ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4195/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4195/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului penal de față, constată că:

Prin Sentința penală

nr. 154 din 10 septembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Harghita în Dosarul

nr. 2404.1/96/2009, s-a dispus condamnarea inculpatului S.Z. la pedeapsa de 3

ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, la 10 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, la 10 ani închisoare și 1

an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., și la 15 ani închisoare și 1 an

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., pedepse ce au fost contopite, potrivit

art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., în pedeapsa cea

mai grea, de 15 ani închisoare și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b) C. pen., făcându-se aplicarea art. 71 alin. (2) raportat la

art. 64 lit. a) - c) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului perioada reținerii

și arestării preventive de la 29 decembrie 2008 la 27 ianuarie 2009, iar, în

baza art. 19

1

C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt, că, la data

de 28 mai 2008, inculpatul S.Z., care se afla în Ungaria, la solicitarea

numitului V.S., i-a trimis acestuia din urmă, prin intermediul martorului M.Ș.,

șofer al autocarului firmei de transport SC S. SRL, un pachet inscripționat

"E.S.", în care au fost disimulate patru pliculețe cu fragmente

vegetale conținând cannabis și patru pliculețe cu o substanță pulverulentă de

culoare albă conținând amfetamina, pachet ce trebuia să ajungă la destinatar a

doua zi, pe 29 mai 2008.

Ca urmare, la această

dată, coinculpații V.S. și B.M.B. s-au deplasat la garajul firmei de transport,

de unde au preluat pachetul trimis de inculpatul S.Z., cei doi fiind opriți în

trafic în localitatea Odorheiu Secuiesc, ocazie cu care, în urma percheziției

efectuate, au fost găsite, în interiorul coletului, pliculețele cu drogurile

menționate.

Pentru a reține

această situație de fapt, instanța fondului a avut în vedere transcrierea

înregistrării convorbirii telefonice din data de 27 mai 2008, din care rezultă

că inculpatul îi va trimite, în ziua următoare, numitului V.S., un pachet

inscripționat "E.S." și care urma să ajungă la destinatar în data de

29 mai 2008, procesul-verbal de prindere în flagrant, la data de 29 mai 2008, a

numiților V.S. și B.M.B. având asupra lor un pachet inscripționat cu numele

"E.S.", în care au fost disimulate patru pliculețe cu fragmente

vegetale și patru pliculețe cu o substanță pulverulentă de culoare albă,

raportul de constatare tehnico științifică, din care reiese că fragmentele

vegetale conțineau cannabis, iar substanța pulverulentă conținea amfetamina,

depozițiile martorului M.Ș., concluziile expertizei tehnice judiciare

administrate în faza cercetării judecătorești, care au stabilit că vocea care

apare în înregistrarea convorbirii din data de 27 mai 2008 "este

probabil" să aparțină inculpatului S.Z., datele existente în memoria

aparatului telefonic al numitului V.S., procesul-verbal întocmit de organele de

cercetare penală care au consemnat faptul că inculpatul și-a recunoscut vocea

pe înregistrările convorbirilor telefonice, precum și declarația inculpatului,

care a arătat că este cunoscut sub numele de "Z.".

Având în vedere acest

material probator administrat în cauză, Tribunalul a constatat că este dovedit,

dincolo de orice dubiu rezonabil, faptul că inculpatul S.Z. a fost cel care,

împreună cu V.S., a plănuit introducerea drogurilor în țară, în beneficiul

celui din urmă, precum și cel care, ulterior, a determinat introducerea

respectivelor droguri în România, prin intermediul martorului M.Ș., care a

acționat, însă, fără vinovăție, săvârșind, astfel, infracțiunile prevăzute de

art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2)

C. pen.

În ce privește

infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

Tribunalul a reținut că acestea au fost săvârșite în modalitatea procurării

drogurilor.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile

prevăzute de art. 72 C. pen., făcând referire la pericolul social concret al

faptelor săvârșite și la persoana acuzatului, care, în ciuda elementelor

favorabile prezente în referatul de evaluare, nu a conștientizat gravitatea

infracțiunilor comise, nu s-a prezentat la majoritatea termenelor de judecată,

a negat săvârșirea faptelor și a încercat să inducă în eroare instanța,

susținând că vocea de pe înregistrările audio nu-i aparține, motiv pentru care

a solicitat efectuarea expertizei tehnice în această privință. Ca urmare,

instanța a apreciat că pedeapsa închisorii orientată spre minimul special

prevăzut de lege corespunde scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul S.Z., solicitând, în principal,

desființarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la prima

instanță, pe motiv că judecătorul fondului a avut în vedere probe administrate

de un magistrat incompatibil, iar, în subsidiar, pronunțarea unei soluții de

achitare, față de faptul că materialul probator administrat în speță nu

dovedește cu certitudine vinovăția sa în comiterea infracțiunilor de care este

acuzat.

Prin Decizia penală

nr. 73/A din 6 decembrie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș, în temeiul art. 334

C. proc. pen., a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor

din infracțiunile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., fie în două infracțiuni prevăzute de

art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 și art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., fie într-o singură

infracțiune prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

Totodată, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S.Z. împotriva Sentinței penale nr.

154 din 10 septembrie 2010 a Tribunalului Harghita și a dispus obligarea

acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Această hotărâre a

fost, însă, casată, prin Decizia penală nr. 1838 din 5 mai 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția penală, ca efect al admiterii recursului

declarat de inculpatul S.Z., dispunându-se trimiterea cauzei, în vederea

rejudecării apelului, la Curtea de Apel Târgu Mureș, pentru incidența cazurilor

de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 și 10 C. proc.

pen.

S-a arătat, în

esență, de către Înalta Curte, că instanța de prim control judiciar nu a

răspuns punctual apărărilor formulate de inculpat și nu a prezentat argumentele

care justifică menținerea sentinței Tribunalului, motivarea hotărârii

limitându-se la două fraze stereotipe, fără a se face vreo referire la

elementele de fapt și împrejurările ce rezultă din probele administrate atât în

cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești.

În rejudecare,

inculpatul S.Z. și-a modificat motivele de apel, renunțând la cererea de

schimbare a încadrării juridice a faptelor și solicitând achitarea sa, în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe

motiv că, din probele administrate în cauză, nu rezultă că ar fi autorul

faptelor de care este acuzat, existând un dubiu care îi profită. De asemenea,

s-a criticat audierea, în calitate de martori, a numiților V.S., B.M.B. și

M.Ș., în condițiile în care aceștia au fost cercetați, în cauză, alături de

inculpat, fiind condamnați pentru aceleași fapte.

În vederea

soluționării cauzei, instanța de apel a procedat la ascultarea inculpatului,

care și-a menținut declarațiile anterioare, la audierea martorului M.Ș. și a

CD-urilor conținând convorbirile telefonice transcrise la dosar, în prezența

interpretului autorizat de limba maghiară, care a confirmat că cele consemnate

în respectivele transcrieri corespund cu discuția aflată pe suportul optic,

precum și la efectuarea unei expertize a vocii imprimate pe CD-urile audiate,

ale cărei concluzii au fost consemnate în raportul depus la dosar.

Prin Decizia penală

nr. 40/A din 3 mai 2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de inculpatul S.Z.

împotriva Sentinței penale nr. 154 din 10 septembrie 2010 a Tribunalului

Harghita, a desființat parțial hotărârea atacată și, în urma rejudecării

cauzei, a dispus condamnarea acestuia la 1 an închisoare, pentru comiterea

infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen., la

3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri

de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu

aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., la 3 ani închisoare și 2

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., pentru comiterea infracțiunii de contrabandă de droguri de risc,

prevăzută de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 31 alin.

(2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., și la 3

ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de contrabandă cu

droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76

lit. a) C. pen., pedepse ce au fost contopite, potrivit art. 33 lit. a), art.

34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani

închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a II-a și b) C. pen., făcându-se aplicarea art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și

b) C. pen.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate și s-a dispus rămânerea în

sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

Pentru a decide

astfel, Curtea de apel a reținut, în prealabil, în acord cu susținerile apelantului,

că numiții V.S. și B.M.B. au fost cercetați și condamnați definitiv, prin

Sentința penală nr. 385/2008 a Tribunalului Harghita, pentru infracțiuni aflate

în strânsă legătură cu cele care formează obiectul acuzației penale aduse

împotriva inculpatului S.Z., motiv pentru care a arătat că va ține cont de

declarațiile date de aceștia doar în calitate de inculpați, nu și de martori,

constatând, însă, că această situație nu este incidență și în ceea ce îl

privește pe numitul M.Ș., care a avut doar calitatea de făptuitor în cauză,

astfel încât s-a apreciat că poate fi audiat ca martor.

Referitor la faptele

reținute de prima instanță în sarcina apelantului, Curtea a apreciat că, la

dosar, există suficiente probe care confirmă vinovăția acestuia, nefiind vreun dubiu

cu privire la comiterea infracțiunilor de către inculpatul S.Z., așa cum s-a

susținut în cuprinsul motivelor de apel.

S-a arătat că, în

pofida apărărilor formulate de inculpații S.Z. și V.S., care au contestat, în

permanență, comiterea faptelor, restul probelor administrate în cauză confirmă

pe deplin conlucrarea acestora în vederea procurării din Ungaria și

introducerii în țară de droguri de risc și de mare risc, prin intermediul

șoferilor unor autocare, cărora le erau înmânate coletele conținând substanțele

interzise, fără ca aceștia să cunoască conținutul lor.

În acest sens, s-a

făcut trimitere la discuțiile telefonice purtate între cei doi inculpați, în

legătură cu care au fost efectuate expertize de specialitate atât în fața

instanței de fond, cât și a Curții de apel, stabilindu-se, cu privire la cele

din data de 27 mai 2008, că, în proporție de 65%, vocea aparține inculpatului

S.Z., iar, referitor la cea din 28 mai 2008, că vocea aparține acestuia în

proporție de 0,2%. În ceea ce privește convorbirile telefonice din data de 22

mai 2008, s-a arătat că, deși expertiza dispusă de instanța de apel nu a putut

stabili dacă vocea aparține sau nu inculpatului S.Z., totuși nu poate fi

exclusă această posibilitate, cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză a

menționat existența unor cauze obiective pentru care respectivul aspect nu a

putut fi lămurit, și anume insuficiența cantitativă și calitativă a probelor

supuse examinării. În același sens, Curtea a stabilit cu certitudine, pe baza

actelor și lucrărilor dosarului, că discuțiile interceptate la data de 22 mai

2008 au fost purtate de la postul telefonic aparținând inculpatului V.S. cu o

persoană apelată cu diminutivul "Z.", inculpatul S.Z. recunoscând în

declarațiile date că este cunoscut sub acest nume. În plus, s-a reținut că, la

data de 20 ianuarie 2009, inculpatul S.Z. și-a recunoscut vocea, cu ocazia

audierii CD-ului pus la dispoziție de organele de urmărire penală.

Având în vedere

aceste aspecte, instanța de apel și-a format convingerea că discuțiile

telefonice transcrise la dosar s-au purtat între cei doi inculpați și că nu

există vreun dubiu cu privire la modalitatea în care aceștia au acționat,

respectiv inculpatul V.S. i-a trimis bani inculpatului S.Z. în vederea

achiziționării drogurilor de risc și mare risc, acestea fiind trimise de cel

din urmă prin intermediul martorului M.Ș., șoferul autocarului, care nu știa ce

conținea pachetul.

Ca dovadă a faptului

că inculpatul este autorul infracțiunilor reținute în sarcina sa, au fost

menționate și planșele fotografice aflate la dosar urmărire penală, din care

rezultă că, după ce drogurile au fost trimise prin intermediul martorului M.Ș.,

inculpatul S.Z. i-a trimis un mesaj numitului V.S., informându-l că pachetul pe

numele "E.S." a fost expediat, fapt ce reiese și din cuprinsul

înregistrărilor convorbirilor telefonice din data de 27 mai 2008, ambele

comunicări (mesajul și convorbirile) derulându-se între aceleași posturi

telefonice.

Evaluând toate aceste

probe, coroborate cu rapoartele de constatare tehnico-științifică, precum și cu

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din care rezultă că

asupra numiților V.S. și B.M.B. a fost descoperit pachetul inscripționat cu

numele "E.S." conținând drogurile expediate din Ungaria, Curtea a

concluzionat că situația de fapt reținută de prima instanță este corectă, iar

activitatea infracțională a inculpatului S.Z. este pe deplin dovedită, nefiind

întemeiate susținerile acestuia în sensul că nu este autorul faptelor penale de

care este acuzat.

Totodată, instanța de

apel a apreciat ca fiind corectă și încadrarea juridică dată de Tribunal

faptelor comise de inculpat, acestea întrunind elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de droguri de risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) din

Legea nr. 143/2000, trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin.

(2) din Legea nr. 143/2000, contrabandă cu droguri de risc, prevăzută de art. 3

alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., și

contrabandă cu droguri de mare risc, prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește

individualizarea judiciară a pedepselor, Curtea, fără a ignora gradul sporit de

pericol social concret al faptelor comise și atitudinea procesuală

necorespunzătoare a inculpatului, a apreciat că se impun a fi reținute în

favoarea lui dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., având în vedere că acesta se

află la primul contact cu legea penală, iar cantitatea de droguri trimisă

numitului V.S. a fost una relativ redusă.

Sub aspectul

modalității de executare a pedepsei rezultante, s-a considerat că, în raport cu

împrejurările concrete ale comiterii faptelor și cu atitudinea adoptată pe

parcursul procesului penal, reeducarea inculpatului nu se poate realiza decât

în regim de detenție, neexistând date că, dacă se va opta pentru o altă

modalitate de executare a pedepsei, acesta nu va mai comite în viitor alte

fapte penale.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.Z., reiterând criticile

formulate în apel.

Astfel, invocând

cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., recurentul a susținut, în esență, că instanța de fond și cea de prim

control judiciar au comis o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecință

pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare, realizând o interpretare

eronată a materialului probator administrat în cauză și refuzând să dea

eficiență principiului in dubio pro reo, recunoscut de art. 6 parag. 2 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Totodată, prin prisma

motivului de recurs reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., inculpatul a arătat că instanțele inferioare au încălcat

dispozițiile art. 64 alin. (2) C. proc. pen., valorificând declarațiile date în

calitate de martori de numiții V.S., B.M.B. și M.Ș., deși aceștia nu puteau fi

audiați în conformitate cu prevederile art. 78 C. proc. pen., întrucât,

inițial, au fost cercetați în același dosar penal și pentru aceleași

infracțiuni ce formează obiectul acuzației penale aduse împotriva recurentului.

De asemenea,

recurentul a criticat greșita încadrare juridică dată de Tribunal și Curtea de

apel faptelor ce i-au fost reținute în sarcină, susținând că acestea întrunesc

elementele constitutive ale unei infracțiuni unice de trafic internațional de

droguri, prevăzută de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000,

infracțiune care, având un caracter complex, absoarbe în conținutul său și

infracțiunea de trafic de droguri, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din aceeași

lege. Cu toate că aceste susțineri nu au fost circumscrise de recurent vreunui

caz de casare, Înalta Curte, având în vedere criticile concrete formulate, le

va analiza prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Deși, cu ocazia

dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat și cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., susținând că,

prin cuantumul pedepselor complementare aplicate inculpatului, instanța de apel

a încălcat principiul non reformatio in pejus, Înalta Curte apreciază că

această critică nu se circumscrie motivului de recurs menționat de procuror,

nefiind vorba de o greșită individualizare a sancțiunilor penale în raport cu

prevederile art. 72 C. pen. sau de aplicarea unor pedepse în alte limite decât

cele stabilite de lege, ci de încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 372

C. proc. pen., aspect de natură să afecteze legalitatea deciziei penale

recurate și să atragă examinarea ei prin prisma cazului de casare reglementat

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Ca urmare, analizând

hotărârile atacate prin raportare la criticile concrete formulate, circumscrise

cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18, 17 și

17

2

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul declarat de

inculpatul S.Z. ca fiind fondat, însă în limitele ce se vor arăta și pentru

următoarele considerente:

privește eroarea gravă de fapt, caz de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., este de menționat că aceasta poate exista

numai dacă se constată că situația de fapt reținută de judecătorul fondului și

confirmată de instanța de prim control judiciar este în contradicție evidentă

cu ceea ce rezultă din probele administrate. Pentru a constitui caz de casare,

eroarea de fapt trebuie să prezinte două atribute, în absența cărora nu poate

fi socotită gravă, și anume să fie evidentă, adică starea de fapt reținută să

fie vădit și necontroversat contrară probelor existente la dosar, și să fie esențială,

adică să aibă o influență bine precizată asupra soluției. Existența erorii de

fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor

administrate, ci, așa cum s-a arătat anterior, numai dintr-o discordanță

evidentă dintre situația de fapt reținută și conținutul real al probelor, prin

ignorarea unor aspecte evidente, care au avut drept consecință pronunțarea unei

alte soluții decât cea pe care materialul probator o susținea.

În speță, însă,

Înalta Curte nu a identificat în cadrul situației de fapt reținute niciun

aspect esențial stabilit de instanțele inferioare care să vină în contradicție

evidentă și necontroversată cu ceea ce indică dosarul prin probele sale,

nefiind întemeiată susținerea inculpatului în sensul că nu a săvârșit infracțiunile

care i s-au reținut în sarcină și că a fost comisă o gravă eroare de fapt.

Astfel, din situația

de fapt, corect stabilită de Tribunal și însușită de instanța de prim control

judiciar, pe baza analizei probelor administrate, rezultă fără echivoc că

inculpatul S.Z. este autorul infracțiunilor de trafic și contrabandă cu droguri

de risc și mare risc ce formează obiectul acuzației penale aduse împotriva sa

prin actul de sesizare, fiind cel care, la solicitarea coinculpatului V.S.

(trimis în judecată separat și condamnat definitiv în acea cauză), a procurat

respectivele droguri de pe teritoriul Ungariei, iar, la data de 28 mai 2008,

l-a determinat, cu intenție, pe martorul M.Ș. (care a acționat fără vinovăție)

să le introducă în țară, pentru a fi preluate de numitul B.M.B. și predate

coinculpatului anterior menționat.

Chiar dacă inculpatul

S.Z. a avut pe tot parcursul cercetărilor o atitudine nesinceră, de negare a

faptelor reținute în sarcina sa, încercând să acrediteze ideea falsă că nu îl

cunoaște pe numitul V.S. decât din vedere și că nu a avut nicio înțelegere cu

el privind procurarea și introducerea pe teritoriul României de substanțe

interzise, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanțele inferioare, că

vinovăția acestuia este pe deplin dovedită, concludente în acest sens fiind

declarațiile coinculpatului B.M.B. (trimis în judecată și condamnat definitiv

într-un dosar penal separat), ale martorului M.Ș., procesul-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante întocmit la data de 29 mai 2008, însoțit de

planșele foto anexate, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică

din 30 mai 2008, convorbirile și celelalte comunicări telefonice interceptate

în baza autorizației emisă de judecător și transcrise la dosarul cauzei, precum

și concluziile rapoartelor de expertiză judiciară din 27 iulie 2010 și din 17

aprilie 2012 întocmite în cursul cercetării judecătorești efectuate de instanța

de fond și cea de apel.

Deși au fost

contestate, în permanență, de recurent, Înalta Curte apreciază, așa cum au

stabilit și instanțele inferioare, că probele care dovedesc cu certitudine

înțelegerea intervenită între acesta și numitul V.S. cu privire la procurarea

și introducerea în țară de droguri de risc și mare risc, sunt înregistrările

convorbirilor și celorlalte comunicări telefonice interceptate în mod

autorizat, relevante fiind cele din data de 27 mai 2008, în legătură cu care

expertiza tehnică a confirmat că au fost purtate de inculpatul S.Z., acesta

informându-l cu respectiva ocazie pe interlocutorul său că va expedia a doua zi

(miercuri) coletul pe numele "E.S.", că pachetul va ajunge la

destinație joi dimineața și că, din banii trimiși de numitul V.S. va fi

achitată și suma de 1000 forinți pentru șoferul autocarului care va efectua

transportul. Deși proba științifică menționată a stabilit o probabilitate de

65% ca vocea din respectivele înregistrări să aparțină inculpatului, Înalta

Curte constată că această concluzie nu relevă o incertitudine cu privire la

identitatea posesorului vocii, așa cum a susținut recurentul, ci se explică

prin insuficiența calitativă a probelor supuse examinării, din însuși

conținutul raportului de expertiză rezultând că, pentru o analiză comparativă

corespunzătoare, s-ar fi impus ca probele de voce în litigiu și cele de comparație

să fie contemporane, să provină de la același canal de comunicații și să fie

prelevate cu aceleași echipamente tehnice sau altele similare acestora.

În strânsă legătură

cu înregistrările convorbirilor telefonice anterior menționate trebuie privite

și interceptările comunicărilor tip SMS din data de 28 mai 2008, efectuate

între aceleași posturi telefonice aparținând recurentului și numitului V.S.,

din cuprinsul mesajului transmis rezultând că inculpatul i-a comunicat celui

din urmă că pachetul pe numele "E.S." a fost expediat. Chiar dacă

inculpatul a negat, în mod constant, că ar fi persoana numită "Z.",

care apare ca expeditor al mesajului menționat, salvat ca atare în telefonul

numitului V.S., acest aspect rezultă cu certitudine nu numai din declarațiile

sale, în care a confirmat că este cunoscut sub acest apelativ, dar și din

declarațiile coinculpatului B.M.B., care, audiat fiind la data de 19 iunie

2008, deci la câteva zile de la prinderea sa în flagrant (declarație menținută

și în fața instanței la data de 6 octombrie 2008 - Dosar nr. 2040/96/2008 al

Tribunalului Harghita), a arătat că îl cunoaște pe S.Z., zis "Z.", că

știe că acesta se află în Ungaria și că a vorbit cu V.S. despre trimiterea

pachetului, cei doi fiind prieteni.

Relevante cu privire

la săvârșirea faptelor de către recurent sunt și depozițiile martorului M.Ș.,

care a confirmat că a primit de la expeditorul coletului, în schimbul

serviciului prestat, suma de 1000 de forinți, menționată și în cuprinsul

discuțiilor telefonice purtate la data de 27 mai 2008 între inculpații S.Z. și

V.S., precum și procesul-verbal de prindere în flagrant a acestuia din urmă,

întocmit la data de 29 mai 2008, din care reiese că, asupra sa și a numitului

B.M.B., a fost găsit un pachet inscripționat "E.S.", în care au fost

disimulate patru pliculețe cu fragmente vegetale conținând cannabis și patru

pliculețe cu o substanță pulverulentă de culoare albă conținând amfetamina,

droguri de risc și de mare risc, așa cum rezultă din concluziile raportului de

constatare tehnico-științifică din 30 mai 2008.

Toate aceste probe

confirmă pe deplin situația de fapt reținută de Tribunal și însușită de Curtea

de apel cu privire la comiterea de către inculpatul S.Z. a infracțiunilor

pentru care a fost condamnat, instanța de recurs neidentificând vreo

discordanță între aceasta și conținutul real al dovezilor administrate pentru a

putea concluziona că s-a comis o gravă eroare de fapt și că este incident cazul

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

astfel cum s-a solicitat, în mod neîntemeiat, de către recurent.

De altfel, în

motivele scrise de recurs și susținute oral cu ocazia dezbaterilor, nici

inculpatul nu a invocat aspecte esențiale, necontroversate și evidente, ce ar

rezulta din compararea conținutului probelor cu soluția de condamnare dispusă,

făcând doar o interpretare proprie a probelor administrate, din care, în opinia

sa, nu ar rezulta comiterea infracțiunilor ce i s-au reținut în sarcină și

solicitând, prin reiterarea unor aspecte deja analizate de către instanța fond

și cea de prim control judiciar, reinterpretarea și reaprecierea materialului

probator, operațiune care, în situația inexistenței unei erori grave de fapt,

cum este cazul în speță, nu se poate realiza prin prisma dispozițiilor art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Pe de altă parte,

este de menționat că solicitarea apărării de a se face aplicarea principiului

conform căruia orice dubiu profită inculpatului depășește limitele cazului de

casare invocat, definitoriu pentru acest principiu fiind caracterul doar

îndoielnic al unei anumite situații de fapt, îndoială care excede atributului

evident al erorii grave de fapt.

Ca urmare, constatând

că, în cauză, există o concordanță deplină între dovezile administrate și

situația de fapt stabilită de Tribunal și Curtea de apel cu privire la

inculpatul S.Z., nefiind indicată de recurent și nici identificată de instanța

de recurs vreo probă a cărei existență sau inexistență să fi fost în mod eronat

afirmată de instanțele inferioare sau al cărei conținut să fi fost redat

contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă, Înalta

Curte consideră că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., apreciind ca fiind neîntemeiate criticile

formulate sub acest aspect de inculpatul recurent.

susținerile recurentului referitoare la greșita calificare juridică dată de

instanțele inferioare faptelor penale de care este acuzat, Înalta Curte

considerând, în raport cu situația de fapt stabilită pe baza materialului

probator administrat, că activitatea infracțională desfășurată de inculpat a

fost corespunzător încadrată în dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., și art. 3 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.

Deși inculpatul a

arătat că infracțiunea de trafic de droguri este absorbită în cea de

contrabandă cu astfel de substanțe, Înalta Curte nu poate primi această

apărare, jurisprudența constantă a instanței supreme (Deciziile penale nr.

5596/2003, nr. 4150/2009, nr. 3559/2012 ș.a.) fiind în sensul că fapta de

introducere în țară și aceea de procurare, deținere, transport etc. de droguri

constituie infracțiuni distincte, prevăzute de art. 3 și, respectiv, art. 2 din

Legea nr. 143/2000.

Astfel, potrivit art.

2 din actul normativ menționat, constituie infracțiune "cultivarea,

producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea,

oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu,

trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, deținerea ori alte operațiuni

privind circulația drogurilor (...) fără drept".

Pe de altă parte,

art. 3 din lege se referă la "introducerea sau scoaterea din țară, precum

și importul ori exportul de droguri fără drept".

Rezultă, așadar, din

analiza comparativă a textelor incriminatoare menționate, că cele două

infracțiuni au elemente constitutive distincte, deosebindu-se atât sub aspectul

obiectului juridic și a elementului material al laturii obiective, cât și în

ceea ce privește urmarea socialmente periculoasă, astfel încât nu se poate

vorbi de o unitate legală de infracțiune, în sensul art. 41 alin. (3) C. pen.,

așa cum a susținut recurentul, ci de o pluralitate de infracțiuni sub forma

concursului real, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., astfel cum, în mod

corect, au stabilit Tribunalul și Curtea de apel.

Concretizând cu

privire la aspectele de diferențiere dintre cele două infracțiuni, Înalta Curte

arată că, atâta timp cât obiectul juridic al infracțiunii reglementate de art.

2 din Legea nr. 143/2000 este format din totalitatea relațiilor sociale

privitoare la sănătatea publică și a consumatorilor, în cazul infracțiunii

prevăzute de art. 3, obiectul juridic este unul complex, pe lângă relațiile

sociale referitoare la sănătatea publică și a consumatorilor, fiind ocrotite și

cele care privesc regimul vamal național.

Pe de altă parte,

spre deosebire de infracțiunea de trafic de droguri, care se poate realiza, sub

aspectul laturii obiective, întruna din modalitățile alternative prevăzute de

art. 2 din Legea nr. 143/2000, elementul material al infracțiunii de

contrabandă cu droguri constă în introducerea sau scoaterea din țară, precum și

importul ori exportul de astfel de substanțe fără a deține autorizațiile

necesare și documentele cerute de reglementările vamale interne, independent de

faptul dacă aceste din urmă activități au fost precedate, însoțite sau, după

caz, urmate de acțiuni ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii

prevăzute de art. 2 din actul normativ anterior menționat. De precizat, sub

acest aspect, este faptul că, așa cum s-a întâmplat în cauză, există

posibilitatea ca introducerea în țară a drogurilor să se realizeze de o altă

persoană decât cea care le-a procurat, le-a transportat până la graniță sau

le-a preluat de la pct. vamal și le-a transportat pe teritoriul României,

împrejurare ce reprezintă încă un argument al caracterului distinct al celor

două infracțiuni, care nu se suprapun sub aspectul conținutului constitutiv și

nu pot fi privite decât prin raportare la prevederile art. 33 lit. a) C. pen.

În fine, așa cum s-a

arătat anterior, trebuie avută în vedere și urmarea socialmente periculoasă

diferită a celor două infracțiuni, constând, în cazul celei reglementate de

art. 2 din Legea nr. 143/2000, în crearea unei stări de pericol pentru

sănătatea publică și a consumatorilor, iar, în privința infracțiunii prevăzute

de art. 3, în producerea unei stări pericol atât pentru sănătatea publică și a

consumatorilor, cât și pentru regimul vamal național.

Ca urmare, având în

vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanțele inferioare au

dat o corectă încadrare juridică faptelor reținute în sarcina inculpatului,

motiv pentru care apreciază că nu este incident, în speță, nici cazul de casare

reglementat de art. 385

9

alin. (1) pct. 1 7 C. proc. pen.

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării

când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a

legii. Încălcarea legii materiale sau procesuale se poate realiza în trei

modalități principale, respectiv neaplicarea de către instanța de fond și cea

de apel a unei prevederi legale care trebuia aplicată, aplicarea unei prevederi

legale care nu trebuia aplicată sau aplicarea greșită a dispoziției legale care

trebuia aplicată.

Invocând acest caz de

casare, recurentul a arătat că instanțele inferioare au încălcat dispozițiile

art. 64 alin. (2) C. proc. pen., valorificând declarațiile date în calitate de

martori de numiții V.S., B.M.B. și M.Ș., deși aceștia nu puteau fi audiați în

conformitate cu prevederile art. 78 C. proc. pen., întrucât, inițial, au fost

cercetați în același dosar penal și pentru aceleași infracțiuni ce formează

obiectul acuzației penale aduse împotriva sa.

Verificând

susținerile recurentului prin raportare la actele și lucrările dosarului,

Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate, declarațiile numiților V.S. și

B.M.B. fiind valorificate de instanța de apel, așa cum rezultă chiar din

cuprinsul deciziei penale atacate, din perspectiva dispozițiilor art. 69 C.

proc. pen., iar nu în conformitate cu prevederile art. 78 din același cod, așa

cum a arătat inculpatul. De altfel, nici în cursul urmăririi penale și nici al

cercetării judecătorești, numiții V.S. și B.M.B. nu au fost ascultați în

calitate de martori (declarațiile din datele de 8 februarie 2010 și 22

februarie 2010 din Dosarul nr. 2404/96/2009 al Tribunalului Harghita fiind

lovite de nulitate absolută întrucât proba a fost administrată de un judecător

incompatibil), Curtea de apel constatând, la termenul din data de 23 septembrie

2011, incompatibilitatea între calitatea acestora de coinculpați în Dosarul nr.

19/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.I.I.C.O.T. (Dosar instanță nr. 2040/96/2008) și cea de martori în prezenta

cauză, motiv pentru care a respins solicitarea apelantului inculpat de a fi

audiați în ședință publică, admițând doar cererea de ascultare în calitate de

martor a numitului M.Ș.

Cu privire la

situația juridică a acestuia din urmă, Înalta Curte, contrar susținerilor

recurentului, constată că numitul M.Ș. nu a fost parte (învinuit sau inculpat)

în Dosarul nr. 19/D/P/2008 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - D.I.I.C.O.T., față de el dispunându-se prin rechizitoriul emis de

procuror în respectiva cauză neînceperea urmăririi penale sub aspectul

infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. Or,

în această situație, și având în vedere împrejurarea că numitul M.Ș. cunoștea

aspecte esențiale pentru aflarea adevărului în cauză, în mod corect s-a

procedat de Curtea de apel la audierea lui în calitate de martor, neexistând

nicio dispoziție procedurală care să interzică acest lucru.

Așa fiind, se

constată că au fost respectate de instanța de prim control judiciar prevederile

imperative ale art. 64 alin. (2) C. proc. pen., iar probele pe care s-a

întemeiat soluția de condamnare a inculpatului au fost în mod legal

administrate, astfel încât nu pot fi incidente, din această perspectivă,

dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen.

Înalta Curte

apreciază, însă, aplicabil cazul de casare menționat pentru motivul invocat de

Ministerul Public, constatând că instanța de apel, cu ocazia re

individualizării pedepselor aplicate inculpatului de Tribunal, a nesocotit

dispozițiile art. 372 C. proc. pen., care consacră principiul neagravării

situației părții în propria cale de atac.

Astfel, se observă

că, deși în primul ciclu procesual, pe lângă pedepsele principale stabilite

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 31 alin.

(2) C. pen., și art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 31

alin. (2) C. pen., a fost aplicată și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 1

an, în rejudecarea apelului, ca urmare a admiterii recursului declarat de

inculpat, au fost stabilite de Curtea de apel pedepse complementare într-un

cuantum sporit, respectiv de câte 2 ani după executarea pedepselor principale

aplicate pentru cele trei infracțiuni menționate, creându-se, astfel, o

situație juridică mai grea apelantului în propria sa cale de atac.

Ca urmare,

constatând, doar sub acest aspect, incidența cazului de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen., Înalta Curte, în

temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul

declarat de inculpatul S.Z., va casa, în parte, decizia penală atacată, iar, în

rejudecare, va reduce cuantumul pedepselor complementare constând în

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C.

pen., aplicate acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000,

raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., și art. 3 alin. (2) din Legea nr.

143/2000, raportat la art. 31 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 74

lit. a) și art. 76 lit. a) C. pen., de la 2 ani la 1 an, astfel încât, în

final, recurentul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

Va menține celelalte

dispoziții ale deciziei instanței de apel, iar, față de soluția ce va fi

pronunțată, va dispune, în temeiul art. 192 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea

în sarcina statului a cheltuielilor judiciare avansate de acesta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de inculpatul S.Z. împotriva Deciziei penale nr. 40/A din 3 mai 2012 a

Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de

familie.

Casează, în parte,

decizia penală atacată, numai în ceea ce privește cuantumul pedepsei

complementare aplicată inculpatului S.Z. și, rejudecând în aceste limite:

Descontopește

pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. aplicată inculpatului

S.Z. și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 1 an închisoare

pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2

alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art.

76 lit. c) C. pen.;

- 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev.

de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a)

raportat la art. 76 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru comiterea infracțiunii de contrabandă de droguri de risc prev.

de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 31 alin. (2) C.

pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.;

- 3 ani închisoare și

2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b)

C. pen., pentru comiterea infracțiunii de contrabandă de droguri de mare risc

prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 31 alin. (2)

C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen.

Reduce pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului S.Z. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a)

raportat la art. 76 lit. a) C. pen., de la 2 ani la 1 an.

Reduce pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului S.Z. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 31 alin. (2)

C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., de

la 2 ani la 1 an.

Reduce pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

II-a și b) C. pen., aplicată inculpatului S.Z. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 31 alin. (2)

C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. a) raportat la art. 76 lit. a) C. pen., de

la 2 ani la 1 an.

În baza art. 33 lit.

a) C. pen. raportat la art. 34 lit. b) C. pen. și art. 35 alin. (3) C. pen.,

dispune contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să

execute în final pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și 1 an interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. Menține

celelalte dispoziții ale deciziei penale atacate. Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 50 RON,

se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Onorariul cuvenit

interpretului de limbă maghiară se va plăti din fondul Înaltei Curți de Casație

și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 decembrie 2012.

Procesat

de GGC - NN