MALAI v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

La originea cauzei se află o cerere (nr. 7101/06) depusă împotriva Republicii Moldova la Curte, în conformitate cu prevederile articolului 34 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un cetățean al Republicii Moldova, dl Nicolai Malai („reclamantul”), la 2 februarie 2006.

La 21 decembrie 2004, Judecătoria Orhei a examinat în ședință închisă un demers de arestare preventivă a reclamantului, demers pe care aceasta l-a admis. Motivele pentru arestarea sa preventivă, invocate de către instanța de judecată, au fost că el și-a schimbat adresa și că el putea să săvârșească alte infracțiuni. Atât reclamantul, cât și avocatul acestuia nu au fost prezenți la ședință și au aflat despre mandatul de arestare abia peste un an, când reclamantul a fost reținut.

La 22 decembrie 2005, în jurul orei 18.00, reclamantul a fost reținut în casa sa din Chișinău și dus la Judecătoria Orhei, unde a fost audiat de către un judecător de instrucție, care i-a adus la cunoștință mandatul de arestare eliberat la 21 decembrie 2004. Ulterior, el a fost dus la izolatorul de detenție provizorie din Orhei.

Potrivit reclamantului, el a fost ținut într-o celulă mică numită „acvariu” până în jurul orei 22.00 a următoarei zile, când el a fost mutat în celula nr. 9. „Acvariul” avea o lungime de aproximativ doi metri și o lățime de 0.80 metri și nu avea pat, scaun, veceu sau lavoar. El era destinat pentru perioade de detenție nu mai mari de trei ore. Celula nr. 9 era situată în subsol și nu avea ferestre. Nu exista ventilație. Lumina electrică era în permanență aprinsă, deși era atât de slabă încât era dificil de a distinge fețele altor deținuți. Celula avea o lungime de aproximativ șapte metri și o lățime de trei metri și în ea se aflau șase deținuți. Celula nu avea veceu, însă într-un colț, care nu era separat de restul celulei, se afla o căldare mare. În celulă nu era lavoar, iar deținuții trebuiau să păstreze apa în sticle din masă plastică, pe care li se permitea să le umple din când în când în afara celulei. Nu existau paturi, ci doar o laiță groasă puțin mai înaltă decât podeaua pe care puteau dormi patru persoane. Celula nu era asigurată cu lenjerie pentru pat, iar reclamantul a pretins că el putea să doarmă doar câte o oră pe zi. Celula era infestată cu insecte, iar ca rezultat corpul reclamantului era acoperit cu mușcături dureroase, unele dintre care au devenit, mai târziu, vânătăi. Reclamantul a trimis Curții fotografii prin care a arătat mușcăturile de pe corpul său. Hrana era insuficientă și de calitate foarte proastă. Deținuții erau hrăniți doar o singură dată pe zi din farfurii murdare, reclamantul fiind în permanență flămând. Rudelor sale nu li s-a permis să-i aducă hrană, deoarece el nu și-a recunoscut vina. Reclamantul nu putea să aibă vreun contact cu rudele sale și cu lumea din afară. El nu avea hârtie, stilouri sau plicuri. În cameră nu era radio sau televizor, iar din cauza lipsei luminii naturale, reclamantul nu știa niciodată ce perioadă a zilei era.

La 4 ianuarie 2006, soția reclamantului a angajat un avocat și a aflat despre mandatul de arestare din 21 decembrie 2004. La 5 ianuarie 2006, avocatul reclamantului a contestat mandatul de arestare la Curtea de Apel Chișinău. El s-a plâns,

Între timp, reclamantul s-a plâns de câteva ori administrației penitenciarului și direcției sanitare de condițiile rele de detenție. Totuși, plângerile sale nu s-au soldat cu succes.

La 12 ianuarie 2006, avocatul reclamantului s-a plâns procurorului sectorului Orhei despre condițiile rele de detenție a reclamantului. În urma acelei plângeri, administrația penitenciarului l-a mutat pe reclamant într-o altă celulă, fără a o dezinfecta, și a raportat procurorului că problema a fost soluționată. Potrivit reclamantului, singurul duș din izolator a fost reparat atunci.

La 20 ianuarie 2006, mandatul de arestare a expirat și reclamantul a fost eliberat.

Procedurile penale împotriva reclamantului s-au sfârșit cu decizia Curții de Apel Chișinău din 5 octombrie 2006, prin care reclamantul a fost obligat să plătească o amendă în mărime de 3,000 lei moldovenești (echivalentul a 178 euro (EUR)).

Constatările relevante ale Comitetului European pentru prevenirea torturii și tratamentelor sau pedepselor inumane sau degradante (CPT, traducere neoficială) sunt următoarele:

În raportul său cu privire la vizita efectuată în anul 1998 (paragraful 56), CPT a fost nevoit să conchidă că

Poate fi doar regretat faptul că în eforturile lor de renovare a acestor clădiri – care în situația economică actuală merită laude – autoritățile moldovenești nu au acordat nicio atenție recomandărilor CPT. De fapt, această stare a lucrurilor sugerează mult că, lăsând la o parte considerațiunile economice, condițiile materiale de detenție în secțiile de poliție rămân influențate de un concept referitor la privațiunea de libertate care a fost depășit.

În ceea ce privește IDP-urile de pe teritoriul Republicii Moldova care au fost vizitate, delegația a făcut constatări aproximativ similare, cu mici excepții, cu privire la condițiile materiale dezastruoase și insalubre. Pentru a evita o descriere detaliată, a se vedea, pentru mai multe informații paragrafele 53-55 ale raportului întocmit în urma vizitei din 1998.

În IDP-urile vizitate delegația a primit numeroase plângeri cu privire la cantitatea de hrană. Aceasta includea, în principiu: o cană cu ceai fără zahăr și o felie de pâine dimineața, terci din cereale la amiază și o cană cu apă caldă seara. În unele locuri mâncarea era distribuită doar o dată pe zi și era constituită dintr-o supă și o felie de pâine.

De asemenea, CPT recomandă să fie întreprinși pași pentru:

Începând cu anul 1998, când a vizitat pentru prima dată Republica Moldova, CPT are îngrijorări serioase în ceea ce privește condițiile de detenție în instituțiile Ministerului Afacerilor Interne.

Fie că se face referire la secțiile de poliție, fie la IDP-urile vizitate, condițiile materiale sunt, în mod constant, subiect al aceleeași critici ca și în trecut. Celulele de detenție nu aveau acces la lumina zilei sau aveau un acces foarte limitat; lumina artificială – cu rare excepții – era mediocră. Nicăieri persoanele care erau obligate să petreacă noaptea în detenție nu primeau saltele sau cearșafuri, chiar și cele deținute pentru perioade mai lungi. Acele persoane care aveau astfel de lucruri puteau să le obțină doar de la rudele lor...

În ceea ce privește hrana ... în IDP-uri facilitățile erau la fel ca și cele care au fost criticate în anul 2001 (a se vedea paragraful 57 al raportului cu privire la acea vizită): în general, trei porții modeste de hrană pe zi, care includeau ceai și o felie de pâine dimineața, o farfurie de cereale la prânz și ceai sau apă caldă seara. Uneori era servită doar o porție de hrană pe zi. Din fericire, regulile cu privire la primirea coletelor au devenit mai permisive, ceea ce permitea deținuților care aveau rude în afara penitenciarului să îmbunătățească ușor acele porții zilnice mici.

În concluzie, condițiile materiale rămân a fi problematice în secțiile de poliție; ele rămân a fi dezastruoase în IDP-uri, continuând în multe privințe să constituie, pentru deținuți, tratament inuman și degradant.”

În conformitate cu articolul 313 al Codului de procedură penală, un participant la procesul penal poate contesta acțiunile sau inacțiunile ofițerului de urmărire penală la judecătorul de instrucție.

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 3 al Convenției, că el a fost deținut în condiții inumane și degradante. Articolul 3 al Convenției prevede următoarele:

La fel, reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5 § 4, de faptul că Curtea de Apel nu a examinat cererea sa

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 13 al Convenției, că el nu a avut un recurs efectiv în ceea ce privește pretinsa încălcare a articolului 3 al Convenției. Articolul 13 prevede următoarele:

În observațiile sale suplimentare din 24 mai 2007, Guvernul a prezentat o declarație unilaterală similară celei din cauza

Reclamantul nu a fost de acord cu propunerea Guvernului și a susținut că suma propusă de acesta era prea mică. Referindu-se la cauzele

Guvernul a susținut că reclamantul nu putea ști cât timp a lucrat avocatul asupra dosarului în cauza G.D. și gradul de suferință al reclamantului în acea cauză. El a susținut că suma propusă de el era rezonabilă.

Curtea face referire la principiile stabilite în jurisprudența sa (a se vedea, de exemplu,

Referitor la faptul dacă ar fi corespunzător de a scoate această cerere de pe rol în baza declarației unilaterale făcută de Guvern, Curtea notează că Guvernul a recunoscut că a avut loc o violare a articolelor 3, 5 și 13 ale Convenției și s-a oferit să-i plătească reclamantului prejudiciul moral. Având în vedere circumstanțele acestei cauze, Curtea consideră că suma propusă de Guvern nu are o legătură rezonabilă cu nivelul suferinței îndurate de către reclamant. Prin urmare, ea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale cere Curții să continue examinarea cererii (a se vedea, pentru a face deosebirea,

Astfel, Curtea respinge cererea Guvernului de a scoate cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției și, prin urmare, va continua examinarea admisibilității și fondului cauzei.

al Convenției

În cererea sa inițială, reclamantul a pretins, în temeiul articolului 5

al Convenției că reținerea și detenția sa au fost ilegale. Totuși, în observațiile sale cu privire la admisibilitatea și fondul cauzei, el a cerut Curții să nu continue examinarea acestei pretenții. Curtea nu găsește vreun motiv pentru a o examina.

al Convenției

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 5

al Convenției, că instanțele judecătorești naționale nu au examinat recursul său împotriva încheierii prin care s-a autorizat arestarea sa preventivă.

Curtea consideră că restul pretențiilor reclamantului ridică chestiuni de fapt și de drept, care sunt suficient de serioase încât examinarea lor să depindă de o examinare a fondului și că niciun alt temei pentru declararea lor inadmisibile nu a fost stabilit. Prin urmare, Curtea declară aceste pretenții admisibile. În conformitate cu decizia sa de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției (a se vedea paragraful 4 de mai sus), Curtea va examina imediat fondul acestor pretenții.

Reclamantul s-a plâns de condițiile sale de detenție în izolatorul de detenție provizorie din Orhei. El a susținut că atunci când a contestat faptul detenției lui în „acvariu”, Guvernul nu a prezentat vreo probă, cum ar fi înregistrări cu privire la ocuparea celulelor. Mai mult, declarația Guvernului că în perioada octombrie-noiembrie 2005 izolatorul de detenție provizorie din Orhei a fost renovat era falsă. Guvernul nu a prezentat vreo probă în susținerea acestei declarații. El nu a prezentat vreo probă cu privire la finanțarea lucrărilor de renovare, vreo copie a unui contract cu un prestator de servicii sau vreo probă cu privire la mutarea deținuților într-o altă locație în timpul efectuării pretinselor lucrări. Referindu-se la hotărârea Guvernului din anul 2003, reclamantul a declarat că aceasta prevedea renovarea penitenciarelor unde erau deținute persoanele condamnate, și nu a izolatoarelor de detenție provizorie. Mai mult, Guvernul nu a făcut niciun comentariu cu privire la fotografiile care arătau mușcături de insecte pe corpul reclamantului și la faptul că imediat după eliberarea sa din detenție un medic a conchis că corpul acestuia era acoperit de mușcături de insecte și că el avea pneumonie.

Guvernul a susținut că reclamantul a fost plasat de la început în celula nr. 9, și nu în „acvariu”. Potrivit lui, celula nr. 9 se afla la parterul izolatorului de detenție provizorie. Ea măsura 5.4 x 2.5 metri și în ea erau deținute, în perioada detenției reclamantului, trei până la patru persoane. Potrivit Guvernului, celula era echipată cu un sistem de încălzire și avea o fereastră prin care pătrundea lumina zilei. Celula avea toate facilitățile sanitare necesare. În lunile octombrie-noiembrie 2005, izolatorul de detenție provizorie din Orhei a fost complet renovat. Sistemul de încălzire a fost reparat. De asemenea, a fost instalat un boiler pentru încălzirea apei. Au fost reparate paturile din lemn și au fost cumpărate saltele. Celulele au fost echipate cu un sistem de ventilare și ferestre noi prin care pătrundea lumina zilei. Celulele erau dezinfectate o dată pe săptămână. Potrivit Guvernului, rapoartele CPT care au fost invocate de către reclamant nu mai erau actuale. El a declarat că în anul 2003 Guvernul Republicii Moldova a adoptat o hotărâre prin care a elaborat planuri pentru reformarea sistemului penitenciar.

Curtea reamintește că principiile generale cu privire la condițiile de detenție au fost stabilite în hotărârea

Ea notează că toate declarațiile reclamantului corespund constatărilor făcute de CPT în rapoartele sale în ceea ce privește instituțiile de detenție din subordinea Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Constatările CPT oferă cel puțin într-o anumită măsură o bază temeinică pentru evaluarea condițiilor în care a fost deținut reclamantul (a se vedea, pentru un alt exemplu când Curtea a luat în considerație rapoartele CPT,

În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că suferința îndurată de către reclamant a depășit nivelul inevitabil inerent detenției și a atins un nivel de severitate contrar articolului 3 al Convenției.

Reclamantul a declarat că instanța de judecată, care a eliberat mandatul de arestare la 21 decembrie 2004, nu s-a bazat pe motive relevante și suficiente.

Guvernul a susținut că mandatul de arestare a fost eliberat de un judecător de instrucție, în limitele competențelor sale, care s-a bazat pe faptul că reclamantul și-a schimbat adresa și că el putea să comită alte infracțiuni. Infracțiunea de care era acuzat reclamantul era una deosebit de gravă pentru care se prevedea o pedeapsă de până la douăzeci de ani. Potrivit Guvernului, nu a avut loc o violare a articolului 5

al Convenției.

Curtea face referire la principiile generale stabilite în jurisprudența sa cu privire la articolul

al Convenției în ceea ce privește, în special, necesitatea motivelor relevante și suficiente pentru lipsirea unei persoane de libertatea sa (a se vedea, printre altele,

În această cauză, instanțele judecătorești naționale, atunci când au dispus detenția reclamantului, au citat părți ale legislației relevante fără a arăta motivele pentru care ele au considerat întemeiate acuzațiile că reclamantul putea să se ascundă sau să comită alte infracțiuni. Prin urmare, circumstanțele din această cauză sunt similare celor din cauzele

al Convenției din cauza motivelor insuficiente aduse de instanțele judecătorești pentru detenția reclamanților. Deoarece Guvernul nu a prezentat motive pentru distingerea acestei cauze de cauzele de mai sus, Curtea consideră că în această cauză ar trebui luată aceeași atitudine.

În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că motivele pe care s-a bazat Judecătoria Orhei în decizia sa cu privire la arestarea preventivă nu au fost „relevante și suficiente”.

Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 5 § 3 al Convenției în acest sens.

Reclamantul a declarat că nu existau recursuri efective împotriva condițiilor de detenție inumane și degradante. Potrivit lui, condițiile inumane de detenție constituiau o practică administrativă în Republica Moldova, deoarece toate penitenciarele erau în aceeași situație ca și cel în care a fost deținut el. Potrivit reclamantului toate celulele din izolatorul de detenție provizorie din Orhei erau similare, iar autoritățile nu puteau face nimic pentru a pune capăt imediat suferințelor sale. Autoritățile cunoșteau bine condițiile de detenție, însă nu au făcut nimic.

Guvernul a contestat declarațiile reclamantului și a declarat că, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, reclamantul putea să se plângă de acțiunile ilegale ale ofițerului de urmărire penală conform articolului 313 al Codului de procedură penală. Potrivit Guvernului, au existat câteva astfel de plângeri în raioanele Drochia și Criuleni, prin care persoanele s-au plâns de acte de tortură și maltratare din partea polițiștilor, însă toate acele plângeri au fost respinse.

Curtea reamintește că ea a examinat de multe ori chestiunea cu privire la recursurile interne prin care se deplâng condițiile rele de detenție din Republica Moldova (a se vedea

În astfel de circumstanțe, Curtea consideră că nu s-a dovedit faptul că au existat recursuri efective în ceea ce privește pretenția reclamantului formulată în temeiul articolului 3. Prin urmare, a avut loc o violare a articolului 13 al Convenției.

Articolul 41 al Convenției prevede următoarele:

Reclamantul a pretins EUR 12,

Avocatul r

Guvernul a considerat suma pretinsă excesivă și a contestat numărul de ore lucrate de avocatul reclamantului.