ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 32/2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 32/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 24 octombrie 2013, A. a solicitat, în contradictoriu cu E., obligarea pârâtei la achitarea contravalorii prejudiciului cauzat ca urmare a neefectuării măsurilor de conservare a imobilului proprietatea reclamantei situat în București, str. x, restituit în temeiul Legii nr. 10/2001, sumă evaluată provizoriu la 100.000 euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății și pe care și-a rezervat dreptul de a o modifica în raport de expertiza ce va fi administrată în cauză, cu cheltuieli de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 41 din Legea nr. 10/2001 raportate la cele ale art. 555 C. civ.

Pârâta E. a formulat cerere de chemare în garanție a lui B., fost administrator unic al C. SA, iar B. a formulat cerere de chemare în garanție a SC C. SA.

Prin încheierea din 23 iunie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de E. față de B..

Prin încheierea din 26 ianuarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de B. față de SC C. SA.

Prin încheierea din 23 februarie 2015, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis, în principiu, cererea de chemare în garanție formulată de SC C. împotriva lui B., a respins, ca tardivă, cererea de chemare în garanție formulată de E. împotriva SC C. SA și a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta E. prin întâmpinare.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin Sentința nr. 822F din 22 iunie 2015, a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta E.. A disjuns cererea de chemare în garanție formulată de pârâta E. împotriva lui B., cererea de chemare în garanție formulată de B. împotriva SC C. SA, precum și cererea de chemare în garanție formulată de SC C. SA împotriva lui B. și a dispus formarea unui nou dosar. A obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, prin reducerea onorariului de avocat.

Prin Decizia nr. 814A din 2 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal, pe care a anulat-o, în parte și a reținut, pentru evocarea fondului, cererea principală. A păstrat, în rest, sentința în privința disjungerii cererilor de chemare în garanție.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 1169A din 17 octombrie 2018, evocând fondul, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta E. și cu chemații în garanție SC C. SA și B.. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 1.083,34 euro, echivalent în RON la data plății. A respins, în rest, acțiunea. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 3000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (compusă din 2500 RON onorariu de expertiză și 500 RON onorariu de avocat redus conform art. 453 alin. (2) C. proc. civ.).

Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanta și chemata în garanție.

1) Prin motivele de recurs circumscrise pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., A. a solicitat casarea, în parte, a deciziei, exclusiv pe modul de stabilire și obligare a pârâtei la plata sumei de 1083,34 euro și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea corectei stabiliri a prejudiciului cauzat ca urmare a neluării măsurilor de conservare a imobilului proprietatea reclamantei, cu atât mai mult cu cât nu a fost pus în discuție modul de reducere a valorii minimale a prejudiciului de către expertul care a întocmit raportul în dosarul de asigurare de dovezi, în condițiile art. 497 teza I C. proc. civ.

A apreciat decizia atacată ca fiind "nelegală și netemeinică" întrucât a reținut aspecte contradictorii, contrare concluziilor expertizei din cadrul dosarului de asigurare dovezi conex, care a stabilit o valoare minimală de 22.952,26 euro prin aplicarea tuturor coeficienților de reducere, la care instanța de apel a aplicat procente dintr-o altă expertiză, care se referă la diminuarea valorii totale a construcțiilor, ceea ce a condus la greșita aplicare a normelor de drept material cu privire la stabilirea întinderii prejudiciului și implicit la modul eronat de reducere a onorariului de avocat în raport de cuantumul prejudiciului admis.

Astfel, s-a criticat motivarea contradictorie, prin combinarea concluziilor a două expertize complet diferite, pe valori care nu au legătură între ele și care practic, în plus, fac dubla aplicare a acelorași coeficienți de reducere de valoare, dar din care una se referă la diminuarea valorii construcțiilor - valoarea de circulație (expertiza judiciară din apel) și cealaltă valoare se referă la contravaloarea lucrărilor de refacere a distrugerilor aduse construcției principale (corpurile A+A1).

Recurenta a susținut că din concluziile rapoartelor de expertiză evaluatorii rezultă că între 2011 și până la predarea imobilului valoarea acestuia a fost semnificativ diminuată din cauza degradărilor suferite în urma masivelor infiltrații lăsate să se producă cu o intenție manifestă, deoarece buna credință nu putea permite ca o clădire aflată în stare normală de uzură dar în perfectă stare de funcționare și exploatare să ajungă parțial o ruină în numai câțiva ani.

Prin prisma motivului subsumat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a criticat hotărârea pentru greșita aplicare a normelor de drept material, pe același aspect al modului de stabilire a existenței și întinderii prejudiciului.

A arătat astfel, că deși instanța de apel a constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în analiza prejudiciului nu a stabilit întinderea certă a acestuia, ci dimpotrivă a creat o incertitudine, fără a avea niciun suport în normele de drept material sau în cele de natură tehnică cuprinse în H.G. nr. 614/2001 sau a metodelor de evaluare acceptate de ANEVAR.

În continuare, recurenta-reclamantă a făcut referire la expertizele administrate în cauză și la concluziile acestora, susținând că deteriorările și distrugerile imobilului nu vizează uzura normală ci lipsa măsurilor de conservare, care se constituie într-un prejudiciu adus proprietății sale, costurile reparațiilor și restaurării ridicându-se la sume foarte mari, dată fiind și mărimea imobilului.

Cum obligația de conservare a bunului prevăzută de Legea nr. 10/2001 a fost încălcată de intimata - pârâtă și constituie legătura directă și nemijlocită dintre prejudiciul produs și fapta reprezentată de inacțiunea contrară conduitei prevăzute de lege, impusă de calitatea de unitate deținătoare, a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate în vederea corectei stabiliri a întinderii prejudiciului.

2) Prin motivele de recurs circumscrise pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., SC C. SA a solicitat, în principal, casarea, în tot, a deciziei cu efectul trimiterii cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare în fond, cu consecința admiterii recursului și implicit a constatării lipsei calității sale procesuale.

A susținut nelegalitatea deciziei atacate în ceea ce privește pronunțarea în dispozitivul acesteia a soluției și în contradictoriu cu aceasta societate, deși instanța de apel nu a avut niciun temei în acest sens.

A arătat astfel, în ceea ce privește calitatea sa de chemat în garanție, că judecarea cererii de chemare în garanție a format obiectul dosarului nr. x/2015, cu prim termen de judecată la 12 octombrie 2015, însă soluționarea acestei cereri a fost suspendată, prin acordul părților, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Având în vedere disjungerea cererii de chemare în garanție, prin încheierea din 5 octombrie 2016, Curtea de Apel București a dispus menținerea sa în proces în calitate de chemat în garanție cu unicul scop de a i se garanta dreptul la apărare.

Ulterior, având în vedere că E. a lăsat în nelucrare cererea formulată împotriva sa, în data de 28 noiembrie 2016, în Dosarul nr. x/2015, instanța a constatat din oficiu perimarea cererii de chemare în garanție.

Cu toate că a fost constatată perimarea cererii de chemare în garanție și, mai mult, a învederat instanței de apel că nu poate avea calitatea de parte în proces, prin decizia atacată a fost admisă cererea reclamantei și în contradictoriu cu această societate.

În ceea ce privește absența motivelor pentru care instanța a pronunțat decizia atacată și în contradictoriu cu ea, a solicitat a se observa că nu a existat o judecată asupra cererii de chemare în garanție.

S-a susținut că decizia este nemotivată cu privire la modalitatea în care ar putea fi obligată în calitate de chemat în garanție, instanța încălcând în acest mod prevederile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că prin nemotivarea deciziei cu privire la aspectele indicate, instanța de apel a privat-o de dreptul la un proces echitabil, încălcând dispozițiile art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât societatea, în calitate de chemat în garanție, ar putea fi obligată la plata unei sume de bani fără temei juridic.

A considerat astfel că decizia este lovită de nulitate în conformitate cu art. 174 C. proc. civ., nemotivarea acesteia echivalând cu necercetarea fondului, motiv de casare cu trimitere spre rejudecare conform art. 488 pct. 6 din cod.

Prin întâmpinarea formulată de E., s-a solicitat, în principal, a se constata nulitatea recursului reclamantei, având în vedere că motivele de recurs nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar, dacă se va trece peste excepția invocată, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată de aceeași parte la recursul SC C. SA, s-a solicitat, în principal, să se constate nulitatea acestuia raportat la lipsa calității de reprezentant a societății D. SCA, ca urmare a denunțării unilaterale a tuturor contractelor de asistență juridică.

În subsidiar, față de dispozițiile art. 445 C. proc. civ., s-a invocat inadmisibilitatea formulării cererii de recurs prin raportare la motivele invocate care puteau fi cerute exclusiv pe calea art. 442 sau 443 din cod.

În al doilea subsidiar, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., s-a invocat excepția nulității cererii de recurs, având în vedere că motivele nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 din cod.

S-a solicitat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentele nu au formulat răspunsuri la întâmpinările comunicate la 3 mai 2019.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, constatându-se că, în principiu, criticile sunt încadrabile în aspecte de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în ce privește calitatea de reprezentant al SC C. SA, s-a constatat că există depusă împuternicirea avocațială a D. SCA, de a redacta și semna recursul acestei părți.

Prin încheierea din 20 noiembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta A. și de chemata în garanție SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1169A din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți la data de 15 ianuarie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile deduse judecății prin intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată următoarele:

1) Recursul reclamantei supune judecății critici referitoare la modalitatea de stabilire a întinderii prejudiciului susținându-se pe de o parte, o motivare contradictorie pe acest aspect și pe de altă parte, o aplicare greșită a normelor de drept material (neindicate în mod expres și neidentificate ca atare în cuprinsul memoriului de recurs) în ce privește existența și determinarea cuantumului prejudiciului.

Referitor la motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (deși nesusținut oral, va fi supus analizei în contextul în care mandatul dat avocatului n-a vizat și posibilitatea renunțării la această critică), el se fundamentează, în mod neîntemeiat, pe susținerea existenței unor considerente contradictorii ale deciziei din apel, deduse din utilizarea concluziilor a două rapoarte de expertiză, care ar fi fost incompatibile, referindu-se la "valori care n-au legătură între ele" și care ar face "dublă aplicare a acelorași coeficienți de reducere a valorii cerute cu titlu de despăgubire.

Susținerea recurentei-reclamante este nefondată, în contextul în care în realitate, instanța de apel a valorificat concluziile raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, (având ca obiect asigurare dovezi, respectiv stabilirea stării imobilului, a degradărilor/deteriorărilor aduse acestuia ulterior datei de 14.02.2001) și în mod corespunzător, concluziile expertizei efectuate în apel, având ca obiectiv stabilirea ponderii, în cadrul contravalorii acestor degradări, neluării măsurilor de conservare imputabile pârâtei.

Este eronată susținerea recurentei reclamante conform căreia valorile din cele două rapoarte de expertiză erau incompatibile (pentru că unele se refereau la contravaloarea degradărilor, celelalte la valoarea de circulație a imobilului) și ca atare nu puteau fi analizate coroborat.

Astfel, Curtea de apel a procedat, în cadrul devoluțiunii realizate - ca urmare a anulării sentinței de primă instanță, care nu efectuase o cercetare a fondului cererii - la o analiză raportat la obiectul învestirii instanței, constând în contravaloarea despăgubirilor pretinse a fi datorate de către pârâtă ca urmare a neluării măsurilor de conservare la imobilul proprietatea reclamantei, restituit conform Legii nr. 10/2001 (pretenții formulate pentru perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestui act normativ și data punerii efective în posesie a reclamantei, 4.10.2013).

În aceste limite ale obiectului judecății, valoarea care interesa, pentru verificarea pretențiilor reclamantei, era cea evidențiată în raportul de expertiză efectuat în procedura asigurării dovezilor (având tocmai acest obiectiv, al constatării contravalorii degradărilor suportate de imobil), iar nu valoarea însăși a imobilului.

De aceea, instanța de apel a procedat corect, dând eficiență, sub acest aspect, concluziilor expertizei întocmite cu ocazia asigurării dovezilor, în acord cu dispozițiile art. 363 C. proc. civ. referitoare la puterea doveditoare a probelor astfel asigurate.

În același timp, este lipsită de temei susținerea recurentei-reclamante conform căreia, procedând în această modalitate, instanța de apel ar fi aplicat în mod greșit, de două ori, coeficienți de reducere a valorii degradărilor, preluând ca atare valoarea reieșită din raportul de expertiză aflat în dosarul de asigurare dovezi (asupra căreia se aplicaseră toți coeficienții de reducere), pentru ca asupra acestei valori să mai aplice încă o dată coeficienți de diminuare, așa cum au rezultat din expertiza efectuată în apel.

În realitate, expertiza efectuată cu ocazia asigurării dovezilor nu a stabilit decât cuantumul valorii degradărilor, fără să particularizeze cât se datorează vechimii imobilului și cât atitudinii culpabile a pârâtei, constând în neluarea măsurilor adecvate de conservare.

Dimpotrivă, răspunzând sub acest aspect obiecțiunilor formulate de reclamantă cu ocazia asigurării dovezilor, expertul consemnează existența unor deteriorări provocate îndeosebi "de un grad de uzură corespunzător vechimii imobilului" și faptul că "pentru construcții de acest tip, durata de viață stabilită este de 80 ani, astfel încât, raportat la anul construcției, 1928, aceasta a expirat, valoarea fiind doar una reziduală", fără să evidențieze cât s-ar datora neglijenței posesorului.

De aceea, în mod corect, ținând seama de obiectul învestirii sale și de specificul raportului litigios - grefat pe atitudinea culpabilă a pârâtei, de a nu lua măsuri de întreținere și conservare a bunului - instanța de apel a solicitat ca prin expertiza administrată cu ocazia devoluării fondului să se stabilească în mod punctual cât anume din prejudiciu se datorează faptei ilicite și în mod corespunzător, uzurii normale determinate de vechimea imobilului.

Ca atare, aplicând procentul (de 0,3%) reținut de expert ca fiind în legătură cu absența unor măsuri adecvate de conservare, la contravaloarea degradărilor așa cum rezulta ea din expertiza anterioară, instanța de apel a efectuat un raționament corect, ținând seama de fundamentul juridic al pretențiilor reclamantei, neputându-se pune în sarcina pârâtei uzura determinată de trecerea timpului (vechimea bunului imobil).

Or, pretinzând contrariul, recurenta susține în mod implicit că pârâta ar trebui să fie obligată nu doar la ceea ce este consecința faptei sale ilicite, ci la întreaga valoare a despăgubirilor (și a celor derivând din uzura normală dată de curgerea timpului), ceea ce o situează în afara raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, deci la lipsa de temei a pretențiilor.

Rezultă, conform celor arătate anterior, nu doar că instanța de apel nu a prezentat considerente contradictorii în susținerea raționamentului și justificarea soluției adoptate, ci că a procedat, în mod corect, la o analiză corelată și coroborată a concluziilor unor probe științifice, dând eficiență acestora pe de o parte, în raport cu dispozițiile art. 363 C. proc. civ. (puterea doveditoare a probelor administrate) și pe de altă parte, în raport cu obiectul învestirii sale [apreciind concludența probei administrate anterior, astfel cum permite art. 363 alin. (1) C. proc. civ.], în funcție de pretenția concretă și fundamentul juridic al acesteia, asupra cărora urma să se pronunțe.

- În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel cum s-a arătat, recurenta indică, de o manieră generică, nesocotirea normelor de drept material, fără să le identifice, reluând aceleași aspecte referitoare la întinderea prejudiciului și susținând că instanța nu ar fi stabilit "întinderea certă a acestuia, ci dimpotrivă a creat o stare de incertitudine".

O astfel de critică, ce nu se fundamentează pe texte de lege a căror nesocotire la speță să fie invocată și respectiv, demonstrată nu se poate constitui într-un aspect de nelegalitate cenzurabil din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Că este așa, rezultă o dată în plus, din modalitatea în care recurenta înțelege să dezvolte acest motiv de recurs, neprocedural față de specificul căii extraordinare de atac în care se află, cu trimitere la mijloacele de probă administrate în cauză, realizând o evaluare proprie a acestora, pentru a combate constatări ale rapoartelor de expertiză și ale instanței de apel în sensul că "deteriorările și distrugerile imobilului nu vizează uzura normală, ci lipsa măsurilor de conservare".

Totodată, se constată lipsirea de orice fundament a susținerii recurentei conform căreia instanța de apel "nu ar fi stabilit întinderea certă a prejudiciului", ci dimpotrivă "a creat o incertitudine".

Așa cum rezultă din dispozitivul deciziei atacate și din considerentele justificative ale soluției, prejudiciul a fost determinat, obligația de plată a sumei de 1.083,34 eu (echivalent în RON la data plății) pusă în sarcina pârâtei dând expresie tocmai determinării în concret a acestui element al răspunderii civile.

2) Recursul formulat de SC C. SA are de asemenea, caracter nefondat.

Astfel, cu trimitere la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., societatea recurentă pretinde pe de o parte o nemotivare a soluției asupra cererii de chemare în garanție și pe de altă parte, caracterul nelegal al soluției care a fost pronunțată și în contradictoriu cu această parte, în contextul în care cererea de chemare în garanție în urma căreia dobândise calitate procesuală a fost disjunsă, s-a constituit dosar distinct, iar prin decizia pronunțată în Dosarul nr. x/2015 s-a constatat perimarea chemării în garanție.

Faptul că decizia recurată nu conține o motivare cu privire la cererea de chemare în garanție prin intermediul căreia SC C. SA a fost atrasă în proces ca intervenient forțat (la solicitarea numitului B.) se datorează împrejurării semnalate de recurenta însăși: cererea de chemare în garanție a fost disjunsă prin sentința de primă instanță, soluție confirmată prin prima decizie dată în apel (nr. 814/A/2.12.2016) și rămasă astfel definitivă.

Ca atare, la momentul rejudecării fondului, instanța de apel nu se putea pronunța asupra unei cereri incidentale disjunse, obiect al unui alt dosar (finalizat, de altfel, prin constatarea perimării chemării în garanție, așa cum însăși recurenta subliniază).

Nefiind învestită și neputându-se pronunța asupra unei astfel de cereri, în mod firesc și logic în considerentele deciziei instanței de apel nu se pot regăsi argumente legate de chemarea în garanție, pentru a se putea pretinde o nemotivare și incidența astfel, a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ce privește menționarea societății în dispozitivul deciziei atacate, aceasta este rezultatul unei erori materiale care nu este aptă să atragă nelegalitatea soluției.

Astfel, eroarea este una de ordin formal, care nu atrage vicii de nelegalitate, în condițiile în care decizia nu impune vreo obligație în sarcina recurentei, neexistând față de aceasta vreun efect de obligativitate a soluției.

În realitate, opozabilitatea deciziei față de societate, deși menționată în dispozitivul deciziei, se manifestă la fel ca în raporturile față de orice terț neparticipant la procedura judiciară (în contextul arătat, în care relativitatea efectelor judecății față de aceasta este una pur formală care se limitează, în mod particular la speță, doar în menționarea societății în dispozitivul deciziei, fără impunerea vreunei obligații sau stabilirea unui drept potrivnic față de recurentă).

Ca atare, critica dedusă judecății este la rândul ei una pur formală, neinvocându-se și nedemonstrându-se caracterul nelegal al soluției.

Pentru toate considerentele arătate, ambele recursuri declarate în cauză au fost găsite nefondate, urmând să fie respinse în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de chemata în garanție SC C. SA împotriva Deciziei nr. 1169A din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - GV