CASE OF HYDE PARK AND OTHERS v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

La originea cauzei se află cererea (nr.33482/06) împotriva Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului potrivit articolului 34 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (“Convenția”), înaintată de către Hyde Park (organizație non-guvernamentală) și cinci cetățeni moldoveni, d-l Gheorghe Lupușoru, d-l Anatol Hristea-Stan, d-na Mariana Gălescu, d-na Alina Didilică și d-l Oleg Brega („reclamanții”) la 25 august 2006. La 2 iunie 2008 organizația non-guvernamentală Hyde Park și-a încetat activitatea. Succesorul său, Hyde Park, organizație neînregistrată, a decis să înainteze cererea la Curte.

Reclamanții au fost reprezentați de către dl A.Postică, avocat ce își desfășoară activitatea în municipiul Chișinău și este membru al organizației non-guvernamentale Promo-Lex. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, d-l Vladimir Grosu.

În special, reclamanții au pretins că le-a fost încălcat dreptul la libertatea întrunirilor și la un proces echitabil.

La 4 aprilie 2008, Președintele Secțiunii a IV-a a decis să notifice Guvernul cu privire la cerere. În temeiul dispozițiilor articolului 29 § 3 din Convenție, ea a decis să examineze fondul cererii simultan cu admisibilitatea acesteia.

În timpul evenimentelor care au determinat depunerea cererii, Hyde Park (primul reclamant) a fost înregistrată la Ministerului Justiției ca organizație non-guvernamentală, pledînd,

Ceilalți reclamanți sunt membri și susținători ai Hyde Park: Gheorghe Lupușoru, Anatol Hristea-Stan, Mariana Gălescu, Alina Didilică și d-l Oleg Brega, care s-au născut, respectiv, în 1969, 1953, 1982, 1978 și 1973 și locuiesc, respectiv, în Chișinău, Chișinău, Chișinău, Cazangic și Pepeni.

La 6 decembrie 2004 Hyde Park a solicitat Consiliului Municipal Chișinău autorizație în vederea organizării unei întruniri pașnice în fața Ambasadei României la 5 ianuarie 2005, pentru a protesta împotriva politicii României promovate față de studenții moldoveni. Cererea a fost semnată de către președintele Hyde Park și prevedea,

La 30 decembrie 2004 Consiliul Municipal a respins cererea motivînd că:

La 3 ianuarie 2005 primul reclamant a contestat în instanța de judecată refuzul autorităților, susținînd,

La 21 februarie 2005 Curtea de Apel Chișinău a respins acțiunea reclamanților constatînd că Consiliul Municipal a acționat în limitele competenței sale. Instanța a constat că poliția, Procuratura Genrală și Serviciile Secrete dețineau informații că reclamanții intenționau să încalce prevederile art.6 și 7 al Legiii cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor.

Hyde Park a atacat și a susținut că această hotărîre a încălcat dreptul membrilor săi de a desfășura întruniri în locuri publice. Ei, de asemenea, au susținut că nu a fost prezentată nici o probă care să demonstreze că desfășurarea demonstrației ar fi dus la încălcarea art. 6 și 7 din Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor.

La 8 iunie 2005 Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a casat hotărîrea primei instanțe, dispunînd reexaminarea cauzei. Curtea Supremă de Justiție a constatat că nu există probe ce ar demonstra intenția reclamanților de a încălca art.6 și 7 al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor.

La 6 octombrie 2005 Curtea de Apel Chișinău din nou a respins cererea reclamanților, motivînd că desfășurarea acțiunilor de protest în fața Ambasadei României ar fi prejudiciat imaginea statului Republica Moldova, precum și a poporului moldovenesc. În afară de aceasta, decizia de a desfășura acțiuni de protest nu a fost adoptată de către consiliul Hyde Park, după cum prevede statutul. Statutul Hyde Park nu prevede în lista sa de activități, dispoziții ce ar sancționa acțiuni cum ar fi desfășurarea acțiunilor de protest. Primul reclamant a contestat.

La 14 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiție a respins recursul reclamanților, reieșind din prevederile legale, întrucît desășurarea protestelor în fața Ambasadei Române ar fi prejudiciat imaginea Republicii Moldova și a poporului moldovenesc.

Legea cu privire organizarea și desfășurarea întrunirilor din 21 iunie 2005 prevede:

La 22 februarie 2008, Parlamentul a adoptat o noua lege cu privire organizarea și desfășurarea întrunirilor, conform căreia nu mai este nevoie de nici o autorizație pentru organizarea demonstrațiilor de către mai puțin de cincizeci de participanți.

Reclamanții s-au plîns că procedurile judiciare nu au fost echitabile, în sensul Articolului 6 §

Reclamanții, de asemenea, se plîng de faptul că refuzul de a le autoriza protestele a dus la încălcarea dreptului la libertatea întrunirilor pașnice, garantat de către articolul 11 din Convenție, care prevede:

Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.

Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății sau a moralei ori pentru protecția drepturilor și libertăților altora. Prezentul articol nu interzice ca restrângeri legale să fie impuse exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației de stat.

Curtea constată că după depunerea prezentei cereri, Hyde Park a suferit transformări, încetînd să existe ca organizație non-guvernamentală înregistrată și a reapărut ca organizație neînregistrată(a se vedea paragraful 1

Curtea consideră că prezenta cerere ridică

din Convenție (a se vedea paragraful 4

Reclamanții au susținut că ingerința în dreptul lor la libertatea întrunirilor nu a fost prevăzută de lege, deoarece temeiul invocat de către Consiliul Municipal nu era compatibil cu prevederile art.12(6) din Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor. Cu atît mai mult, ingerința nu a urmărit un scop legitim și nu era necesară într-o societate democratică.

Guvernul a admis că a existat o ingerință în dreptul reclamanților, garantat de către Articolul 11 din Convenție. Totuși, o asemenea ingerință era prevăzută de lege, și anume de Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor, a urmărit un scop legitim, fiind necesară într-o societate democratică.

În măsura în care se invocă interesul legitim, Guvernul a menționat că ingerința era necesară întrucît se urmăreau interese de securitate națională. Potrivit opiniei Guvernului desfășurarea protestelor în fața Ambasadei Române ar fi tensionat relațiile dintre România și Republica Moldova și, prin urmare, nu a fost autorizată, în conformitate cu art.7 din Legea cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor. Sub aspectul proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit, Guvernul a susținut că statutul Hyde Park la capitolul cu privire la activitățile organizației, nu conține nici o prevedere cu privire la organizarea protestelor și demonstrațiilor. Cu atît mai mult, potrivit statutului, organul decizional al organizației este consiliul. Necătînd la aceasta, cererea de autorizare a fost adresată nu de consiliul respectiv ci de președintele organizației. Suplimentar, limitînd libertatea reclamanților la întruniri, autoritățile au luat în considerare interesele studenților moldoveni în România care ar putea avea de suferit în urma organizării acțiunilor de protest în fața Ambasadei României. Potrivit Guvernului, Autoritățile României ar fi putut reduce numărul burselor alocate studenților moldoveni în rezultatul acțiunilor reclamanților.

Părțile susțin în comun și Curtea este de acord că decizia de a respinge cererea Hyde Park cu privire la organizarea protestelor din 25 februarie 2006 implică „o interferență din partea autorităților publice” în dreptul reclamanților la libertatea întrunirilor prevăzut de paragraful 1 din Articolul 11 din Convenție. O astfel de ingerință implică o încălcare a Articolului 11 din Convenție dacă nu este prevăzută de lege, nu urmărește un interes sau scopuri legitime în conformitate cu paragraful 2 al Articolului 11 din Convenție și dacă nu este „necesară într-o societate democratică” pentru a urmări acel interes sau scopuri.

În măsura în care se invocă legalitatea ingerinței, Curtea constată că potrivit art.14 al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor Consiliul Municipal era obligat să motiveze în scris respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfășurarea întrunirilor, ceea ce s-a efectuat prin decizia din 30 decembrie 2004 (a se vedea paragraful 8

Părțile, de asemenea, nu au fost de acord cu privire la faptul că ingerința a urmărit un scop legitim. Curtea din motivele prezentate mai jos, nu consideră necesar de a se expune cu privire la acest capăt. (a se vedea

, citat mai sus).

În măsura în care se invocă proporționalitatea ingerinței, Curtea reamintește că de multe ori a declarat, în hotărîrile sale, că nu doar democrația constituie o trăsătură fundamentală a ordinii publice Europene, ci însăși Convenția a fost concepută pentru a promova și menține idealurile și valorile unei societăți democratice. Democrația, a subliniat Curtea, este unicul model politic prevăzut în Convenție și unicul compatibil cu aceasta. Potrivit paragrafului 2 al Articolului 11 din Convenție, cum și a articolelor 8, 9, 10 din Convenție, singura necesitate capabilă să justifice o ingerință în oricare din drepturile consacrate în aceste articole este acea care poate pretinde că a rezultat dintr-o „societate democratică” (a se vedea

Referindu-se la particularitățile unei „societăți democratice”, Curtea acordă o importanță deosebită pluralismului, toleranței și liberalismului. În acest context, Curtea a susținut că deși interesele individuale, după caz, trebuie să fie subordonate celor de grup, dar democrația nu înseamnă, pur și simplu, că întotdeauna punctele de vedere ale majorității urmează să prevaleze: este necesar să se realizeze un echilibru, care să asigure minorității un tratament echitabil și corect și să se evite orice abuz de poziție dominantă (a se vedea

Cînd se efectuează o examinare în virtutea Articolului 11 din Convenție, sarcina Curții nu este substituirea propriei opinii celei care vine din partea autorităților naționale competente, ci mai degrabă revizuirea în conformitate cu Articolul 11 din Convenție a deciziei adoptate în timpul exercitării atribuțiilor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea dacă statul reclamat și-a exercitat atribuțiile într-un mod corespunzător, atent și cu bună credință, Curtea trebuie să se privească ingerința pretinsă în lumina cazului luat în întregime și să determine dacă aceasta a fost „proporțională cu scopul urmărit” și dacă motivele invocate de către autorități, în vederea justificării acțiunilor sale, sunt „relevante și suficiente”. În acest sens, Curtea trebuie să se convingă dacă autoritățile naționale au aplicat standardele conforme cu principiile încorporate în Articolul 11 din Convenție și, cu atît mai mult, dacă și-au întemeiat decizia pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante ( a se vedea

Revenind la circumstanțele speței în cauză, Curtea observă că în respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfășurarea acțiunilor de protest planificate pentru 5 ianuarie 2005, Consiliul Municipal s-a bazat pe motivul că, potrivit opiniei sale, „protestul a fost nedorit și neîntemeiat”. Curtea mai sus a observat că un astfel de temei pare a fi incompatibil cu cerințele Legii cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor, care în art.6 și 7, stabilește motivele pentru care o cerere de desfășurare a întrunirilor poate fi respinsă de către Consiliul Municipal. Astfel de temeiuri nu pot fi considerate compatibile cu Articolul 11 din Convenție. Nu a existat nici un indiciu că organizatorii intenționau să perturbeze ordinea publică sau să caute o confruntare cu autoritățile. Mai degrabă, intenția lor era de a atrage atenția la condițiile studenților moldoveni în România. Garanția dreptului la libertatea întrunirilor, precum și perceperea despre ceea ce merită sau nu merită de a fi autorizat nu poate fi lăsată la discreția autorităților. Curtea nu poate decît să concluzioneze că refuzul Consiliului Municipal de a autoriza protestul nu corespunde unui interes social imperios.

Este adevărat, că în timpul proceselor judiciare ulterioare instanțele au constatat noi temeiuri de respingere a cererii Hyde Park cu privire la desfășurarea acțiunilor de protest. Totuși, art.11 și 12 al Legii cu privire la organizarea și desfășurarea întrunirilor acordă autorităților locale competență exclusivă în ceea ce privește autorizarea sau nu a întrunirilor. Legea nu prevede, iar Guvernul nu susține contrariul, că și alte autorități ale statului, precum instanțele de judecată, sunt în drept, în virtutea Legii cu privire la organizarea sau desfășurarea întrunirilor, de a exercita această competență din nume propriu sau în interesul autorităților locale. Cu atît mai mult, Curtea nu poate să nu menționeze că motivațiile din hotărîrile instanțelor de judecată au fost invocate după mult timp de la data planificată pentru proteste. Din acest motiv, Curtea consideră că procesul judiciar derulat după emiterea deciziei Consiliului Municipal referitor la respingerea cererii Hyde Park cu privire la desfășurarea întrunirilor, și motivele invocate de către instanțele de judecată în vederea menținerii deciziei respective, urmează a fi desconsiderate.

Luînd în considerație circumstanțele sus-menționate, Curtea concluzionează că ingerința nu corespunde unui interes social imperios și, prin urmare, nu era necesară într-o societate democratică. Respectiv, a avut loc o încălcare a Articolului 11 din Convenție.

Reclamanții, de asemenea, pretind o violare a art.6 § 1 din Convenție, susținînd că procesul nu a fost echitabil, deoarece instanțele naționale nu au pronunțat o hotărîre întemeiată. Deoarece această plîngere nu ridică o întrebare distinctă de cea examinată mai sus în virtutea Articolului 11 din Convenție, Curtea consideră că nu este necesar de a o examina separat.

Articolul 41 din Convenție prevede:

Reclamanții au pretins 4,000 EUR pentru Hyde Park și 500 EUR pentru fiecare reclamant persoană fizică pentru compensarea prejudiciului moral.

Guvernul nu a fost de acord și a susținut că suma pretinsă este excesivă și nejustificată.

Reclamanții, de asemenea, au pretins 1,300 EUR pentru costuri și cheltuieli suportate în fața Curții.

Guvernul a contestat suma pretinsă și a susținut că este excesivă.

Curtea acordă 1,000 EUR pentru costuri și cheltuieli. Această sumă urmează a fi plătită reprezentatului reclamantului, d-l A.Postică.

Curtea consideră potrivit să fie calculată o dobîndă în baza ratei minime a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge trei procente.