ÎCCJ, Decizia nr. 1/2020

Asupra apelului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, printre altele, în baza art. 337 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În conformitate cu art. 67 alin. (1) din C. pen., inculpatului i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 65 din C. pen., i s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.

În baza art. 335 alin. (2) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

În baza art. 38 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 39 din C. pen. s-a dispus că inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, în final, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 2 ani și 4 luni închisoare.

În conformitate cu art. 45 raportat la art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultantă a închisorii, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii.

În temeiul art. 45 raportat la art. 65 din C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., pe durata pedepsei închisorii.

În baza art. 91 din C. pen., s-a suspendat executarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispozițiile art. 92 din C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. (3) cu referire la art. 93 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a dispus ca inculpatul să respecte măsurile de supraveghere și să execute obligațiile ce îi revin, după cum urmează:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Covasna la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., inculpatului i s-a impus să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Covasna sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., inculpatul a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 100 de zile, la o instituție stabilită de Serviciul de Probațiune Covasna.

A fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. privind cazurile de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, printre altele, a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 171 din data de 13 martie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2016, a desființat, în parte, sentința penală apelată și, cu privire la inculpatul A., rejudecând:

A înlăturat dispoziția de executare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea sau constatarea ca executată a pedepsei stabilite, iar în baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen. începe de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, menținând celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare condamnatul A., cauza fiind înregistrată sub nr. x/2018.

În motivarea contestației în anulare, s-a susținut, în esență, nelegala compunere a Completului de 5 judecători care a soluționat cauza în apel, în raport cu Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. Nr. 1021/29.11.2018, întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin modul de desemnare a unui membru al acestei formațiuni judiciare, invocându-se cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.

Prin Încheierea nr. 46 din 25 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a admis în principiu contestația în anulare, constatând că sunt îndeplinite condițiile formale prevăzute art. 431 alin. (2) din C. proc. pen., sens în care a făcut trimitere și la cele statuate de Curtea Constituțională, prin decizia invocată în susținerea căii extraordinare de atac.

Prin Decizia penală nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, cu majoritate, a respins contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

Pentru a dispune astfel, instanța supremă, în majoritate, a reținut că prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 a Curții Constituționale, publicată în M. Of. Nr. 1021/29.11.2018, s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament, pe de o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte, și s-a decis ca instanța supremă să procedeze de îndată la desemnarea prin tragere la sorți a tuturor membrilor Completurilor de 5 judecători, cu respectarea art. 32 din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 207/2018, reținându-se în cuprinsul paragrafului 198 că, întrucât "sancțiunea compunerii nelegale a completului de judecată este nulitatea necondiționată și, prin urmare, absolută a actelor îndeplinite de un astfel de complet", iar hotărârile instanței de contencios constituțional "produc efecte numai pentru viitor, conform art. 147 alin. (4) din Constituție, (...) prezenta decizie se aplică de la data publicării sale, atât situațiilor pendinte, respectiv în cauzele aflate în curs de judecată, precum și în cele finalizate în măsura în care justițiabilii sunt încă în termenul de exercitare a căilor de atac extraordinare corespunzătoare, cât și situațiilor viitoare".

În raport cu cele statuate de Curtea Constituțională s-a constatat că prin Hotărârile nr. 61 din 19 octombrie 2017 și nr. 68 din 22 noiembrie 2017 ale Colegiului de Conducere al Înaltei Curți s-a stabilit că președintele instanței, vicepreședinții și președinții secțiilor sunt excluși de la tragerea la sorții a membrilor Completurilor de 5 judecătorii aferente anului 2018, precum și că unul dintre vicepreședinți și președintele secției penale asigură conducerea celor două completuri aprobate să funcționeze în materie penală, în timp ce ceilalți patru membri ai fiecărui complet (titulari și supleanți) au fost desemnați în mod aleatoriu, în ședință publică, prin tragere la sorți, de către președintele instanței, conform procesului-verbal din data de 30 octombrie 2017.

La acel moment, art. 32 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevedea că:

(1) La începutul fiecărui an, în materie penală se stabilesc complete de 5 judecători formate numai din judecători din cadrul secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(4) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție aprobă numărul și compunerea completelor de 5 judecători, la propunerea președintelui secției penale. Judecătorii care fac parte din aceste complete sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele sau vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, atunci când acesta face parte din complet, potrivit alin. (4), de președintele secției penale sau de decanul de vârstă, după caz.

Decizia nr. 137 din 24 septembrie 2018 a Înaltei Curți - Completul de 5 judecători, care a format obiectul contestației în anulare, a fost pronunțată de un complet prezidat de președintele secției penale de la acea dată, ceilalți patru membri care au asigurat compunerea acestuia fiind desemnați prin tragerea la sorți din data de 30 octombrie 2017.

În aceste condiții, s-a considerat că promovarea prezentei contestații în anulare poate genera rejudecarea acțiunii penale numai dacă se ajunge la concluzia că instanța de control judiciar care s-a pronunțat în apel a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere circumstanțele concrete ale cauzei, Înalta Curte - Completul de 5 Judecători a analizat temeinicia contestației în anulare prin prisma tuturor prevederilor legislative incidente în materie, inclusiv cu luarea în considerare a reglementărilor internaționale ratificate de România, precum și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO, cauza Tsanova-Gecheva vs. Bulgaria și cauza Fruni vs. Slovacia), pe lângă aspectele statuate de instanța de contencios constituțional la care s-a făcut anterior referire.

Astfel, a constatat că de la principiul securității raporturilor juridice se poate deroga doar din motive esențiale și imperioase care sunt de natură a afecta grav caracterul echitabil al procedurii precedente, în una din componentele sale, întrucât numai existența unui asemenea viciu major sau fundamental ce nu poate fi înlăturat în alt mod, justifică desființarea unei hotărâri judecătorești trecute în autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 4 parag. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție și jurisprudenței aferente.

Incidența unui defect fundamental se stabilește, în concret, de la caz la caz, în raport cu natura și semnificația problemei juridice invocate, care poate viza atât aspecte de drept substanțial cât și de drept formal, în măsura în care au afectat soluția pronunțată.

Evaluând principiile decurgând din această jurisprudență și legislație, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a constatat că în ipoteza unei erori în repartizarea aleatorie a magistraților cauzei trebuie evaluată respectarea principiilor independenței și imparțialității completului, fiecărui membru în parte, în cadrul activității de judecată, orice viciu constatat subminând și principiul securității raporturilor juridice și impunând rejudecarea acțiunii penale.

Analizând particularitățile cauzei, prin raportare la principiul securității juridice, în general la suma exigențelor și garanțiilor ce rezultă din art. 6 parag. 1 din Convenția și art. 4 din Protocolul nr. 7, Înalta Curte - Completul de 5 judecători a apreciat că nu a existat niciun viciu fundamental în procedura anterioară, de natură să afecteze hotărârea definitivă pronunțată și să justifice redeschiderea procesului penal și rejudecarea acțiunii penale, să creeze calitatea de victimă pentru petent în considerarea textelor invocate.

Pe durata soluționării apelului, contestatorul A. nu a invocat vreun viciu de legalitate a compunerii completului de judecată, nu a evocat încălcări ale imparțialității obiective ori subiective în ceea ce-l privește pe președintele completului, în considerarea eventuală a modului său de desemnare în complet ori a oricăror alte incidente, evaluări, activități, deși avea această posibilitatea reală să o invoce.

Președintele de secție a fost numit din rândul judecătorilor instanței supreme, prezenta garanții de independență și imparțialitate în activitatea de judecată pe care o continua, iar funcția de conducere deținută îi conferea, în cadrul secției, suplimentar prerogative de natură exclusiv administrativă.

Totodată, soluția dispusă în apel, prin Decizia nr. 137 de 24 septembrie 2018, a fost rezultatul deliberării și acordului unanim al tuturor celor cinci membri ai completului asupra aspectelor supuse dezbaterii, contestatorul neinvocând, în calea extraordinară de atac, o viciere a acestui acord, ca efect al participării în complet a președintelui secției penale. De altfel, o astfel de interpretare ar fi una lipsită de realism și pertinență în condițiile în care președintele Completul de 5 judecători a judecat și continuă să judece în secția penală, în complete colegiale de trei judecători ori în completele care judecă recursurile în interesul legii sau a celor care dezleagă chestiuni de drept, formațiuni de judecată în care participă de drept. Ca urmare, însăși legiuitorul a exclus de plano o astfel de manieră de evaluare a președintelui completului.

În aceste condiții, Înalta Curte - Completul de 5 judecători, cu majoritate, a constatat că magistrații ce au alcătuit completul care a pronunțat decizia contestată sunt judecători de carieră, au judecat cauza cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale recunoscute în favoarea părților, dar și cu respectarea obligațiilor referitoare la incompatibilități și asigurarea imparțialității, astfel încât soluția atacată a fost pronunțată în conformitate cu legea aplicabilă și în urma desfășurării unei proceduri echitabile, aspecte ce exclud reluarea judecării căii ordinare de atac.

Împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a formulat apel contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2019, primul termen fiind stabilit aleatoriu la data de 14 ianuarie 2020.

Examinând apelul formulat, cu prioritate în ceea ce privește admisibilitatea acestuia, prin raportare la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători constată că este inadmisibil și va fi respins ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului liberului acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a apelului este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reține că a fost sesizat cu apelul declarat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, hotărâre definitivă, prin care a fost soluționată anterior contestația în anulare formulată de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 137 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

Potrivit art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. "sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă". Pentru ca o hotărâre pronunțată în calea de atac a contestației în anulare să poată fi atacată cu apel, aceasta trebuie să fie pronunțată printr-o sentință, această situație fiind posibilă doar în ipoteza în care este invocat cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. i) din C. proc. pen.

Or, Decizia penală nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, este definitivă.

Prin urmare, contestatorul condamnat a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A., împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de A., împotriva Deciziei penale nr. 120 din 22 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă apelantul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.

GGC - NN