CASE OF VALERIU AND NICOLAE ROSCA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova

CASE OF VALERIU AND NICOLAE ROSCA v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (CtEDO, 2009)

Traducerea și permisiunea de republicare au fost oferite sub autoritatea Direcției Generale Agent Guvernamental, Ministerul Justiției al Republicii Moldova (

justice.gov.md

). Permisiunea de a republica această traducere a fost acordată exclusiv în scopul includerii sale în baza de date HUDOC.

The present text and the authorisation to republish were granted under the authority of the Governmental Agent’s General Department from the Ministry of Justice of the Republic of Moldova (

justice.gov.md

). Permission to re-publish this translation has been granted for the sole purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Direction générale de l’Agent gouvernemental du Ministère de la Justice de la République de Moldova (

justice.gov.md

). L’autorisation de republier cette traduction a été accordée dans le seul but de son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

SECȚIA A PATRA

CAUZA VALERIU ȘI NICOLAE ROȘCA c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 41704/02)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

20 octombrie 2009

DEFINITIVĂ

la 20 ianuarie 2010

potrivit articolului 44 § 2 (b) din Convenție

Poate fi obiectul revizuirii editoriale, inclusiv în ce privește traducerea.

În cauza Valeriu și Nicolae Roșca c. Moldovei,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a Patra), statuînd în cameră compusă din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și

Lawrence Early,

Grefierul Secției

,

Deliberînd în secret la 29 Septembrie 2009,

Pronunță prezenta hotărîre, adoptată în aceiași zi:

PROCEDURA

ÎN FAPT

I. CIRCUMSTANȚELE CAUZEI

A. Reținerea reclamanților și pretinse rele tratamente

14

. La 15 iunie 2001 N.R. a fost vizitat de trei ofițeri a Ministerului Afacerilor Interne, în fața cărora reclamantul a repetat plîngerile sale despre rele tratamente aplicate în Comisariatul de poliție a sectorului Centru, Comisariatul General de poliție mun.Chișinău, precum și Comisariatul de poliție raionului Ialoveni. Ambii reclamanți au fost escortați în Comisariatul de poliție a sectorului Centru și ulterior la Comisariatul General de poliție mun.Chișinău.

17

. La 15 iunie 2001 colaboratorul de poliție, colonelul P.D. a prezentat un raport Ministrului Afacerilor Interne, descriind vizita CPT în Comisariatul de poliție raionului Ialoveni și constatările delegației din 14 iunie 2001, și anume condițiile de detenție și asistența medicală neadecvată a deținuților, unul din care identificat drept dl. Roșca a fost găsit cu leziuni corporale grave. P.D. a propus transferul de urgență a persoanei respective într-un loc protejat și oferirea accesului la un avocat, precum și a subliniat necesitatea examinării medicale în corespundere cu recomandările comitetului.

18

. La 18

iunie 2001 reclamanții au fost conduși, în absența avocaților săi, la examinarea medico-legală întru stabilirea gravității leziunilor corporale. Expertul medic-legist a depistat multiple leziuni corporale în diferite părți a corpului reclamanților, inclusiv hematoame de mărime între 6 cm și 2 cm, 12 cm și 3 cm, care au fost apreciate drept „leziuni corporale ușoare”.

19

. La fel la 18 iunie 2001 P.D. a raportat Ministerului Afacerilor Interne despre „rezultatele examinării informației despre torturarea deținuților în Comisariatul de poliție raionului Ialoveni”. În raport se susține precum că reclamanții s-au plîns delegației CPT despre maltratările din partea colaboratorilor de poliție a Comisariatului de poliție raionului Ialoveni. În rezultatul cercetărilor prealabile s-au identificat numele a trei colaboratori de poliție care au avut tangență cu cauza penală a reclamanților, precum și numele a celor șapte colaboratori de poliție din cadrul Comisariatului de poliție a sectorului Centru, la fel implicați în dosar. La chestionarea colaboratorilor de poliție, toți au negat aplicarea maltratărilor asupra reclamanților. Din momentul în care rezultatele examinării medico-legale au arătat existența unor leziuni corporale ușoare pe corpul ambilor reclamanți, precum și avînd în vedere existența multiplelor divergențe între probele obținute, P.D. a recomandat inițierea urmăririi penale împotriva celor nouă colaboratori de poliție și anchetatorilor implicați.

20

. La 20 iunie 2001 Viceministru Afacerilor Interne, a sesizat Procuratura Generală întru începerea urmăririi penale în cauza respectivă.

24

. La 2 noiembrie 2001 Procuratura a expediat pentru examinare în fond în instanța de judecată cauza penală împotriva colaboratorilor de poliție.

26

. La 23 iunie 2003 Judecătoria sectorului Centru a achitat trei colaboratori de poliție acuzați de exces de putere și maltratarea ilicită a reclamanților. Instanța a notat precum că raportul CPT, în care a fost indicat precum că membrii delegației au examinat reclamanții „depistînd o serie de leziuni corporale”. Oricum instanța a concluzionat precum că nu poate pune la baza sentinței rapoartele CPT, deoarece conform normelor procesuale, doar rapoartele de examinare/expertiză completate de medici-legiști pot servi drept baza recunoașterii vinovăției unei persoane. Din momentul în care raportul CPT nu a fost completat în cadrul urmăririi penale, dar a fost anexat la materialele dosarului penal de victimele infracțiunii, instanța nu poate lua în considerație. Același raționamente pot fi aplicate și vizavi de rapoartele P.D. (a se vedea mai sus). Instanța nu a comentat rapoartele medico-legale din 18 iunie 2001.

27

. Doi din colaboratori de poliție au fost condamnați pentru neglijență și înregistrarea necorespunzătoare în anul 2000 a sesizării dlui I.C. și tentativă de descoperire a infracțiunii cu depășire a atribuțiilor de serviciu în cadrul urmăririi penale. Solicitările reclamanților cu privire la compensația prejudiciului material și moral cauzat urmare a pretinselor rele tratamente au fost respinse ca nefondate.

inter alia

, de a recunoaște culpabili colaboratorii de poliție de comiterea actelor de tortură. Dînsul la fel a accentuat precum că el și V.R., ambii au identificat colaboratorii de poliție din rîndul altelor persoane prezentate spre recunoaștere, specificîndu-le drept persoane care le-au torturat și nimeni din ofițeri nu a reușit să explice proveniența leziunilor corporale obținute în timpul detenției. Reclamantul s-a referit la declarațiile mai multor co-deținuți în Comisariatul de poliție Ialoveni, care au văzut cum V.R. a fost ridicat într-o stare bună a sănătății și s-a întors în camera de detenție mai tărziu cu semne vizibile de rele maltratări. Acești martori au respins oricare alegație despre automutilare a unui din deținuți. N.R. s-a referit la fel și la materialele dosarului penal întru acuzarea ambilor reclamanți, în care nu se indică nici o măsură procesuală efectuată în Comisariatul de polție sectorului Ialoveni. Acest fapt, în viziunea sa, confirmă ipoteza precum că dînșii au fost aduși în Comisariatul de poliție Ialoveni fără a exista vre-un temei legal. În final, reclamantul s-a referit la acțiunea civilă înaintată de dînsul și V.R. în cadrul procesului penal. Reclamantul a protestat împotriva aplicării legii cu privire la amnistie în privința inculpaților care nu au compensat prejudiciul cauzat victimelor infracțiunii pe care au comis-o, situația de fapt fiind contrară prevederilor legii. V.R. a depus un apel similar. În apelul procurorului a fost menționat precum că reclamanților au fost oferite spre recunoaștere pe fotografie întregul efectiv polițienesc din cadrul Comisariatului de poliție Ialoveni, și ambii i-au recunoscut pe colaboratorii de poliție care le-au maltratat.

29

. La 15 ianuarie 2004, Curtea de apel Chișinău a casat parțial sentința primei instanțe. Instanța de apel a achitat doi din ofițeri de poliție care anterior au fost au fost recunoscuți de prima instanță drept vinovați de neglijență în serviciu, constatînd că nu era în atribuțiile de serviciu a acestora de a înregistra plîngerea d-lui I.C.. Instanța de apel a menținut restul dispozitivului sentinței primei instanțe, constatînd corectă aprecierea instanței de a respinge cererile reclamanților cu privire la rele tratamente. Curtea de Apel a considerat că declarațiile reclamanților nu au fost corespunzătoare adevărului deoarece descrierea leziunilor corporale în rapoartele medico-legale nu coincide cu modalitatea descrisă de însăși reclamanți în care aceștia au fost maltratați, precum și dînșii „ pot folosi declarațiile sale ca o metodă de autoapărare în cadrul procesului penal împotriva lor, în care aceștia au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni grave”. Mai mult, rapoartele CPT și alte documente tangente nu dovedesc că reclamanții au fost supuși relelor tratamente în special de către colaboratorii de poliție acuzați în speță și prin urmare nu pot sta la baza condamnării.

32

. La 26 ianuarie 2005 Curtea de Apel Chișinău a casat sentința primei instanțe în ce privește achitarea celor trei colaboratori de poliție de aplicarea relelor tratamente. Instanța de apel a adoptat o nouă sentință prin care a recunoscut vinovați cei trei colaboratori de săvîrșirea abuzului de putere (Articolul 185 alin.(2) Cod penal – a se vedea mai jos „Dreptul național relevant” ). Fiecare din colaboratori de poliție a fost condamnat la trei ani privațiune de libertate cu interzicerea ocupării funcțiilor în organele de drept timp de doi ani. Instanța de apel a dispus de asemenea suspendarea condiționată a executării pedepsei cu stabilirea termenului de probă pe un termen de un an de zile, luînd în considerație că colaboratorii de poliție sunt relativi tineri, au familie, nu au fost anterior condamnați și se bucură de respect în societate.

33

. La 27 aprilie 2005 Curtea Supremă de Justiție a menținut această hotărîre. Instanța Supremă a găsit precum că materialele dosarului penal, inclusiv rapoartele CPT, declarațiile martorilor și rapoartele de examinare medico-legală confirm fără nici o îndoială precum că trei din colaboratori de poliție au maltratat reclamanții.

B. Condiții de detenție

35

. În scrisoarea adresată Curții din 15 septembrie 2003, reclamanții au susținut precum că dînșii au fost deținuți în condiții inumane și degradante de detenție în Comisariatul General de poliție mun.Chișinău de pe strada Tighina 6, iar și începînd cu 28 iunie 2001 – în Izolatorul nr. 3 din Chișinău (cunoscut de asemenea ca Penitenciarul nr. 13). În ce privește acel din urmă loc de detenție, reclamanții s-au referit în special, asupra supraaglomerării (douăzeci de deținuți în cameră cu suprafața de 25 m.p. și nu mai puțin de 10 persoane deținuți ore în șir în celule închise cu suprafața de 1-2 m.p. în edificiile instanțelor de judecată în timpul așteptării ședințelor de judecată, fără mîncare, apă și acces la toaletă); fum persistent de țigară și duhoare de la toaletă deschisă, însoțită de lipsa ventilării; lipsa apei curate pe parcursul mai multor zile; accesul strict limitat la lumina zilei accesibilă prin găuri mici la fereastră; umezeală; mîncare necombustibilă; și asistența medicală neadecvată.

II. MATERIALELE RELEVANTE

A. Legea și practica națională relevantă

37

. Prevederi relevante al Codului penal, aplicabile la momentul corespunzător, declară următoarele:

“Articolul 36. Principiile generale ale aplicării pedepsei

Judecata aplică pedeapsa în limitele, prevăzute de articolul din Partea specială a prezentului Cod, care prevede răspunderea pentru infracțiunea săvîrșită, în strictă conformitate cu dispozițiile Părții generale a prezentului Cod. La stabilirea pedepsei, instanța de judecată călăuzindu-se de conștiința de drept, ține seama de caracterul și gradul de pericol social al infracțiunii săvîrșite, de persoana celui vinovat șide circumstanțele cauzei, care atenuează ori agravează răspunderea.”

“Articolul 37. Circumstanțele atenuante

La stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe atenuante:

1) preîntîmpinarea de către vinovat a urmărilor dăunătoare ale infracțiunii săvîrșite, sau repararea voluntară a pagubei cauzate sau înlăturarea daunei cauzate;

2) săvîrșirea infracțiunii în urma unui concurs de împrejurări grele de ordin personal sau familial;

3) săvîrșirea infracțiunii fie sub influența unei amenințări sau constrîngeri, fie datorită unei dependențe materiale, de serviciu sau de altă natură;

4) săvîrșirea infracțiunii sub influența unei puternice frămîntări sufletești, provocate de acțiunile ilegale ale părții vătămate;

5) săvîrșirea infracțiunii ca urmare a apărării împotriva unui atac social-periculos, chiar dacă au fost depășite limitele legitimei apărări;

6) săvîrșirea infracțiunii de către un minor;

7) săvîrșirea infracțiunii de către o femeie gravidă;

8) căința sinceră sau autodenunțarea;

9) contribuirea activă la descoperirea infracțiunii.

La stabilirea pedepsei instanța de judecată poate considera ca circumstanțe atenuante și alte împrejurări.”

“Articolul 38. Circumstanțele agravante

La stabilirea pedepsei se consideră circumstanțe agravante:

1) săvîrșirea infracțiunii de către o persoană, care anterior a mai săvîrșit o infracțiune.

În dependență de caracterul primei infracțiuni, instanța de judecată

este în drept să nu o considere ca circumstanță agravantă;

2) săvîrșirea infracțiunii de un grup organizat;

3) săvîrșirea infracțiunii în interes material sau cu alte intenții josnice;

3/1) săvîrșirea infracțiunii pe substrat național sau ură ori dispreț rasial.

4) cauzarea prin infracțiune a unor urmări grave;

5) săvîrșirea infracțiunii față de un copil, bătrîn sau o persoană care se află în stare de neputință de a se apăra;

6) săvîrșirea infracțiunii față de o persoană, care apără ordinea publică;

7) instigarea minorilor la săvîrșirea infracțiunii sau atragerea lor la participarea în săvîrșirea infracțiunii;

8) săvîrșirea infracțiunii cu o deosebită cruzime sau prin batjocorirea părții vătămate;

9) săvîrșirea infracțiunii în timpul unei calamități sociale;

10) săvîrșirea infracțiunii prin mijloace, care prezintă pericol general;

11) săvîrșirea infracțiunii folosindu-se dependența materială, de serviciu sau de altă natură a unei alte persoane;

12) săvîrșirea infracțiunii de către o persoană, care se află în stare de beție. Instanța de judecată are dreptul, ca în funcție de caracterul infracțiunii să nu considere aceasta ca o circumstanță agravantă;

13) săvîrșirea de către o persoană luată pe chezășie a unei noi infracțiuni în perioada cînd se află pe chezășie sau într-un răstimp de un an de la expirarea termenului chezășiei;”

“Articolul 43. Condamnarea cu suspendarea pedepsei

Dacă instanța de judecată, luînd în considerare circumstanțele cauzei și persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este rațional ca condamnatul să execute pedeapsa sub formă de privațiune de libertate pe un termen anumit, ea poate dispune suspendarea pedepsei aplicate condamnatului, indicînd în sentință motivele acestei hotărîri. În acest caz, instanța de judecată decide neexecutarea sentinței dacă în decursul termenului de probă, fixat de instanța de judecată, condamnatul nu va săvîrși o nouă infracțiune și dacă va îndeplini obligațiile puse în seama lui de instanța de judecată pe termenul de probă.

Termenul de probă se stabilește în limitele de la un an pînă la cinci ani.”

“Articolul 101/1. Tortura

Acțiunile prin care se provoacă, în mod intenționat, unei persoane o durere sau suferințe puternice, fizice ori psihice, mai ales cu scopul de a obține de la această persoană sau de la o persoană terță informații sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terță persoană l-a comis ori este bănuită că l-a comis, de a intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni asupra unei terțe persoane, sau pentru oricare alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci cînd asemenea durere sau astfel de suferințe sînt provocate de către un agent al autorității publice sau de orice altă persoană care acționează cu titlu oficial sau la instigarea ori cu consimțămîntul expres sau tacit al unor asemenea persoane, cu excepția durerii ori suferințelor, rezultînd exclusiv din sancțiuni legale, inerente acestor sancțiuni sau ocazionate de ele,

- se pedepsesc cu privațiune de libertate pe un termen de la trei la șapte ani.”

“Articolul 185. Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu

Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, adică săvîrșirea de către o persoană cu funcție de răspundere a unor acte, care depășesc în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor acordate de lege, dacă aceasta a cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor și intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice și juridice, -

se pedepsește fie cu privațiune de libertate pînă la trei ani, fie cu amendă în mărime de la treizeci la o sută de salarii minime, fie cu destituire din funcție, cu privarea, în toate cazurile, de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a practica anumite activități pe un termen de pînă la cinci ani.

Excesul de putere sau depășirea atribuțiilor de serviciu, însoțite

fie de acte de violență, fie de folosirea armei, fie de acțiuni de tortură și care jignesc demnitatea personală a părții vătămate, -

se pedepsește cu privațiune de libertate pe un termen de la trei la zece ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a practica anumite activități pe un termen de pînă la cinci ani.”

38

. Codul deontologic al colaboratorului de poliție a fost adoptat la 10 mai 2006 (Legea nr. 481, în vigoare din 18 mai 2006) Conform acestui Cod este interzisă maltratarea sau tolerarea ori încurajarea relelor tratamente, pedepselor sau tratamentelor inumane și degradante „necătînd la circumstanțe”.

Sarban v. Moldova

(nr.

3456/05, § 54, 4 octombrie 2005).

40

. În speța

Belicevecen împotriva Ministerului de Finanțe

(nr. 2ra-1171/07, 4 iulie 2007) Curtea Supremă de Justiție a constatat precum că persoana poate pretinde prejudiciu bazîndu-se pe legea nr. 1545 (din 1998) numai dacă a fost achitată pe toate capetele de acuzații înaintate împotriva sa. Din momentul în care dl Belicevecen a fost găsit vinovat pe unul din capete de acuzații înaintate împotriva sa, dînsul nu poate pretinde careva prejudicii.

B.

Rapoartele Comitetului European pentru prevenirea torturii, tratamentelor și pedepselor (CPT)

41

. Partea relevantă a raportului CPT cu privire la vizita în Moldova de la 10 pînă la 22 iunie 2001 conțin următoare:

“24. Este necesar de a se opri în mod particular asupra cazului unei persoane deținute, care a fost întîlnită la IDP Ialoveni. În timpul primei întrevederi persoana dată nu avea nici o leziune sau urmă. La întîlnirea care a avut loc a doua zi, acest bărbat, fiind examinat de un medic al delegației, a prezentat leziunile și semnele următoare: în regiunea temporală stîngă o tăietură de 1 cm lungime, acoperită cu o coajă; în regiunea renală stîngă un hematom de culoare roșu albastru de 8 cm pe 3cm; tălpile picioarelor erau foarte aspre și dureroase la atingere, mai ales în regiunea călcîiului. Aceste leziuni și semne sunt compatibile cu plîngerile conform cărora, seara în ajun, după plecarea delegației, el ar fi fost bătut într-un birou IDP de către polițiști în repetate rînduri peste cap cu un obiect de cauciuc dur, și că el a fost constrîns să îngenuncheze pe un scaun cu mîinile încătușate dinainte și ar fi fost bătut în timpul interogatoriului peste talpa piciorului și peste regiunea renală stîngă.

Avînd frică, că persoana dată poate să fie din nou supusă tratamentelor rele după plecarea delegației, aceasta din urmă a cerut agentului de legătură a Ministerului Afacerilor Interne să ia imediat măsurile necesare pentru protecția deținutului și să ducă o anchetă referitor la tratamentul persoanelor private de libertate în acest IDP. Deținutul a fost transferat într-un IDP din capitală și a fost supus unui control medico-legal în prezența avocatului său. În timpul unei anchete care a fost dusă de către Ministerul Afacerilor Interne de asemenea a fost scos în evidență că o altă persoană deținută în același IDP, a formulat plîngeri de maltratări fizice, către responsabilul de anchetă. Persoana dată de asemeni a fost supusă examenului medico-legal. În scrisoarea din 5 noiembrie 2001, autoritățile moldave au anunțat că Procuratura a declanșat urmăriri conform articolului 182 alineatul 5 al Codului Penal (exces de putere / abuz de funcție). O informație a fost deschisă și dosarul va fi transmis la tribunal.

CPT notează aceste informații cu interes și dorește să fie informat în timpul cerut despre decizia Tribunalului.

Conform articolului 3 al Convenției, CPT încurajează autoritățile moldave de a duce fără întîrziere ancheta sus menționată și să informeze Comitetul, în decurs de trei luni din ziua transmiterii raportului referitor la vizita efectuată în 2001 și de rezultatele acesteia..”

42

. Partea relevantă a replicii Guvernului Republicii Moldova prezentată la 26 iunie 2002 în adresa CPT asupra raportului comitetului din 2001, conține următoarele:

“24. CPT urma să fie informată despre hotărîrea instanței de judecată, urmare a acuzației înaintate de procuratură, cu privire la cazul menționat în paragraful respectiv.

Guvernul informează precum că cauza penală (menționată în paragraful 24 al Raportului din 2001), pornită în baza articolului 185 alin.2 din Cod penal, „abuzul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu” actualmente nu este finalizată și este în faza de urmărire penală.

...

În acest sens, regretabil, progrese nu au fost obținute.

Spre regretul nostru, nu au fost înregistrate progrese în acest sens.”

C. Protocolul Națiunilor Unite de la Istambul.

43

. Manualul cu privire la Investigarea Efectivă și Documentarea cazurilor de Tortură și alte forme de tratamente sau pedepse crude, inumane și degradante (Protocolul de la Istambul) a fost prezentat Înaltului Comisar al Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Omului la 09 august 1999. „Principiile de la Istambul” au fost ulterior reconfirmate prin rezoluții ale Comisiei pentru Drepturile omului a Națiunilor Unite precum și Adunarea Generală. Acesta este primul set de reguli practice de investigarea a torturii. Protocolul conține descripția plină a instrucțiilor practice de examinare a persoanelor care pretind că au fost supuse relelor tratamente, de investigarea suspiciunilor despre cazuri de tortură și modalitatea de prezentare a rezultatelor investigației autorităților relevante.

Principii aplicabile pentru o investigație efectivă și depistarea cazurilor de tortură și alte forme de tratamente sau pedepse crude, inumane și degradante, pot fi găsite în Anexa nr. 1 a Manualului, partea relevantă a căruia declară după cum urmează:

“

Scopul investigării efective și documentării asupra torturii și a altor tratamente crude, inumane sau degradante (la care ne vom referi în continuare cu numele de tortură sau alte rele-tratamente) includ următoarele: clarificarea faptelor și stabilirea și recunoașterea individului și a statului responsabil față de victime și familiile lor, identificarea măsurilor necesare prevenirii repetării acestor acte și înlesnirea procesului sau, după caz, a sancțiunilor disciplinare pentru cei determinați în cursul investigației ca fiind responsabili și demonstrarea nevoii de reparare și redresare din partea statului, inclusiv compensarea financiară adecvată și oferirea de fonduri pentru îngrijire medicală și reabilitare.

Statul trebuie să se asigure că reclamanții și rapoartele de tortură sau rele-tratamente vor fi investigate în mod prompt și efectiv. Chiar și în absența unei plîngeri concrete, se va desfășura o anchetă acolo unde există indicii că s-ar fi putut petrece un act de tortură sau de maltratare. Investigatorii, care trebuie să fie independenți de presupușii vinovați și de agențiile pe care le deservesc aceștia, trebuie să fie competenți și imparțiali. Ei vor avea acces la sau vor fi împuterniciți să ceară investigații din partea unor medici imparțiali sau ai altor experți....

Autoritatea de investigare va avea puterea și obligația de a obține toate informațiile necesare anchetei. ... Cei potențial implicați în tortură sau rele-tratamente vor fi îndepărtați din orice poziție de control sau putere asupra reclamanților, martorilor sau a familiilor lor, fie ea directă sau indirectă, ca și asupra celor ce conduc investigația.

Presupusele victime ale torturii sau relelor-tratamente și reprezentanții lor legali vor fi informați despre și vor avea acces la orice audiere ca și la toate informațiile relevante pentru investigație și vor avea dreptul de a oferi alte dovezi.

Un raport scris, realizat într-o perioadă rezonabilă de timp, va include scopul anchetei, procedurile și metodele folosite pentru evaluarea dovezilor ca și concluziile și recomandările bazate pe constatările de fapt și în baza legii în vigoare. La încheiere, raportul va fi făcut public. Acesta va descrie în detaliu evenimentele specifice care au fost constatate cum că au avut loc și dovezile pe care se bazează aceste constatări și liste cu numele martorilor care au depus mărturie cu excepția celor a căror identitate rămîne ascunsă pentru protecția lor. Statul va răspunde raportului de anchetă într-o perioadă rezonabilă de timp și, după caz, va indica pașii ce trebuie făcuți.

Experții medicali implicați în cadrul investigației de tortură sau rău-tratament se vor comporta permanent în conformitate cu cele mai înalte standarde etice și în mod special vor obține consimțămîntul în cunoștință de cauză înainte efectuării oricărei examinări. Examinarea trebuie să corespundă standardelor stabilite ale practicii medicale. Examinările trebuie să se desfășoare într-un spațiu privat sub controlul experților medicali și în afara prezenței agenților de securitate și a altor oficiali guvernamentali.

Experții medicali vor pregăti cu promptitudine un raport scris. Acest raport trebuie să cuprindă cel puțin următoarele:

(a)

Numele subiectului și numele și afilierea celor prezenți la examinare; ora exactă și data, locația, natura și adresa instituției (inclusiv, acolo unde este cazul, camera) în care desfășoară examinarea (de exemplu centru de detenție, casă, clinică); și circumstanțele subiectului în momentul examinării (de exemplu natura oricăror restricții la sosirea sau în timpul examinării, prezența forțelor de securitate în timpul examinării, atitudinea celor care însoțesc prizonierul, amenințările formulate la adresa examinatorului) și oricare alți factori relevanți;;

(b)

O înregistrare detaliată a relatării subiectului ca cea dată în tipul interviului, care să includă presupusele metode de tortură sau de maltratare, ora și data la care s-a petrecut tortura sau maltratarea și toate manifestările fizice și simptomele psihologice;

(c)

O înregistrare a tuturor constatărilor examenului clinic, inclusiv testele diagnostice corespunzătoare și, acolo unde este posibil, fotografii color ale tuturor leziunilor;

(d)

O interpretare a posibilei relații dintre constatările fizice și psihologice și posibila tortură sau maltratare. Se va da o recomandare pentru orice tratament medical sau psihologic necesar și pentru examinări ulterioare;

(e)

Raportul trebuie să îi identifice în mod clar pe cei care desfășoară examinarea și acesta trebuie semnat.

...”

ÎN DREPT

“ Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante.”

“1. Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului său și a corespondenței sale.”

“1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță ..., care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa...”

“Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci cînd încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.”

Articolul 17 declară:

“ Nici o dispoziție din prezenta Convenție nu poate fi interpretată ca implicînd, pentru un Stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decît acelea prevăzute de această Convenție.”

I. ADMISIBILITATEA

Belicevecen

(a se vedea mai sus § 40).

Sarban

(citată anterior, § 59), constatînd că doar o persoană achitată poate pretinde compensarea prejudiciilor conform acestei legi. Cauza

Belicevecen

(a se vedea mai sus § 40) reconfirmă această concluzie. Reclamanții în prezenta cauză au susținut precum că dînșii nu au fost achitați și Guvernul nu a contestat acest fapt. În orice caz, Curtea reiterează precum că reclamanții nu sunt obligați să utilizeze mai mult decît unul din remedii disponibile, și în fapt nu este contestată circumstanța că dînșii, avînd calitatea de părți vătămate, au solicitat compensarea prejudiciilor în cadrul procedurilor penale inițiate împotriva colaboratorilor de poliție, pretenții care totuși au fost respinse de instanțele naționale. (a se vedea mai sus § 27). Respectiv și această obiecție este necesară de a fi respinsă.

II. PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 3 DIN CONVENȚIE

A. Susținerile părților

63

. Guvernul nu a fost de acord și a susținut că regulile naționale de asigurare a celor 2 m.p. pentru o persoană, precum și alte norme referitoare la alimentarea, igiena, încălzire, accesul la lumina naturală și asistența medicală au fost respectate.

B. Aprecierea Curții

inter alia,

practici

a falaka

( a se vedea mai sus § 41). Curtea reamintește că maltratarea persoanei pe tălpi, sau

falaka¸

este o practică evident intenționată și poate fi apreciată exclusiv drept o tortură veritabilă. (a se vedea

Corsacov v.

Moldova

, no.

18944/02, § 65, 4 aprilie 2006, și

Levința v. Moldova

, no. 17332/03, §

71, 16 decembrie 2008). Prin urmare rezultă că în prezenta cauză a avut loc o violare a dreptului reclamanților de a nu fi supuși torturii, contrar cu aspectul material al Articolului 3 din Convenție.

Avînd în vedere faptul că colaboratorii de poliție responsabili de rele tratamente au fost totuși recunoscuți vinovați și condamnați, este necesară aprecierea dacă reclamanții pot pretinde în continuare de a fi victime în sensul Articolului 3. În acestea apreciere Curtea va determina dacă autoritățile și-au respectat obligațiile izvorîte din prevederile Articolului 3, în special s-a efectuat oare o investigație efectivă a plîngerilor reclamanților despre rele tratamente și dacă prin atragere la răspundere penală și condamnarea acelor trei colaboratori de poliție Statul respondent s-a conformat obligațiilor sale pozitive impuse de acele prevederi.

(a) Investigația relelor tratamente aplicate reclamanților

Batı and Others v. Turkey

(nos. 33097/96 and 57834/00, ECHR 2004

‑

IV (extrase) a constatat:

“133. ... Cînd o persoană are o plîngere argumentată precum că a fost torturată în timpul în care se afla în miînele agenților de stat, noțiunea unui „remediu efectiv”, pe lîngă plata unei compensații corespunzătoare cu prejudiciul cauzat și fără a afecta alte remedii naționale disponibile, totodată include și o investigație multilaterală și eficientă. Felul investigației care va corespunde acelor cerințe va depinde de mai multe circumstanțe. Oricum, indiferent de metoda de investigare, autoritățile urmează să acționeze cît de repede posibil după ce plîngerea a fost depusă. Chiar dacă, strict vorbind, nici o plîngere nu a fost făcută, investigația urmează să înceapă din momentul în care există indici suficienți de clari că tortura sau rele tratamente au fost aplicate. ( a se vedea printre alte imperative,

Özbey v. Turkey

(dec.), no. 31883/96, 8 martie 2001; a se vedea la fel Protocolul de la Istambul, § [43] mai sus). Autoritățile urmează să ea în considerație specificul situației vulnerabile a victimelor torturii și faptul că persoanele care au suferit urmare a gravelor rele tratamente de obicei nu sunt dispuși sau dornici să formuleze o plîngere (a se vedea

Aksoy v. Turkey

[, hotărîrea din 18 decembrie 1996,

Culegere de Hotărîri și Decizii

1996

‑

VI,] pp. 2286-87, §§ 97-98).

...

Indelicato v. Italy

, no.

31143/96, § 37, 18 Octombrie 2001, și

Özgür Kılıç v. Turkey

(dec.), no.

42591/98, 24 Septembrie 2002). Din momentul în care pot exista obstacole sau dificultăți care împiedică evoluția investigației într-un caz particular, în general poate fi considerată drept esențială începerea promptă a unei investigații în scopul de a menține încrederea publică în faptul respectării de către autorități a normelor de drept și prevenirea oricărei presupuneri de toleranță și accepțiune tacită a acțiunilor ilicite. ( a se vedea ,

mutatis mutandis

,

Paul and Audrey Edwards v. the United Kingdom

, no. 46477/99, § 72, ECHR 2002

‑

II).”

(b) Efectul preventiv al interdicției relelor tratamente

Okkalı v. Turkey

(no.

52067/99, § 65, ECHR 2006

‑

XII (extrase) a constatat:

“... cerința procedurală a Articolului 3 depășește faza preliminară de investigare atunci cînd ... investigația devine o acțiune juridică adusă în fața instanțelor naționale: procedurile în întregime, incluzînd și faza examinării judiciare, urmează să corespundă standardelor cu privire la interzicerea torturii stipulate de Articolul 3. Acest fapt înseamnă că instanțele naționale judecătorești nici într-un caz nu trebuie să accepte că orice suferință fizică și psihică cauzată să rămînă nesancționată. Respectiva condiție este esențială întru susținerea și întru menținerea încrederii publice în ordinea de drept, precum și întru prevenirea oricăror presupuneri de toleranță și accepțiune tacită a acțiunilor ilicite ( a se vedea,

mutatis mutandis, Öneryıldız v. Turkey

[GC], no. 48939/99, § 96, ECHR 2004

‑

XII)

.

”

falaka

) și a notat că o altă persoană a fost supusă relelor tratamente similar și în același timp. Curtea a constatat deja că aceste două persoane au fost reclamanții (a se vedea mai sus §

54). Curtea reamintește precum că maltratarea persoanelor pe tălpi, sau

falaka,

este o practică evident intenționată și poate fi apreciată exclusiv drept o tortură veritabilă ( a se vedea

Corsacov

citat mai sus, § 65, și

Levința

citat mai sus, §

71). În asemenea circumstanțe, omisiunea de a iniția urmărirea penală sub aspectul Articolului 101/1 din Codul penal (tortură), fără a explica raționamentele despre calificarea sub aspectul altei infracțiuni (abuzul de putere), este insuficientă pentru a asigura efectul preventiv al legislației care reglementează în mod special problema torturii.

(c) Concluzia referitor la obligațiile Statului respondent în conexiunea cu rele tratamente ale reclamanților

Okkalı

, citata mai sus, § 75).

Astfel a avut loc o violare a Articolului 3 din Convenție în prezenta cauză.

Becciev v. Moldova

, no. 9190/03, §§ 31 și 32, 4 octombrie 2005). Conform reclamanților, și aceste fapte nu au fost contestate de Guvern, dînșii au fost deținuți în Izolatorul nr. 3 pînă în martie 2004. Curtea notează precum că reclamanții la fel au fost deținuți în final tot atîta timp și în condiții similare acelora descrise în speța

Becciev

sus-menționată. Mai mult decît atît, condiții de detenție în acea instituție penitenciară nu au evoluat semnificativ, chiar și către anul 2005 ( a se vedea spre exemplu,

Modarca v. Moldova

, no.

14437/05, §§ 37, 38 și 60-69, 10 Mai 2007).

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Prejudiciu

anumită măsură stres și frustrare, în special în urma torturării întru obținerea declarațiilor autodenunțătoare și detenția lor în condiții inumane, în momentul în care colaboratorii de poliție care i-au maltratat nu au fost niciodată privați de libertate sau nici chiar suspendați din funcție în cadrul efectuării investigației. Bîndeța pedepsei aplicate colaboratorilor de poliție doar a adăugat la suferințele reclamanților. În corespundere cu circumstanțele prezentei cauze, și hotărînd pe principii echitabile, Curtea oferă 15,000 EUR fiecăruia din reclamanți.

B. Costuri și cheltuieli

costurilor și cheltuielilor suportate în fața Curții

.

85.

Guvernul a considerat pretențiile reclamantului drept exagerate și nefondate

.

C. Penalități

DIN

ACESTE

CONSIDERENTE,

CURTEA

ÎN UNANIMITATE

1.

Examinează împreună cu fondul cauzei

obiecția preliminară a Guvernului cu privire la pierderea statutului de victimă din partea reclamanților;

2.

Declară

admisibile capetele de plîngere sub aspectul Articolului 3, iar restul cererii inadmisibilă;

3.

Hotărăște

că a avut loc violarea Articolului 3 din Convenție în ce privește rele tratamente aplicate reclamanților; vizavi de omisiunea Statului de a se conforma obligațiunilor procedurale de investigare a relelor tratamente ale reclamanților precum și de a asigura o impunere a unei pedepse impaciente asupra persoanelor responsabile; cît și privitor la condițiile de detenție inumane;

4.

Respinge

obiecția preliminară a Guvernului;

5.

Hotărăște

(a) că statul reclamat trebuie să achite reclamanților, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă, potrivit Articolului

44

§

2 din Convenție, următoarele sume, care urmează a fi convertite în lei moldovenești la rata aplicabilă la data achitării:

(i) EUR 15,000 (cincisprezece mii) pentru fiecare reclamant, plus orice taxă care poate fi aplicată, cu titlu de compensare a prejudiciului moral;

(ii) EUR 2,000 (două mii) ambilor reclamanți cu titlu de compensare a costurilor și cheltuielilor, plus orice taxă care poate fi aplicată;

(b) că din momentul expirării termenului menționat de trei luni pînă la achitarea efectivă a sumei respective, statul reclamat va achita o dobîndă egală cu rata minimă a dobînzii de împrumut a Băncii Centrale Europene, plus trei procente;

6.

Respinge

restul pretențiilor reclamanților de satisfacție echitabilă.

Întocmită în limba engleză și notificată în scris la 20

octombrie 2009, în conformitate cu articolul 77 § § 2 și 3 din Regulamentul Curții

.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte