ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10210/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10210/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Prin

cererea înregistrată la Judecătoria Buzău la 27 aprilie 1998, reclamanții A.M.C.

și G.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin D.G.F.P.S.

Buzău, Administrația Taberelor Școlare Buzău și SC R. SA Stâlpu, ca prin

sentința ce o va pronunța, instanța să dispună restituirea în natură a două

imobile ce le-au fost preluate abuziv, în baza Decretul nr. 92/1950, situate în

jud. Buzău.

In

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitori legali ai

defunctei E.L.G., care a moștenit imobilele revendicate de la mama sa - E.G.M.,

decedată la 7 iulie 1928, care la rândul său le-a primit prin testament de la

soțul său, G.M.

Pârâta

SC R. SA a formulat cerere reconvențională, susținând că pe terenul aferent

conacului revendicat au fost edificate două blocuri de locuit în anii

1974-1975, cu toate utilitățile necesare și că pentru teren deține titlu de

proprietate eliberat de M.A.A. la 2 decembrie 1996, astfel că

solicită ca reclamanții să fie obligați să-i lase

în deplină proprietate și pașnică posesie

construcțiile edificate pe

cheltuiala lor și cu instituirea unui drept de superficie asupra terenului

aferent pe toată durata existenței construcției.

A

fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Agenția Națională a Taberelor

și Turismului Școlar București din cadrul M.E.D., iar la data de 25 aprilie 1999

s-au introdus în cauză proprietarii construcțiilor edificate de SC R. SA

Stîlpu.

Prin

sentința civilă nr. 6723/1999 Judecătoria Buzău a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, conform art. 158 și art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 258/12000 Tribunalul Buzău a admis acțiunea

reclamanților și le-a obligat pe pârâtele SC R. SA Stîlpu și Agenția Națională

a Taberelor și Turismului Școlar să le lase acestora în proprietate și posesie

imobilul casă de locuit din județul Buzău și imobilul din județul Buzău, cu

terenul aferent; s-a constatat că pârâta SC R. SA Stîlpu, precum și

proprietarii construcției edificate de această din urmă, pârâtă au un drept de

superficie asupra terenului aferent acestor construcții.

In motivarea

hotărârii instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii

imobilelor revendicate, iar pârâții le folosesc fără titlu. Cererea reconvențională

este fondată, deoarece SC R. SA Stîlpu a edificat construcțiile cu bună credință,

astfel că se va institui în favoarea sa și a proprietarilor apartamentelor un

drept de superficie, necesar unei bune și utile folosințe.

Prin

decizia civilă nr. 27/2001 Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate

de pârâți împotriva sentinței, pe care a desființat-o, trimițând cauza spre

rejudecare tribunalului.

In

considerentele deciziei de casare, curtea a reținut că sentința nu cuprinde

analiza de fapt și de drept a cauzei, considerentele fiind sumare și

nepermițându-se analiza legalității și temeiniciei soluției adoptate; că

dispozitivul sentinței nu ar cuprinde identificarea imobilelor, a terenului

aferent și a terenului asupra căruia s-a instituit un drept de superficie în

favoarea SC R. SA Stîlpu și a pârâților proprietari ai apartamentelor, astfel

că nu poate fi executat, hotărârea fiind din acest punct de vedere afectată de

nulitate; pe lângă lipsa de rol activ manifestată de instanța de fond, constând

în nestabilirea regimului juridic pentru fiecare imobil revendicat și a

temeiului de drept în baza căruia au fost preluate de stat, aceasta instanță nu

s-a preocupat nici de rezolvarea tuturor capetelor de cerere din

reconvenționala formulată de SC R. SA.

Ca

urmare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 746/2001, după care, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

reclamanții au solicitat suspendarea judecății, cauza fiind repusă pe rol la

data de 8 aprilie 2002, după ce în dosarul Tribunalului Buzău nr. 2040/2001

reclamanții au renunțat la acțiune.

La

data de 4 septembrie 2002 pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului

Școlar, filiala Buzău, a formulat cerere reconvenționala, solicitând obligarea

reclamanților la plata sumei de 1.584.600.000 lei reprezentând contravaloarea

îmbunătățirilor aduse în timp imobilelor revendicate și a investițiilor noi

făcute în incintă, urmând a se face reactualizarea în raport de indicii de

inflație, precum și instituirea unui drept de retenție în beneficiul lor în

limita valorii actualizate îmbunătățirilor și investițiilor.

Prin

sentința civilă nr. 83 din 25 februarie 2004, în rejudecare, Tribunalul Buzău a

admis acțiunea principală formulată de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G. în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala

Buzău, Statul Român prin D.G.F.P.S. Buzău, Administrația Taberelor Școlare

Buzău și SC R. SA Stîlpu prin lichidator R.V., Ministerul Educației și

Cercetării, P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I., B.F., D.I.,

I.L., V.I., I.V. și C.A., precum și cererile reconvenționale formulate de

Administrația Națională a Taberelor și Turismului

Școlar, filiala Buzău, și SC R. SA Stîlpu prin lichidator.

Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala

Buzău, a fost

obligată să lase în deplină proprietate și pașnică

folosință suprafața de 30.734 mp

teren situat în Monteoru, identificat

în raportul de expertiză R.N. în anexa nr. 1 și construcțiile edificate pe

acest teren și identificate conform aceluiași raport

de expertiză.

Reclamanții au fost obligați la plata sumei de

10.936.400.000 lei reprezentând c/val. lucrări noi

edificate pe

acest teren și identificate în raportul de expertiză și valoare îmbunătățiri

aduse

vechilor construcții identificate în același raport de expertiză, către Agenția

Națională a

Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău.

Pârâta SC R. SA Stîlpu a fost obligată să lase în deplină

proprietate și

pașnică folosință suprafața de 42.737,46 mp teren situat

în comuna Stîlpu și identificat în raportul de expertiză R.N. în anexa nr. 2,

cu culoare roșie și construcțiile

aflate pe acest teren și identificate în raportul de

expertiză.

S-a

constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză cu

culoarea albastră au fost edificate de pârâta SC

R. SA Stîlpu și vândute

foștilor chiriași și s-a constituit un drept de

superficie pe cele două suprafețe de

teren

de 942.62 mp și 373,41 mp, identificate în raportul de expertiză R.N.

cu

culoare albastră, pe toată durata existenței construcțiilor.

S-a reținut că reclamanții menționați sunt singurii

moștenitori în viață, cu

vocație succesorală la succesiunea

autorului lor, E.L.G., decedată in

data de 30 iunie 1972 care, la rându-i a dobândit aceste

bunuri de ia soțul său, G.C.M., decedat la 30 decembrie 1898.

Vila M. a fost preluată fără titlu de către stat, în

aplicarea Legii

rechizițiilor, pentru cartiruirea de persoane, autorități

și instituții.

Cum pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului

Școlar, filiala

Buzău,

a efectuat lucrări de construcție noi, precum și îmbunătățiri necesare

activității desfășurate de aceasta, în temeiul art. 481 C. civ. acestea intră

în

proprietatea reclamanților care, în

conformitate cu art. 491 alin. (1) și (3) din același cod,

vor trebui să plătească pârâtei-reclamante

valoarea materialelor și prețul muncii, fără

relevanță fiind împrejurarea că aceasta din urmă a folosit imobilul

fără titlu, cât și faptul că unele lucrări cădeau sau nu în sarcina acesteia,

sau nu a fost plătită

reclamanților lipsa de folosință.

Imobilul din comuna Stîlpu aflat în posesia SC R. SA

Stîlpu a fost

preluat

prin aplicarea Decretul nr. 83/1949.

Nefiind exploatări agricole, ci având destinație de

locuință, în mod nelegal s-a

procedat la expropriere.

Așadar, și cei de-al doilea imobil a fost preluat de

către stat fără titlu valabil.

Prin decizia nr. 2606 din 12 octombrie 2004 Curtea de

Apel Ploiești a

admis apelul declarat de pârâta Agenția Națională a

Taberelor și Turismului Școlar, f

iliala Buzău, împotriva hotărârii

primei instanțe și a schimbat în parte sentința

atacată, în sensul că a înlăturat

obligarea acestei pârâte de a lăsa în deplină

proprietate

și pașnică posesie construcțiile identificate cu culoarea verde pe schița

anexă nr. 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză și anume: Vila B., bloc

alimentar, spălătorie, șopron (foișor), magazii și garaj, centrală termică,

ansamblu căsuțe, WC uscat, clădire școlară și depozit apă, cu consecința

reducerii sumei datorate de reclamanți acestei pârâte, de la 10.936.400.000 lei

la 3493.400.000 lei reprezentând c/val. îmbunătățirilor.

A

admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatele pârâte

Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Buzău și a menținut restul

dispozițiilor sentinței atacate.

A

respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G.

și pârâta SC R. SA Stîlpu împotriva aceleiași hotărâri.

Prin

decizia civilă nr. 6270 din 19 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție au fost admise recursurile declarate de reclamantele A.I. și A.M.N.G.,

precum și de pârâtele Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala

Buzău, și SC R. SA Stîlpu, prin lichidator SC E.V. SRL Buzău împotriva

deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul

Buzău.

Pentru

a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că:

Urmare

a renunțării reclamantelor la acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001,

instanța a avut de soluționat acțiunea în revendicare formulată de către

acestea.

Cele

două instanțe, de fond și de apel, au stabilit corect că reclamantele și-au

dovedit dreptul de proprietate, context în care în mod judicios s-a statuat

asupra obligației de restituire a lucrului însuși, în natură.

Obligația

de restituire însă privea examinarea a două aspecte pentru a se stabili

drepturile și obligațiile reciproce, respectiv, situația cheltuielilor făcute

de posesor asupra lucrului și situația construcțiilor noi.

Expertiza

efectuată în cauză sub aspectul primei situații trebuia să distingă riguros

asupra cheltuielilor necesare, a cheltuielilor utile și a cheltuielilor

voluptorii, știut fiind că cheltuielile necesare se restituie integral

posesorului pentru că acestea ar fi fost făcute și de proprietar, cheltuielile

utile dau dreptul la restituire în măsura adaosului de valoare asupra fondului,

în momentul restituirii, pe care acestea l-au procurat, iar cheltuielile

voluptorii nu fac obiectul restituirii.

Expertiza, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuia să

stabilească corect valoarea construcțiilor noi, cu referire la cota contributivă

a posesorului și a proprietarului, cu referire la construcțiile edificate de

posesor prin înglobarea parțială a construcțiilor vechi, fața de faptul că acestea

nu intră în categoria cheltuielilor utile sau a ameliorărilor, întrucât

cheltuielile utile sunt apreciate numai îmbunătățirilor aduse unor clădiri deja

existente, construcțiile noi fiind supuse regulilor accesiunii.

Cu ocazia rejudecării, D.G.F.P. Buzău, ca reprezentantă a Statului Român

în teritoriu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de

faptul că obiectul cererii îl constituie acțiune în revendicare formulată în

contradictoriu cu SC R. SA Stîlpu și Agenția Națională a Taberelor și

Turismului Școlar, filiala Buzău, instituții care posedă imobilele revendicate

de reclamante .

Pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău,

a învederat faptul că, în conformitate cu H.G. nr. 753 din 14 iulie 2005

instituția s-a reorganizat și funcționează ca instituții publice cu

personalitate juridică în subordinea Autorității Naționale pentru Tineret -

instituție ce urmează a fi introdusă în cauză.

Reclamanții au solicitat disjungerea acțiunii pentru fiecare dintre cele

două imobile revendicate, arătând că este vorba de două imobile, unul situat în

comuna Stîlpu, județul Buzău, care nu a făcut obiectul motivelor de casare

menționate mai sus, iar cel de-al doilea în comuna Merei, sat Monteoru, cu

privire la care se impune efectuarea expertizei tehnice de specialitate cu

obiectivele cuprinse în decizia de casare cu trimitere a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Cererea de disjungere a fost admisă de instanță în baza

art. 165

C. proc. civ., iar prin

sentința civilă nr. 592 din 14 iunie 2006, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G. în contradictoriu cu pârâții SC R.

SA Stîlpu prin lichidator SC E.V. SRL - R.V., P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P.,

I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. și C.A.

A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de SC R. SA

Stîlpu prin lichidator SC E.V. SRL - R.V. și obligată pârâta SC R. SA Stîlpu

prin lichidator să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața

de 42.737,46 mp teren situat în comuna Stîlpu, identificat în raportul de

expertiză întocmit de expert R.N. în anexa 2 cu culoare roșie și construcțiile

aflate pe acest teren, identificate de expert prin același raport de expertiză.

S-a constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză

întocmit de expert R.N. cu culoare albastră au fost edificate de pârâta SC R.

SA Stîlpu și vândute foștilor chiriași - pârâți persoane fizice P.D., S.M., S.I.,

D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. și C.A.

și a constituit un drept de superficie pe cele două suprafețe de teren de

942,62 mp și, respectiv, 373,41 mp identificate în raportul de expertiză

întocmit de expert R.N., anexa 2, cu culoare albastră, pe toată durata

existentei construcțiilor.

S-a stabilit ca la punerea în executare a sentinței să se aibă în vedere

raportul de expertiză întocmit de expert R.N., ce face parte integrantă din

sentință.

In urma disjungerii dispuse prin sentința mai sus menționată s-a format

dosarul civil nr. 1354/2006 ce a avut ca obiect imobilul situat în județul

Buzău.

Prin sentința civilă nr. 1013 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Buzău,

secția civilă,

a admis excepția lipsei

calității procesuale

pasive a

Statului Român, invocată de Statul Român prin D.G.F.P.

Buzău; a admis

în parte acțiunea astfel cum a fost disjunsă și

precizată și în parte

cererea reconvențională formulată de pârâta

reclamantă Autoritatea Națională pentru Tineret; a respins acțiunea în

contradictoriu cu Statul Român ca fiind

făcută

în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; le-

a

obligat pe pârâte să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită

posesie imobilul situat în județul Buzău compus din suprafața de 30.736 mp și

imobilele construcții situate pe acesta, astfel cum au fost identificate de

expert R.M. prin raportul de expertiză și evidențiate pe schița anexă la

raport, le-a obligat pe reclamante să achite pârâtei Autoritatea Națională

pentru Tineret suma de 859.428 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile

și 454.042 lei cheltuieli necesare efectuate la imobilele revendicate; a

instituit un drept de retenție în beneficiul pârâtei asupra construcțiilor, în

limita valorii de 859.428 lei, până la achitarea integrală a acesteia.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs

asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii

fondului. Astfel, cu privire la restituirea imobilului compus din construcții

și teren aferent instanța de recurs s-a pronunțat în mod irevocabil prin

decizia menționată mai sus, așa încât instanța de fond trebuie să administreze

probe doar cu privire la aspectele legate de construcțiile noi și

îmbunătățirile efectuate la cele existente.

Din raportul de expertiză întocmit de expert B.V.M., astfel cum a fost

completat ulterior,

rezultă că sumele ce urmează a fi

achitate de

reclamantele

A.I. și respectiv A.M.N.G., Autorității Naționale pentru Tineret, Direcția

Județeană pentru Tineret Buzău,

sunt de

405.380 lei cheltuieli utile și 454.042 lei cheltuieli necesare.

Din raport rezultă că valoarea cheltuielilor

voluptorii este de 356.178 lei,

sumă ce nu poate fi reținută în sarcina

reclamantelor, știut fiind că acestea nu pot

face obiectul

restituirii sens în care este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De observat este faptul că aceste valori au fost

contestate de pârâtă, care a

solicitat efectuarea unei noi expertize

de către 3 experți recomandați de Ministerul

de Justiție,

solicitare respinsă de instanță, așa cum s-a reținut în considerentele

prezentei sentințe mai sus

menționate.

Instanța nu poate primi solicitarea pârâtei în

sensul respingerii acțiunii

reclamantelor ca urmare a prevederilor Legii nr. 47/2007 de

completare a Legii nr. 18/1991 și respectiv a introducerii Vilei M. în

categoria Monumentelor istorice,

deoarece

cu privire la acest aspect Înalta Curte de Casație

și Justiție s-a pronunțat în mod

irevocabil, decizia fiind obligatorie

pentru instanța de fond.

Referitor la excepția invocată de Statul Român prin

D.G.F.P.

Buzău privind lipsa calității procesuale pasive a

acestei instituții,

tribunalul a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Obiectul cererii deduse judecății este, așa cum se

menționează și în decizia de

casare, acțiune în revendicare

formulată de reclamante - în calitate de proprietar împotriva posesorilor

neproprietari - în speță Autorității Naționale pentru Tineret

București,

Direcția Județeană pentru Tineret Buzău. In aceste condiții, calitatea de

pârât

în prezenta cauză o are posesorul neproprietar și nu Statul Român, care nu

deține imobilul revendicat.

Este întemeiată însă solicitarea pârâtei

Autoritatea

Națională

pentru Tineret București, Direcția Județeană pentru Tineret Buzău,

privind instituirea unui drept de retenție în

beneficiul său asupra construcțiilor,

motivat de faptul că, așa cum s-a

statuat în teoria de specialitate și în practica

judiciară, dreptul de retenție este dreptul pe care îl are creditorul de

a păstra un gaj

asupra bunului până

la achitarea completă a datoriei de către debitor.

Acest drept nu este subînțeles, ci se constată de

instanță la cererea părții interesate, fiind recunoscut ca o garanție prin

plata creanței și durează până la

efectuarea plății.

Prin decizia nr. 85 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de

pârâții Direcția Generală pentru Tineret Buzău și Ministerul Tineretului și

Sportului împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că le-a

obligat pe reclamante să achite pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului

suma de 893.502 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile și respectiv,

488.116 lei cheltuieli necesare, efectuate la imobilele revendicate, stabilite

prin raportul de expertiză efectuat de B.M. în forma finală, a instituit un

drept de retenție în beneficiul acestui pârât asupra construcțiilor, în limita

valorii de 893.502 lei până la achitarea integrală a sumei și a menținut restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere

următoarele considerente:

Principala critică a apelanților - referitoare la înlăturarea obligației

de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și

construcțiile ce o deservesc - este nefondată, față de considerentele deciziei

de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a reținut că în mod corect

instanțele anterioare au stabilit împrejurarea că reclamantele și-au dovedit

dreptul lor de proprietate și că în mod judicios s-a statuat asupra obligației

de restituie în natură a lucrului însuși.

Prin aceeași decizie s-a mai arătat că expertiza efectuată în cauză

trebuia să distingă în mod riguros asupra cheltuielilor necesare, utile și

voluptorii și să stabilească în mod corect valoarea construcțiilor noi, cu

referire la construcțiile edificate de posesori prin înglobarea parțială a

celor vechi, construcțiile noi fiind supuse regulilor accesiuni.

Față de aceste considerente, rezultă în mod indubitabil că Înalta Curte

a stabilit calitatea de proprietare a reclamantelor și obligația restituirii în

natură a lucrului, pentru construcțiile noi operând accesiunea.

În raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în caz de casare,

hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În atare situație, în mod legal tribunalul a admis acțiunea în revendicare.

Solicitarea apelanților-pârâți privitoare la anularea raportului de

expertiză a fost înlăturată cu motivarea că în zonă nu au fost tranzacționate

astfel de imobile cum este cel în litigiu, care are destinația de tabără

școlară, pentru a putea fi stabilită o valoare în funcție de raportul

cerere-ofertă, situație în care actualizarea s-a făcut în mod corect conform

indicilor de actualizare a clădirilor și construcțiilor specificate prin metoda

valoare de înlocuire.

În ceea ce privește caracterul cheltuielilor efectuate de pârâți, curtea

a înlăturat criticile privitoare la modul în care s-au determinat cheltuielile

necesare și utile, considerând întemeiată numai critica privitoare la

calificarea cheltuielilor efectuate cu instalațiile de încălzire și de iluminat

ca fiind voluptorii.

Astfel, cheltuielile voluptorii sunt acelea pe care posesorul le-a făcut

pentru plăcerea lui personală și care nu măresc valoarea lucrului.

Or, în speță, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză, sistemul de

încălzire a fost modificat prin demolarea sobelor de teracotă, acestea având o

vechime de peste 100 ani, fiind introdusă încălzire centrală.

De asemenea, expertul a mai precizat că vechea instalație de iluminat

exterior era în totalitate nefuncțională, motiv pentru care în anul 1998, s-a

realizat o nouă instalație cu cabluri montate subteran și stâlpi de iluminat.

Prin urmare, aceste lucrări erau absolut necesare pentru folosirea în

condiții optime a imobilului.

Împotriva deciziei au declarat recurs atât pârâta Direcția Județeană

pentru Tineret Buzău, cât și pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului.

întemeiat cererea pe dispozițiile art. 302

1

C. proc. civ. și art. 480

C. civ., fără a formula critici care să poată fi încadrate, chiar și din

oficiu, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

După ce prezintă istoricul derulării

procesului, recurenta arată că:

Instanța de apel este în eroare

atunci când susține părerea expertului că valoarea de înlocuire este cea

corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost tranzacționate în

zonă, vila B. fiind clasificată la categoria o stea, conform certificatului de

clasificare eliberat de Ministerul Turismului.

În concluzie, curtea de apel susține

în mod greșit că expertul a răspuns la toate obiecțiunile formulate de pârâți,

cererea pârâtei reclamante de a fi refăcut raportul de expertiză fiind

întemeiată.

Acest recurs urmează a fi constatat

nul, așa cum au solicitat și intimatele-reclamante, pentru următoarele considerente:

Dispozițiile art. 304

1

C.

proc. civ. prevăd că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit

legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare

prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Acest text de lege nu este însă

incident în cauză, deoarece decizia atacată privește o hotărâre pronunțată în

apel, situație în care motivele pentru care se poate cere casarea ori

modificarea ei sunt exclusiv cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, recurenta nu a indicat niciunul

din motivele prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. și nici nu a

formulat vreo critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată în textul de

lege menționat, făcând o simplă referire la modul în care instanța de apel a

înțeles să evalueze obiecțiunile la raportul de expertiză.

În atare situație, Înalta Curte va

face aplicarea dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. și va constata nul

recursul.

Tineretului și Sportului a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art.

304 pct. 6 C. proc. civ.

2.1. În dezvoltarea primului motiv

de recurs invocat, recurentul susține că instanța de apel nu a ținut seama de

dispozițiile deciziei de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a stabilit că trebuie să se distingă corect asupra

cheltuielilor necesare, utile și voluptorii efectuate la imobilele revendicate,

cheltuielile necesare și utile fiind cu mult diminuate față de cele reale.

Instanța de apel a ignorat și

considerentele instanței supreme, care a subliniat că expertiza tehnică trebuie

să stabilească în mod corect valoarea construcțiilor noi cu referire la cota

contributivă a posesorilor și a înglobării parțiale a construcțiilor vechi.

Totodată, au fost încălcate

prevederile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 18/1991,

în care se prevede că nu fac obiectul retrocedării terenurile cu destinație de

pacuri publice, rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele,

ansamblurile arheologice și istorice, etc., acesta neputând fi dezafectate din

domeniul public.

De asemenea, instanța de apel a

făcut o gravă eroare menținând aprecierea expertului în sensul că valoarea de

înlocuire este cea corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost

tranzacționate în zonă, în condițiile în care vila B. a fost clasificată la

categoria o stea de către Ministerul Turismului.

2.2. În dezvoltarea motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța

a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanții nu au solicitat și

acordarea vilei B., iar instanța de apel nu a luat în calcul solicitarea

recurentei de a se face aplicarea principiului

non reformatio in pejus

cu privire la aspectele legate de construcțiile noi și de îmbunătățirile

efectuate la cele existente.

Întrucât Ministerul Tineretului și

Sportului, prin antecesoarele sale, are calitatea de constructor de

bună-credință al vilei B., iar reclamantele nu au invocat până în prezent

accesiunea, pârâtul recurent a solicitat instanței de apel înlăturarea

obligației de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și

anexele acesteia, însă instanța nu s-a pronunțat.

Recurentul solicită admiterea

recursului, schimbarea hotărârii atacate, înlăturarea obligației de a lăsa

reclamantelor în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și anexele

acesteia și atribuirea terenului aferent în suprafață de 3020 mp pe toată

durata construcției, cu consecința reducerii sumei datorate de reclamante

recurentului.

Intimatele-reclamante A.I. și A.M.M.G.

nu au depus la dosar întâmpinare, dar, prin concluziile scrise depuse la dosar,

au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul

Tineretului și Sportului și constatarea nulității recursului declarat de

Direcția Județeană pentru Tineret Buzău.

Analizând recursul declarat de

pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată că acesta

este nefondat pentru următoarele considerente:

2.1. Deși invocă nerespectarea

dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., recurentul nu arată în ce a constat

ignorarea de către instanța de apel a modului în care Înalta Curte a dezlegat

anumite probleme de drept ori a îndrumărilor date de aceasta instanței de

trimitere prin decizia de casare.

Afirmațiile potrivit cărora valorile

finale ale cheltuielilor necesare și utile au fost mult diminuate, că nu au

fost stabilite corect valorile construcțiilor noi sau că nu s-a ținut seama de

valoarea de tranzacționare a imobilelor din zonă deși aceasta exista, fără să

fie însă indicată, nu pot constitui critici de nelegalitate care să se

încadreze în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

În ceea ce privește încălcarea

prevederilor art. 5 din Legea nr. 18/1991, această critică se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este nefondată, deoarece asupra

obligației de restituire în natură a imobilului în litigiu se pronunțase deja

instanța de recurs, iar dezlegarea acestei probleme de drept era obligatorie

pentru instanța de trimitere conform art. 315 C. proc. civ.

Rejudecând pricina, tribunalul și

curtea de apel s-au conformat indicațiilor din decizia de casare, limitându-se

la a stabili, pe bază de expertiză, caracterul și valoarea cheltuielilor

efectuate de pârâți în legătură cu imobilul revendicat.

2.2. Motivul de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident în cauză, deoarece instanța

de apel nu a acordat nimic în plus reclamantelor față de prima instanță, ci

dimpotrivă, schimbând sentința acesteia a suplimentat suma stabilită în sarcina

reclamantelor de la 859.428 lei la 893.502 lei.

Majorând suma stabilită prin

sentință, instanța de apel nu a agravat, în niciun caz, situația apelantului în

propria cale de atac.

În ceea ce privește problema

petitului cererii de chemare în judecată, instanța de apel nu avea a mai aduce

clarificări asupra acestuia, cu consecința considerării ca inexistente a

cererii privind revendicarea construcției, câtă vreme se statuase deja asupra

admisibilității și temeiniciei cererii de revendicare a întregului imobil,

teren și construcție, casarea fiind dispusă de către Înalta Curte exclusiv

pentru determinarea caracterului și valorii cheltuielilor efectuate de posesori

în legătură cu imobilul-construcție.

Pentru aceste considerente, în baza

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat

de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Ministerul Tineretului și Sportului împotriva deciziei nr. 85 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru caute cu minori și de familie.

Constată nul recursul declarat de pârâta Direcția

Județeană pentru Tineret Buzău împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 17 decembrie 2009.