UP/2010, emis de T.B.-S.I pen.), au fost cele prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc.

pen.; ulterior, această măsură a fost prelungită și menținută succesiv de către instanțe, care au reținut - în esență - că aceste temeiuri subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. Art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20 iunie 1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile ele a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilitătii sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură), indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Însă, deși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejja v. Malta), se constată că prin sentința penală nr. 516 din 1 iulie 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul a fost deja condamnat la o pedeapsă rezultantă (pentru cele 6 fapte reținute) de 7 ani și 6 luni închisoare, cu executare în regim penitenciar, fiind cert că această hotărâre nu este definitivă, ea nu poate fi exclusă din apreciere, întrucât respectiva condamnare nu s-a bazat doar pe indicii, ci pe probe. În cauză, în opinie minoritară, s-a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate, cât și pe parcursul acesteia, indiciile temeinice în sensul art. 68 1 C. proc.

pen. ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunii imputate existau și au persistat, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză. Pe de altă parte, în cauză există situația prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., respectiv inculpatul a comis fapte pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În ceea ce privește această ultimă condiție, s-a arătat faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută - evident - prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută.

Sub acest aspect, existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte. Drept urmare, cum la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale nu poate justifica reținerea unui grad de pericol social redus, de natură a permite punerea în libertate a acestuia sub orice formă.

Se constată faptul că activitatea infracțională desfășurată de către inculpat cuprinde mai multe infracțiuni continuate, inculpatul, cunoscând caracterul ilicit al acțiunilor sale și cu toate acestea continuând comiterea acestora, ceea ce induce ideea că inculpații ar fi continuat desfășurarea activității infracționale în situația în care aceasta nu ar fi fost întreruptă prin privarea lor de libertate. În prezenta cauză, s-a constatat faptul că inculpații au conlucrat în desfășurarea activității infracționale, fiecare având roluri prestabilite neconjuncturale, inculpatul M.R.I., ocupându-se de procurarea ofertelor de transport de pe site-ul Bursei Transport Mărfuri, inculpatul C.M. - de contrafacerea cărților de identitate, inculpații U.D.M.

și B.G. punând la dispoziție mijloacele de transport, iar inculpații C.G. și C.R.F. deplasându-se la punctul de încărcare a mărfii și încărcând marfa. De asemenea, instanța a avut în vedere vechimea relațiilor dintre participanți, structura infracțională fiind dezvoltată în timp. În concret, s-a considerat că faptele inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, avându-se în vedere gradul de implicare al acestuia în activitatea infracțională dedusă judecății, amploarea ilicitului penal comis, cuantumul prejudiciului produs sau care s-ar fi putut produce. De altfel, arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. (1) C. proc. pen., impunându-se pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.

Într-adevăr, potrivit art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că: „Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulei de respectare a libertății individuale" (Neumeister c. Austria). Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate.

Când ele se dovedesc a fi „pertinente" și „suficiente", ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promtitudine particulară" la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria). Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.

În speță, este adevărat că inculpatul a fost privat de libertate începând cu data de 6 mai 2010, însă organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze au dat dovadă de diligentă sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei, dar procedurile sunt îngreunate tocmai de pluralitatea de fapte și făptuitori, de complexitatea cauzei, neexistând niciun fel de culpă din partea autorităților. În raport de elementele arătate anterior - în opinie minoritară - s-a apreciat că nici o altă măsură preventivă, dispusă în privința inculpatului C.R.F. nu este aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal astfel că se impune menținerea măsurii arestării preventiv. În termenul legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T.

- Structura Centrală, a declarat recurs împotriva încheierii din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, solicitând revocarea înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: Din actele dosarului se reține că inculpatul, în perioada august - septembrie 2009, a aderat și sprijinit grupul criminal organizat de inculpatul M.R.I.

în scopul inducerii în eroare prin mijloace frauduloase a mai multor persoane juridice. Astfel, a preluat în mod fraudulos, comenzi de transport rutier de mărfuri, urmate de valorificarea bunurilor respective și însușirea sumelor de bani obținute. Tot în aceeași perioadă, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a dat inculpatului U.M.D. fotografia sa tip buletin, în vederea confecționării de către inculpatul C.M., a cărții de identitate false, pe numele de 0 „R.C.C.” folosind această cartea de identitate falsă, atât la intrarea cât și la ieșirea din SC A. SA. S-a mai reținut că în data de 11 august 2009, a condus pe drumurile publice capul tractor marca I. având aplicate numerele de înmatriculare false B-XX-XXX și în data de 16 septembrie 2009 l-a ajutat pe inculpatul U.M.

să conducă capul tractor având numere de înmatriculare false B-XX-XXX. Apoi, în data de 11 august 2009, a condus pe drumurile publice semiremorca marca K., având aplicate numerele de înmatriculare false B-XX-XXX și în data de 16 septembrie 2009 l-a ajutat pe inculpatul U.M. să tracteze semiremorca K. având numere de înmatriculare false B-XX-XXX. Arestarea preventivă a fost dispusă în temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen., în considerarea existenței unor indicii serioase în sensul vinovăției persoanelor în cauză și a necesității protejării ordinii publice de prejudiciile cauzate prin infracțiunea de care era acuza inculpatul. Ulterior, arestarea preventivă a fost menținută prin sentința penală nr. 516 din 01 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Il-a penală, prin care inculpatul C.R.F.

a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 7 ani și 6 luni, și prin încheieri de ședință succesive, de către Curtea de Apel București. Înalta Curte, analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și având în vedere faptele reținute în sarcina inculpatului, stadiul procesual în care se află cauza precum și scopul urmărit de inculpat în săvârșirea infracțiunii, apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate, existând indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen., că inculpatul a comis faptele pentru care a fost cercetat și dedus judecății. Înlocuirea măsurii arestării preventive cu altă măsură restrictivă de libertate se poate dispune, astfel cum prevede art. 139 alin. (1) C. proc.

pen., atunci când temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat. Astfel, în aprecierea subzistenței temeiurilor care au stat la baza arestării preventive, Înalta Curte va avea în vedere situația de fapt, gravitatea faptelor, consecințele acestora, gradul de implicare al inculpatului în ansamblul activităților infracționale desfășurate, precum și stadiul procesual al cauzei. Atitudinea inculpatului de regret cu privire la faptele săvârșite, nu justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate, în contextul în care până în acest moment procesual nu au fost aduse probe care să determine convingerea instanței că măsura arestării preventive nu se mai impune.

Implicarea inculpatului în activitatea reținută nu a fost conjuncturală, accidentală, pentru a putea acorda o pondere importantă regretului manifestat de acesta față de faptele săvârșite în raport de materialul probator existent la dosar și consecințele produse. Se constată că atât din punct de vedere al probatoriului administrat cât și al faptelor reținute în sarcina inculpatului, fără a afecta prezumția de nevinovăție care subzistă chiar și în cazul intervenției unei hotărâri judecătorești de condamnare nedefinitivă, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. astfel încât să se impună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură mai puțin restrictivă de libertate.

Înalta Curte mai constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în cauză fiind pronunțată o hotărâre de condamnare nedefinitivă. Perioada de detenție scursă până în prezent, nu poate fi judecată ut singuli doar prin prisma duratei în sine, ci trebuie privită în contextul procesual, având în vedere natura și gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând temerea că, pus în libertate, se poate crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate și de neîncredere în activitatea justiției.

Înalta Curte apreciază că raportat la stadiul procesual și față de natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului se impune menținerea măsurii arestării preventive, măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu respectarea obligațiilor prevăzute la art. la art. 145 alin. (1 1 ) și alin. (1 2 ) C. proc. pen., nefiind suficientă pentru garantarea bunei desfășurări a procesului penal. Ca atare, detenția provizorie este licită, fiind respectate atât exigențele ce decurg din legea internă, cât și cele prevăzute de art. 5 parag. 1 lit. a) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, impunându-se menținerea în continuare a acesteia.

Așa fiind, constatând întemeiate criticile formulate, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T- Structura Centrală, încheierea recurată și rejudecând va menține măsura arestării preventive a inculpatului C.R.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.LI.C.O.T- Structura Centrală împotriva încheierii din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 36601/3/2010 (2884/2011), privind pe inculpatul C.R.F. Casează în parte încheierea recurată și, rejudecând: Conform art. 300 2 și art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menține măsura arestării preventive a inculpatului C.R.F. Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate, care nu sunt contrare prezentei hotărâri. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 decembrie 2012.