ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10210/2009

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău la 27 aprilie 1998, reclamanții A.M.C. și G.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin D.G.F.P.S. Buzău, Administrația Taberelor Școlare Buzău și SC R. SA Stâlpu, ca prin sentința ce o va pronunța, instanța să dispună restituirea în natură a două imobile ce le-au fost preluate abuziv, în baza Decretul nr. 92/1950, situate în jud. Buzău. In motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt moștenitori legali ai defunctei E.L.G., care a moștenit imobilele revendicate de la mama sa - E.G.M., decedată la 7 iulie 1928, care la rândul său le-a primit prin testament de la soțul său, G.M. Pârâta SC R. SA a formulat cerere reconvențională, susținând că pe terenul aferent conacului revendicat au fost edificate două blocuri de locuit în anii 1974-1975, cu toate utilitățile necesare și că pentru teren deține titlu de proprietate eliberat de M.A.A.

la 2 decembrie 1996, astfel că solicită ca reclamanții să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și pașnică posesie construcțiile edificate pe cheltuiala lor și cu instituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata existenței construcției. A fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar București din cadrul M.E.D., iar la data de 25 aprilie 1999 s-au introdus în cauză proprietarii construcțiilor edificate de SC R. SA Stîlpu. Prin sentința civilă nr. 6723/1999 Judecătoria Buzău a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, conform art. 158 și art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 258/12000 Tribunalul Buzău a admis acțiunea reclamanților și le-a obligat pe pârâtele SC R. SA Stîlpu și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar să le lase acestora în proprietate și posesie imobilul casă de locuit din județul Buzău și imobilul din județul Buzău, cu terenul aferent; s-a constatat că pârâta SC R. SA Stîlpu, precum și proprietarii construcției edificate de această din urmă, pârâtă au un drept de superficie asupra terenului aferent acestor construcții. In motivarea hotărârii instanța de fond a reținut că reclamanții sunt proprietarii imobilelor revendicate, iar pârâții le folosesc fără titlu. Cererea reconvențională este fondată, deoarece SC R. SA Stîlpu a edificat construcțiile cu bună credință, astfel că se va institui în favoarea sa și a proprietarilor apartamentelor un drept de superficie, necesar unei bune și utile folosințe.

Prin decizia civilă nr. 27/2001 Curtea de Apel Ploiești a admis apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței, pe care a desființat-o, trimițând cauza spre rejudecare tribunalului.

In considerentele deciziei de casare, curtea a reținut că sentința nu cuprinde analiza de fapt și de drept a cauzei, considerentele fiind sumare și nepermițându-se analiza legalității și temeiniciei soluției adoptate; că dispozitivul sentinței nu ar cuprinde identificarea imobilelor, a terenului aferent și a terenului asupra căruia s-a instituit un drept de superficie în favoarea SC R. SA Stîlpu și a pârâților proprietari ai apartamentelor, astfel că nu poate fi executat, hotărârea fiind din acest punct de vedere afectată de nulitate; pe lângă lipsa de rol activ manifestată de instanța de fond, constând în nestabilirea regimului juridic pentru fiecare imobil revendicat și a temeiului de drept în baza căruia au fost preluate de stat, aceasta instanță nu s-a preocupat nici de rezolvarea tuturor capetelor de cerere din reconvenționala formulată de SC R. SA.

Ca urmare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 746/2001, după care, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanții au solicitat suspendarea judecății, cauza fiind repusă pe rol la data de 8 aprilie 2002, după ce în dosarul Tribunalului Buzău nr. 2040/2001 reclamanții au renunțat la acțiune. La data de 4 septembrie 2002 pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, a formulat cerere reconvenționala, solicitând obligarea reclamanților la plata sumei de 1.584.600.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătățirilor aduse în timp imobilelor revendicate și a investițiilor noi făcute în incintă, urmând a se face reactualizarea în raport de indicii de inflație, precum și instituirea unui drept de retenție în beneficiul lor în limita valorii actualizate îmbunătățirilor și investițiilor.

Prin sentința civilă nr. 83 din 25 februarie 2004, în rejudecare, Tribunalul Buzău a admis acțiunea principală formulată de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G. în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, Statul Român prin D.G.F.P.S. Buzău, Administrația Taberelor Școlare Buzău și SC R. SA Stîlpu prin lichidator R.V., Ministerul Educației și Cercetării, P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. și C.A., precum și cererile reconvenționale formulate de Administrația Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, și SC R. SA Stîlpu prin lichidator. Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 30.734 mp teren situat în Monteoru, identificat în raportul de expertiză R.N.

în anexa nr. 1 și construcțiile edificate pe acest teren și identificate conform aceluiași raport de expertiză. Reclamanții au fost obligați la plata sumei de 10.936.400.000 lei reprezentând c/val. lucrări noi edificate pe acest teren și identificate în raportul de expertiză și valoare îmbunătățiri aduse vechilor construcții identificate în același raport de expertiză, către Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău. Pârâta SC R. SA Stîlpu a fost obligată să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 42.737,46 mp teren situat în comuna Stîlpu și identificat în raportul de expertiză R.N. în anexa nr. 2, cu culoare roșie și construcțiile aflate pe acest teren și identificate în raportul de expertiză.

S-a constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză cu culoarea albastră au fost edificate de pârâta SC R. SA Stîlpu și vândute foștilor chiriași și s-a constituit un drept de superficie pe cele două suprafețe de teren de 942.62 mp și 373,41 mp, identificate în raportul de expertiză R.N. cu culoare albastră, pe toată durata existenței construcțiilor. S-a reținut că reclamanții menționați sunt singurii moștenitori în viață, cu vocație succesorală la succesiunea autorului lor, E.L.G., decedată in data de 30 iunie 1972 care, la rându-i a dobândit aceste bunuri de ia soțul său, G.C.M., decedat la 30 decembrie 1898. Vila M. a fost preluată fără titlu de către stat, în aplicarea Legii rechizițiilor, pentru cartiruirea de persoane, autorități și instituții.

Cum pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, a efectuat lucrări de construcție noi, precum și îmbunătățiri necesare activității desfășurate de aceasta, în temeiul art. 481 C. civ. acestea intră în proprietatea reclamanților care, în conformitate cu art. 491 alin. (1) și (3) din același cod, vor trebui să plătească pârâtei-reclamante valoarea materialelor și prețul muncii, fără relevanță fiind împrejurarea că aceasta din urmă a folosit imobilul fără titlu, cât și faptul că unele lucrări cădeau sau nu în sarcina acesteia, sau nu a fost plătită reclamanților lipsa de folosință. Imobilul din comuna Stîlpu aflat în posesia SC R. SA Stîlpu a fost preluat prin aplicarea Decretul nr. 83/1949.

Nefiind exploatări agricole, ci având destinație de locuință, în mod nelegal s-a procedat la expropriere. Așadar, și cei de-al doilea imobil a fost preluat de către stat fără titlu valabil. Prin decizia nr. 2606 din 12 octombrie 2004 Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, f iliala Buzău, împotriva hotărârii primei instanțe și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a înlăturat obligarea acestei pârâte de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie construcțiile identificate cu culoarea verde pe schița anexă nr. 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză și anume: Vila B., bloc alimentar, spălătorie, șopron (foișor), magazii și garaj, centrală termică, ansamblu căsuțe, WC uscat, clădire școlară și depozit apă, cu consecința reducerii sumei datorate de reclamanți acestei pârâte, de la 10.936.400.000 lei la 3493.400.000 lei reprezentând c/val.

îmbunătățirilor. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatele pârâte Ministerul Finanțelor Publice și D.G.F.P. Buzău și a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. A respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G. și pârâta SC R. SA Stîlpu împotriva aceleiași hotărâri. Prin decizia civilă nr. 6270 din 19 iulie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție au fost admise recursurile declarate de reclamantele A.I. și A.M.N.G., precum și de pârâtele Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, și SC R. SA Stîlpu, prin lichidator SC E.V. SRL Buzău împotriva deciziei, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că: Urmare a renunțării reclamantelor la acțiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, instanța a avut de soluționat acțiunea în revendicare formulată de către acestea. Cele două instanțe, de fond și de apel, au stabilit corect că reclamantele și-au dovedit dreptul de proprietate, context în care în mod judicios s-a statuat asupra obligației de restituire a lucrului însuși, în natură. Obligația de restituire însă privea examinarea a două aspecte pentru a se stabili drepturile și obligațiile reciproce, respectiv, situația cheltuielilor făcute de posesor asupra lucrului și situația construcțiilor noi.

Expertiza efectuată în cauză sub aspectul primei situații trebuia să distingă riguros asupra cheltuielilor necesare, a cheltuielilor utile și a cheltuielilor voluptorii, știut fiind că cheltuielile necesare se restituie integral posesorului pentru că acestea ar fi fost făcute și de proprietar, cheltuielile utile dau dreptul la restituire în măsura adaosului de valoare asupra fondului, în momentul restituirii, pe care acestea l-au procurat, iar cheltuielile voluptorii nu fac obiectul restituirii.

Expertiza, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuia să stabilească corect valoarea construcțiilor noi, cu referire la cota contributivă a posesorului și a proprietarului, cu referire la construcțiile edificate de posesor prin înglobarea parțială a construcțiilor vechi, fața de faptul că acestea nu intră în categoria cheltuielilor utile sau a ameliorărilor, întrucât cheltuielile utile sunt apreciate numai îmbunătățirilor aduse unor clădiri deja existente, construcțiile noi fiind supuse regulilor accesiunii. Cu ocazia rejudecării, D.G.F.P.

Buzău, ca reprezentantă a Statului Român în teritoriu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că obiectul cererii îl constituie acțiune în revendicare formulată în contradictoriu cu SC R. SA Stîlpu și Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, instituții care posedă imobilele revendicate de reclamante . Pârâta Agenția Națională a Taberelor și Turismului Școlar, filiala Buzău, a învederat faptul că, în conformitate cu H.G. nr. 753 din 14 iulie 2005 instituția s-a reorganizat și funcționează ca instituții publice cu personalitate juridică în subordinea Autorității Naționale pentru Tineret - instituție ce urmează a fi introdusă în cauză.

Reclamanții au solicitat disjungerea acțiunii pentru fiecare dintre cele două imobile revendicate, arătând că este vorba de două imobile, unul situat în comuna Stîlpu, județul Buzău, care nu a făcut obiectul motivelor de casare menționate mai sus, iar cel de-al doilea în comuna Merei, sat Monteoru, cu privire la care se impune efectuarea expertizei tehnice de specialitate cu obiectivele cuprinse în decizia de casare cu trimitere a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cererea de disjungere a fost admisă de instanță în baza art. 165 C. proc. civ., iar prin sentința civilă nr. 592 din 14 iunie 2006, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A.M.N.G., A.I. și G.G. în contradictoriu cu pârâții SC R. SA Stîlpu prin lichidator SC E.V.

SRL - R.V., P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. și C.A. A fost admisă în parte cererea reconvențională formulată de SC R. SA Stîlpu prin lichidator SC E.V. SRL - R.V. și obligată pârâta SC R. SA Stîlpu prin lichidator să lase în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 42.737,46 mp teren situat în comuna Stîlpu, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert R.N. în anexa 2 cu culoare roșie și construcțiile aflate pe acest teren, identificate de expert prin același raport de expertiză. S-a constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză întocmit de expert R.N. cu culoare albastră au fost edificate de pârâta SC R. SA Stîlpu și vândute foștilor chiriași - pârâți persoane fizice P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V.

și C.A. și a constituit un drept de superficie pe cele două suprafețe de teren de 942,62 mp și, respectiv, 373,41 mp identificate în raportul de expertiză întocmit de expert R.N., anexa 2, cu culoare albastră, pe toată durata existentei construcțiilor. S-a stabilit ca la punerea în executare a sentinței să se aibă în vedere raportul de expertiză întocmit de expert R.N., ce face parte integrantă din sentință. In urma disjungerii dispuse prin sentința mai sus menționată s-a format dosarul civil nr. 1354/2006 ce a avut ca obiect imobilul situat în județul Buzău. Prin sentința civilă nr. 1013 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, invocată de Statul Român prin D.G.F.P.

Buzău; a admis în parte acțiunea astfel cum a fost disjunsă și precizată și în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă Autoritatea Națională pentru Tineret; a respins acțiunea în contradictoriu cu Statul Român ca fiind făcută în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; le- a obligat pe pârâte să lase reclamantelor în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în județul Buzău compus din suprafața de 30.736 mp și imobilele construcții situate pe acesta, astfel cum au fost identificate de expert R.M.

prin raportul de expertiză și evidențiate pe schița anexă la raport, le-a obligat pe reclamante să achite pârâtei Autoritatea Națională pentru Tineret suma de 859.428 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile și 454.042 lei cheltuieli necesare efectuate la imobilele revendicate; a instituit un drept de retenție în beneficiul pârâtei asupra construcțiilor, în limita valorii de 859.428 lei, până la achitarea integrală a acesteia. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

Astfel, cu privire la restituirea imobilului compus din construcții și teren aferent instanța de recurs s-a pronunțat în mod irevocabil prin decizia menționată mai sus, așa încât instanța de fond trebuie să administreze probe doar cu privire la aspectele legate de construcțiile noi și îmbunătățirile efectuate la cele existente. Din raportul de expertiză întocmit de expert B.V.M., astfel cum a fost completat ulterior, rezultă că sumele ce urmează a fi achitate de reclamantele A.I. și respectiv A.M.N.G., Autorității Naționale pentru Tineret, Direcția Județeană pentru Tineret Buzău, sunt de 405.380 lei cheltuieli utile și 454.042 lei cheltuieli necesare. Din raport rezultă că valoarea cheltuielilor voluptorii este de 356.178 lei, sumă ce nu poate fi reținută în sarcina reclamantelor, știut fiind că acestea nu pot face obiectul restituirii sens în care este și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De observat este faptul că aceste valori au fost contestate de pârâtă, care a solicitat efectuarea unei noi expertize de către 3 experți recomandați de Ministerul de Justiție, solicitare respinsă de instanță, așa cum s-a reținut în considerentele prezentei sentințe mai sus menționate. Instanța nu poate primi solicitarea pârâtei în sensul respingerii acțiunii reclamantelor ca urmare a prevederilor Legii nr. 47/2007 de completare a Legii nr. 18/1991 și respectiv a introducerii Vilei M. în categoria Monumentelor istorice, deoarece cu privire la acest aspect Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în mod irevocabil, decizia fiind obligatorie pentru instanța de fond. Referitor la excepția invocată de Statul Român prin D.G.F.P.

Buzău privind lipsa calității procesuale pasive a acestei instituții, tribunalul a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente: Obiectul cererii deduse judecății este, așa cum se menționează și în decizia de casare, acțiune în revendicare formulată de reclamante - în calitate de proprietar împotriva posesorilor neproprietari - în speță Autorității Naționale pentru Tineret București, Direcția Județeană pentru Tineret Buzău. In aceste condiții, calitatea de pârât în prezenta cauză o are posesorul neproprietar și nu Statul Român, care nu deține imobilul revendicat.

Este întemeiată însă solicitarea pârâtei Autoritatea Națională pentru Tineret București, Direcția Județeană pentru Tineret Buzău, privind instituirea unui drept de retenție în beneficiul său asupra construcțiilor, motivat de faptul că, așa cum s-a statuat în teoria de specialitate și în practica judiciară, dreptul de retenție este dreptul pe care îl are creditorul de a păstra un gaj asupra bunului până la achitarea completă a datoriei de către debitor. Acest drept nu este subînțeles, ci se constată de instanță la cererea părții interesate, fiind recunoscut ca o garanție prin plata creanței și durează până la efectuarea plății.

Prin decizia nr. 85 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelurile declarate de pârâții Direcția Generală pentru Tineret Buzău și Ministerul Tineretului și Sportului împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că le-a obligat pe reclamante să achite pârâtului Ministerul Tineretului și Sportului suma de 893.502 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile și respectiv, 488.116 lei cheltuieli necesare, efectuate la imobilele revendicate, stabilite prin raportul de expertiză efectuat de B.M. în forma finală, a instituit un drept de retenție în beneficiul acestui pârât asupra construcțiilor, în limita valorii de 893.502 lei până la achitarea integrală a sumei și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Principala critică a apelanților - referitoare la înlăturarea obligației de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și construcțiile ce o deservesc - este nefondată, față de considerentele deciziei de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a reținut că în mod corect instanțele anterioare au stabilit împrejurarea că reclamantele și-au dovedit dreptul lor de proprietate și că în mod judicios s-a statuat asupra obligației de restituie în natură a lucrului însuși.

Prin aceeași decizie s-a mai arătat că expertiza efectuată în cauză trebuia să distingă în mod riguros asupra cheltuielilor necesare, utile și voluptorii și să stabilească în mod corect valoarea construcțiilor noi, cu referire la construcțiile edificate de posesori prin înglobarea parțială a celor vechi, construcțiile noi fiind supuse regulilor accesiuni. Față de aceste considerente, rezultă în mod indubitabil că Înalta Curte a stabilit calitatea de proprietare a reclamantelor și obligația restituirii în natură a lucrului, pentru construcțiile noi operând accesiunea. În raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În atare situație, în mod legal tribunalul a admis acțiunea în revendicare. Solicitarea apelanților-pârâți privitoare la anularea raportului de expertiză a fost înlăturată cu motivarea că în zonă nu au fost tranzacționate astfel de imobile cum este cel în litigiu, care are destinația de tabără școlară, pentru a putea fi stabilită o valoare în funcție de raportul cerere-ofertă, situație în care actualizarea s-a făcut în mod corect conform indicilor de actualizare a clădirilor și construcțiilor specificate prin metoda valoare de înlocuire. În ceea ce privește caracterul cheltuielilor efectuate de pârâți, curtea a înlăturat criticile privitoare la modul în care s-au determinat cheltuielile necesare și utile, considerând întemeiată numai critica privitoare la calificarea cheltuielilor efectuate cu instalațiile de încălzire și de iluminat ca fiind voluptorii.

Astfel, cheltuielile voluptorii sunt acelea pe care posesorul le-a făcut pentru plăcerea lui personală și care nu măresc valoarea lucrului. Or, în speță, așa cum s-a arătat în raportul de expertiză, sistemul de încălzire a fost modificat prin demolarea sobelor de teracotă, acestea având o vechime de peste 100 ani, fiind introdusă încălzire centrală. De asemenea, expertul a mai precizat că vechea instalație de iluminat exterior era în totalitate nefuncțională, motiv pentru care în anul 1998, s-a realizat o nouă instalație cu cabluri montate subteran și stâlpi de iluminat. Prin urmare, aceste lucrări erau absolut necesare pentru folosirea în condiții optime a imobilului. Împotriva deciziei au declarat recurs atât pârâta Direcția Județeană pentru Tineret Buzău, cât și pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului.

1. Recurenta-pârâtă Direcția Județeană pentru Tineret Buzău și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ. și art. 480 C. civ., fără a formula critici care să poată fi încadrate, chiar și din oficiu, în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. După ce prezintă istoricul derulării procesului, recurenta arată că: Instanța de apel este în eroare atunci când susține părerea expertului că valoarea de înlocuire este cea corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost tranzacționate în zonă, vila B. fiind clasificată la categoria o stea, conform certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului. În concluzie, curtea de apel susține în mod greșit că expertul a răspuns la toate obiecțiunile formulate de pârâți, cererea pârâtei reclamante de a fi refăcut raportul de expertiză fiind întemeiată.

Acest recurs urmează a fi constatat nul, așa cum au solicitat și intimatele-reclamante, pentru următoarele considerente: Dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. prevăd că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele. Acest text de lege nu este însă incident în cauză, deoarece decizia atacată privește o hotărâre pronunțată în apel, situație în care motivele pentru care se poate cere casarea ori modificarea ei sunt exclusiv cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Or, recurenta nu a indicat niciunul din motivele prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc.

civ. și nici nu a formulat vreo critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată în textul de lege menționat, făcând o simplă referire la modul în care instanța de apel a înțeles să evalueze obiecțiunile la raportul de expertiză. În atare situație, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. și va constata nul recursul. 2. Recurentul-pârât Ministerul Tineretului și Sportului a invocat în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 6 C. proc. civ. 2.1. În dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurentul susține că instanța de apel nu a ținut seama de dispozițiile deciziei de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că trebuie să se distingă corect asupra cheltuielilor necesare, utile și voluptorii efectuate la imobilele revendicate, cheltuielile necesare și utile fiind cu mult diminuate față de cele reale.

Instanța de apel a ignorat și considerentele instanței supreme, care a subliniat că expertiza tehnică trebuie să stabilească în mod corect valoarea construcțiilor noi cu referire la cota contributivă a posesorilor și a înglobării parțiale a construcțiilor vechi. Totodată, au fost încălcate prevederile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 18/1991, în care se prevede că nu fac obiectul retrocedării terenurile cu destinație de pacuri publice, rezervații naturale și parcuri naționale, monumentele, ansamblurile arheologice și istorice, etc., acesta neputând fi dezafectate din domeniul public. De asemenea, instanța de apel a făcut o gravă eroare menținând aprecierea expertului în sensul că valoarea de înlocuire este cea corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost tranzacționate în zonă, în condițiile în care vila B. a fost clasificată la categoria o stea de către Ministerul Turismului.

2.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susține că instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanții nu au solicitat și acordarea vilei B., iar instanța de apel nu a luat în calcul solicitarea recurentei de a se face aplicarea principiului non reformatio in pejus cu privire la aspectele legate de construcțiile noi și de îmbunătățirile efectuate la cele existente. Întrucât Ministerul Tineretului și Sportului, prin antecesoarele sale, are calitatea de constructor de bună-credință al vilei B., iar reclamantele nu au invocat până în prezent accesiunea, pârâtul recurent a solicitat instanței de apel înlăturarea obligației de a lăsa în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și anexele acesteia, însă instanța nu s-a pronunțat.

Recurentul solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, înlăturarea obligației de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate și pașnică posesie vila B. și anexele acesteia și atribuirea terenului aferent în suprafață de 3020 mp pe toată durata construcției, cu consecința reducerii sumei datorate de reclamante recurentului. Intimatele-reclamante A.I. și A.M.M.G. nu au depus la dosar întâmpinare, dar, prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Tineretului și Sportului și constatarea nulității recursului declarat de Direcția Județeană pentru Tineret Buzău. Analizând recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: 2.1.

Deși invocă nerespectarea dispozițiilor art. 315 C. proc. civ., recurentul nu arată în ce a constat ignorarea de către instanța de apel a modului în care Înalta Curte a dezlegat anumite probleme de drept ori a îndrumărilor date de aceasta instanței de trimitere prin decizia de casare. Afirmațiile potrivit cărora valorile finale ale cheltuielilor necesare și utile au fost mult diminuate, că nu au fost stabilite corect valorile construcțiilor noi sau că nu s-a ținut seama de valoarea de tranzacționare a imobilelor din zonă deși aceasta exista, fără să fie însă indicată, nu pot constitui critici de nelegalitate care să se încadreze în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. În ceea ce privește încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 18/1991, această critică se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar este nefondată, deoarece asupra obligației de restituire în natură a imobilului în litigiu se pronunțase deja instanța de recurs, iar dezlegarea acestei probleme de drept era obligatorie pentru instanța de trimitere conform art. 315 C. proc. civ. Rejudecând pricina, tribunalul și curtea de apel s-au conformat indicațiilor din decizia de casare, limitându-se la a stabili, pe bază de expertiză, caracterul și valoarea cheltuielilor efectuate de pârâți în legătură cu imobilul revendicat. 2.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident în cauză, deoarece instanța de apel nu a acordat nimic în plus reclamantelor față de prima instanță, ci dimpotrivă, schimbând sentința acesteia a suplimentat suma stabilită în sarcina reclamantelor de la 859.428 lei la 893.502 lei.

Majorând suma stabilită prin sentință, instanța de apel nu a agravat, în niciun caz, situația apelantului în propria cale de atac. În ceea ce privește problema petitului cererii de chemare în judecată, instanța de apel nu avea a mai aduce clarificări asupra acestuia, cu consecința considerării ca inexistente a cererii privind revendicarea construcției, câtă vreme se statuase deja asupra admisibilității și temeiniciei cererii de revendicare a întregului imobil, teren și construcție, casarea fiind dispusă de către Înalta Curte exclusiv pentru determinarea caracterului și valorii cheltuielilor efectuate de posesori în legătură cu imobilul-construcție. Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului și Sportului împotriva deciziei nr. 85 din 17 aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru caute cu minori și de familie. Constată nul recursul declarat de pârâta Direcția Județeană pentru Tineret Buzău împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2009.