ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2358/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2358/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 12 decembrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita, sub nr. x/2014, la data de 10 martie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Electrica Furnizare S.A., prin agenția B., a solicitat să se constate că nu datorează pârâtei suma totală de 432.540,04 RON fără TVA, facturată astfel:
a) suma de 93.992,80 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.08.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
b) suma de 101.218,39 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.09.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
c) suma de 6.805,56 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 04.10.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
d) suma de 1.434,57 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.11.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
e) suma de 37.009,92 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.12.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
f) suma de 101.717,31 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.01.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
g) suma de 64.818,42 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.02.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
h) suma de 25.543,07 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.03.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
Reclamanta a formulat precizare la acțiune, solicitând ca, în baza motivelor invocate și a probelor administrate în dosar, să fie admisă acțiunea și drept consecință, să se constate că în calitate de producător de energie electrică regenerabilă este exceptată de la plata energiei reactive capacitive, conform art. 9 lit. b) din Ordinul ANRE nr. 35/2005; să se constate inexistența dreptului de creanță al pârâtei relativ la suma de 432.540,04 ron, fără TVA, facturată conform facturilor fiscale anexate și drept consecință să anuleze facturile fiscale, enumerate în acțiunea inițială; exonerarea de la plata sumei de 432.540,04 ron, fără TVA, de societatea pârâtă, conform facturilor mai sus menționate; obligarea pârâtei să se abțină pe viitor de emiterea oricăror facturi fiscale care vizează plata acestei energii reactive capacitive, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta a formulat și cerere de chemare în garanție a S.C. Filiala de distribuție a Energiei Electrice Electrica Distribuție Transilvania Sud S.A. prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Miercurea Ciuc, prin care a solicitat obligarea acestei societăți la restituirea sumei de 432.540,04 RON la care să se adauge TVA-ul aferent, în cuantum de 24% ca si consecința a recunoașterii dreptului reclamantei de a nu datora plata contravaloarii energiei electrice reactive capacitive, precum si a cheltuielior de judecata ocazionate solicitate de catre partea reclamantă, în cazul admiterii acțiunii in constatare.
Excepțiile invocate de pârâtă și chemata în garanție au fost soluțitonate prin încheierea nr. 2/4 iunie 2014.
Prin sentința civilă nr. 1393 din 16 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Comercială Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin B. și s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin Sucursala de Distribuție a Energiei Electrice Miercurea Ciuc, ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL).
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 226/A din 5 iunie 2018, a admis apelul formulat de reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL), împotriva sentinței nr. 1393/17.09.2015 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosar nr. x/2014 și în consecință:
A schimbat în parte hotărârea atacată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta C. S.R.L. (fosta A. SRL), în contradictoriu cu pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin B..
A constatat inexistența dreptului de creanță al pârâtei S.C. Electrica Furnizare S.A. 432.540,04 RON fără TVA, față de reclamantă, facturat astfel:
a)suma de 93.992,80 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.08.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
b)suma de 101.218,39 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.09.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
c)suma de 6.805,56 RON fără TVA, inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 04.10.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
d)suma de 1.434,57 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.11.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
e)suma de 37.009,92 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.12.2013 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
f)suma de 101.717,31 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.01.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
g)suma de 64.818,42 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 06.02.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă;
h)suma de 25.543,07 RON fără TVA inclusă în factura fiscală seria x nr. x din data de 05.03.2014 cu titlu de energie electrică reactivă capacitivă.
A exonerat reclamanta de la plata acestei sume, în favoarea pârâtei.
A respins celelalte petite ale cererii de chemare în judecată.
A obligat pârâta S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin B. la plata sumei de 15.931 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta C. S.R.L., ocazionate de judecarea cauzei în fond.
A menținut celelalte dispoziții din hotărârea atacată.
A obligat pârâta - intimată S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin B. la plata sumei de 68.471,67 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanta - apelantă C. S.R.L., ocazionate de judecarea cauzei în apel.
Împotriva deciziei nr. 226/A din 5 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs S.C. Electrica Furnizare S.A. prin Sucursala de furnizare a Energiei Electrice Transilvania Sud Brașov prin B., întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., susține că instanța de judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești în pronunțarea deciziei.
În continuare, motivează această critică din perspectiva dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., învederând faptul că niciun argument adus de pârâtă nu a fost reținut de instanța de apel nici în consemnarea pe scurt a susținerilor părților și nici în examinarea motivelor invocate de aceasta în susținerea respingerii apelului. Prin urmare, apreciază că în considerentele deciziei nu se regăsește nici măcar o singură referire la motivul pentru care au fost înlăturate susținerile pârâtei, invocate în întampinare, în concluziile scrise, în notele de ședință și susținerile orale din fata instanței.
Astfel, analiza situației de fapt si de drept făcută de instanța de apel nu reprezintă decât un rezumat al apărărilor apelantei - intimate, instanța de apel interpretând noțiunea de "consum propriu tehnologic", ceea ce reprezintă de fapt, reluarea obiecțiunilor formulate de C. la rapoartele de expertiză administrate în cauză, fără a fi analizate în nici un fel argumentele contrarii oferite de ceilalți participanți la procesul civil.
Totodată, susține că potrivit doctrinei și jurisprudenței. constituie depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și situația când instanța de judecată se pronunță pe cale de dispoziții generale în examinarea concretă a unei situații de fapt.
În speță, instanța a fost sesizată cu o situație concretă care implică o analiză cu caracter tehnic, anume dacă facturile de energie reactivă emise de recurentă față de intimată sunt sau nu justificate, astfel că era esențial de analizat din punct de vedere tehnic și faptic dacă energia reactivă facturată reprezenta consum propriu tehnologic și dacă da, câtă cantitate din această energie facturată putea fi încadrată ca fiind consum propriu tehnologic, doar simpla definire a unui concept si interpretarea sa neputând conduce la concluzii privind situația de fapt.
Arată că examinarea mijloacelor de probă din punct de vedere tehnic ar fi relevat situații în care consumul de energie reactivă al recurentei-pârâte nu reprezintă consum propriu tehnologic, întrucât se datorează culpei exclusive a intimatei-reclamante, iar instanța de apel a omis să examineze însăși starea de fapt, anume dacă consumul energiei reactive contorizate se încadrează într-una dintre condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi constatat consumul propriu tehnologic.
În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. susține că instanța de judecată s-a pronunțat aplicând greșit normele de drept material în ceea ce privește judecarea apelului.
Recurenta-pârâtă motivează această critică din perspectiva dispozițiilor art. 478 C. proc. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, motivele de ordine publica putând fi invocate și din oficiu.
Invocând interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție textului art. 478 alin. (4) C. proc. civ., susține că instanța de apel avea obligația de a trata inclusiv pretențiile virtuale, adică acelea a căror existență, chiar dacă nu și-au găsit o exprimare expresă în cererea dedusă judecății în primă instanță, putea fi dedusă din modul de formulare a pretenției principale (a cărei rezolvare integrală presupunea și rezolvarea unei pretenții virtuale sau implicite). Precizările care pot fi aduse pretențiilor în faza procesuală a apelului nu înseamnă nesocotirea limitelor devoluțiunii și deducerea în fața judecății a unor cereri noi; în același timp, asemenea precizări sau explicitări nu pot fi înlăturate sub motiv că, în absența pronunțării primei instanțe asupra respectivelor pretenții, ele nu ar putea fi analizate pentru prima dată în apel întrucât s-ar încălca principiul tantum devolutum quantum iudicatum.
Prin urmare, recurenta apreciază că instanța de apel a încălcat principiul tantum devolutum quantum iudicatum în momentul în care a păstrat soluția pronunțată de Tribunalul Harghita de respingere a cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Electrica Furnizare S.A. față de Electrica Distribuție Transilvania Sud, întrucât "acest din urmă intimat nu a înțeles să uzeze de calea de atac pusă la dispoziția acestuia, respectiv apelul provocat, potrivit art. 473 din C. proc. civ..".
Astfel, în măsura în care cererea de chemare în garanție a fost respinsă de Tribunalul Harghita ca fiind lipsită de obiect prin respingerea cererii de chemare în judecată, măsura păstrării acestei părți din dispozitivul hotărârii de fond apare ca fiind lipsită de sens; pe de altă parte motivul respingerii cererii este lipsit de rațiune, în sensul că un apel provocat depus de chemata în garanție ar tinde să modifice hotărârea în sensul admiterii unei cereri în care figurează ca pârât împotriva intereselor proprii, mai ales în măsura în care pe fondul cauzei a formulat concluzii de respingere a cererii de chemare în garanție.
În acest context, recurenta susține că examinarea unei cereri expres formulate în fața instanței de fond este o obligație ce revine instanței de control judiciar în judecarea apelului potrivit atribuțiunilor ce îi revin, iar partea care a formulat o astfel de cerere în fata instanțelor de fond nu trebuie să introducă în mod separat un apel. Astfel, arată că pârâta a formulat concluzii cu privire la cererea de chemare în garanție în timpul judecării apelului, fără a se ridica excepția de ordine publică a netimbrării sau vreo altă excepție referitoare la apelul provocat.
Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 23.05.2019, în unanimitate, s-a respins excepția nulității recursului și s-a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă.
În cadrul examenului de legalitate care privește decizia instanței de apel, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă a criticat decizia instanței de apel în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 4 C. proc. civ., care vizează depășirea atribuțiilor judecătorești.
Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat o pretinsă nemotivare a instanței de apel, întrucât au fost înlăturate nemotivat apărările sale. Este de observat că argumentele pârâtei pot fi examinate în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Procedând la analiza motivului de recurs menționat, Înalta Curte urmează a porni de la premisa că obligația de motivare a hotărârii reprezintă unul dintre aspectele esențiale ale dreptului la un proces echitabil, constând în dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, corelativ cu obligația instanței ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv.
În jurisprudența sa constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina instanței obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30).
Judecătorii au obligația, în asigurarea dreptului la un proces echitabil al tuturor părților implicate, de a indica cu suficientă claritate motivele pe care își întemeiază soluția, astfel încât orice parte interesată să aibă posibilitatea de-a avea convingerea că argumentele sale au fost în mod efectiv ascultate și analizate, iar considerentele hotărârii trebuie să-și găsească rațiunea în cadrul probelor administrate în cauză.
În mod corespunzător, în legislația națională, respectiv în cuprinsul dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se prevede obligația instanței de a insera în cuprinsul hotărârii expunerea situației de fapt reținute pe baza probelor administrate în cauză, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât și cele pentru care au fost înlăturate susținerile părților. Expunerea considerentelor reprezintă garanția că hotărârea pronunțată reprezintă rezultatul unui raționament logico-judiciar, iar soluția nu a fost pronunțată într-un mod arbitrar și discreționar, și face în același timp posibilă realizarea de către instanța de apel a controlului judiciar, odată cu învestirea acesteia cu soluționarea căii de atac declarate împotriva hotărârii.
Însușirea de către instanță a tezei expuse în sprijinul poziției sale procesuale de către una dintre părți nu este de natură prin ea însăși să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menționate la art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Nu se poate reține teza că instanța de apel ar fi omis să analizeze fiecare din apărările invocate de pârâtă, câtă vreme instanța are posibilitatea de a răspunde grupat argumentelor invocate de către părți, nefiind obligată a răspunde tuturor argumentelor invocate dată fiind complexitatea litigiului, cerința esențială fiind ca instanța să fi examinat în mod real apărările anterior menționate.
În cadrul celei de a doua categorii de critici, s-a susținut că instanța de apel trebuia să examineze starea de fapt și probele administrate pentru a stabili daca energia facturată constituie consum propriu tehnologic scutit de la plată.
Înalta Curte constată că aceste categorii de critici vizează netemeinicia hotărârii, aspecte care exced controlului instanței de recurs.
Aceste susțineri nu pot fi încadrate în niciunui motiv de casare, recurenta-pârâtă tinde în realitate spre o readministrare a probelor pentru a determina dacă energia facturată poate fi încadrată în una dintre situațiile exemplificative de lege.
În concluzie, se reține că instanța de apel a motivat în mod corect soluția de admitere a apelului pârâtei, cu referire la normele aplicabile și la concluziile expertizei tehnice.
Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă, în raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a invocat aplicarea greșită a legii, în raport de încălcarea principiului tantum devolutum quantum iudicatum, în momentul în care s-a menținut soluția instanței de fond cu privire la respingerea cererii de chemare în garanție, apreciind că în mod greșit aceasta nu putea fi rediscutată în condițiile în care partea nu a formulat apel sau apel provocat.
În raport de argumentele subsumate acestui motiv de recurs, care au vizat încălcarea dispozițiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că se invocă încălcarea unei norme de procedură, critici care vor fi examinate din perspectiva dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit doctrinei, sensul dispozițiilor art. 478 alin. (4) C. proc. civ. este acela că explicitarea pretențiilor cuprinse în mod implicit în cererile sau apărările adresate primei instanțe nu constituie cereri noi în apel și nici nu reprezintă încălcarea limitelor devoluțiunii determinate de ceea ce s-a supus judecății în primă instanță.
Cu alte cuvinte, se susține de către pârâtă că nu reprezintă o încălcare a principiului tantum devolutum quantum apellatum soluționarea cererii de chemare în garanție, în situația în care a făcut uz prin intermediul concluziilor formulate în apel cu privire la această cerere, fără a se ridica vreo excepție de ordine publică cu privire la apelul provocat.
În ceea ce privește principiul tantum devolutum quantum apellatum se reține că are două limitări reglementate prin art. 477 și art. 478 C. proc. civ.
Limitele efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a apelat, presupune ca instanța de apel să se raporteze la criticile apelantului și să nu rejudece cauza dincolo de aceste limite, însă caracterul extensiv al apelului nu poate aplicat în ipoteza unei cereri incidentale.
Astfel, în ipoteza în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă la prima instanță, iar cererea de chemare în garanție a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu va opera caracterul extensiv al apelului, deși soluția ce se va da cererii de chemare în garanție este dependentă de soluția pronunțată în ceea ce privește cererea principală, însă pârâta avea obligația formulării unui apel principal sau apel provocat împotriva intimatului pe care l-a introdus în cauză prin cererea de chemare în garanție.
În consecință, instanța de apel nu putea dispune în temeiul art. 477 alin. (1) C. proc. civ. și cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă.
Raportat la cele menționate, susținerea recurentei-pârâte vizând nelegalitatea deciziei în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 5 și 6 C. proc. civ. apare ca nefondată, recursul urmând a fi respins ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și constatând îndeplinite cerințele art. 452 și 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă să plătească intimatei-reclamantă suma de 22.102,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul pentru plata avocatului.
În raport de dispozițiile art. 45 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, constatând existența temeiului legal de restituire, în ipoteza în care taxa judiciară de timbru a fost achitată peste cuantumul legal, Înalta Curte urmează să dispună restituirea sumei achitată în plus în cuantum de 3.966 RON (dosar recurs) cu titlu de taxă judiciară de timbru, prin tranzacția efectuată la 17.07,2018 prin canal e-D. Referința nr. x.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENȚIA B. împotriva deciziei nr. 226/A din 05 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. S.R.L. (FOSTĂ S.C. A. S.R.L.), intimata-pârâtă AUTORITATEA NAȚIONALĂ DE REGLEMENTARE ÎN DOMENIUL ENERGIEI și intimata-chemată în garanție S.C. FILIALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE ELECTRICA DISTRIBUȚIE TRANSILVANIA SUD S.A./PRIN SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE MIERCUREA CIUC.
Obligă recurenta-pârâtă S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENȚIA B. la plata sumei de 22.102,58 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamantă C. S.R.L.
Restituie suma achitată de către S.C. ELECTRICA FURNIZARE S.A. - PRIN AGENȚIA B. cu titlu de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.966 RON prin tranzacția efectuată la 17.07,2018 prin canal e-D. Referința nr. x.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2019.